Validity of informal administrative correspondence as basis for statutory merit allowance payments in absence of formal commission decision
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the claimant, an academic institution, leaving the Court of Appeal’s decision intact, which had previously rejected the annulment of the National Audit Court's decision and the subsequent refusal to admit the preliminary objection. The dispute centered on the legality of payments for merit allowances, specifically challenging audit findings that identified unauthorized disbursements to approximately twenty individuals who were not formally designated in the minutes of the National Commission for the Granting of Merit Allowances, despite the institution’s argument that later-issued administrative letters and addenda validated the payments. The Court held that the appeal was unfounded, ruling that the institution failed to comply with statutory requirements, as the Law on Merit Allowances and its implementing regulations mandate that such benefits be granted exclusively through formal decisions adopted by the National Commission under specific procedural conditions, rendering unofficial correspondence or post-audit amendments insufficient to legitimize the payments or counter the audit findings of illegality and irregularity.
Legislator headnote
AI generatedart. 250 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Validity of informal administrative correspondence as basis for statutory merit allowance payments in absence of formal commission decision: The dispute centered on the legality of payments for merit allowances, specifically challenging audit findings that identified unauthorized disbursements to approximately twenty individuals who were not formally designated in the minutes of the National Commission for the Granting of Merit Allowances, despite the institution’s argument that later-issued administrative letters and addenda validated the payments. The Court held that the appeal was unfounded, ruling that the institution failed to comply with statutory requirements, as the Law on Merit Allowances and its implementing regulations mandate that such benefits be granted exclusively through formal decisions adopted by the National Commission under specific procedural conditions, rendering unofficial correspondence or post-audit amendments insufficient to legitimize the payments or counter the audit findings of illegality and irregularity.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural basis cited in the dispositive to reject the appeal as unfounded.
Procedural rule applied in the dispositive for the dismissal of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanta Academia Română, a solicitat anularea încheierii nr. 12/26.04.2021, emisă de Curtea de Conturi a României şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei formulată împotriva Deciziei nr. 2/25.01.2021 a Curţii de Conturi şi anularea măsurii de la paragraful II pct. 1 din decizie.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1962 din 17 decembrie 2021, a respins acţiunea formulată de reclamanta Academia Română, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta Academia Română a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa este nelegală prin raportare la încălcarea art. 14 alin. (5-6), art. 22 alin. (2) şi alin. (7) şi art. 250 din C. proc. civ.
Instanţa de fond a omis să se pronunţe în mod explicit şi motivat asupra cererii distincte de anulare a încheierii nr. 12/26.04.2021 2 şi respectiv de anulare a măsurii de la paragraful II pct. l din Decizia nr. 2/25.01.2021 emise de pârâta Curtea de Conturi a României, în condiţiile în care aceasta nu a considerat că pârâta trebuie să răspundă distinct, nu numai în privinţa fiecărei susţineri împotriva actelor contestate ci măcar acelor susţineri şi motive care erau diferite, distincte, în mod specific îndreptate împotriva nelegalităţii actelor atacate.
Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată şi faptul că instanţa de fond a omis punerea în discuţie a unor chestiuni de drept valorificate în mod direct, unilateral şi fără contradictorialitatea hotărârii. Astfel, instanţa nu a respectat principiul contradictorialităţii procesului civil, deoarece nu a avut un rol activ în sensul punerii în discuţia părţilor a conţinutului şi efectelor juridice ale adreselor nr. x/30.03.2018 şi nr. y/8.06.2018 emise de preşedintele Comisiei Naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, a Addendum-ului nr. 2/26.10.2020 şi ale proceselor-verbale nr. din data de 23 februarie 2003, din 08 ianuarie 2004 şi din 26 noiembrie 2020 ale Comisiei Naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit.
