CNCD sanction for online discrimination: procedural deadlines as administrative recommendations and non bis in idem inapplicable due to distinct factual periods

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. a solicitat anularea Hotărârii nr. 556/29.07.2020, dată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi comunicată pe data de 27.11.2020, data poştei, ca fiind ilegală, dată cu aplicarea greşită a legii.

Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăţi

Prin sentinţa nr. 97 din data de 08 iunie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată şi precizată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B..

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A. şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării hotărârii CNCD pentru motivele de nelegalitate arătate în cuprinsul horărârii.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în speţă, principiul disponibilităţii, consacrat de art. 9 noul C. proc. civ. astfel:

Prin contestaţia formulată a cerut anularea Hotărârii 556/29.07.2020 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru nerespectarea normelor legale aplicabile în această materie şi care atrage anularea actului, respectiv nerespectarea dreptului la apărare, încălcarea principiului egalităţii între cetăţeni, necompetenţa CNCD în cadrul instanţelor de judecată, constatarea legitimei apărări, încălcarea competenţei CNCD în cazurile în care aceleaşi fapte sunt cercetate penal, încălcarea termenelor de prescripţie şi decădere la emiterea actului.

Susţine că nu a solicitat rejudecarea cazului, aşa cum a procedat instanţa, iar această procedură i-a adus atingere drepturilor personale şi intereselor procesuale. Nu a solicitat aprecierea articolelor incriminate şi, nici a faptelor reţinute ca fiind contravenţii.

Invocând principiul disponibilităţii şi redând din statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul Deciziei nr. 221 din 15.02.2017 pronunţată de secţia a II-a Civilă, recurentul susţine că, prin nerespectarea dreptului la apărare s-a nesocotit principiul contradictorialităţii, că necompetenţa CNCD în cadrul instanţelor de judecată este evidentă mai ales că cererea de stămutare se judecă în Camera de Consiliu, şedinţă care este nepublică, constatarea legitimei apărări a fost dovedită cu acte şi constituie un motiv de înlăturare a răspunderii contraveţionale, fapt ce poate fi constatat doar de către instanţa de judecată, Încălcarea competenţei CNCD în cazurile în care faptele sesizate sunt cercetate penal, fapt dovedit cu probe existente la dosarul cauzei, încălcarea termenelor de prescripţie şi de decădere la emiterea actului, fapt ce poate fi constatat doar de instanţa de judecată.

Acesta era cadrul procesual pe care recurentul - reclamant a înţeles să îl stabilească şi pentru care a depus probe în faţa instanţei de judecată şi a făcut apărări. Instanţa a trecut la rejudecarea cauzei aflate pe rol la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, lucru pe care nu l-a cerut şi care i-a cauzat prejudicii. Nu a depus apărări pentru rejudecarea cauzei şi prin faptul că instanţa nu s-a pronunţat întâi asupra excepţiei invocate de necompetenţă vădită a CNCD în această cauză şi nu a mai avut această posibilitate, consideră recurentul că s-a încălcat principiul consacrat de art. 9 noul C. proc. civ. şi astfel este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., sens în care solicită casarea hotărârii recurate.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau străine cauzei.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei, conform cărora " Curtea urmează sa înlăture argumentul reclamantului fondat pe o presupusă încălcare a dreptului la apărare în faţa CNCD, care nu l-ar fi citat în mod legal pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare", recurentul susţine că, în dosarul x/2019 sunt două petiţii cu acelaşi număr 5044, una din data de 03.09.2019 şi a doua, însoţită de o cerere de completare, din data de 25.05.2020. Pentru prima petiţie a fost citat, iar pentru termenul de 15.11.2019 a trimis întâmpinare. Dosarul a fost clasat şi nici nu a primit vreo comunicare, numai că intimatul-reclamant în dosarul de la CNCD, a mai depus a doua petiţie în data de 25 mai 2020, care a fost conexată la dosarul clasat. În acest caz, pentru a evita să-şi facă apărări, CNCD nu i-a comunicat nici petiţia şi nici probele care au fost depuse la dosar şi a procedat să judece dosarul fără înştiinţarea sa, care eram obligat să-şi fac apărări. A luat la cunoştinţă de petiţie din dosarul trimis de CNCD la Curtea de Apel, care era însoţită de probe, produse în aşa mod, încât să inducă în eroare membrii Consiliului CNCD, probe contrafăcute, înregistrări video în posesia cărora recurentul nu a intrat nici măcar prin mijlocirea Curţii de Apel Ploieşti, dar care sunt consemnate în înscrisurile de la dosar.

