Statutory veterinary concession indemnities payable despite absent methodological norms: Law 236/2019 entitlement unconditioned by legislative delay

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 23.11.2020 sub nr. de dosar x/2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să se dispună: obligarea pârâţilor, în solidar, să plătească reclamantului suma de suma de 10.000 RON lunar, începând cu data de 16.03.2020 (data intrării in vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative) şi până la 24.07.2020 (data intrării in vigoare a O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi pentru abrogarea art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative); obligarea pârâţilor, in solidar, să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului; obligarea ambelor pârâte, în solidar, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate.

La data de 27.11.2020 reclamantul CMVI Dr. A. a depus la dosar precizări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâţilor Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în solidar, la plata sumei de 65.000 RON, pentru perioada 1.01.2020 - 24.07.2020 şi a dobânzii legale penalizatoare începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului, în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Constanţa, arătând că ar fi competentă Curtea de Apel Constanţa, secţia II civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Totodată, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în soluţionarea prezentei speţe.

Prin sentinţa civilă nr. 4415/16.04.2021, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa invocată de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamant Cabinet Medical Veterinar Individual A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 26.05.2021 sub numărul x/2020.

Prin încheierea civilă nr. 109 din 07.06.2021 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată promovată de reclamantul Cabinet medical veterinar individual Dr. A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, având ca obiect obligaţia de a face-pretenţii, către Judecătoria Constanţa. A suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Prin decizia civilă nr. 4037 din 16.09.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020*.

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri - contractul de concesionare nr. x/01.09.1999 şi act adiţional nr. x/14.08.2014; deconturi justificative; alte înscrisuri.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 253/CA din 6 decembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; a fost obligată pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la plata către reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a sumei de 10.000 RON lunar începând cu data de 16.03.2020 şi până la data de 23.07.2020 (inclusiv) şi la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 23.11.2020 până la data plăţii debitului; a fost obligată pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la plata către reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 253/CA din 6 decembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a susţinut că soluţia este dată cu aplicarea greşită a art. 6 alin. (1) din Anexa 2 la O.U.G. nr. 117/2020.

În opinia sa, din acest text rezultă, contrar reţinerilor instanţei de fond, că obligaţia de plată revine direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi nu A.N.S.V.S.A., care are doar obligaţia de a asigura bugetul în vederea efectuării plăţii.

Din punctul de vedere al A.N.S.V.S.A., instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material, apreciind că "Nu poate fi reţinută drept cauză exoneratoare a obligaţiei de plată neîndeplinirea de către Guvernul României a obligaţiei prevăzute de art. V din Legea nr. 236/2019, potrivit cărora în termen de 90 de zile de la data intării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare. precum si cu modificarile şi completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului întrucât pârâta, ca parte a aparatului executiv, nu poate invoca culpa autorităţii executive în realizarea demersurilor necesare pentru executarea legii".

Contrar dovezilor de la dosar, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a depus probe pentru perioada "în consideraţia cărora se plăteşte suma de 10.000 lunar".

Or, înscrisurile depuse de reclamantă nu vizează perioada pentru care s-a dispus acordarea sumei de 10.000 RON, ci "dovezile" pe care reclamanta le-a depus în susţinerea cererii de chemare în judecată sunt datate şi semnate în luna august, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 236/2019, nu era suficient ca reclamanta "să fie beneficiar al contractului de concesiune şi/sau prestări servicii încheiat anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019", dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat plata sumei de 10.000 RON, nu putea fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menţionate de art. V din acelaşi act normativ.

