Challenge to compensation decision barred by one-year forfeiture period for administrative acts

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 la data de 20 aprilie 2021 reclamantul Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E. şi F., a solicitat anularea în totalitate a Deciziei nr. 6707/23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a fost emis titlul de despăgubiri în favoarea pârâţilor, în cuantum de 518.716,41 RON.

Prin sentinţa nr. 5980 din 15 octombrie 2021, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, constatând că în speţă incidente sunt, în ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei, prevederile art. 10 alin. (3) teza a 2 -a din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare aparţinând aşadar instanţei de la domiciliul pârâţilor, iar nu al sediului reclamantei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 03.12.2021, sub nr. x/2021.

Prin încheierea de şedinţă din 6 decembrie 2021, Tribunalul Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală a instanţei în soluţionarea cauzei şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I civilă la data de 4 ianuarie 2022, sub nr. x/2021*.

Prin sentinţa nr. 376 din 8 aprilie 2022, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a dosarului nr. x/2021 în favoarea Curţii de Apel Suceava.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 57 din 14 iunie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii acţiunii invocată prin întâmpinare şi a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamanta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii A., C., B., D., E. şi F..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta - reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia tardivităţii acţiunii.

Având în vedere că, până în anul 2019, nu a avut cunoştinţă depre supraevaluare, recurenta consideră că, în speţă, termenul de introducere a acţiunii nu este cel de 1 an de la data emiterii deciziei, prevăzut de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, ci termenul prevăzut de C. civ. de 3 ani de la data la care s-a cunoscut paguba.

Nelegalitatea actului emis de CCSD a fost constatată la momentul finalizării procesului de reevaluare a imobilului, obiect al dosarului de despăgubire nr. x

Recurenta consideră că dreptul CNCI de a solicita anularea actului (Decizia nr. 6707/23.04.2009 emisă de CCSD) şi recuperarea prejudiciului cauzat, este actual.

În ceea ce o priveşte apreciază că instanţa în mod greşit nu constată că acţiunea de control desfăşurată de Curtea de Conturi poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei, în speţă fiind aplicabilă regula contra non valentem agere non currit praescriptio (prescripţia nu curge în contra celui care nu poate să acţioneze).

În sistemul C. civ., când forţa majoră nu constituia o cauză de suspendare (prevăzută de lege), în temeiul acestei reguli, jurisprudenţa a considerat că, fiind vorba de o imposibilitate obiectivă a titularului dreptului de a acţiona, ea poate fi un caz de suspendare.

În prezent, chiar dacă Decretul nr. 167/1958 prevede că forţa majoră este o cauză de suspendare - art. 13 lit. (a), regula contra non valentem asere non currit praescriptio este invocată pentru a soluţiona unele excepţii de la regula începutului prescripţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă F. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi note scrise.

Intimaţii-pârâţi B., D. şi E. au depus precizări prin care au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Decizia 3027/2022 a Înaltei Curţi, precum şi excepţia rămânerii fără obiect a recursului.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, aceasta a fost respinsă de instanţă, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Referitor la autoritatea de lucru judecat şi excepţia lipsei obiectului invocate, acestea au fost calificate ca apărări de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând, cu titlu prealabil, apărările intimaţilor - pârâţi (calificate de instanţă cu ocazia dezbaterilor publice de la termenul la care instanţa de recurs a reţinut cauza spre soluţionare, drept apărări de fond) prin care aceştia au invocat autoritatea de lucru judecat şi excepţia lipsei de obiect, în raport de dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi, instanţa le apreciază ca neîntemeiate, întrucât Decizia ÎCCJ nr. 3027/25.05.2022 pronunţată în acest dosar nu are relevanţă din punct de vedere al fondului prezentei cauze, având în vedere că prin această decizie s-a admis recursul, s-a casat în parte sentinţa nr. 93/19.10.2020 a Curţii de Apel Suceava-SCAF şi, în rejudecare, s-a admis acţiunea reclamanţilor B., C., D., E., fiind obligată pârâta ANRP la soluţionarea pe fond a cererii de emitere a titlurilor de despăgubire.

Analizând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile procedurale şi materiale incidente cauzei, Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.

