Court of Accounts' audit upheld: special-conditions pay recovery for non-qualifying staff affirmed on appeal

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.10.2020 pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2020 reclamantul Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României Departamentul III, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea încheierii nr: Ml/33/24.09.2020 dispusă de Comisia de soluţionare a contestaţiei din cadrul Curţii de Conturi a României, prin care se respinge contestaţia formulată împotriva pct. I subpunctul 4 din Decizia nr. HI/6/27.05.2020 emisă de Curtea de Conturi a României, în temeiul prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată şi ale pct. 174 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi împotriva constatărilor menţionate la pct. 5.1.5 din Raportul de Audit financiar încheiat la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA), înregistrat sub nr. x/03.04.2020 la Curtea de Conturi a României şi sub nr. x/08.04.2020 la IDSA şi la pct. 5 din Procesul-verbal de constatare, înregistrat sub nr. x/08.04.2020 la IDSA, ca fiind netemeinică şi nelegală.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 917 din 11 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României Departamentul III, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 917 din 11 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că din motivarea sentinţei recurate rezultă că aceasta cuprinde motive contradictorii şi este data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, precum şi faptul că instanţa de fond nu a răspuns la toate capetele de cerere şi motivarea astfel cum a fost precizată prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, a susţinut că instanţa pe de o parte reţine apărarea în sensul că sporul pentru condiţii deosebit de periculoase se poate acorda "...în momentul în care salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază prevăzute în anexele Legii-cadru nr. 153/2017, începând cu anul 2019, în condiţiile detaliate prin art. 38 alin. (4) din actul normativ menţionat. În acest sens a apreciat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 82/2018 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept care se poate aplica prin analogie şi în legătură cu sporul solicitat, interpretarea textelor în discuţie decurgând din aceleaşi principii statuate de legile de salarizare şi impunându-se cu caracter obligatoriu de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.," şi, pe de altă parte, arată că "nu poate fi acordat sporul pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase, deoarece s-ar încălca prevederile art. 34 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2017" .

Decizia nr. 82/2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţele de judecată de la publicarea în Monitorul oficial al României, respectiv 19.02.2019, (Monitorul oficial al României nr. 130), iar O.U.G. nr. 114/2018 a fost publicată la data de 29.12.2018 în Monitorul oficial nr. 1116.

Instanţa de fond în mod nelegal nu a aplicat decizia nr. 82/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se impune cu caracter obligatoriu pentru instanţele de judecată, întrucât chiar prin motivare statuează că, " ...se poate aplica prin analogie şi în legătură cu sporul solicitat, interpretarea textelor în discuţie decurgând din aceleaşi principii statuate de legile de salarizare şi impunându-se cu caracter obligatoriu de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României."

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că IDSA a acordat unor salariaţi din cadrul entităţii spor de condiţii de muncă vătămătoare cu încălcarea prevederilor art. 38 alin. (3), coroborat cu prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Recurentul a solicitat să nu se ţină seama de constatările şi concluziile Comisiei de soluţionare a contestaţiei, astfel cum sunt precizate în încheiere, întrucât, astfel cum a arătat şi prin contesţaţia formulată şi înscrisurile doveditoare, prevederile art. 38 alin. (3), coroborat cu prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu constituie temei de drept pentru acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase şi nici deciziile enunţate şi pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 37/2020 şi Decizia nr. 82/2018 nu sunt aplicabile pentru acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, astfel cum este reglementat atât în Legea-cadru nr. 153/2017 cât şi prin Hotărârea nr. 917/2017.

IDSA deţine Buletinul de determinare prin expertizare nr. x/26.01.2018, prin care s-au constatat următoarele (extras):"întreg personalul instituţiei este expus riscului profesional de îmbolnăvire prin contagiune cu agenţi biologici ai zoonozelor şi bolilor transmisibile comune omului şi animalelor, agenţi care sunt nominalizaţi în grupa 3 (agenţi biologici care pot provoca îmbolnăviri grave ia om şi anumafe constituind un pericol serios pentru lucrători; ei pot prezenta un risc de propagare în colectivitate) şi grupa 4 (agenţi biologici care pot provoca îmbolnăviri grave ale omului şi constituie un perocol serios pentru lucrători, ei pot să prezinte un risc ridicat de propagare în colectivitate şi nu există în general profilaxie sau un tratament specific) conform H.G. nr. 1092/2006.

Pentru acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, a respectat prevederile art. 6 şi 7 din HGR nr. 917/2017.