Argumentele sale sunt susţinute şi de înscrisurile depuse chiar de intimata -reclamantă la dosarul cauzei, respectiv Actul adiţional nr. x/14.08.2014 la contractul de concesiune, care a fost semnat în luna august, factura nr. x/03.09.2021 vizează decontarea activităţii din luna august, decontul justificativ nr. 766/01.09.2020, toate aceste fiind emise după apariţia normelor metodologice care reglementează obligativitatea încheierii unui act adiţional la contractele în vigoare. Intimata - reclamantă nici nu avea cum să semneze şi să întocmească acte "doveditoare" care să ateste îndeplinirea obligaţiilor atâta timp cât nu erau în fiinţă norme metodologice care să fi stabilit procedura care trebuia urmată pentru decontarea activităţilor şi nu se cunoşteau documentele ce trebuiau întocmite pentru a beneficia de suma prevăzută de Legea nr. 236/2019.

Astfel, prevederile specifice de aplicare a dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004 au fost cuprinse în Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 291/2020, respectiv în Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004.

Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, reprezintă normele metodologice de aplicare, fără de care dreptul solicitat de către reclamanţi nu putea fi acordat, iar această ordonanţă de urgenţă a intrat în vigoare la data de 24.07.2020.

Prin urmare, în lipsa unor norme metodologice, nu se putea proceda la plata unor drepturi băneşti.

În conformitate cu prevederile art. V din Legea nr. 236/2019, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a elaborat proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, afişat pe site-ul A.N.S.V.S.A. la data de 05.02.2020, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată.

Aşadar, instanţa de fond a considerat, în mod neîntemeiat, că A.N.S.V.S.A. este în cuplă prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. V din Legea nr. 236/2019, în condiţiile în care, potrivit demersurilor făcute de acestea, ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în "aproximativ 60 de zile."

Prin Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1004 din 13 decembrie 2019, s-au introdus o serie de modificări în funcţionarea sistemului sanitar - veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pe care le-a enumerat punctual.

În fine, recurenta a susţinut că în baza art. 1531 C. civ. creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Or, în prezenta speţă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, ca urmare a producerii unui prejudiciu, art. 1357 din C. civ., reglementând clar condiţiile răspunderii civile delictuale.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate de pârâtă. În opinia sa, ANSVSA are calitate procesuală pasivă, având obligaţia de alocare din bugetul propriu către DSVSA local a fondurilor necesare pentru efectuarea plăţilor.

Intimata-pârâtă DSVSA Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a susţinut, în esenţă, că aceasta nu are competenţă, neexistând angajament legal între instituţie şi reclamant pentru contractele de concesiune, solicitând respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANSVSA Bucureşti.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă ANSVSA a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, prin care a reiterat în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Intimata-pârâtă DSVSA Constanţa a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 25 mai 2023 s-a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea recursului în interesul legii.

La data de 31 iulie 2023, intimatul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol, întrucât nu mai subzistă motivul suspendării, dosarul nr. x/2023 fiind soluţionat, în prezenta cauză stabilindu-se termen de judecată la data de 26 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 65.000 RON, pentru perioada 01.01.2020 - 24.07.2020 şi a dobânzii legale penalizatoare începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului, temeiul de drept reprezentându-l art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Prin sentinţa recurată, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, fiind admisă acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă, care a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că, în esenţă, criticile recurentei-pârâte privesc următoarele aspecte: obligaţia de plată revine direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, şi nu A.N.S.V.S.A., care are doar obligaţia de a asigura bugetul în vederea efectuării plăţii; dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat plata sumei de 10.000 RON, nu putea fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menţionate de art. V din acelaşi act normativ, Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, reprezentând normele metodologice de aplicare, fără de care dreptul solicitat de către reclamant nu putea fi acordat, iar această ordonanţă de urgenţă a intrat în vigoare la data de 24.07.2020, prin urmare, în lipsa unor norme metodologice, nu se putea proceda la plata unor drepturi băneşti; contrar dovezilor de la dosar, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a depus dovezi pentru perioada "în consideraţia cărora se plăteşte suma de 10.000 lunar", însă înscrisurile depuse de reclamantă nu vizează perioada pentru care s-a dispus acordarea sumei de 10.000 RON, ci "dovezile" pe care reclamanta le-a depus în susţinerea cererii de chemare în judecată sunt datate şi semnate în luna august, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

În primul rând, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentei-pârâte cu privire la reţinerea în mod greşit a calităţii sale procesual pasive în prezenta cauză.

Pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor invocă în susţinerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive dispoziţiile art. 6 Anexa nr. 21 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă la O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care prevăd următoarele:

Art. 6 - (1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanţă primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin bugetul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza decontului şi a documentelor justificative.(…).

Anexa nr. 2 ind. 1 a fost introdusă însă în O.G. nr. 42/2004 abia de la data de 24 iulie 2020, prin O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi pentru abrogarea art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Reclamantul solicită însă obligarea pârâtelor la plata drepturilor băneşti prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru perioada 1.01.2020 - 24.07.2020, arătând clar în partea introductivă a cererii că are în vedere acea formă a Legii nr. 236/2019 în vigoare până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 42/2004, astfel că nu pot fi aplicabile pentru soluţionarea excepţiei dispoziţiile legale introduse prin acte normative care nu erau în vigoare în perioada pentru care se solicită pretenţiile.

Astfel, pentru perioada 01.01.2020 - 24.07.2020, art. IV din Legea nr. 236/2019 prevede că plata sumei de 10.000 RON se face din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, independent de calitatea beneficiarilor, de părţi într-un contract de concesiune încheiate cu direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene.

Aşa fiind, în mod corect a reţinut prima instanţă că în lipsa unei dispoziţii legale care să oblige direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene să suporte din bugetul lor plata indemnizaţiei de 10.000 RON/lună sau a obligaţiei contractuale în acest sens, pentru perioada reclamantă obligaţia de plată revenind Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi nu direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, astfel că nu pot fi reţinute argumentele de ordin critic formulate de recurenta-pârâtă cu privire la acest aspect.

În continuare, Înalta Curte constată că un alt set de critici priveşte greşita interpretare şi aplicarea a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, centrate pe interpretarea recurentei în sensul că pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 236/2019, nu era suficient ca reclamantul "să fie beneficiar al contractului de concesiune şi/sau prestări servicii încheiat anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019", dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat plata sumei de 10.000 RON, nu putea fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menţionate de art. V din acelaşi act normativ.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Astfel, se reţine că demersul judiciar al reclamantului este întemeiat pe dispoziţiile art. IV din Legea nr. 236/2019, forma activă până la data de 24.07.2020, care prevedea următoarele:

"(1) Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti atribuie medicilor veterinari organizaţi în condiţiile legii, pe bază de contract de concesiune cu durata de 5 ani, realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege."

Art. V din Legea nr. 236/2019, forma de la data intrării legii în vigoare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Instanţa de control judiciar reţine că, ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin Decizia nr. 9 din 29.05.2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/21.07.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, aceste dispoziţii sunt aplicabile în absenţa adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020."

Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale deciziei nr. 9/2023, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispoziţiilor legale în discuţie:

"(...)115. Textul nu condiţionează însă intrarea în vigoare a legii sau acordarea drepturilor beneficiarilor contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii stipulate în art. IV din Legea nr. 236 din 11 decembrie 2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 de elaborarea acestor norme metodologice.

116. Mai mult, nu există o relaţie clar stabilită între dreptul stipulat la art. IV, care vizează o situaţie tranzitorie, şi obligaţia statului stipulată la art. V pentru viitor. Cerinţa impusă de art. V din Legea nr. 236/2019 nu condiţionează modul de aplicare a art. IV alin. (1) din aceeaşi lege, care, oricum, are un domeniu restrâns de aplicare, exclusiv la contractele aflate în derulare, ci vizează, în principal, elaborarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, inclusiv a art. 15 din aceasta, astfel cum a fost modificat prin art. I din Legea nr. 236/2019, respectiv procedura de încheiere a contractelor pe viitor şi condiţiile de derulare a acestora pentru acordarea sumei de 10.000 RON lunar.