În speţă, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 6707/23 aprilie 2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Instanţa de fond a respins acţiunea, ca tardiv introdusă, constatând, în esenţă, că reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice".

Textul legal enunţat se referă la situaţia în care autoritatea publică emitentă a unui act administrativ pe care îl apreciază ca fiind nelegal, a intrat în circuitul civil, în sensul ca produce efecte juridice, astfel ca nu mai poate să intervină revocarea actului administrativ, situaţie în care această entitate publică are posibilitatea de a solicita instanţei de judecată să constate nulitatea actului, dar cu respectarea anumitor condiţii, respectiv în termen de un an de la data emiterii.

Termenul de un an pentru acţiunea în justiţie este un termen de decădere edictat în scopul respectării principiului securităţii raporturilor juridice care rezultă din dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, principiu care implică, între altele, respectarea caracterului definitiv al unui act ce nu a fost atacat în justiţie în termenul unei acţiuni de drept comun în materie sau, în lipsă, într-un termen rezonabil - înainte de a fi considerat ca devenit "definitiv".

Posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual pune în pericol ordinea juridică în sensul că raporturile juridice şi cele sociale ordonate de primele pot fi modificate oricând, fiind afectată în acest fel însăşi ordinea socială. Or, orice relaţie socială şi orice relaţie juridică trebuie să aibă un termen suficient pentru a fi, la nevoie, consacrate în justiţie, termen dincolo de care nu mai pot interveni modificări prin verificarea legalităţii sau a altor aspecte ce caracterizează raportul respectiv.

Aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru posibilitatea revocării actului administrativ de către emitent, măsura neputând, deci, fi luată oricând, ci într-un termen care să respecte principiul securităţii raporturilor juridice.

Prin urmare, în situaţia în care actul administrativ a cărui anulare se solicită a fost emis la data de 23 aprilie 2009, iar instanţa de judecată a fost învestita la data de 20 aprilie 2021, în mod corect şi legal instanţa de fond a reţinut că cererea de chemare în judecata a fost depusă cu depăşirea termenului de un an de la data emiterii actului, astfel încat intervine sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula acţiune în instanţă.

În ipoteza în care partea a fost împiedicată să introducă cererea în anulare prevăzută de art. 1 alin. (6) Legea nr. 554/2004 în termenul de decădere, aceasta avea posibilitatea de a se prevala de dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., conform cărora partea care a pierdut un termen procedural poate fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând, totodată, repunerea sa în termen.

În cauză, reclamanta nu a cerut în mod expres, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, repunerea în termenul de a formula acţiunea în anulare a actului administrativ, conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamanta a invocat faptul că instanţa nu a avut în vedere faptul că, până în anul 2019, nu a ştiut despre supraevaluare şi că nelegalitatea deciziei CCSD a fost constatată la momentul finalizării procesului de reevaluare a imobilului, obiect al dosarului de despăgubire nr. x

Chiar şi în ipoteza în care s-ar aprecia că prin inserarea acestui argument reclamanta a înţeles să supună analizei instanţei de control judiciar imposibilitatea de a formula cererea în anulare anterior momentului finalizării procesului de reevaluare a imobilului, simpla invocare a acestei împrejurări nu este suficientă, instanţa de fond nefiind învestită cu o cerere de repunere în termen.

Mai trebuie observată şi contradicţia reclamantei în ceea ce priveşte calificarea termenului de un an ca fiind de decădere sau de prescripţie. Termenul în discuţie este un termen de decădere, aşa cum corect a fost reţinut şi cum a fost consacrat şi în doctrină şi jurisprudenţă.

Reclamanta, pentru a eluda tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată invocă instituţiile suspendării şi întreruperii termenului prescripţiei şi fără a face o argumentare concretă şi distinctă în fapt şi în drept a incidenţei suspendării ori întreruperii termenului prescripţiei, invocă regula contra non valentem asere non currit praescriptio, însă după cum chiar recurenta precizează, această regulă este invocată pentru a soluţiona unele excepţii de la regula începutului prescripţiei, nefiind incidentă în cazul de faţă, unde în discuţie se află un termen de decădere, nesupus suspendării sau întreruperii curgerii sale.

Prin urmare, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate care să intre în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei nr. 57 din 14 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.