Moral damages quantification in motor vehicle insurance: application of res judicata and rejection of material damage claims in administrative challenge to guarantee fund decision

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a solicitat anularea Deciziei nr. 25811/10.03.2021, prin care pârâtul a soluţionat cererea de plata a reclamantei în dosarul nr. x şi obligarea acestuia la plata: sumei de 119.515 RON (majorarea cuantumului acordat cu titlul de daune morale cu suma de 63.515) către reclamantă ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 12.04.2015; sumei de 330.485 RON cu titlul de daune materiale, potrivit dispoziţiilor art. 1.387 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 1.388 alin. (3) C. civ., reprezentând contravaloarea pierderii salariale şi a creşterii nevoilor de viaţă, pe o perioadă de 21 de ani şi 2 luni, respectiv din noiembrie 2015 şi până la data la care persoana vătămată se va pensiona, septembrie 2036, constând în salariul minim net pe economie pe această perioadă; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 600 din 18 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale şi a respins cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale ca inadmisibilă; a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului FGA la plata sumelor solicitate prin acţiune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susţinut că decizia recurată nu este motivată în drept, soluţia instanţei de fond raportându-se strict la situaţia de fapt şi la susţinerile intimatei-pârâte.

Motivarea hotărârii reprezintă o garanţie a unui proces echitabil, prevăzut în art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi în art. 6 din Convenţia Europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind o garanţie a imparţialităţii judecătorului, precum şi a calităţii actului de justiţie.

În opinia recurentei, aspectele referitoare la situaţia de fapt nu reprezintă o motivare a hotărârii, din contră, unele aspecte avute în vedere de către instanţa de judecata exced cadrului procesual ori nu relevă realitatea, (toate deciziile emise de către FGA au fost contestate de către recurenta, contrar reţinerilor instanţei de judecată) în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ. şi de jurisprudenţă, neexistând un raţionament logico-juridic al modului în care s-a ajuns la aceasta soluţie.

Cât priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurenta că hotărârea recurată nu ţine cont de situaţia de fapt şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, creând o situaţie inechitabilă pentru recurentă.

Deşi s-a făcut dovada agravării în timp a repercursiunilor accidentului rutier asupra recurentei, instanţa de fond consideră că suma de 12.000 RON (600 RON/zi de îngrijire medicală, respectiv 300 având în vedere culpa comună şi egală reţinută în sarcina celor doi participanţi la trafic), este aptă să acopere prejudicial moral suferit de recurentă.

Contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Bucureşti, recurenta A. a contestat decizia nr. 12930/18.02.2018, prin care s-a acordat suma de 45.000 RON, pentru vătămările coraporale suferite, ce au necesitat 150 de zile de îngrijiri medicale, dosar înregistrat sub nr. x/2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Independent de aceasta situaţie, şi în contextul în care recurenta nu ar fi contestat decizia anterior menţionată, instanţa de fond trebuia să analizeze situaţia de fapt, astfel cum a fost dedusă judecăţii, fără a se raporta la decizia anterioară emisă de către FGA, care a avut în vedere vătămări corporale mult mai reduse, întrucât aceasta nu făcea obiectul prezentei cauze.

Aşadar, independent de cuantumul acordat pentru fiecare zi de îngrijire medicală prin decizia nr. 12930/18.02.2018, de către FGA, având în vedere agravarea leziunilor recurentei care au impus majorarea numărului de zile de îngrijiri medicale cu 180-190 zile, în sentinţa nr. 354/2020, pronunţata în dosarul nr. x/2018, instanţa de fond avea obligaţia de a analiza legalitatea deiciziei contestate prin luarea în considerare a raportului de prima expertiză medico-legală nr. x, din data de 07.11.2019.

Prin contestaţia formulată, recurenta nu a solicitat majorarea cuantumului acordat de către FGA prin raportare la întreg numărul de zile de îngrijiri medicale, ci doar în legătură cu numărul suplimentar, stabilit prin raportul nr. x/07.11.2019, efectuat în cadrul dosarului civil nr. x/2018

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 430 C. proc. civ. alin. (2), autoritatea de lucru judecat priveşte şi considerentele pe care se spijină hotărârea, astfel încât, prin decizia nr. 25811/10.03.2021, FGA trebuia să emită o nouă decizie ţinând seama de numărul de îngrijiri medicale suplimentare rezultate din raportul de expertiză.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti reţine autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 354/2020, pronunţata în dosarul nr. x/2018, însă doar cu privire la dispozitiv, iar nu şi la considerentele acesteia, context în care consideră că se impune schimbarea sentinţei atacate şi obligarea FGA la plata către recurentă a prejudiciului suferit, prin raportare la un supliment de zile de îngrijiri medicale de 180-190, iar nu 40 de zile de îngrijire medicală, astfel cum a fost stabilit prin decizia nr. 25811/10.03.2021.