Susţine acesta că s-a dus o adevărată bătălie subterană pentru a convinge membrii Consiliului să-l sancţioneze în timp ce reclamantul îl hărţuia, ameninţa, căuta să-l lovească cu maşina pe stradă, îl provoca în faţa casei pe el şi familia sa în fiecare zi.

Conexând cele două petiţii în acelaşi dosar, susţine recurentul că CNCD era obligat să-l citeze şi să-i trimită petiţia şi probele propuse de petent, intimat-pârât în dosarul cauzei. Astfel, susţine că motivarea instanţei este confuză, incompletă, nu reflectă adevărul şi respingerea acestei excepţii reprezintă o încurajare a instituţiei de a încălca în continuare legea şi normele de procedură pe care se întemeiază, respectiv, Articolul 3 din ORDINUL nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor a Consiliului Pentru Combaterea Discriminării, Publicat în Monitorul Oficial nr. 348 din 06 mai 2008, emis în baza prevederilor art. III alin. (1) şi (3) din Legea nr. 324/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Motivarea succintă a respingerii acestei excepţii prin faptul că a trecut în antet termenul de judecată, fără a lua în consideraţie existenţa unei conexări în dosar a unei noi petiţii, existenţa probelor noi, care au inflenţat membrii Consiliului în adoptarea unei decizii fără ca recurentul să se poată apăra în faţa unor probe şi afirmaţii calomnioase, echivalează cu o nemotivare. Mai mult, încurajează astfel de practici ilegale.

Invocând articolul 3 din ORDINUL nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor a Consiliului Pentru Combaterea Discriminării, ce reglementează principiile de soluţionare a autosesizărilor şi a petiţiilor privind acte sau fapte de discriminare respectiv: a) transparenţa procedurii; b) celeritatea; c) contradictorialitatea; d) asigurarea dreptului la apărare; e) protecţia datelor personale; f) disponibilitatea, recurentul consideră că punctul 1 din motivarea acestei sentinţe întruneşte condiţiile prevăzute în art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. şi solicită casarea sentinţei.

Totodată, mai susţine că punctele 2, 3 şi 4 din Contestaţia formulată împotriva hotărârii CNCD nu au fost motivate sau motivarea este străină de cauza supusă judecăţii.

Redând trei pasaje din motivarea instanţei, recurentul susţine că aceasta a interpretat greşit legea, respectiv prevederile O.G. nr. 137/2000 art. 2 punctul 3, dar şi prevederile O.G. nr. 2/2001, art. 1l punctul 1 care reglementează legitima apărare cât şi art. 5 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că doar instanţele de judecată constată cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei. De altfel, acesta a şi fost scopul invocării acestei situaţii pentru ca instanţa să se pronunţe. Instanţa nu numai că nu s-a pronunţat dacă există o cauză care înlătură răspunderea contravenţională, dar a considerat să excludă din cercetare comportamentul intimatului-pârât şi a lăsat doar la latitudinea CNCD această apreciere.

Consideră că motivarea sentinţei pentru punctele 2/3/4 aşa cum a fost redactată nu răspunde punctelor abordate, iar transcrierea hotărârii emise de CNCD, cu tot cu greşeli de fond şi formă, precum şi cele gramaticale nu duce la stabilirea adevărului şi nici la soluţionarea acestei cauze şi iese din cadrul procesual, încălcându-se principiul disponibilităţii amintit mai sus.

Chiar dacă trebuia soluţionat încă de la început, punctul 5 din motivare, şi anume excepţia privind competenţa CNCD în acest caz, bazat pe disp. art. 28 din ORDINUL nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor a Consiliului pentru Combaterea Discriminării, acesta nu a fost soluţionat, iar motivarea este străină de excepţia ridicată şi susţinută aşa cum este consemnat în încheierea de şedinţă.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei de necompetenţă vădită a CNCD în acest caz, ba mai mult, interpretând abuziv şi eronat excepţia ridicată a ajuns la o concluzie ilegală şi ilogică. Prin excepţia ridicată şi consemnată în încheierea de şedinţă din data de 25 mai 2021, recurentul a adus în discuţie faptul că CNCD nu era competent să se pronunţe într-o cauză care era în curs de cercetare în faţa organelor de cercetare penală în care erau cercetate aceleaşi fapte, respectiv, discriminare, hărţuire, incitare la ură rasială, pe aceleaşi probe aduse în faţa CNCD. A indicat ca probe ordonanţele de clasare depuse la dosar odată cu cererea de chemare în judecată, dar a propus ca probe şi ultima ordonanţă care a cumulat toate cauzele în care am fost cercetat la plângerile mincinoase ale intimatului-pârât. A indicat prevederile art. 28 din ORDINUL nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor a Consiliului pentru Combaterea Discriminării Publicat în Monitorul Oficial nr. 348 din 06 mai 2008, emis în baza prevederilor art. III alin. (1) şi (3) din Legea nr. 324/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aşa cum este scris în încheiere.

