Insurance guarantee fund claim for late payment penalties on rejected insurance claim dismissed; principal debt not due

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Cererea modificatoare

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/18.02.2016 şi să se dispună obligarea acestuia la soluţionarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispoziţiile legale, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 31.08.2021 reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/18.02.2016, constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantum de 315,8 RON stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,1 %/zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011, calculate până la 08.09.2021 şi în continuare, până la data plăţii efective, iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1764 din 17 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei de interes, lipsei de obiect, tardivităţii şi inadmisibilităţii şi, totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1764 din 17 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltare a susţinut, după o prezentare a aspectelor prealabile şi a condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, că în prezenta cauză, chiar dacă prin hotărârea prin care a fost anulată Decizia nr. 14452/03.05.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a fost obligat în mod direct la plata de despăgubiri, ci la reanalizarea dosarului de daună, în urma reanalizării cererii a achitat sumele solicitate de A.. Ca atare, apreciază că plata despăgubirilor cu o întârziere de peste 5 ani s-a făcut din culpa FGA, iar A. a fost lipsit de folosinţa sumelor de bani solicitate pentru această perioadă.

În referire la existenţa unui act administrativ nelegal a susţinut, faţă de cererea de plată pe care a transmis-o Fondului de Garantare a Asiguraţilor urmarea deschiderii procedurii falimentului faţă de B. S.A., că potrivit art. 12 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 213/2015, FGA avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru deschiderea dosarului de daună, efectuarea verificărilor necesare şi urmarea procedurii de plată a despăgubirilor, cu respectarea prevederilor incidente. În speţă, procedura de lichidare şi plată a creanţelor, raportat la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, trebuia să se facă cu respectarea cadrului aplicabil asigurărilor de tip RCA.

Or, prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, emisă după mai mult de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată a A., împotriva acesteia fiind formulată acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 4644/13.10.2021, pronunţată în dosarul anterior menţionat, instanţa supremă a decis anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018 şi a obligat Fondul să reanalizeze pe fond cererea de plată, în urma reanalizării cererii dreptul reclamantei la despăgubiri fiind recunoscut şi achitate sumele solicitate de aceasta.

Cum instanţele de judecată au declarat nelegală soluţia FGA asupra cererii sale de plată, iar acesta a procedat la analiza pe fond a cererii şi a efectuat plata despăgubirilor, este evident prejudiciul suferit de A., generat de existenţa unui act administrativ nelegal, respectiv Decizia nr. 14452/03.05.2018, act ce reprezintă soluţionarea cererii de plată de către FGA.

Cu privire la existenţa prejudiciului, recurenta a citat dispoziţiile art. 1535 din C. civ. şi a arătat că ori de câte ori prejudiciul constă în lipsa de folosinţă asupra unei sume de bani, daunele datorate de cel în culpă se ridică la nivelul convenit de părţi sau stabilit de lege, astfel că FGA avea obligaţia de a proceda imediat la soluţionarea cererii de plată, aceasta având loc formal după mai mult de 2 ani de la data depunerii şi apoi soluţionată în sensul respingerii. Astfel, după anularea Deciziei nr. 14452/03.05.2018 FGA a procedat la analizarea pe fond a cererii şi la 29.10.2021 a efectuat plata despăgubirilor, după 5 ani de la data la care trebuiau achitate, confirmând dreptul A. la plata acestora.

Or, prin soluţia dată cererii de plată a A., FGA a lipsit-o de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţit cu titlu de despăbubiri o perioadă de mai bine de 5 ani, iar în acest context prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015. În subsidiar, a susţinut teza potrivit căreia A. are dreptul la plata dobânzii legale pentru perioada în care a fost lipsită de suma de bani solicitată şi achitată de FGA.