Procedând astfel, instanţa de fond a încălcat, de asemenea, şi dreptul la apărare, garantat de art. 13 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., precum şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - este întemeiat pe împrejurarea că hotărârea este nelegală prin raportare la încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a art. 5 alin. (1) şi a art. 6-7 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003.
În motivarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu prezintă o motivare proprie ci, în argumentarea şi sprijinirea soluţiei pronunţate, aceasta a folosit simpla expunere a unor constatări şi susţineri ale pârâtei.
Or, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa este obligată să analizeze şi să soluţioneze toate argumentele invocate de părţi în susţinerea poziţiei lor procesuale, considerentele hotărârii trebuind să cuprindă printre altele motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Cu privire la suma de 1.734.720 RON reprezentând plata contravalorii indemnizaţiilor de merit pentru 16 beneficiari, aprobaţi de Comisia Naţională pentru Acordarea Indemnizaţiei de Merit, recurenta susţine că există contradicţie între reţinerea instanţei de fond a aplicabilităţii evidente a art. 6 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit şi a Regulamentului de funcţionare a Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, cu modificările ulterioare, pe de o parte, şi negarea aplicabilităţii aceluiaşi text, pe de altă parte.
Contradicţia şi confuzia instanţei de fond există şi în legătură cu adresele nr. x/30.03.2018 şi nr. y/8.06.2018 cuprinzând lista nominală a celor 22 de persoane beneficiare a indemnizaţiei de merit, astfel cum a fost aprobată, în unanimitate, de membrii prezenţi din CNAIM, în şedinţa din data de 16 februarie 2018, emise de preşedintele CNAIM.
Recurenta arată că cele două adrese din punctul de vedere al formei, nu au inserată denumirea de hotărâre, dar, pe fond, conţin toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 6 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit şi a Regulamentului de funcţionare a Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, cu modificările ulterioare, constituind o garanţie a legalităţii şi temeiniciei acesteia.
Atât timp cât adresele conţin elementele prevăzute de anexa 2 la H.G. nr. 859/2003 şi sunt semnate de preşedintele CNAIM, este evident că acestea sunt valabile şi apte de a produce efecte juridice, întrucât prevederile anexei 2 H.G. nr. 859/2003 nu conţin elemente care să genereze sancţiunea nulităţii pentru forma actului privind nominalizarea personalităţilor româneşti pentru acordarea indemnizaţiei de merit.
În opinia recurentei, există contradicţie şi confuzia instanţei de fond în privinţa Addendum-ului nr. 2/26.10.2020 la procesul-verbal din 16 februarie 2018, semnat de membrii prezenţi ai CNAIM. Contrar celor reţinute de prima instanţă, prin Addendum-ul nr. 2/26.10.2020 membrii CNAIM rectifică o eroare materială din procesul-verbal din 16 februarie 2018.
De asemenea, contrar celor reţinute de instanţă precum că acest "înscris nu este semnat de toţi membrii indicaţi în conţinutul său\ recurenta susţine că Addendum-ul nr. 2/26.10.2020 a fost semnat, în unanimitate, de toţi membrii CNAIM prezenţi.
În acest context potrivit art. 5 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003:
"Şedinţele Comisiei naţionale pot avea loc în prezenţa a cel puţin 2/3 din membrii săi".
Or, la o simplă lecturare a Addendum-ului nr. 2/26.10.2020 se poate observa că acesta a fost semnat de mai mult de 2/3 din membrii CNAIM.
În privinţa sumei de 404.860 Iei, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de merit plătită domnului A., recurenta arată că înscrisurile aflate la dosarul cauzei fac dovada că a beneficiat în mod legal de indemnizaţia de merit acordată în baza Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că în arhiva instituţiei nu s-a găsit actul de nominalizare pentru acordarea indemziaţiei de merit din 2003, însă la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă fără dubiu că domnul A. este beneficiar al indemnizaţiei de merit, acte ignorate de instanţa de fond.