Instanţa nu a considerat necesar să procedeze la judecarea acestei excepţii în baza art. 248 C. proc. civ. şi prin interpretarea eronată a normei de drept a făcut aplicare la art. 28 din O.G.. 137.2000 rep. şi nu la art. 28 din Ordinul 144 din 11. 04 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionarea a petiţiilor şi sesizărilor a Consiliului pentru Combaterea Discriminării.

Procedând aşa, instanţa a respins excepţia şi a admis ceea ce a invocat în faţa instanţei şi anume încălcarea principiului principiului "non bis in idem ", consacrat prin Decizia nr. 670 din 6 februarie 2020, pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A fost judecat de două instanţe paralele pentru aceeaşi fapta. Organele de cercetare penală au dispus prin ordonanţă de clasare, că fapta nu există, iar CNCD, o altă instanţă paralelă, a considerat că este necesar să fie sancţionat pentru aceleaşi fapte.

Invocând statuările Înaltei Curţi din Decizia nr. 670 din 06.02.2020 cu privire la principiul " non bis in idem", dar şi dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 137/2000, recurentul -reclamant susţine că s-au încălcat în mod grav dispoziţiile art. 217 şi art. 248 C. proc. civ., dar şi art. 130 din Constituţia României, pe considerentul că instanţa nu s-a pronunţat asupra asupra excepţiei de necompetenţă vădită| invocată în şedinţa de judecată, şi anume că CNCD nu era competent să se pronunţe într-o cauză aflată în anchetă penală şi asupra căreia organele de cercetare penală s-au pronunţat definitiv.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Arată că instanţa a încălcat prin hotărârea dată normele de drept material, astfel că la punctul 5 din Contestaţia formulată, a cerut constatarea nulităţii actului emis de CNCD pentru încălcarea termenelor de prescriţie. Instanţa s-a pronunţat îndepărtând această excepţie, considerând că termenele prevăzute în O.G. nr. 137/2000 sunt de recomandare a căror depăşire nu atrage nulitatea actului, în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut această sancţiune.

Numai că, în speţă, este vorba în principiu de aplicarea unei sancţiuni pentru săvârşirea unei contravenţii şi sunt incidente prevederile O.G. nr. 137/2000, dar şi prevederile O.G. nr. 2/2001, act normativ emis mai târziu, care reglementează regimul contravenţiilor în general.

Susţine că ICCJ s-a pronunţat în mai multe rânduri asupra acestui aspect şi a stabilit că termenele de prescripţie prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sunt obligatorii., sens în care invocă Decizia de admitere RIL nr. 16/2020. publicată în Monitorul Oficial nr. 1047 din 9 noiembrie 2020).

O.G. nr. 2/2001 ca lege cadru privind regimul contravenţiilor da posibilitatea ca prin lege să fie stabilite alte termene de prescripţie, art. 13 punctul 4, dar nu lasă a se înţelege că termenele stabilite astfel sunt de recomandare.

O.G. nr. 2/2001 punctul(4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

De altfel, prin DECIZIA nr. 40 din 4 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Curte a reţinut că legiuitorul a reglementat un astfel de termen de decădere de 1 an în care poate fi promovată cererea de constatare a discriminării, ceea ce constituie o garanţie a securităţii juridice, lăsând posibilitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să constate şi să sancţioneze fapta contravenţională prin una şi aceeaşi hotărâre, fără riscul intervenirii prescripţiei.

Mai susţine recurentul că, în cursul procedurii administrative, în schimb, legiuitorul a stabilit intervenţia prescripţiei numai în situaţia în care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării doar constată săvârşirea contravenţiei în hotărârea prin care soluţionează sesizarea şi nu dispune aplicarea sancţiunii contravenţionale într-un termen de 6 luni de la data adoptării hotărârii antemenţionate, tocmai pentru a nu plasa persoana în cauză într-o situaţie de incertitudine juridică determinată de existenţa hotărârii de constatare a săvârşirii faptei contravenţionale.