Cât priveşte legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, a considerat că şi această condiţie este îndeplinită în cauză, prejudiciul pe care l-a suferit constând în lipsa de folosinţă a sumei de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri, iar cauza prejudiciului modalitatea în care FGA a soluţionat cererea de plată prin Decizia nr. 14452/03.05.2018. Ca atare, este evident că în ipoteza în care FGA ar fi soluţionat de la început cererea de plată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi ar fi procedat la plată, prejudiciul său nu ar fi existat, aşa încât este indubitabilă îndeplinirea condiţiei privitoare la existenţa legăturii de cauzalitate între actul administrativ anulat ca nelegal şi prejudiciul suferit constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani la care era îndreptăţită.

Referitor la culpă a subliniat că în doctrină s-a stabilit faptul că nelegalitatea actului administrativ conţine în sine ideea culpei autorităţii publice, iar în prezenta cauză este evidentă culpa FGA, structură de garantare creată de lege cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit, având obligaţia să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale, care a tergiversat nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani, şi, totodată, interpretând greşit şi tendenţios prevederile legale. În consecinţă, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii FGA şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat prin neplata creanţei de asigurare solicitate, susţinerile primei instanţe în sensul neîndeplinirii condiţiilor unei atari acţiuni fiind lipsite de temei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că instanţa de fond a realizat o corectă dezlegare a cauzei.

Recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a reiterat argumentele invocate în susţinerea nelegalităţii soluţiei criticate, precum şi solicitarea de obligare a părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea cauzei, conform înscrisurilor anexate în dovedire.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului exercitat în cauză

Analizând sentinţa de fond prin prisma motivelor invocate în recurs şi a apărărilor formulate prin întâmpinarea şi concluziile scrise depuse la dosar, precum şi a normelor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost modificat prin cererea depusă la 31 august 2021, vizează obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată nr. x/18.02.2016, constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,1 %/zi întârziere conform Normei CSA nr. 14/2011, respectiv suma de 315,8 RON, calculate până la 08.09.2021 şi în continuare, până la data plăţii efective şi, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea existenţei unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată menţionate şi să se dispună obligarea acestuia la soluţionarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispoziţiile legale, iar modificarea acţiunii prin cererea formulată la 31 august 2021 s-a datorat emiterii deciziei nr. 14452/03.05.2018 prin care pârâtul a respins cererea de plată.

Soluţionând cauza în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reţinând în acest sens că sumele solicitate cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate în conformitate cu prevederile Ordinului CSA nr. 14/2011, sau dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, nu sunt datorate din moment ce nici debitul principal la care acestea se aplică nu este datorat.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de reclamantă pentru nelegalitate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a normelor de drept material ce reglemenetază condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, conform argumentelor expuse punctual cu privire la fiecare dintre aceste condiţii.

Contrar susţinerilor recurentei şi în acord cu opinia primei instanţe, al cărei raţionament îl împărăşeşte, Înata Curte reţine că acţiunea reclamantei este neîntemeiată.

Prin decizia nr. 14452 din 03.05.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, motivând că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată şi plătite din disponibilităţile sale suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

De asemenea, prin sentinţa nr. 4902/27.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644 din 13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal de respingere a recursului, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, şi a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că în vederea angajării răspunderii patrimoniale a autorităţii publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, au fost îndeplinite condiţiile legale odată cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că, ulterior acestui moment, a devenit certă existenţa unui act administrativ nelegal constând în refuzul de plată. Totodată, a indicat drept faptă ilicită neacordarea despăgubirii solicitate prin respingerea cererii de plată promovate în calitate de creditor de asigurare al B. prin decizia nr. 14452/03.05.2018, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani solicitate cu titlu de creanţă de asigurare respinsă prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este în mod evident îndeplinită în cauză.

Din probatoriul administrat în cauză reiese că în urma pronunţării Deciziei ÎCCJ nr. 29/2020 şi ulterior anulării Deciziei nr. 14452/03.05.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, acesta a procedat la reanalizarea cererilor de plată şi a înscrisurilor anexate, inclusiv a cererii de plată nr. x/18.02.2016 ce face obiectul cauzei de faţă, şi a constatat în privinţa acesteia din urmă că nu poate fi admisă deoarece suma solicitată a fi achitată, în cuantum de 157,90 RON, este formată din 124,86 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2014, precum şi din 33,04 RON cu titlu de cheltuieli de executare generate de punerea în executare a sentinţei civile pronunţate în dosarul menţionat. În soluţionarea cererii de plată aflată în discuţie şi adoptarea respingerii acesteia a fost emisă decizia FGA nr. 14454/17.01.2022.

