Refusal of work permit for foreign national with expired residence visa

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, anularea în totalitate a următoarelor acte administrative:

- decizia nr. x/06.05.2022 emisă de Biroul pentru Imigrări al judeţului Olt, prin care societatea reclamantă a fost încunoştinţată ca nu i s-a acordat avizul de muncă şi angajare cetăţeanului indian B., cu reşedinţa neoficială in Slatina, str. x Corp C5, judeţul Olt, în calitate de lucrător permanent la societatea reclamantă;

- decizia nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022 emisă de Biroul pentru Imigrări Olt, prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată de societatea reclamantă împotriva deciziei nr. x/06.05.2022 şi înregistrată sub nr. x/18.05.2022.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 248 din 29 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări Bucureşti şi a respins în tot cererea faţă de acesta ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanţa, cu privire la capătul de cerere având ca obiect plângere împotriva deciziei nr. x/06.05.2022 şi a deciziei nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022 şi a respins capătul de cerere având ca obiect plângere împotriva deciziilor menţionate, formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa, ca fiind promovat faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere având ca obiect plângere împotriva deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021 şi a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect plângere împotriva deciziei indicate, formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Serviciul pentru Imigrări Constanţa şi Biroul pentru Imigrări Olt.

Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect plângere împotriva deciziei nr. x/06.05.2022 şi a deciziei nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Biroul pentru Imigrări Olt.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 248 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, a exercitat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut, în contextul unei prezentări a situaţiei de fapt, următoarele motive de recurs:

Autorităţile Statului Român, precum şi instanţa de fond au încălcat prevederile art. 6 paragraful 3 din CEDO, încălcându-i cetăţeanului indian B. dreptul la apărare.

Astfel, neasigurarea de către Serviciul de Imigrări Constanţa şi Biroul de Imigrări Olt a unui traducător autorizat cu ocazia întocmirii actelor administrative contestate în cauză, precum şi neconsemnarea rezultatului acestora concretizat în deciziile a căror anulare a solicitat-o societatea reclamantă, reprezintă o încălcare a art. 6 paragraful 3 CEDO şi se sancţionează cu nulitatea absolută a acestor acte administrative. Consemnarea în actele administrative a unei traduceri în limba engleză, limbă pe care cetăţeanul indian nu o cunoaşte, la fel ca şi limba română, fără prezenţa unui traducător autorizat în limba indiană şi fără a i se aduce la cunoştinţă obiectul acestor acte administrative, de către organele statului, în prezenţa traducătorului autorizat, au drept consecinţă sancţionarea cu nulitatea absolută a actelor emise în cauză, contestate de societatea reclamantă.

A mai citat prevederile art. 6 din CEDO şi a susţinut că atât Serviciul de Imigrări Constanţa, cât şi Biroul de Imigrări Olt aveau obligaţia să-i asigure cetăţeanului indian traducerea cercetărilor şi conţinutul deciziilor administrative emise, prin intermediul unui traducător autorizat, lucru ce nu s-a întâmplat, prin urmare fiind încălcat art. 6 din CEDO, iar Curtea de Apel Craiova a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate absolută, prevăzută de art. 174 alin. (2) şi art. 175 din C. proc. civ.

Prin deciziile adoptate, Serviciul pentru Imigrări Constanţa şi Biroul de Imigrări Olt i-au încălcat cetăţeanului străin drepturile prevăzute de art. 13 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite, pe care instanţa de fond nu le-a analizat, considerând recurenta că decizia de revocare a vizei de şedere, precum şi refuzul de a nu i se acorda avizul de angajare, respectiv deciziile de respingere a plângerii prealabile, sunt netemeinice şi nelegale.