În concluzie, recurentul susţine că termenele prevăzute de O.G. nr. 137/2000 nu sunt de recomandare, ele sunt termene de prescripţie, numai că ele încep să curgă de la adoptarea hotărârii în acest caz.

În privinţa termenului de prescriere a executării sancţiunii prevăzut la art. 20 punctul 8 din O.G. nr. 137/2000 instanţa a considerat că este tot termen de recomandare şi nu de prescriere a executării sancţiunii, fapt care contravine spiritului legii care reglementează regimul contravenţiilor. Art. 20 punctul 8 " Hotărârea se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării".

Consideră că acest termen de prescripţie a executării sancţiunii este împlinit atât în baza art. (8)din O.G. nr. 137/2000, cât şi în baza art. 14 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât solicită instanţei să constate că executarea sancţiunii este prescrisă. Hotărârea este dată pe data de 29.07. 2020 şi a fost comunicată pe data de 27.11.2020, aşa cum a fost reţinut în sentinţa nr. 97/8.06.202, pe baza probelor existente la dosar.

In concluzie, având în vedere probele administrate în cauză, existente la dosar, în baza motivelor prevăzute de art. 488 punctul 5, 6, 8 C. proc. civ. recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, astfel încât să admită contestaţia formulată împotriva hotărârii emise de CNCD, cu consecinţa anulării acesteia pentru motive de nelegalitate.

Apărările formulate în cauză

Deşi recursul promovat de reclamantul A. le-a fost comunicat celor doi intimaţi-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. în termenul legal, aceştia nu au formulat apărări împotriva criticilor recurentului, în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (3) C. proc. civ. incidentă şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 17.09.2021 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 14.02.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata recursului pentru lipsa părţilor.

Termenul de faţă - 24.10.2023 - a fost fixat prin rezoluţia Preşedintelui Completului învestit aleatoriu cu judecarea acestui dosar, din data de 06.09.2023, la cererea recurentului - reclamant A. de redeschidere a procesului, şi în şedinţa publică de la termenul de judecată, Înalta Curte, după repunerea cauzei pe rol, luând act de solicitarea recurentului - reclamant, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul prezentei cauzei.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor invocate, dar şi prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru argumentele în continuare arătate.

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, Hotărârea nr. 556/29.07.2020 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care recurentului - reclamant din prezenta cauză, ce a avut calitatea de reclamat în faţa CNCD, i-a fost aplicată sancţiunea amenzii contravanţionale în cuantum de 3.000 RON, reţinându-se că faptele sesizate de petentul B. reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (5) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat de petentul B., cetăţean român de naţionalitate sudaneză, care reclamă încălcarea demnitării pe criteriul etnic, în mod continuu, începând cu 05.08.2018 prin publicaţiile on-line sau tipărite " C." (www.x.ro), D. sau E., respectiv prin preluarea şi postarea articolelor pe pagina de facebook.

În esenţă, intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut prin hotărârea contestată faptul că, raportat la conţinutul articolelor preluate şi postate pe pagina personală de facebook a reclamatului, acestea reprezintă acte deliberate la adresa petentului B. pe baza criteriului naţionalităţii, care au avut drept scop încălcarea dreptului la demnitate şi care conduc în mod evident la crearea unui cadru ostil, intimidant, atât la adresa petentului cât şi a familiei sale.

Astfel, colegiul director al CNCD a decis că, raportat la aspectele sesizate de petentul B., se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, respectiv hărţuire, iar efectul generat constă în încălcarea dreptului la demnitate al petentului.

Curtea de apel a analizat criticile de nelegalitate formulate de recurentul - reclamant A. la adresa Hotărârii CNCD, prin raportare şi la situaţia de fapt relevată de actele şi lucrările dosarului şi a ajuns la concluzia că sancţiunea aplicată acestuia este legală, menţinând aşadar hotărârea contestată.

Concluzia curţii de apel este corectă, fiind însuşită de instanţa de control judiciar pentru că reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situaţia de fapt ale cărei coordonate relevante nu sunt supuse contestării.