În acest sens, s-a dat eficienţă prevederilor sus-menţionate, iar prin Ordinul nr. 610/31.01.2018 emis de preşedintele ANSVSA s-a stabilit cuantumul sporurilor privind condiţiile de muncă pentru persoanele din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, iar prin deciziile nr. 159/15.02.2018, rectificată prin decizia nr. 242/08.03.2018 şi ale deciziei nr. 512/05.12.2018 se nominalizează personalul din cadrul IDSA care beneficiază de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, precum şi cuantumul sporului pentru condiţii deosebit de periculoase în procent de 30% din salariul de bază.

Începând cu luna octombrie, respectiv noiembrie 2018, prin acte administrative s-a stabilit dreptul la plata sporului pentru condiţii deosebit de periculoase pentru personalul din cadrul IDSA, ţinând seama în mod efectiv de condiţiile de risc în care persoanele îşi desfăşoară activitatea, astfel cum a fost stabilit prin buletinul de determinare prin expertizare, respectiv încadrarea în condiţii deosebit de periculoase, "sporul pentru condiţii de muncă reprezentând o compensaţie financiară a riscurilor, acordată personalului care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă vătămătoare, periculoase, deosebit de periculoase, condiţii grele de muncă sau condiţii deosebite de muncă reprezentate de izolare."

Aşadar, folosind metoda interpretării literale, sistematice şi teleologice (în scopul pentru care a fost emis actul normativ), Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, cu precădere, în situaţia recurentului se aplică Anexa 3 trebuie aplicat de la momentul publicării în Monitorul oficial, conform prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Recurentul a respectat prevederile legale şi principiile stabilite în actele normative incidente în materie privind acordarea dreptului la sporul pentru condiţii deosebit de periculoase angajaţilor din cadrul instituţiei şi solicită să nu se ţină seama de decizia nr. 27/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei având în vedere precizările făcute de acesta.

În acelaşi sens este şi faptul că noul sistem de salarizare introdus prin Legea nr. 153/2017 este guvernat de principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie şi de principiul egalităţii, prin asigurarea de de venituri salariate egale egale pentru muncă cu valoare egală.

Prin Ordinul nr. 610/31.01.2018 (. . . . . . . . . .), Preşedintele ANSVSA a stabilit cuantumul sporurilor privind condiţiile de muncă pentru persoanele din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală.

Pe cale de consecinţă, se atestă împrejurarea că întreg pesonalul din cadrul instituţiei în care este încadrat şi recurentul-reclamant îşi desfăşoară activitatea în alte condiţii de muncă decât cele anterioare datei de 01.01.2018.

Sporul pentru condiţii de muncă reprezintă un drept salarial nou de care personalul menţionat mai sus nu a beneficiat anterior şi, ca atare, în măsura în care personalul, deşi ocupa aceeaşi funcţie, îşi desfăşoară activitatea în alte condiţii, noi (atestate în baza Regulamentului-cadru adoptat prin H.G. nr. 917/2017), care dau naştere unui drept suplimentar, acesta trebuie acordat tuturor funcţionarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii noi, şi nu numai celor care au depăşit indemnizaţiile de încadrare stabilite pentru anul 2022 . . . . . . . . . .O interpretare contrară ar fi discriminatorie, deoarece condiţiile de muncă, deşi aceleaşi pentru întres personalul, ar aduce beneficii numai unora dintre funcţionarii publici, fără un criteriu obiectiv. Atingerea unui plafon salarial, cel stabilit pentru anul 2022, nu poate fi considerat criteriu justificat, deoarece aplicarea etapizată a legii de salarizare unitară nu trebuie să lipsească de efecte pecuniare situaţiile în care funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

O astfel de interpretare ar contraveni însuşi scopului legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât şi O.U.G. nr. 137/2000, menţinând inechităţile ori diferenţe salariale din cadrul aceleiaţi categorii de personal (care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă, dar care pentru unii determină un beneficiu salarial, iar pentru alţii nu) şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, fiind corespunzător motivate, nefiind susceptibilă de criticile formulate de reclamant. În esenţă, a susţinut că apărările formulate de recurentă se raportează la o lege promulgată şi publicată în Monitorul Oficial la o dată ulterioară finalizării misiunii de audit efectuată la IDSA.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

În perioada 02.03 - 03.04.2020 o echipă de auditori publici externi din cadrul Curţii de Conturi au desfăşurat misiunea privind "Audit financiar al contului de execuţie pe anul 2019" la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA), în urma căreia a fost încheiat Procesul-verbal de constatare înregistrat la entitatea verificată sub nr. x din 08.04.2020.

Pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate şi regularitate, Departamentul III a emis Decizia nr. 111/6/27.05.2020, prin care s-a dispus, în sarcina entităţii controlate, mai multe măsuri, printre care şi măsura de la pct. l subpunctul 4 în sensul că: " Conducerea IDSA va informa Curtea de Conturi cu privire la soluţiile definitive pronunţate de instanţele de judecată în care s-a solicitat obligarea IDSA la plata sporului pentru condiţii deosebit de periculoase de muncă.

În situaţia în care prin hotărârile definitive pronunţate de instanţele de judecată se vor respinge acţiunile introduse de salariaţi, conducerea IDSA va dispune măsuri pentru recuperarea, în condiţiile legii, a sumelor plătite necuvenit" cu termen de realizare: 31.12.2020.

Prezentarea abaterii contestate:

"Acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase de muncă, în procent de 30% din salariul de bază, unor salariaţi din cadrul institutului care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În baza concluziilor consemnate în Buletinul de determinare prin expertizare nr. x/26.01.2018, emis de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, prin care s-a precizat că "întreg personalul institutului este expus riscului profesional de îmbolnăvire prin contagiune, cu agenţi biologici ai zoonozelor si bolilor transmisibile comune omului si animalelor", începând cu data de 01.01.2018 s-a acordat sporul pentru condiţii deosebit de periculoase unui număr de 17 salariaţi care se încadrau în prevederile legale aplicabile.

Începând cu lunile octombrie, noiembrie 2018 acest spor a fost acordat, prin decizie a directorului instituţiei, tuturor salariaţilor instituţiei, inclusiv celor care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul ca nu aveau salariile de bază mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022.

Cu adresa nr. x/19.05.2020 entitatea auditată a transmis date, documente şi informaţii suplimentare din care rezultă că în perioada 2018 - 2020 un număr de 127 de salariaţi au acţionat instituţia în judecata, solicitând instanţelor de judecată să oblige IDSA la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase.

Dintre aceştia, un număr de 33 salariaţi sunt parte în două dosare de instanţă, formate după finalizarea misiunii de audit financiar realizată în anul 2020. Pentru un număr de 5 salariaţi instanţele de judecată au pronunţat hotărâri definitive prin care au obligat IDSA la plata sporului salarial pentru condiţii deosebit de periculoase iar pentru restul de 122 de salariaţi, acţiunile introduse se află în diferite faze procesuale de judecată.

În dosarul nr. x/2018, aflat în etapa procesuală a judecării recursului, Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri cu privire la următoarea chestiune de drept «Cum se interpretează şi aplică dispoziţiile Anexei VIII, cap II, lit. A), pct. II, subpunctul 6,2 lit. a), pct. I. din Legea nr. 153/2017, modificată şi completată, care prevăd că "Personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în prezenta anexă beneficiază şi de următoarele categorii de sporuri şi drepturi: a) Sporuri: V. Spor pentru condiţii deosebite de munca vătămătoare/periculoase care implică risc de îmbolnăvire şi/sau contagiune directă sau indirectă, respectiv riscuri asociate datorate condiţiilor specifice de desfăşurare a activităţii - de până la 35%;(...) în corelare cu dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 153/2017, modificată şi completată».

Cauza a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, în care Înalta Curte de Casaţie de Justiţie a pronunţat Decizia nr. 37/07.05.2020 prin care a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti.

În timpul misiunii de audit entitatea a luat măsura cuantificării valorii brute sporului pentru condiţii de muncă aferent anilor 2018 si 2019, pentru salariaţii din eşantion, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (6) din Legea -cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare. Au fost încălcate prevederile:

- Art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) Legea - cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare;

- Art. 435 din Legea nr. 134/2010, republicată, privind C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare

- Art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- Art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu completările şi modificările ulterioare."

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva acestei măsuri, iar prin încheierea nr. 33/24.09.2020, Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a dispus respingerea contestaţiei formulate.

Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta invocă în esenţă faptul că s-a reţinut în mod greşit că a acordat sporul pentru condiţii deosebit de periculoase de muncă unor salariaţi care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de ari. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, contrar precizărilor transmise de ordonatorul principal de credite (ANSVSA) prin Nota de serviciu nr. x/2018 şi a punctului de vedere comunicat de MMJS prin adresa nr. x/21.12.2017.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurentul-reclamant circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu privire la faptul că, în opinia sa, instanţa de fond nu a răspuns la toate capetele de cerere şi motivarea astfel cum a fost precizată prin cererea de chemare în judecată ori că sentinţa cuprinde motive contradictorii.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Or, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, în realitate recurentul manifestându-şi nemultumirea faţă de soluţia pronunţată.