În acord cu hotărârea CNAIM, pe perioada de timp când persoanele beneficiare de indemnizaţii de merit acordate în baza Legii nr. 118/2002, cu modificările şi completările ulterioare, deţin funcţii de demnitate publică, plata indemnizaţiei de merit se suspendă.
Dovada în acest sens o constituie faptul că domnul A. a beneficiat de plata indemnizaţiei de merit doar pentru perioadele în care nu a deţinut funcţii de demnitate publică
Plata indemnizaţiei de merit s-a făcut în baza adreselor din data de 03.06.2004 şi din data de 27.11.2008, transmise de domnul A. prin care informează preşedintele Academiei Române, care este şi preşedintele CNAIM, cu privire la încetarea mandatului de ambasador al României la UNESCO, respectiv a mandatului de senator.
Cele două adrese ale domnului A. fac dovada clară că este beneficiar al indemnizaţiei de merit, însă, instanţa de fond a ignorat aceste înscrisuri din probatoriul administrat în cauză.
Prin urmare, în condiţiile în care Ministerul de Finanţe, la solicitarea Secretariatului General al Guvernului alocă în bugetul Academiei Române sumele de bani aferente pentru plata indemnizaţiilor de merit acordate în baza Legii nr. 118/2002, cu modificările şi completările ulterioare, este evident că plata acestora este legală.
Recurenta mai arată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la încălcarea art. 6-7 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003, a art. 22 alin. (2), alin. (4) şi alin. (7) şi a art. 250 din C. proc. civ.
Contrar prevederilor art. 6 şi art. 7 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003, instanţa de fond a reţinut greşit că procesul-verbal al CNAIM reprezintă actul legal în baza căruia se acordă indemnizaţiile de merit, în speţă, nominalizarea de către CNAIM a persoanelor beneficiare de indemnizaţii de merit se face prin acte semnate de preşedintele comisiei.
De asemenea, contrar prevederilor art. 6 din anexa 2 Ia H.G. nr. 859/2003, instanţa de fond nu a dat eficienţă juridică celor două acte emise de preşedintele CNAIM, respectiv adreselor nr. x/30.03.2018 şi nr. y/8.06.2018 care, prin conţinutul lor, sunt de natură a afecta legalitatea actelor contestate în prezenta cauză.
Tot nelegale apreciază recurenta şi considerentele instanţei de fond şi din perspectiva modului în care s-a concluzionat asupra poziţiei legale a emitentului adreselor nr. x/30.03.2018 şi nr. y/8.06.2018, respectiv preşedintele CNAIM, precum şi a valorii juridice a acestora.
În opinia recurentei, raţionamentul instanţei de fond pleacă de la premise fundamental greşite, ceea ce determină nelegalitatea sentinţei recurate, întrucât aceasta a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale sub aspectele esenţiale ale cererii şi nu a valorificat în totalitate probatoriul administrat în cauză în raport de situaţia de fapt şi a exigenţelor din normele de drept incidente.
În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.
Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că în urma verificărilor efectuate de echipa de audit asupra categoriei de operaţiuni indemnizaţii de merit" s-au constatat deficienţe cu privire la modul de alocare a acestei indemnizaţii, în sensul că au existat situaţii în care indemnizaţia a fost plătită unor persoane decedate ori au existat abateri ale casierului (3.197.690 RON), unor persoane care nu se regăsesc în procesul-verbal întocmit în şedinţa Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit din data de 16.02.2018 (pentru 16 persoane s-au făcut plăţi în valoare de 1.734.720 RON), respectiv unor persoane pentru care s-au făcut plăţi în sumă de 795.680 RON şi în legătură cu care există vădite neconcordanţe în documentaţia entităţii verificate, precum şi unor persoane decedate pentru care plăţile s-au fâcut prin virament bancar (56.160 RON).