Analizând criticile recurentului - reclamant la adresa hotărârii recurate, constată Înalta Curte că, într-o primă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul - reclamant invocă încălcarea principiului dreptului de dispoziţie al părţilor (principiul disponibilităţii) reglementat de art. 9 din C. proc. civ., pe considerentul că nu a solicitat rejudecarea cazului său, cum eronat a procedat instanţa, care a analizat pe fond fapta de discriminare, ci doar a formulat critici de nelegalitate la adresa hotărârii CNCD, invocând nerespectarea dreptului la apărare, încălcarea principiului egalităţii între cetăţeni, necompetenţa CNCD în cadrul instanţelor de judecată, constatarea legitimei apărări, încălcarea competenţei CNCD în cazurile în care aceleaşi fapte sunt cercetate penal, precum şi încălcarea termenelor de prescripţie şi decădere la emiterea actului.

Aceste critici sunt nefondate, în considerarea faptului că, în condiţiile în care prin contestaţia formulată recurentul -reclamant a solicitat anularea Hotărârii CNCD nr. 556/29.07.2020, iar prin hotărârea recurată prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată şi precizată de către reclamant, judicios prima instanţă a expus atât motivele pentru care a înlăturat criticile reclamantului, dar şi motivele pentru care a constatat că hotărârea CNCD, ce a reţinut fapta de discriminare, este temeinică şi legală, susţinerea recurentului, în sensul că instanţa ar fi încălcat principiul disponibilităţii, respectiv obiectul şi limitele procesului stabilite de parte, neputând fi reţinută.

Eronat susţine recurentul - reclamant că instanţa a procedat la "rejudecarea cazului", fără ca acesta să solicite. Învestită fiind cu analizarea legalităţii şi temeiniciei Hotărârii CNCD, în mod corect prima instanţă, judecând în echitate, a analizat, pe de o parte criticile expuse de recurentul - reclamant, iar, pe de altă parte probatoriul administrat în cauză, dar şi dispoziţiile legale aplicabile.

Cum prin Hotărârea CNCD s-a reţinut existenţa unei fapte de discriminare, judicios prima instanţă"coroborând toate elementele probatorii ale dosarului", pentru a stabili dacă hotărârea contestată este legală şi temeinică, respectiv dacă faptele reţinute în sarcina recurentului - reclamant constituie forme de discriminare, a făcut propria analiză a articolelor incriminate, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (5), respectiv art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fără a se putea considera că şi-a depăşit limitele învestirii.

Faptul că instanţa a examinat conţinutul articolelor şi a arătat motivele pentru care a considerat că " în mod corect Colegiul director al CNCD a reţinut că "raportat la aspectele sesizate de petent, se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, respectiv hărţuire", nu înseamnă că a încălcat principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 din C. proc. civ.

În condiţiile în care recurentul - reclamant a contestat Hotărârea CNCD nr. 556/29.07.2020, solicitând anularea acesteia, nu era nevoie de solicitarea sa expresă ca instanţa să verifice articolele incriminate şi dacă faptele reţinute în sarcina sa constituie contravenţie, în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fiind imperios necesară o astfel de cercetare, verificarea legalităţii respectivei hotărâri CNCD, din perspectiva criticii reclamantului din cuprinsul contestaţiei, conform căreia " hotărârea este dată cu încălcarea legii", implicând obligatoriu analizarea faptelor prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (5), respectiv art. 15 din O.G. nr. 137/2000, astfel cum, de altfel, a şi procedat prima instanţă, fără a se putea reţine însă o încălcare a principiului disponibilităţii, cum eronat susţine recurentul - reclamant.

Nici critica conform căreia "instanţa nu s-a pronunţat întâi asupra excepţiei invocate de necompetenţă vădită a CNCD", nu poate fi reţinută de Înalta Curte, în considerarea faptului că articolul 248 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurentul - reclamant, conform căruia "1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei", nu este incident în cauză, dat fiind faptul că nu s-a invocat necompetenţa instanţei de judecată de a se pronunţa de fondul contestaţiei formulate de reclamantul A., ci doar necompetenţa CNCD de a soluţiona sesizarea petentului B., fiind vorba despre situaţii juridice diferite.

Este corectă reţinerea instanţei de fond consemnată în practicaua încheierii de amânare a pronunţării din data de 25 mai 2021 (dosarul de fond), în sensul că invocarea excepţiei necompetenţei CNCD (deci, nu a instanţei de judecată) "este o apărare pe fond a reclamantului, ce urmează a fi avută în vedere cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei", nefiind vorba, aşadar, despre o excepţie procesuală în sensul reglementat de art. 245 C. proc. civ., conform căruia " excepţia procesuală este mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în discuţia cauzei fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată, sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii".