De asemenea, contrar reţinerilor instanţei de fond, recurenta a solicitat majorarea cuantumului acordat pentru fiecare zi de îngrijire medicală, prin raportare la totalitatea leziunilor şi consecinţelor permanante suferite, însă nu s-au acordat despăgubirile în integralitate, astfel cum prevede art. 1.385 alin. (1) C. civ.

Recurenta a mai invocat şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, susţinând că despăgubirea se acordă şi în raport de jurisprudenţa din România, aspect de care instanţa de fond nu a ţinut cont. De asemenea, nu s-a ţinut cont de dispoziţiile art. 1391 ce prevăd acordarea unor despăgubiri pentru imposibilitatea desfăşurării unei vieţi sociale, profesionale şi familiale normale, de art. 1388 alin. (3), art. 1386 şi art. 1387 alin. (2) C. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În cauză, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei-reclamante, cât şi pe cele ale intimatei, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

În privinţa hotărârii recurate în cauză, motivarea permite exercitarea controlului judiciar al instanţei superioare asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, fiind respectate garanţiile procesuale ale imparţialităţii judecătorului şi ale calităţii actului de justiţie, precum şi exigenţele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la existenţa unui proces echitabil.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond aplicând şi interpretând corect dispoziţiile de drept material, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale, Înalta Curte reţine că reclamanta a sesizat instanţa de judecată cu o cerere întemeiată pe prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, având ca obiect anularea Deciziei nr. 25811/10.03.2021 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, susţinând nelegalitatea acesteia.

Judecătorul fondului a examinat şi s-a pronunţat asupra legalităţii actului administrativ, dedus judecăţii, respectând principiul disponibilităţii procesuale. Astfel, în mod corect a reţinut că reclamanta a solicitat pârâtului despăgubiri morale suplimentare în raport de intervenţia chirurgicală din 2018, nu şi contravaloarea pierderii salariale şi a creşterii nevoilor de viaţă.

Mai mult decât atât, decizia a cărui anulare se solicită în prezenta cauză a fost emisă ca urmare a admiterii contestaţiei reclamantei formulate împotriva unei alte decizii, pârâtul fiind obligat să emită decizia cu respectarea dispozitivului şi considerentelor sentinţei civile nr. 354/1.10.2020 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Veche de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin nerecurare, respectiv să recalculeze despăgubirile morale doar cu luarea în considerare a numărului de zile de îngrijiri medicale suplimentare rezultate din raportul de expertiză.

În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, pentru început, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative siferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care i-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, în stabilirea cunatumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu fie derizoriu, dar nici să se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească despăgubirea.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantei pentru repararea prejudiciului cauzat în urma accidentului rutier, Înalta Curte constată că, în cauză, stabilirea sumei de 600 RON/zi de îngrijire medicală a fost stabilită de pârât prin decizia iniţială, fiind menţinută de instanţa de judecată care a considerat întemeiată doar critica reclamantei privind stabilirea numărului de zile de îngrijire medicală.

Intimatul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, ceea ce nu exclude de la aplicare principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferinţelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conţinut economic, intensitatea suferinţelor resimţine trebuie privită în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

De asemenea, instanţa de recurs reţine că modalitatea în care instanţa de fond a analizat legalitatea Deciziei nr. 25811/10.03.2021 este corectă şi legală, aceasta fiind emisă cu respectarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 354/1.10.2020, definitivă prin nerecurare, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Veche de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

În executarea acestei hoărâri judecătoreşti, pârâtul FGA a emis decizia contestată prin care a admis în parte cererea, pentru suma de 12.000 RON daune morale, respingând în rest pretenţiile. În cuprinsul acesteia a arătat situaţia de fapt expusă deja de instanţă şi a calculat despăgubirile morale deja stabilite anterior la valoarea de 600 RON/zi de îngrijire medicală în raport de noul număr de zile de îngrijire medicală, astfel cum instanţa îi stabilise prin dispozitivul sentinţei. Aşadar, a calculat astfel: 1/2 din (190 ZÎM x/zîm), care este 1/2 din 114.000 RON, adică 57.000 RON. Cum din 57.000 RON (valoarea totală a despăgubirilor morale stabilite pentru 190 de ZÎM), deja s-a plătit suma de 45.000 RON, i s-a acordat reclamantei un supliment de 12.000 RON.

Totodată, susţinerea recurentei-reclamante referitoare la emiterea deciziei de către FGA prin raportare în mod greşit la 40 de zile de îngrijire medicală şi nu la un supliment de zile de îngrijiri medicale de 180-190 de zile nu poate fi primită, neputându-se aprecia că acesta au fost stabilite în plus faţă de cele 120-150 zile de îngrijiri medicale stabilite prin certificatul medico-legal nr. 433/D1/15.05.2015.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu decelează o eventuală încălcare de către prima instanţă a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 şi art. 1391 din C. civ. în condiţiile în care, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, decizia contestată a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 600 din 18 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.