Land agency's third-party challenge to canal public-domain designation held time-barred; appeals rejected

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea parţială a H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi şi H.G. nr. 1303/2011 pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.349/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi, respectiv anularea poziţiei nr. 63 din anexa nr. 32 la H.G. nr. 1349/2001, modificată prin H.G. nr. 1303/2011 şi anularea poziţiei nr. 29 din în anexa nr. 12 la H.G nr. 1349/2001.

La termenul din 30.05.2022, Curtea în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ. a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâţi a comunei Mînăstirea şi a comunei Chiselet, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă.

La termenul din 12.09.2022, Curtea a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Statul român prin Ministerul Finanţelor, în favoarea reclamantei Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă.

La termenul din 12.09.2022, Curtea a luat act de manifestarea de voinţă a UAT comuna Mănăstirea şi UAT comuna Chiselet că nu mai insistă în cererile de intervenţie principală formulate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2040 din 14 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâţi şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, UAT Mînăstire şi UAT Chiselet, ca tardiv formulată; a respins cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare şi intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

3.1. Prin recursul formulat în cauză, neîncadrat în drept, reclamanta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a susţinut că momentul de la care a început să curgă termenul pentru depunerea cererii de anulare a hotărârilor de Guvern, nu este cel de la data publicării în Monitorul Oficial a acestora, ci data la care reclamanta a luat efectiv cunoştinţă de acestea.

Având în vedere că pe parcursul judecării cauzei, deşi instanţa de fond a solicitat părţilor care au invocat excepţia, să precizeze cu exactitate momentul la care ANIF a luat la cunoştinţă de cele două acte administrative atacate, acestea nu s-au conformat, înaintând la dosar, documente din care nu rezultă cu exactitate data comunicării; drept urmare, singurele date la care instanţa se putea raporta pentru soluţionarea excepţiei invocate erau cele la care atât pârâtul, cât şi intervenienta UAT Mănăstirea au făcut referire, respectiv, data de 26.08.2002 pentru H.G. nr. 1349/2001 ce a fost publicată în M.O. nr. 630 şi data de 26.01.2012 pentru H.G. nr. 1303/2011 ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 63.

Luând în calcul motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia, actul administrativ unilateral cu caracter individual se aduce la cunoştinţă prin comunicare, precum şi faptul că datele la care s-a raportat instanţa de fond pentru soluţionarea excepţiei invocate, reprezintă datele în care cele două acte administrative atacate au fost publicate în Monitorul Oficial şi nu acelea în care respectivele acte au fost comunicate recurentei, apreciază hotărârea instanţei de fond, de respingere a acţiunii ca fiind tardiv formulată, neîntemeiată.

În continuarea cererii de recurs, recurenta - reclamantă a dezvoltat argumente referitoare la fondul cererii de chemare în judecată.

3.2. Prin recursul formulat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, susţinând totodată că, dat fiind strânsa legătură dintre motivele invocate, acestea vor fi tratate împreună.

Recurentul - intervenient a susţinut, în esenţă, faptul că, cu nesocotirea flagrantă a practicii Înaltei Curţi cu privire la această categorie de litigii, instanţa de fond a dat o interpretare proprie şi greşită dispoziţiilor legale incidente în cauză prin raportare la situaţia de fapt.

Pârâţii nu au indicat, în concret, la ce pagină din Monitorul Oficial nr. 630 din 26 august 2002 sau din Monitorul Oficial nr. 63 din 26 ianuarie 2012 s-ar regăsi informaţiile din cuprinsul anexelor în discuţie. De altfel, nu era posibil ca părţile sus-menţionate să facă astfel de menţiuni, câtă vreme anexele nu au fost publicate împreună cu hotărârile de guvern propriu-zise, ci au fost publicate în numere bis ale Monitorului Oficial, Partea I, nefiind posibilă identificarea de către instanţa de fond a prevederilor care au fost de natură să îi producă reclamantei o vătămare.

