Suspension of customs authority’s revocation of registered consignee license: scope of “imminent harm” and “well-justified case” for private commercial entities under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 09.03.2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională Vamală Bucureşti din cadrul Autorităţii Vamale Române, suspendarea executării Deciziei nr. 23/15.02.2023 privind revocarea autorizaţiei de destinatar nr. x din 28.07.2021 deţinută de x/01.01.2017 prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de destinatar înregistrat a reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 61 din 11 aprilie 2023, Curtea a admis acţiunea şi a suspendat executarea Deciziei nr. 23/15.02.2023 privind revocarea autorizaţiei de destinatar înregistrat nr. x/01.01.2023 a societăţii reclamante şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului în sensul respingerii cererii de suspendare.

A susţinut recurenta că instanţa de fond nu ar fi respectat obligaţia de a analiza în concret şi nu generic existenţa îndoielilor serioase cu privire la legalitatea actului administrativ contestat. Decizia nr. 23/15.02.2021 privind revocarea autorizaţiei de destinatar a fost emisă pentru că reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 369 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care obligă antrepozitarul autorizat să nu înregistreze obligaţii fiscale de natura celor administrate de ANAF mai vechi de 60 de zile.

Reclamanta nu a prezentat fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ-fiscal, motivele invocate presupunând analizarea fondului cauzei, astfel că nu a fost demonstrată condiţia existenţei cazului bine justificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are posibilitatea de a efectua doar o cercetare sumară a aparanţei dreptului. În cazul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului trebuind să fie evidentă, să poată fi identificată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Referitor la prevenirea unei pagube iminente, a susţinut recurenta că reclamanta nu se încadrează în prevederile legale pentru că nu este o autoritate sau serviciu public, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Suma menţionată în decizia de regularizare, indiferent de cuantum, nu constituie în mod necesar o pagubă, ci o datorie fiscală, a cărei legalitate urmează a fi cenzurată pe cale administrativă şi, eventual, judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, în subsidiar solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de recurs constată că, referitor la condiţia cazului bine justificat, recurenta-pârâtă aduce în discuţie aspecte generale referitoare la îndeplinirea acestei condiţii, conform căreia actele administrative emise de autorităţile publice se bucură de prezumţia de legalitate şi că, pentru instituirea măsurii suspendării executării lor, trebuie să existe argumente care să conducă la o îndoială serioasă asupra legalităţii acestora.

De asemenea, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente apreciază că instanţa de fond a greşit când a constatat a fi incidentă ipoteza textului legal, de vreme ce actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate iar societatea reclamantă nu ar fi un serviciu sau o instituţie publică.

Înalta Curte apreciază că aceste critici nu sunt fondate, în raport cu analiza efectuată cauzei deduse judecăţii de către instanţa de fond.

Pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Această condiţie este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Aşadar, partea care solicită suspendarea executării unui act administrativ are obligaţia să prezinte instanţei argumente din care să rezulte că asupra actului contestat planează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii sale.

Or, în cauză, în mod corect a apreciat instanţa de fond că există o serie de indicii care fac ca asupra actului contestat să planeze o îndoială rezonabilă asupra legalităţii sale.

Cu privire la îndeplinirea acestei condiţii, prin sentinţa ce face obiectul recursului s-au reţinut chestiuni punctuale cu referire la incidenţa dispoziţiilor O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, act normativ de a căror prevederi reclamanta a notificat organul fiscal în sensul intenţiei sale de a restructura obligaţiile fiscale.

Fără a relua considerentele instanţei de fond, reţine Înalta Curte că, în circumstanţele procedurii urmate de societatea intimată, atât în faţa organelor fiscale, cât şi în faţa instanţelor de judecată, măsura suspendării autorizaţiei de destinatar înregistrat nr. x/21.12.2016 dispusă prin Decizia nr. 01/05.01.2023 a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti-Direcţia Regională Vamală Ploieşti a fost ridicată prin Decizia nr. 39/07.03.2021 a Biroului Vamal de Interior Prahova, act depus la dosarul de fond.

Aceste aspecte, care au fost avute în vedere de prima instanţă în conturarea îndeplinirii condiţiei privind cazul bine justificat, nu au fost combătute prin cererea de recurs, ci, după cum s-a reţinut anterior, recurenta-pârâtă s-a limitat la a expune generalităţi privind condiţia cazului bine justificat şi la a susţine că reclamanta nu ar fi prezentat fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra actului atacat, fără, însă, a se referi în concret şi la a combate în niciun fel considerentele hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, potrivit art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege "prejudiciul material viitor şi previzibil, sau după caz perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau un serviciu public".

Înalta Curte, analizând argumentele primei instanţe ce urmăresc îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în raport cu critica recurentei-pârâte, apreciază că instanţa de fond a interpretat corect cauza şi sub acest aspect, având în vedere că revocarea autorizaţiei de destinatar poate pune societatea reclamantă în imposibilitatea desfăşurării activităţii şi, implicit, în producerea unui prejudiciu.

De altfel, recurenta-pârâtă s-a limitat la a susţine că executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăşi ca producătoare a unei pagube iminente şi că reclamanta nu reprezintă o autoritate publică sau serviciu public.

Nu poate fi reţinut punctul de vedere al recurentei-pârâte în sensul că perturbarea gravă a funcţionării societăţii nu se încadrează în textul legal, aceasta nefiind o instituţie publică/serviciu public, pentru că intenţia legiuitorului nu a fost de a proteja doar funcţionarea unei autorităţi sau a unui serviciu public, ci noţiunea de "prejudiciu material viitor şi previzibil" se referă şi la activitatea unei societăţi comerciale care poate fi prejudiciată de actul a cărui suspendare se solicită.

Or, executarea deciziei atacate, care, după cum s-a reţinut, este aparent nelegală, ar pune societatea intimată în imposibilitate de a-şi onora obligaţiile contractuale asumate faţă de alţi profesionişti şi clienţi, dar şi faţă de angajaţii societăţii, ceea ce, evident, ar conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcţionării acesteia şi, implicit, la producerea unui prejudiciu material.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă în susţinerea căii de atac exercitate nu este întemeiat, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti împotriva sentinţei nr. 61 din 11 aprilie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.