Non-cumulability of doctorate allowance with Grade I educational rank obtained via equivalence under Framework Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 01 februarie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul din Învăţământ "A." Cluj în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei:

- anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea i nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) al art. 1 din acest ordin;

- obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2);

- suspendarea Executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 74/2022 pronunţată la 14 martie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ A., în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, având ca obiect anularea şi suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 3993/2021 al Ministerul Educaţiei şi obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a art. 1 alin. (3) din acelaşi ordin.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 74/2022 pronunţată la 14 martie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Sindicatul din Învăţământ A., în numele membrilor de sindicat, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de suspendarea şi anulare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 3993/2021 al Ministerul Educaţiei şi obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a art. 1 alin. (3) din acelaşi ordin.

a) În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de suspendare s-a arătat următoarele:

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, a invocat recurentul anumite împrejurări de fapt şi de drept care creează îndoieli asupra legalităţii actului administrativ, respectiv că O.M.E. nr. 3993/2021 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, precum şi a principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 din C. civ.. A apreciat recurentul că toate aceste elemente demonstrează existenţa cazului bine justificat, iar instanţa a reţinut greşit că nu ar fi îndeplinită această condiţie.

Cu privire la condiţia pagubei iminente, a arătat recurentul că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că nu este îndeplinită în speţă, cu greşita aplicare a normelor de drept material şi fără să ţină cont de actele depuse la dosar. A menţionat recurentul că ar exista o contradicţie între considerentele instanţei de fond, în sensul că, pe de o parte se reţine că nu s-a făcut dovada pagubei iminente suferite de membrii de sindicat, iar pe de altă parte se reţine că aceştia pierd o componentă a salariului lunar.

A susţinut recurentul că pierderea din venitul salarial lunar a sumei de 950 RON este un prejudiciu important pentru cadrele didactice, în raport de veniturile salariale ale acestora. Astfel, în situaţia în care nu s-ar dispune suspendarea ordinului atacat, aplicarea lui ar genera o pagubă iminentă cadrelor didactice care şi-au echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, anterior datei de 01.07.2017, deoarece li se vor diminua drepturile salariale prin faptul că nu vor mai beneficia de plata indemnizaţiei începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021. Aşa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de recurs (fluturaşi de salariu), membrului de sindicat din prezentul dosar i s-a plătit şi ulterior datei de 1 iulie 2017 indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dar plata a fost sistată efect al art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021. În fluturaşii aferenţi lunii mai 2021, la rubrica "compensaţii tranzitorii spor titlu de doctor" se regăseşte cuantumul de 950 de RON, aferent indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific, în timp ce, în fluturaşii aferenţi lunilor ulterioare datei de 31 mai 2021, nu se mai regăseşte această rubrică.

b) În motivarea fondului recursului, recurentul a criticat interpretarea dată de prima instanţă dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, respectiv concluziile referitoare la aplicarea în timp a acestora, conform cărora teza I se aplică cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare ulterior intrării in vigoare a Legii nr. 153/2017, iar teza a II-a a articolului nu se poate referi decât la cadrele didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare anterior intrării in vigoare a legii.

În opinia recurentului, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 a avut în vedere doar opţiunile cadrelor didactice exprimate ulterior intrării în vigoare a legii, fapt confirmat de aplicarea unitară, timp de mai bine de 4 ani a acestor dispoziţii şi modificarea acestei practici doar în urma adoptării Ordinului nr. 3993/2021. Intenţia legiuitorului nu a fost niciodată aceea de a trasa o distincţie precum cea dedusă de către instanţă, iar practica pârâtului confirmă pe deplin acest lucru.

Contrar opiniei instanţei, recurentul a mai apreciat că tocmai introducerea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) este cea care a dat naştere situaţiei aparent discriminatorii. În mod evident, în lipsa introducerii obligativităţii de a alege între indemnizaţia de doctor şi echivalarea gradului didactic I, această discuţie nu şi-ar avea locul. Totuşi, actul normativ a fost adoptat şi, într-adevăr, persoane aflate aparent în situaţii similare sunt tratate diferit.

Această aparenţă este însă uşor demontată prin raportare la vechimea în muncă a persoanelor respective. Caracteristică menţionată inclusiv în cadrul art. 6 lit. b) indicat de către instanţa de fond, vechimea în muncă constituie criteriul de diferenţiere între un cadru didactic care a avut oportunitatea să obţină echivalarea gradului didactic I anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 şi un coleg a cărui posibilitate de echivalare a gradului didactic s-a născut doar ulterior intrării în vigoare a aceleiaşi legi. Prin definiţie, vechimea în muncă a celor două persoane este diferită şi, drept urmare, tratamentul aplicat acestora poate să difere. Este cât se poate de normal şi chiar dezirabil ca un salariat cu vechime să beneficieze de drepturi şi facilităţi suplimentare colegilor săi mai noi. De asemenea, este previzibil că succesiunea normelor va naşte în patrimoniul salariatului aflat în câmpul muncii o serie de drepturi pe care o persoană aflată la începutul carierei nu le va avea.

Având în vedere aceste aspecte, raţionamentul instanţei nu face altceva decât să propună - în numele nediscriminării - decăderea din drepturile deja câştigate ale categoriei de salariaţi cu vechime, pentru ca aceştia să nu beneficieze de un avantaj faţă de salariaţii mai noi.