Expunând considerentele reţinute de prima instanţă în conturarea cadrului factual al cauzei, recurenta a arătat că în mod greşit a constatat că au fost îndeplinite condiţiile revocării dreptului de şedere, în temeiul dispoziţiilor art. 81 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002. Ca urmare a nemaiîndeplinirii condiţiilor pentru acordarea acesteia, potrivit art. 33 alin. (3) lit. a), a) considerat că este temeinică şi legală decizia de returnare nr. x din 13.10.2021, în urma revocării vizei de lungă şedere în muncă, seria x nr. x, cu valabilitate pe o perioadă de 90 zile, de la 10.08.2021 până la 05.02.2022.

De asemenea, în mod greşit a constatat instanţa de fond că pârâtul Serviciul pentru Imigrări Constanţa a făcut aplicarea art. 81 alin. (1) şi (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002 şi tot în mod greşit a înlăturat apărarea potrivit căreia cetăţeanul străin se afla sub contract de prestări servicii cu societatea C. S.R.L. Ploieşti şi era deja plasat să presteze muncă la societatea reclamantă, în baza contractului individual de muncă încheiat provizoriu, însă numai după obţinerea avizului de muncă de la Biroul pentru Imigrări Olt şi având în vedere că acesta se afla deja pe teritoriul României cu viză legală de şedere.

Toate aspectele evidenţiate sunt de natură, în opinia recurentei, să atragă nelegalitatea deciziei de returnare nr. x/13.10.2021, în condiţiile în care legalitatea acesteia trebuia analizată raportat la îndeplinirea condiţiilor legale pe toată perioada de şedere legală în România, pentru care i-a fost acordată viza.

A mai subliniat că prin încetarea contractului individual de muncă cu societatea D. S.R.L., la data de 30.09.2021, nu erau îndeplinite condiţiile art. 33 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 pentru revocarea vizei de lungă şedere a cetăţeanului străin, astfel încât şederea acestuia nu era ilegală, având viza valabilă până la data de 05.02.2022 şi găsind un loc de muncă, nefiind îndeplinite condiţiile returnării în baza art. 81 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002.

Prin urmare, instanţa de fond a dat o greşită interpretare art. 81 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002 şi art. 33 lit. a) din acelaşi act normativ, reţinând şi interpretând greşit faptele în raport de exigenţele textului de lege, adică a apreciat eronat că la data revocării vizei de şedere din 13.10.2021, cetăţeanul străin nu mai îndeplinea condiţiile de şedere legală în România.

În plus, prim ainstanţă a apreciat greşit că textul prevăzut de art. 33 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 nu condiţionează revocarea deptului de şedere al străinului de existenţa sau inexistenţa unei culpe a acestuia cu privire la încetarea contractului de muncă şi îndeplinirea condiţiilor de şedere, întrucât avea o viză de şedere acordată de secţia consulară a Ambasadei României în India, valabilă până la data de 05.02.2022, în scopul prestării unei activităţi în favoarea societăţii D. S.R.L. Constanţa, care a intrat în procedura de faliment la data încetării unilaterale a contractului de muncă, ulterior fiind radiată. Or, cetăţeanul străin s-a înscris la o altă societate, C. S.R.L. Ploieşti, care are ca obiect de activitate plasarea în muncă a cetăţenilor străini, în urma cererii formulate fiind plasat în luna ianuarie a anului 2022 pentru a presta muncă la societatea reclamantă din prezenta cauză.

Întrucât decizia de revocare a şederii pe teritoriul României i-a fost comunicată abia în luna mai 2022, iar până la data de 05.02.2022 cetăţeanul străin avea viză legală de şedere în România, şi având în vedere că O.U.G. nr. 194/2002 şi O.G. nr. 25/2004 nu condiţionează prestarea unei activităţi numai în favoarea unei societăţi, unde a fost angajat iniţial, precum şi faptul că ulterior şi-a găsit un loc de muncă la societatea reclamantă, îndeplinind astfel toate condiţiile pentru obţinerea avizului de muncă la această societate, a considerat recurenta că decizia de revocare a Serviciului de Imigrări Constanţa şi decizia de refuz a avizului de muncă emis de Biroul de Imigrări Olt, măsuri confirmate ulterior prin sentinţa de fond, sunt ilegale şi se impune anularea lor ca o consecinţă a admiterii recursului şi casării sentinţei de fond atacate.