A mai susţinut recurentul - intervenient că, în mod greşit, instanţa de fond a considerat că referirea, în şedinţă publică, la o hotărâre de guvern, echivalează cu momentul comunicării aceteia sau luării la cunoştinţă de către persoana vătămată a existenţei vătămării.

Pe de altă parte, independent de faptul că la data de 18.03.2020 (data pronunţării hotărârii judecătoreşti în dosarul sus-menţionat), reclamanta nu avea de unde să ştie ce va conţine motivarea acelei hotărâri judecătoreşti, hotărârea judecătorească nu ţine loc de hotărâre de guvern (pentru a se putea spune că ar fi fost comunicată direct) şi nici de Monitor Oficial (pentru a se putea spune că anexa la hotărârea de guvern a fost comunicată reclamantei prin hotărârea judecătorească).

În partea finală a hotărârii judecătoreşti se regăsesc reproşuri ale instanţei de fond la adresa reclamantei din prezenta cauză, în sensul că aceasta ar fi trebuit să identifice şi să ia cunoştinţă efectiv de conţinutul H.G. nr. 1349/2001, respectiv că "a avut posibilitatea efectivă de a face demersuri utile pentru a lua cunoştinţă de conţinutul hotărârilor de guvern contestate, având în vedere că a luat în mod concret cunoştinţă de existenta lor . . . . . . . . . .Curtea constată că reclamanta, prin simpla accesare a Monitorului Oficial, putea cunoaşte conţinutul hotărârilor de guvern. Or, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut acest demers, deşi era accesibil, nu se poate reţine că, nu a putut lua cunoştinţă, din motive obiective şi neimputabile, de conţinutul hotărârilor de guvern contestate."

În opinia recurentului, şi aceste pasaje redate anterior sunt în contradicţie cu considerentele celor patru hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte, aflate la dosarul cauzei.

Ca atare, nu se poate aprecia că reclamantei, care are calitatea de terţ faţă de H.G. nr. 1349/2001, respectiv faţă de H.G. nr. 1303/2011, i s-au comunicat aceste acte administrative cu caracter individual, momentele luării la cunoştinţă de conţinutul Anexei nr. 12, respectiv Anexei nr. 29 la H.G. nr. 1349/2001-modificată şi completată prin H.G. nr. 1303/2011- ce echivalează cu constatarea vătămării într-un drept sau într-un interes legitim, fiind în mod evident diferite de momentul publicării H.G. nr. 1349/2001 (Articolul Unic), respectiv a H.G. nr. 1303/2011 sau de cel al soluţionării dosarului nr. x/2019

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Chiselet şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mînăstirea au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând cererile de recurs, prin prisma criticilor invocate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă nu a încadrat în drept recursul, criticile formulate pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentul - intervenient, este nefondat.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., judecătorul de fond justificând argumentat soluţia adoptată.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma cadrului normativ aplicabil şi răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriilor de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi la apărările intimatelor-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Chiselet şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mînăstirea, Înalta Curte constată următoarele:

În analiza criticilor vizând aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei de tardivitate, Înalta Curte reţine că H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi şi H.G. nr. 1303/2011 pentru modificarea şi completarea unor anexe la H.G. nr. 1349/2001 sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual, întrucât privesc subiecte de drept determinate.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni, termen reglementat pentru situaţiile prevăzute la lit. a) - e).

Conform art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege, "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, ….".

În temeiul art. 11 alin. (5), din aceeaşi lege, termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

În raport cu dispoziţiile legale menţionate, termenele curg, pentru persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia.

Altfel spus, data luării la cunoştinţă, în sensul art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, este data la care terţul putea şi trebuia, respectiv avea posibilitatea reală şi efectivă de a lua cunoştinţă de actul administrativ.