Cum în cauză recurentul - reclamant nu a invocat necompetenţa instanţei, ci necompetenţa CNCD, ca şi critică de nelegalitate/motiv de nulitate a Hotărârii CNCD nr. 556/29.07.2022, iar această critică a fost invocată nu prin contestaţia formulată, sau, cel puţin, în termenul prevăzut de art. 204 C. proc. civ., ce prevede că " reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat", ci, abia la momentul încheierii cercetării judecătoreşti, astfel cum rezultă din încheierea de amânare a pronunţării, motiv pentru care prima instanţa era chiar îndreptăţită să nu răspundă acestei critici, decăzând partea din dreptul de a-şi completa acţiunea, Înalta Curte constată că, totuşi, prima instanţă " în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale", judicios a răspuns şi acestei critici, spre finalul considerentelor hotărârii, neputându-se reţine o încălcare a dispoziţiilor art. 217 şi 248 C. proc. civ., sau a dispoziţiilor art. 130 din Constituţia României, cum eronat susţine recurentul - reclamant în cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă, fiind norme de procedură, aceste critici se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, constatând că dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. nu au fost aplicabile în soluţionarea criticii privind necompetenţa CNCD de a se pronunţa cu privire la sesizarea petentului B., prin raportare la dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte nu poate reţine ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile recurentului - reclamant subsumate acestuia, fiind neîntemeiate.

Nefondate sunt deopotrivă şi criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reţinând Înalta Curte că teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că, din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Analizând hotărârea ce face obiectul controlului judiciar de faţă, sub acest aspect, Înalta Curte nu a regăsit niciuna din aceste ipoteze, iar criticile recurentului, în sensul că " motivarea instanţei este confuză, incompletă", nu pot fi reţinute.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte, analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, constată că soluţia adoptată este motivată şi nu există contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, argumentele avute în vedere în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Faptul că recurentul -reclamant este nemulţumit de soluţia instanţei de fond şi de argumentele aduse în sprijinul acelei soluţii, aceasta expunând pe larg motivele pentru care a înlăturat toate criticile de nelegalitate aduse de parte hotărârii CNCD contestate, nu înseamnă că hotărârea cuprinde motive contradictorii sau " motive străine cauzei", pentru a fi incidente în cauză dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cum eronat susţine recurentul.

Aşadar, constată Înalta Curte că judecătorul fondului a motivat corespunzător soluţia pronunţată şi a furnizat un răspuns pertinent tuturor criticilor reclamantului, conformat exigenţelor impuse de art. 425 din C. proc. civ.

Cum din cuprinsul considerentelor hotărârii se desprind cu uşurinţă argumentele în baza cărora instanţa a înlăturat toate criticile recurentului - reclamant, fiind clare raţiunile avute în vedere de aceasta, nu se poate reţine că sentinţa instanţei de fond este nemotivată, sau că ar cuprinde considerente contradictorii sau străine.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că soluţia adoptată a fost motivată corect şi corespunzător, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, şi din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - reclamant este nefondat.

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, de asemenea, de recurentul - reclamant, neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Aminteşte Înalta Curte că, prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăseşte în prezenta cauză.

În cadrul acestui motiv de casare, recurentul formulează critici cu privire la natura juridică a termenelor instituite de O.G. nr. 137/2000, susţinând că acestea nu sunt de recomandare, ci sunt termene de prescripţie " numai că ele încep să curgă de la adoptarea hotărârii în acest caz."

Această critică nu poate fi avută în vedere de instanţa de control judiciar, care reţine că, este suficient să se aibă în vedere că termenele prevăzute de lege pentru soluţionarea de către CNCD a petiţiilor în materie de discriminare sunt menite doar a dinamiza procedura administrativ-jurisidcţională în faţa autorităţii, astfel încât, ca natură juridică, nu pot fi considerate termene imperative, de decădere, de natură a conduce la vicierea actelor emise cu nerespectarea lor, ci simple termene de recomandare şi prin urmare, chiar dacă s-ar confirma neregula invocată sub acest aspect aceasta nu poate atrage anularea hotărârii adoptate în soluţionarea petiţiei.