În final recurenta a criticat sentinţa de fond din perspectiva greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, apreciiind că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 32 şi urm. din C. proc. civ., art. 248 din acelaşi act normativ, art. 4 din O.G. nr. 25/2014, art. 3 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, art. 5 din H.G. nr. 639/2007 prin raportare la Ordinul MAI nr. 10/2017.

În esenţă, a susţinut că prin raportare la materia contenciosului administrativ, conform căreia calitatea procesuală derivă din capacitatea administrativă de a emite acte administrative cu caracter individual sau normativ în virtutea atribuţiilor prevăzute de lege de a emite acte, legile cadru incidente în speţă, respectiv O.U.G. nr. 194/2002 şi O.G. nr. 25/2014 nu recunosc capacitatea administrativă a Serviciului de Imigrări Constanţa şi Biroului de Imigrări Olt de a emite acte administrative în situaţia dedusă judecăţii, de revocare şi de refuz emitere aviz de muncă. Prin urmare, numai Inspectoratul General pentru Imigrări are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, iar actele emise de către celelalte două entităţi amintite sunt lovite de nulitate absolută, în conformitate cu art. 174-175 C. proc. civ., impunându-se a fi anulate.

Cum procedura de judecată în faţa Curţii de Apel Craiova nu a fost în contradictoriu cu Inspectoratul General de Imigrări, care are calitate procesuală pasivă, hotărârea este lovită de nulitate absolută, impunându-se admiterea recursului, casarea acesteia şi rejudecarea cauzei pe fond cu consecinţa anulării actelor administrative contestate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări Olt s-a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A formulat întâmpinare şi intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală, pentru argumentele arătate.

La rândul său, intimatul-pârât Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, precum şi inadmisibilitatea recursului, pentru argumentele prezentate.

Recurenta-reclamantă a depus răspunsuri la întâmpinările intimaţilor-pârâţi, solicitând respingerea apărărilor formulate de aceştia şi admiterea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

II.1. Analizând, cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie invocată de intimaţii-pârâţi Biroul pentru Imigrări Olt şi Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanţa, prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi o va respinge pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a criticat pentru nelegalitate soluţia primei instanţe pronunţate atât cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 32 şi urm. din C. proc. civ., art. 248 din acelaşi act normativ, art. 4 din O.G. nr. 25/2014, art. 3 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, art. 5 din H.G. nr. 639/2007 prin raportare la Ordinul MAI nr. 10/2017, conform argumentelor arătate, cât şi în ceea ce priveşte petitul privind anularea celor două acte administrative contestate, apreciind, de asemenea, că prima instanţă a interpretat şi a aplicat în mod eronat cadrul normativ incident în cauză, pentru motivele expuse.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, faţă de modul în care au fost invocate şi dezvoltate susţinerile din cererea de recurs şi cum a pretins chiar recurenta, criticile concrete aduse sentinţei de fond vizează aplicarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, putând fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată şi va fi respinsă.

II.2. Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanţa, aceasta va fi analizată de instanţa de control judiciar din perspectiva criticilor formulate în referire la soluţia pronunţată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021, prin care i s-a revocat cetăţeanului străin B. viza de şedere pe teritoriul României.

Obiectul acţiunii formulate de reclamantă este reprezentat şi de plângerea formulată împotriva Deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021, prin care i s-a revocat cetăţeanului străin B. viza de şedere pe teritoriul României, criticând-o partea pentru încălcarea prevederilor art. 13 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite, cât şi pentru încălcarea intereselor societăţii reclamante, pentru motivele expuse pe larg în cererea formulată.