Potrivit măsurii din Decizia nr. 2/2021 a Curţii de Conturi a rămas de recuperat suma de 3.021.714 RON, în contextul în care entitatea verificată a luat măsuri în timpul auditului (pentru suma de 2.743.816 RON). Ulterior, suma de 18.720 RON a fost diminuată ca urmare a obiecţiunilor la procesul-verbal de constatare.
Aşa cum rezultă din Procesul-verbal de constatare, întocmit de către echipa de audit, în perioada ianuarie 2019 - iunie 2020, pentru persoanele în privinţa cărora există neconcordaţe în documentele prezentate de entitatea verificată, a fost plătită suma de 1.734.720 RON.
De asemenea, a mai rezultat că entitatea a plătit suma totală de 795.680 RON, din care 390.820 RON -pentru dl. B. (perioada iulie 2009 - iunie 2020), iar suma de 404.860 RON -pentru dl. A. (5.040 RON pentru perioada iulie - decembrie 2004 şi 399.820 RON pentru perioada februarie 2009 - iunie 2020).
Aşadar, obiectul contestaţiei prealabile, respectiv al acţiunii în anulare a încheierii nr. 12/2021 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor a fost reprezentat de abateri de legalitate şi regularitate care au generat prejudiciile de 1.734.720 RON şi de 404.860 RON, din cuantumul sumei de 3.021.714 RON.
Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte suma de 1.734.720 RON, recurenta susţine că ar exista contradicţii ale instanţei de fond în legătură cu aplicarea prevederilor din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 859/2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002 şi a Regulamentului de funcţionare a Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit.
De asemenea, recurenta susţine că ar exista contradicţii şi confuzii ale primei instanţe în legătură cu adresele nr. x/2018, nr. y/2018, întrucât acestea, din punct de vedere al formei, nu au inserată denumirea de hotărâre, dar, pe fond, conţin toate menţiunile obligatorii prevăzute de prevederile art. 6 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 859/2003.
În legătură cu actul intitulat Addendum nr. 2/26.10.2020, recurenta susţine că acesta ar rectifica o eroare materială din procesul-verbal din 16.02.2018 şi că ar fi fost semnat de mai mult de 2/3 din membrii CNAIM.
Înalta Curte, contrar susţinerilor reclamantei-recurente, constată că, în mod corect, Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor a respins argumentele conducerii entităţii verificate întrucât în legătură cu suma de 1.734.720 RON, s-a constatat că documentele anexate contestaţiei prealabile sunt aceleaşi documente care au fost prezentate şi echipei de auditori publici externi, respectiv adresele nr. x/30.03.2018 şi nr. y/08.06.2018, întocmite în anul 2018 de către preşedintele Academiei Române în atenţia Direcţiei Economice, adrese în care se face vorbire de 22 de persoane - posibili viitori beneficiari ai indemnizaţiei de merit, în funcţie de creditele bugetare aprobate.
Procedând la analiza documentelor prezentate de entitatea verificată, în mod corect, echipa de auditori publici externi a concluzionat ca nu poate fi vorba de 22 de beneficiari, ci doar de 4, astfel cum a rezultat din procesul-verbal din 16.02.2018.
În ceea ce priveşte actul intitulat "Addendum nr. 2 la procesul-verbal din data de 16.02.2018", Înalta Curte reţine că acesta a fost întocmit la data de 26.10.2020, adică după controlul Curţii de Conturi, iar acest act are scopul de a anihila efectele măsurii din Decizia nr. 2/2021.
Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a evidenţiat prevederile art. 1, art. 3 din Legea nr. 118/2002, pe cele ale art. 1 din Normele de aplicare a Legii, aprobate prin H.G. nr. 859/2003, precum şi pe cele ale art. 3, art. 6 din Regulamentul de funcţionare a Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, aprobat prin H.G. nr. 859/2003 şi, în mod corect, a reţinut că toate aceste dispoziţii legale impun ca nominalizarea persoanelor care pot beneficia de indemnizaţia de merit să fie realizată doar prin hotărâri ale Comisiei naţionale, hotărâri care să fie adoptate în condiţiile şi cu procedura prevăzută de aceste acte normative.