Prin urmare, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanţa de recurs reţine că termenele de 90 şi respectiv de 30 de zile, în care pârâtul CNCD trebuia să adopte hotărârea, respectiv să comunice o copie, sunt termene de recomandare, a căror depăşire nu atrage nulitatea actului, în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut expres această sancţiune. Eventuala culpă a CNCD ului în tergiversarea procedurii, nu poate aşadar conduce la lipsirea acestui organism de obligaţia de a soluţiona petiţia cu care a fost învestit, şi de-a comunica soluţia, pentru că ar produce o vătămare care nu ar putea fi altfel reparată decât tocmai prin efectuarea investigaţiilor necesare şi soluţionarea petiţiei, urmate de comunicarea soluţiei, ceea ce nu ar conduce decât la o tergiversare suplimentară şi inutilă a procedurii, or, nu acesta a fost scopul urmărit de legiuitor la momentul la care a stabilit aceste termene.

Aşadar, lipsa reglementării unei sancţiuni pentru nerespectarea termenelor prevăzute de art. 20 din O.G. nr. 137/2000 conduce la concluzia că natura lor este de recomandare şi nu de prescripţie, cum eronat susţine recurentul - reclamant.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este nefondată şi susţinerea recurentului-reclamant conform căreia "O.G. nr. 2/2001 ca lege cadru privind regimul contravenţiilor dă posibilitatea ca, prin lege să fie stabilite alte termene de prescripţie, art. 13 punctul 4, dar nu lasă a se înţelege să termenele stabilite astfel sunt de recomandare".

Instanţa de control judiciar aminteşte că prin O.G. nr. 137/2000 se stabileşte cadrul legal pentru prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, stabilindu-se conditiile de angajare a răspunderii contraventionale, descrierea abstractă a conduitelor care constituie discriminare şi sunt calificate de legiutor ca fiind contravenţii în acest domeniu, sancţiunile contravenţionale aplicabile, actele constatatoare ale acestor fapte ilicite şi căile de atac care se pot exercita de persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime prin efectele lor.

Acest act normativ, în dispoziţiile sale referitoare la răspunderea contravenţională, are caracter de normă specială în raport de O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materia dreptului contravenţional, astfel că în ce priveşte incidenţa normelor celor două acte normative în cauză este aplicabil principiul "specialia generalibus derogant", ceea ce înseamă că legea generală se aplică în orice materie şi în toate cazurile, mai puţin în acelea în care legiuitorul stabileste un regim special şi derogatoriu, instituit în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare faţă de norma de drept comun, ce în astfel de situatii se aplică numai unde legea specială nu dispune.

Or, prin adoptarea O.G. nr. 137/2000 se derogă de la dreptul comun sub mai multe aspecte, printre care forma actului, conţinutul său, procedura de adoptare şi de contestare, astfel că, în această privinţă sunt aplicabile în exclusivitate dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, neputând fi primită interpretarea propusă de recurentul-reclamant prin utilizarea combinată sau selectivă a unor norme cu acelaşi obiect de reglementare din cele două acte normative.

Astfel Hotărârile/soluţiile emise de Colegiul Director al Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în baza art. 20 din O. G. 137/2000, fiind acte administrativ-jurisdicţionale, în cadrul regimului juridic special al acestora nu se face distinctie între nulitătile absolute şi nulităţile relative, orice viciu de nelegalitate putând conduce la anularea actului numai în condiţiile în care se dovedeşte că neregularitate a cauzat o vătămare drepturilor şi/sau intereselor legitime ale persoanei care o invocă.

În privinţa actului constatator şi sancţionator, art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, spre deosebire de art. 15 si/sau art. 16 din O.G nr. 2/2001, prevede că în exercitarea atribuţiilor sale de investigare, constatare şi sancţionare a faptelor de discriminare, CNCD prin Colegiul director adoptă hotărâri colegiale care trebuie să cuprindă numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau resedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atat şi termenul în care aceasta se poate exercita, dispoziţiile din O.G. nr. 2/2001 referitoare la contravenţiile stabilite prin procese-verbale si/sau continutul procesului-verbal de contravenţie, de care se prevalează reclamantul, nefiind, în consecinţă, aplicabile în cauză pentru raţionamentul anterior expus.

Rezultă din continutul dispoziţiilor art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 că termenul instituit prin respectiva normă este unul de comunicare a hotărârii, iar nu de prescriere a executării hotărârii CNCD.