Prin sentinţa de fond pronunţată, Curtea de Apel Craiova a analizat legalitatea actului administrativ dedus judecăţii, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, cuprinse în O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, norme speciale aplicabile în materie, şi a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de societatea reclamantă împotriva acestuia, reţinând, faţă de împrejurarea că prin sentinţa nr. 203/12.07.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 s-a constatat că decizia de returnare a fost emisă faţă de B. ca urmare a revocării vizei de şedere în România în contextul încetării la data de 30.09.2021 a contractului individual de muncă încheiat cu S.C. D. S.R.L., că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare a vizei, fiind incidente dispoziţiile art. 33 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002. Acest text de lege prevede că măsura revocării vizei poate fi dispusă când străinii nu mai îndeplinesc condiţiile cerute la acordarea ei.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege enunţate supra, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Articolul nr. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, forma în vigoare în perioada de referinţă, prevede că "Decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată şederea ilegală pe teritoriul României a străinului şi stabileşte obligaţia acestuia de returnare, precum şi termenul pentru plecarea voluntară", iar în conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (1) din acelaşi act normativ: "Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă."

În speţă, Curtea de Apel Craiova a analizat cauza pe fond şi a pronunţat o soluţie de respingere a acţiunii în anularea actului administrativ precizat, hotărâre care, astfel cum s-a evidenţiat, este definitivă în ceea ce priveşte soluţia asupra acestei plângeri a reclamantei, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs. Conform art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Craiova nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021, în speţă fiind incident principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., în aplicarea căruia va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanţa, urmând să respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă sub acest aspect.

II.3. Analizând recursul reclamantei şi sub celelalte aspecte criticate, respectiv în ceea ce priveşte soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, cât şi în ceea ce priveşte petitul privind anularea Deciziei nr. x/06.05.2022 şi a Deciziei nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022, Înalta Curte constată că demersul părţii este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce succed.

II.3.1. A criticat recurenta soluţia primei instanţe pronunţate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 32 şi urm. din C. proc. civ., art. 248 din acelaşi act normativ, art. 4 din O.G. nr. 25/2014, art. 3 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, art. 5 din H.G. nr. 639/2007 prin raportare la Ordinul MAI nr. 10/2017, întrucât cadrul normativ incident în materie stabileşte cu evidenţă faptul că numai această autoritate are atribuţii de a emite acte administrative de natura celor atacate, nu şi Serviciul de Imigrări Constanţa şi Biroul de Imigrări Olt.

Contrar alegaţiilor recurentei şi în acord cu opinia primei instanţe, al cărei raţionament îl împărtăşeşte, Înalta Curte reţine că Inspectoratul General pentru Imigrări nu este emitentul actelor administrative supuse controlului de legalitate, aceste acte fiind emise de către Serviciul pentru Imigrări Constanţa şi Biroul de Imigrări Olt, doar aceste din urmă autorităţi fiind titularele de drepturi şi obligaţii în raportul juridic litigios dedus judecăţii, câtă vreme calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

Celelalte aspecte evidenţiate de parte, ce vizează obligativitatea emiterii actelor contestate de către Inspectoratul General pentru Imigrări faţă de cadrul legislativ evocat, nu au relevanţă în contextul factual dedus judecăţii din perspectiva calităţii procesuale pasive, actele administrative contestate fiind emise în conformitate cu competenţele structurilor teritoriale ale autorităţii centrale, iar între aceasta din urmă şi societatea recurentă-reclamantă nu a intervenit vreun raport juridic de drept administrativ, cu atât mai mult cu cât nu a fost necesară aprobarea sau avizarea activităţii structurilor ce au beneficiat de competenţă deplină în procedura de emitere a actelor administrative aflate în discuţie.

Faţă de cele arătate, instanţa de control judiciar constată că soluţia pronunţată de prima instanţă asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări este legală, urmând a fi menţinută întrucât a fost dată cu respectarea normelor de drept material incidente.