În acest context, Înalta Curte reţine că este corectă susţinerea făcută de recurenta - reclamantă şi recurentul-intervenient în sensul că termenul pentru înregistrarea cererii de anulare a hotărârilor de Guvern, nu este cel de la data publicării în Monitorul Oficial a acestora. Aceasta întrucât, în cazul unei hotărâri adoptate de Guvern în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, pentru atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial, pentru că anexele în care sunt indicate bunurile sunt publicate separat, în numerele "bis" ale Monitorului Oficial al României, Partea I, care nu se aduc la cunoştinţa generală a publicului, ci sunt distribuite doar persoanelor interesate. Această interpretare, impusă de respectarea principiului liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 21 din Constituţia României şi în art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, se regăseşte în practica anterioară a Înaltei Curţi (e.g. decizia nr. 4060/13 noiembrie 2008, publicată în Jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2008, semestrul II, pag. 78).

Reclamanta este terţ faţă de actele contestate, iar momentul la care terţii iau cunoştinţă de existenţa unui act administrativ vătămător este legat de elemente extrinseci, acesta trebuind să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză.

Înalta Curte reţine, însă, că reclamanta, în calitatea sa de terţ care se consideră vătămat printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altor subiecte de drept, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a luat cunoştinţa de existenţa actelor vătămătoare, cu ocazia judecării dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Olteniţa, având ca obiect cererea reclamantei Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare -Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare Călăraşi prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mănăstirea şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Chiselet, să se constate dreptul de folosinţă şi de administrare asupra Privalului (curs apă) Scoiceni şi asupra terenului aferent.

Astfel, la termenul din 04.03.2020 (Încheiere din şedinţa publică de la data de 04.03.2020, aflată la dosarul de recurs - vol. I), când au avut loc dezbaterile asupra fondului în cadrul dosarului menţionat, termen la care reclamanta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare - prin Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare Călăraşi a fost prezentă prin reprezentant, apărărorul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mănăstirea, prin apărările formulate, a făcut referire la actele administrative din prezenta cauză, arătând că privalul Scoiceni figurează în H.G. nr. 1303/2011 pentru modificarea şi completarea unor anexe la H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, ca fiind parte a domeniului public.

De asemenea, referiri la actele administrative contestate în prezenta cauză s-au făcut şi în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, de către pârâtul Consiliul Local al Comunei Mănăstirea, prin întâmpinarea depusă la data de 23.09.2020, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr. 583/11.11.2020, definitivă prin nerecurare, aflată la dosarul de recurs - vol. I.

Prin urmare, chiar dacă nu se poate accepta că, la datele reţinute anterior, cu ocazia judecării celor două dosare sus menţionate, reclamanta a luat la cunoştinţă în mod efectiv despre conţinutul actelor atacate, totuşi pe baza informaţiilor/afirmaţiilor părţii adverse din respectivele dosare, în care i s-au indicat actele cu număr, dată şi emitent, aceasta a avut posibilitatea efectivă de a face demersuri utile pentru a lua cunoştinţă de conţinutul hotărârilor de guvern contestate, neputându-se ignora perioada de timp în care a rămas în pasivitate.

De la data de 04.03.2020 (Încheierea de şedinţă de la această dată, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Olteniţa) şi, respectiv data de 23.09.2020 (data depunerii întâmpinării în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Călăraşi) până la formularea prezneti acţiuni a curs o perioadă de timp, ce poate fi apreciată ca fiind rezonabilă, în care reclamanta putea lua la cunoştinţă de conţinutul hotărârilor de guvern contestate.

Sesizarea instanţei la data de 21.09.2022 (data poştei) se situează cu mult în afara termenului la care se referă art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţinând necesitatea respectării principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.

Astfel, cu privire la limitele legale impuse de Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea dreptului la acţiune, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 635/2007, a considerat că acestea reprezintă măsuri de protecţie a stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice create şi a efectelor actelor administrative şi că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare şi de recurentul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 2040 din 14 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.