Totodată, Înalta Curte aminteşte că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul invocat de aceasta.

Nici incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută în cauză.

Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Înalta Curte constată că circumscris acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că s-a reţinut în mod greşit că a acordat sporul pentru condiţii deosebit de periculoase de muncă unor salariaţi care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de ari. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, contrar precizărilor transmise de ordonatorul principal de credite (ANSVSA) prin Nota de serviciu nr. x/2018 şi a punctului de vedere comunicat de MMJS prin adresa nr. x/21.12.2017. Totodată, în opinia sa, începând cu anul 2019, sporul de condiţii se acordă şi se determină ca procent asupra salariilor de bază determinate in raport cu anexele la legea-cadru, conform art. 38 alin. (4) din Legea-cadru, deoarece începând cu anul 2019 salariile se determină în raport cu anexele la legea-cadru, susţineri pe care le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, se reţine că potrivit art. 23 din legea nr. 153/2017: locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.

În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat "pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38". Prin raportare la dispoziţiile legale mai sus enunţate rezultă că stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare se efectuează în condiţiile art. 38 din Legea nr. 153/2017.

Art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii.

Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele temporare apar descrise în alin. (2)-(6).

Prima etapă, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a), priveşte perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017. Pentru această perioadă s-a adoptat măsura menţinerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

A doua etapă, reglementată potrivit art. 38 alin. (3) lit. a), priveşte anul 2018, începând cu luna ianuarie 2018. Pentru acest an se prevede acordarea cuantumului brut al salariilor de bază şi al celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, majorate cu 25%, fără a se depăşi limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Fac excepţie de la această regulă, potrivit art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, anumite categorii de personal, reclamanţii nu se regăsesc în aceste excepţii.

A treia etapă priveşte perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru această perioadă salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază şi majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, şi salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019-2022, se preconizează acordarea unei creşteri anuale a salariilor de bază, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018.

Începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conţinutul legii şi în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora care va fi acordat anual. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilităţii financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

În aceste condiţii, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte reţine că interpretarea sistematică, logică şi gramaticală a dispoziţiilor art. 38 alin. (2), (3), (4) şi (6) privind aplicarea etapizată a legii, mai sus prezentate, impun concluzia că acordarea sporului reglementat de art. 23 din legea nr. 153/2017 trebuie să respecte aplicarea în timp a legii nr. 153/2017. Astfel, nu poate fi acordat pentru anul 2018, pentru că s-ar încălca prevederile art. 38 alin. (3) din acelaşi act normativ, care determină majorarea în anul 2018 a drepturilor salariale avute în luna decembrie 2017 cu un procent de 25%.

Reglementarea sporului va fi aplicabilă şi va fi acordată în momentul în care salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază prevăzute în anexele Legii-cadru nr. 153/2017, începând cu anul 2019, în condiţiile detaliate prin art. 38 alin. (4) din actul normativ menţionat.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, în mod corect a concluzionat prima instanţă că pentru anul 2019 nu poate fi acordat sporul solicitat pentru că s-ar încălca prevederile art. 34 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2017 care prevăd că prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Lipsită de suport este si susţinerea recurentului cu privire la decizia nr. 82/2018 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept, în condiţiile în care prima instanţă a apreciat că aceasta se poate aplica prin analogie şi în legătură cu sporul solicitat, interpretarea textelor în discuţie decurgând din aceleaşi principii statuate de legile de salarizare şi impunându-se cu caracter obligatoriu de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

În fine, în ceea ce priveşte susţinerea recurentului-reclamant în sensul că aplicarea etapizată a legii de salarizare unitară nu trebuie să lipsească de efecte pecuniare situaţiile în care funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, o astfel de interpretare contravenind însuşi scopului legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât şi O.U.G. nr. 137/2000, menţinând inechităţile ori diferenţe salariale din cadrul aceleiaţi categorii de personal (care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă, dar care pentru unii determină un beneficiu salarial, iar pentru alţii nu), opţiunea legiuitorului de aplicare etapizată a legii nr. 153/2017 nu poate fi cenzurată de instanţă şi înlăturată de la aplicare.

Cu privire la acest aspect, prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 818/3 iulie 2008, nr. 819/3 iulie 2008, nr. 820/3 iulie 2008, nr. 821/3 iulie 2008, toate publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008 şi nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, s-a constatat că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Aceasta deoarece un asemenea înţeles încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Aşadar, nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obţine un anumit tratament, cu încălcarea legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală împotriva sentinţei civile nr. 917/2021 din 11 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.