Din procesul-verbal întocmit la 16.02.2018 în şedinţa Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit rezultă că, în unanimitate, această comisie a aprobat ca, începând cu 01.03.2018, indemnizaţia de merit să fie acordată pentru 4 persoane, expres nominalizate la lit. g) din procesul-verbal întocmit la aceeaşi dată.
De asemenea, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte la adresele nr. x/30.03.2018 şi nr. y/11.06.2018, prima instanţă a reţinut, în mod corect, că nu îşi găsesc suport în conţinutul procesului-verbal din data de 16.02.2018, din moment ce în şedinţa Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit s-a aprobat, în unanimitate, ca începând cu data de 1 martie 2018, să primească indemnizaţie de merit doar un număr de 4 persoane, expres nominalizate la lit. g) din procesul-verbal întocmit la data de 16.02.2018, iar nu şi persoanele care figurează în adresele respective.
În legătură cu înscrisul intitulat,^Addendum nr. 2 privind modificarea şi completarea procesului-verbal al Comisiei Naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit din data de 16.02.2018", prima instanţă a concluzionat că nu are valoarea juridică atribuită de reclamantă, nefiind posibil să schimbe constatările şi concluziile stabilite de pârâtă cu privire la nelegalitatea plăţilor în sumă totală de 1.734.720 RON, reprezentând indemnizaţie de merit pentru cei 16 beneficiari.
Înalta Curte constată că şi susţinerea potrivit căreia înscrisurile aflate la dosarul cauzei fac dovada că dl. A. a beneficiat în mod legal de indemnizaţia de merit acordată în baza Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, nu este întemeiată şi nu poate fi primită.
Deşi recurenta susţine că plata ar fi fost legală întrucât la şedinţele Comisiei naţionale participau, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai altor instituţii ale statului, această susţinere nu este întemeiată.
Aşa cum rezultă din procesul-verbal de constatare, în ceea ce priveşte cazul dlui A., echipei de audit i-a fost prezentată doar o adresă, fără număr şi fără dată, semnată de către Şeful Cancelariei la acea vreme, fără nici o altă semnătură.
Or, echipa de audit a constatat că persoana respectivă nu apare ca fiind menţionată în vreun proces-verbal al Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, ceea ce a dus la concluzia că nu a existat o aprobare a Comisiei, în condiţiile legii, în vederea introducerii pe lista beneficiarilor de indemnizaţie de merit.
Contrar susţinerilor recurentei, în timpul misiunii de audit, entitatea verificată nu a prezentat documente din care să rezulte că acordarea de indemnizaţiei de merit s-a realizat ca urmare a nominalizării prin hotărâri ale Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, hotărâri care să fie adoptate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de Legea nr. 118/2002, de Normele de aplicarea a Legii nr. 118/2002 şi de Regulamentul de funcţionare a Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, aprobate prin H.G. nr. 859/2003.
Lipsa unui proces-verbal al Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, precum şi lipsa unei hotărâri a Comisiei prin care s-a aprobat ca dl. A. să primească indemnizaţie de merit, nu poate fi suplinită de documente întocmite la o dată ulterioară.
Astfel, în mod corect, echipa de audit a făcut distincţia între calitatea de membru de onoare şi calitatea de beneficiar al indemnizaţiei de merit.
În ceea ce priveşte înscrisurile invocate de către recurentă, procese-verbale din 23.02.2003, 08.01.2004, 26.11.2020, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanţă a concluzionat că acestea nu demonstrează o altă stare de fapt decât cea consemnată de echipa de audit şi că, deopotrivă, nu demonstrează că membrii Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiilor de merit ar fi discutat şi aprobat aspectele referitoare la includerea tuturor membrilor Academiei Române pe listele beneficiarilor de indemnizaţii de merit.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Academia Română împotriva sentinţei civile nr. 1962 din 17 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.