Pe lângă faptul că acest raţionament contravine principiilor nediscriminării, existând, criterii clare pentru a conferi un tratament diferenţiat celor două categorii de salariaţi, consecinţele finale ale acestei logici pot fi extrem de dăunătoare pentru stabilitatea întregului sistem educaţional.

Pentru a înţelege acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că gradul didactic I conferă cadrului didactic mult mai multe facilităţi decât un simplu spor salarial. În primul rând, acesta reprezintă cea mai înaltă treaptă profesională care poate fi urcată de către personalul didactic. Retrogradarea din această calitate presupune scurgerea a cel puţin 4 ani de carieră educaţională pentru a încerca redobândirea ei. Apoi, gradul didactic I reprezintă o cerinţă premergătoare accesului la anumite funcţii de conducere în învăţământ. Ar fi de neconceput ca, un cadru didactic care în prezent ocupă o funcţie de conducere graţie echivalării gradului didactic I în urmă cu mai bine de un deceniu, să fie pus în poziţia de a alege între indemnizaţia de doctor şi renunţarea la echivalarea gradului didactic - drept urmare şi la funcţia pe care o ocupă.

De asemenea, recurentul a criticat argumentul instanţei conform căruia Ordinul nr. 3993/2021 nu adaugă la lege şi a apreciat că acesta este rezultatul unei interpretări eronate a dispoziţiilor legale incidente.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

La data de 11 iulie 2022, recurentul a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale soluţionată prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 2 noiembrie 2023 în dosarul x/2022, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prima critică formulată de recurent a vizat modul de interpretare a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 şi, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că sensul dreptului de opţiune la care face referire teza a II a articolului precizat nu poate fi decât subsumat premisei, respectiv voinţei legiuitorului expusă în teza I a aceluiaşi articol şi alineat conform căreia nu se mai permite cumulul indemnizaţiei de doctorat cu drepturile aferente gradului didactic obţinut exclusiv ca efect al echivalării aceluiaşi doctorat.

Teza a doua a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 nu se poate referi decât la cadrele didactice care au obţinut doctoratul şi gradul didactic I în baza acestuia, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, întrucât pentru cadrele didactice care au obţinut doctoratul şi echivalarea sa în grad didactic I ulterior lunii iulie 2017 se aplică direct prevederile art. 14 alin. (3) teza 1.

În acest sens sunt considerentele Deciziei CCR nr. 685/31.10.2019, conform cărora "indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, iar atunci când aceleaşi temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia.", dar şi cele ale deciziei nr. 52/2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că "prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea titlului respectiv."

Aşadar, dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impun cadrelor didactice condiţia suplimentară de a nu fi solicitat şi obţinut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul ştiinţific de doctor, deoarece obţinerea gradului didactic în această modalitate reprezintă în sine un beneficiu acordat cadrelor didactice respective, condiţiile de acordare a gradului fiind mai puţin restrictive, dar şi pentru că obţinerea gradului didactic I determină avantaje financiare, prin aplicarea unui nivel de salarizare.

Prin dispoziţiile ordinului contestat în cauză se realizează o clarificare a drepturilor salariale care înlătură inechităţile de salarizare diferită pentru funcţii similare pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv pentru cei care au obţinut prin ordin de ministru gradul didactic I, ca urmare a echivalării titlului ştiinţific de doctor anterior datei de 01.07.2017 şi cei care şi-au echivalat titlul de doctor după data de 01.07.2017.

Legiuitorul primar a urmărit explicit abrogarea cumulului între indemnizaţia de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obţinut exclusiv prin echivalarea doctoratului, deoarece teza principală a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 este aceea că:

"Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor."

De asemenea, contrar susţinerilor recurentului, soluţia aleasă de legiuitor nu este una discriminatorie, ea reprezentând mecanismul legal prin care legiuitorul s-a asigurat şi de aplicarea unitară a legii de salarizare, din această perspectivă, întrucât menţinerea în plată a indemnizaţiei de doctorat (cumulat cu indemnizaţia aferentă gradului didactic I obţinut prin echivalare) pentru cei care au obţinut aceste titluri/grade anterior lunii iulie 2017 ar fi generat situaţii discriminatorii faţă de cei care s-au aflat în aceeaşi situaţie ulterior acestei luni.

În acelaşi timp, instanţa de fond a reţinut în mod just că ordinul contestat nu adaugă la lege, ci reprezintă o normă de interpretare, o normă explicativă, cu rol de clarificare a modului a aplicare a unui act normativ. Acelaşi ordin contestat nu are caracter retroactiv şi respectă ierarhia actelor normative, iar art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică în mod nediferenţiat tuturor cadrelor didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor, indiferent care este data la care le-a fost acordat titlul, câtă vreme în cuprinsul acestei norme nu sunt incluse precizări care să limiteze sfera de aplicare a acesteia, fie la anumite persoane, fie în timp.

În raport cu stadiul procesual şi cu modul de dezlegare a fondului raportului juridic litigios, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor din recurs privitoare la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării actului atacat.

În ceea ce priveşte critica prin care se susţine că judecătorul fondului nu şi-a exercitat rolul activ întrucât nu a suspendat judecata până la soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate, Inalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută o încălcare a dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., atâta timp cât sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu constituie un motiv legal de suspendare obligatorie a judecăţii, suspendarea putând fi, cel mult, una facultativă.

Pentru considerentele expuse, reţinând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Sindicatul din Învăţământ "A." Cluj pentru B., C., D., E., F., G., H. de împotriva sentinţei civile nr. 74/2022 pronunţată la 14 martie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2023.