Cu alte cuvinte, cererea de plată a reclamantei a fost soluţionată pe fondul pretenţiilor ce au făcut obiectul acesteia, deci debitul principal pretins de A. nu a fost acordat de către FGA pentru motivul că sumele solicitate nu se subsumează noţiunii de creanţă de asigurare conform Legii nr. 213/2015.

Este adevărat că art. 1531 din C. civ. prevede la alin. (1) dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării unei obligaţii băneşti, iar art. 1535 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că, "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu."

Însă, în prezenta cauză, recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea modificatoare pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a căror aplicare este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să fie cenzurat pretinsul act administrativ asimilat nelegal, respectiv nesoluţionarea în termen sau refuzul nejustificat de soluţionare, imputat de aceasta pârâtului ulterior împlinirii termenului de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.

O astfel de hotărâre judecătorească care să servească drept temei pentru repararea prejudiciului prin acordarea de despăgubiri ca urmare a anulării unui act administrativ este, în opinia recurentei, cea prin care s-a dispus anularea deciziei nr. 14452/03.05.2018.

Deşi este adevărată susţinerea recurentei-reclamante, acest aspect nu este suficient pentru iniţierea procedurii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004, întrucât prin decizia respectivă intimatul-pârât a realizat prima analiză a cererii de plată doar din perspectiva aplicării plafonului de 450.000 RON, reţinând depăşirea acestuia, deci nu pe fondul pretenţiei solicitate prin cererea nr. x/18.02.2016.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, debitul principal solicitat prin cererea de plată amintită, la care se pretinde calcularea penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale penalizatoare prin cererea modificatoare, este format din sume constând în cheltuieli de judecată efectuate în cadrul litigiului purtat de societatea de asigurare CASCO cu asigurătorul RCA şi cheltuieli de executare generate de punerea în executare a sentinţei civile pronunţate în litigiul menţionat, care nu reprezintă creanţe de asigurări în accepţiunea prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015.

Prin urmare, întrucât cererea de plată nr. x/18.02.2016 a fost soluţionată pe fondul său, constatându-se astfel că debitul principal pretins de A. nu este datorat de către Fondul de Asigurare a Asiguraţilor, nu se poate susţine cu suficient temei că intimatul-pârât ar datora recurentei-reclamante suma solicitată cu titlu de penalităţi de întârziere sau, în teza subsidiară, de dobândă legală penalizatoare, care să fie aplicate debitului principal.

Având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a hotărârii de fond, aceasta fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat demersul judiciar iniţiat de recurenta-reclamantă, cu consecinţa păstrării ca legale a sentinţei atacate.

Referitor la solicitările părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine, faţă de art. 451-453 din C. proc. civ., aplicabile în materie, că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată pornesc de la principiul independenţei procesuale a fiecărei părţi în procesul civil şi, totodată, că au caracter de sancţiune procedurală, iar ca fundament răspunderea civilă delictuală şi culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

În speţă, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată, atât prin cererea de recurs, cât şi prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul de dezbateri din 9 noiembrie 2023, la care a ataşat dovezi ale efectuării acestora.

Însă, raportat la soluţia ce se va pronunţa asupra recursului exercitat de aceasta, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea cheltuielilor solicitate, întrucât este partea care a pierdut procesul, fiind în culpă procesuală în accepţiunea normelor legale incidente.

În ceea ce priveşte intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, acesta a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, însă nu a indicat cuantumul cheltuielilor, nu a precizat în ce constau şi nici nu a depus dovezi ale efectuării acestora, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile legale nici pentru acordarea cheltuielilor solicitate de această parte.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1764 din 17 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.