117. Altfel spus, dreptul de creanţă în discuţie este, potrivit legii, pur şi simplu, neafectat de vreo condiţie legală, iar elementele care privesc exercitarea dreptului rezultă, de asemenea, direct din lege. Art. V din Legea nr. 236/2019 nu are semnificaţia unei restrângeri a exercitării drepturilor de creanţă rezultate din contractele aflate în discuţie, pentru că nu condiţionează acordarea sumei de 10.000 de RON lunar de adoptarea legislaţiei secundare şi nici nu amână intrarea în vigoare a unor dispoziţii pe o anumită durată, respectiv nu condiţionează momentul intrării în vigoare de un anumit eveniment, asemenea opţiuni ale legiuitorului nerezultând expres din cuprinsul textului în discuţie.

118. Prin urmare, faptul că aceste norme metodologice nu au fost elaborate în termenul stabilit de lege, de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, nu poate constitui un impediment la recunoaşterea acestor drepturi.(...)

123. Legiuitorul nu a prevăzut în textul Legii nr. 236/2019 vreo dispoziţie legală care să condiţioneze amânarea intrării în vigoare şi aplicarea prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 de emiterea vreunui act normativ ulterior şi niciun alt text legal nu împiedică în mod expres aplicarea prevederilor art. IV alin. (1) în lipsa elaborării normelor metodologice.

124. În plus, lipsa normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 nu poate fi imputabilă beneficiarilor dreptului conferit de art. IV din Legea nr. 236/2019, dacă aceştia şi-au îndeplinit obligaţiile reglementate de actul normativ care le conferea dreptul la plata pentru serviciile efectuate. Tăcerea legislativă pe un interval de aproximativ opt luni nu poate fi interpretată în defavoarea beneficiarilor dispoziţiei legale prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, neputând fi lăsată la aprecierea Guvernului sau a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (în sarcina căreia era responsabilitatea elaborării acestor norme) respectarea termenului prevăzut de lege pentru adoptarea acestor norme, cu afectarea drepturilor prevăzute de lege, culpa autorităţii executive în realizarea demersurilor necesare pentru executarea legii neputând înlătura de la aplicare o dispoziţie legală imperativă. (...)"

În atare condiţii, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesar a dezvolta considerentele instanţei de recurs asupra criticilor formulate de recurenta-pârâtă cu privire la acest aspect, având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii stabilit de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

În lumina acestor considerente, instanţa de control judiciar constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamantul este beneficiar al contractului de concesionare nr. x/01.09.1999, prelungit prin actul adiţional nr. x/14.08.2014 până la data de 01.03.2022, astfel că potrivit legii are dreptul, pentru perioada 16.03.2020 (data intrării în vigoare a legii) - 24.07.2020 (data modificării art. IV din Legea nr. 236/2019 prin O.U.G. nr. 117/2020) la plata lunară a sumei de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

De asemenea, reclamantul face dovada prin deconturile depuse la dosarul cauzei a prestării serviciilor în consideraţia cărora se plăteşte suma de 10.000 lunar - efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, în timp ce pârâta, debitoare a obligaţiei de plată, nu face dovada faptului pozitiv al plăţii.

Or, ultimul set de critici formulate de recurenta-pârâtă priveşte modul de apreciere al înscrisurilor depuse în probaţiune la dosar de către reclamant, Înalta Curte constatând că prin invocarea unor astfel de argumente în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de către recurenta-pârâtă.

În concluzie, este corectă soluţia de obligare a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la plata către reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a sumei de 10.000 RON lunar începând cu data de 16.03.2020 şi până la data de 23.07.2020 (inclusiv), iar, în temeiul art. 1531 C. civ. potrivit cu care "Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării", în mod corect fiind obligată pârâta şi la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 23.11.2020 până la data plăţii debitului, sentinţa recurată fiind legală, dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 253/CA din 6 decembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.