II.3.2. Soluţia de respingere a capătului de cerere având ca obiect plângere împotriva Deciziei nr. x/06.05.2022 şi a Deciziei nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022, respectiv a actului de respingere a cererii de acordare a avizului de muncă, a fost criticată de recurentă tot din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a pronunţat soluţia cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în materie.

În înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză, motivele care au stat la baza refuzului acordării avizului de angajare în muncă au constat în neîndeplinirea cerinţelor legale conform cărora străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare obţinut de angajatori în condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, respectiv străinii pe care angajatorii intenţionează să-i încadreze în muncă îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h), art. 11 şi art. 27 alin. (2) lit. c) şi e) din O.U.G. nr. 194/2002, şi nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România, stipulate la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) din aceeaşi ordonanţă, condiţie impusă de art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014.

Din interpretarea normelor legale precizate reiese fără putinţă de tăgadă că autoritatea publică nu are, în absenţa întrunirii cerinţelor prevăzute cu caracter imperativ, un drept de apreciere în ceea ce priveşte acordarea avizului de muncă străinilor care nu au un drept de şedere în România.

În speţă, pe de o parte se constată, contrar susţinerilor recurentei, că la data emiterii refuzului contestat dreptul de şedere al cetăţeanului străin era stins ca efect al ajungerii la termen, expirând perioada pentru care a fost acordat, iar afirmaţiile potrivit cărora la data plasării cetăţeanului străin la sediul său pentru a fi angajat în muncă, acesta se afla în mod legal în România, sunt infirmate de actele aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că demersurile pentru obţinerea avizului de muncă au fost efectuate în luna aprilie a anului 2022, ulterior datei de 05.02.2022 la care viza de şedere a expirat.

Împrejurarea că în situaţia personală a străinului şi în legătură cu demersurile sale efectuate cu scopul angajării în muncă au intervenit modificări în perioada ulterioară încetării contractului de muncă cu societatea D. S.R.L., din data de 13.10.2021, în virtutea căruia a obţinut dreptul de şedere pe teritoriul României, nu sunt de natură a produce efecte juridice în speţă, atât timp cât autorităţile cu competenţe în domeniu nu au fost informate anterior datei de 05.02.2022, când cetăţeanului străin i-a expirat viza de şedere, iar cererea pentru emiterea unui nou aviz de angajare a fost formulată la data de 11.04.2022.

Pe de altă parte, se reţine că viza de lungă şedere acordată cetăţeanului străin B. a fost revocată ca urmare a emiterii deciziei de returnare, contestată la Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, menţinută ca legală prin sentinţa nr. 203 din 12.07.2022, fiind confirmată astfel în mod definitiv şederea ilegală a cetăţeanului străin pe teritoriul României, aspect de natură a determina imposibilitatea emiterii avizului de muncă ce face obiectul prezentei cauze.

În concluzie, actele contestate au fost emise în aplicarea prevederilor legale incidente şi în deplin acord cu acestea, fiind respectate condiţiile prevăzute de lege în situaţii precum cea dedusă judecăţii în prezenta cauză, astfel că soluţia instanţei de fond este legală şi va fi menţinută ca atare, nefiind identificate elemente de nelegalitate a acesteia din perspectiva cazului de casare invocat de recurentă.

II.4. Temeiul legal al soluţiei Înaltei Curţi

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. al prezentei decizii, constatând că excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi Biroul pentru Imigrări Olt şi Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanţa, este nefondată, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge excepţia invocată.

Pentru motivele arătate la pct. II.2. al deciziei, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei de fond, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021, ca inadmisibil.

Totodată, pentru considerentele de la pct. II.3. din decizie, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de aceeaşi reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x din 06.05.2022 şi a Deciziei nr. 538780/BplOT/MIC din data de 20.05.2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi Biroul pentru Imigrări Olt şi Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanţa.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 248 din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de aceeaşi reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x/06.05.2022 şi a Deciziei nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.