În consecinţă, criticile recurentului privind încălcarea termenului de prescripţie impus de către O.G. nr. 2/2001 sunt lipsite de suport legal în condiţiile în care acest act normativ nu este aplicabil, iar soluţia în cauză respectă exigenţele impuse de art. 20 alin. (7), (8), (9), (10) din O.G. nr. 137/2000.

Nici criticile formulate de recurentul -reclamant cu privire la fondul excepţiei de necompetenţă a CNCD de a se pronunţa cu privire la sesizarea petentului B., prin raportare la Ordonanţa de clasare emisă la data de 06.08.2020 în dosarul nr. x/2020, nu pot fi reţinute, faţă de dispoziţiile art. 16, 19-20 din O.G. nr. 137/2000 iar faptul că nu a fost stabilită răspunderea sa penală pentru infracţiunea de hărţuire ce a vizat faptele din data de 22.03.2019, 30.03.2019 şi 01.04.2019 nu determină necompetenţa CNCD de a analiza fapte de hărţuire reglementate de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, atâta timp cât, pe de o parte, o ordonanţă de clasare nu este obligatorie pentru instanţa civilă, dat fiind că, în ceea ce priveşte răspunderea contravenţională, prin ordonanţa de clasare s-a stabilit doar lipsa răspunderii penale. Cercetarea unei fapte de discriminare sau hărţuire nu se confundă cu cercetarea unei fapte penale şi chiar dacă ar deriva din aceeaşi împrejurare, există temeiuri juridice diferite, însă, în cauza de faţă nici faptele nu sunt aceleaşi, în condiţiile în care ordonanţa de clasare a vizat strict faptele din datele de 22.03.2019, 30.03.2019 şi 01.04.2019, iar faptele de discriminare, respectiv hărţuire ce au făcut obiectul sesizării CNCD au vizat perioada " începând cu 05.08.2018, în mod continuu" -03.09.2019 (data înregistrării petiţiei la CNCD sub nr. x/03.09.2019).

În consecinţă, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, avea competenţa conform art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 să analizeze, să constate şi să sancţioneze faptele de discriminare cu care a fost sesizat de petentul B..

De altfel, art. 15 din O.G. nr. 137/2000 stabileşte: " Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

În cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 28 din Ordinul nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, conform cărora "ART. 28 Membrii Colegiului director, din oficiu, pot ridica excepţia de necompetenţă când în mod vădit constată că petiţia formulată nu este de competenţa Consiliului, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, republicată.", cum eronat susţine recurentul - reclamant, acestea instituind organului administrativ facultatea de a ridica din oficiu excepţia de necompetenţă şi nu o obligaţie.

Articolul 29 din acelaşi act normativ dă posibilitatea recurentului - reclamant, ce a avut calitatea de " reclamat" în procedura desfăşurată în faţa CNCD, de a invoca la rându-i excepţia de necompetenţă "în cursul soluţionării petiţiei, sub condiţia prevăzută la art. 30.", însă, astfel cum rezultă din conţinutul hotărârii CNCD ce face obiectul litigiului, în faţa CNCD recurentul - reclamant nu a invocat necompetenţa acestuia de a se pronunţa cu privire la sesizarea formulată de petentul B. în temeiul O.G. nr. 137/2000, astfel că, invocarea acesteia, abia la momentul închiderii dezbaterilor în faţa instanţei de fond, ca şi motiv de nelegalitate/nulitate a hotărârii CNCD, nu mai poate avea loc.

În cauză nu se poate reţine nici încălcarea principiului " non bis in idem", pe de o parte, din perspectiva faptului că ordonanţa de clasare este ulterioară emiterii hotărârii CNCD, iar, pe de altă parte, nu există nici identitate de fapte, în sensul în care ordonanţa de clasare a vizat strict faptele din datele de 22.03.2019, 30.03.2019 şi 01.04.2019, iar faptele de discriminare, respectiv hărţuire ce au făcut obiectul sesizării CNCD au vizat perioada " începând cu 05.08.2018, în mod continuu" -03.09.2019 (data înregistrării petiţiei la CNCD sub nr. x/03.09.2019), neexistând, aşadar identitate de obiect şi temei juridic.

Reţinând că hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc nu a fost criticată de recurentul - reclamant şi sub aspectul considerentelor ce vizează fondul cauzei, respectiv sub aspectul faptelor reţinute în sarcina sa de către CNCD ca fiind fapte de discriminare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 97 din data de 8 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.