Extraordinary appeal fails; conclusory finding of Securitate collaboration upheld as evidence assessment, not material error.

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.12.2018, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat - în contradictoriu cu pârâtul A. - constatarea calităţii acestuia de colaborator al Securităţii.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2096 din 25 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat în drept pe motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 1381 din 09 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 a fost admis recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 2096 din 25 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa recurată şi, în urma rejudecării, admisă acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, constatându-se calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului A..

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 1381 din 09 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 a formulat contestaţie în anulare contestatorul A. şi, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei şi, pe cale de consecinţă, respingerea recursului promovat de CNSAS declarat împotriva sentinţei nr. 2096/2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În temeiul art. 507 C. proc. civ. a solicitat şi suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere.

Expunând motivele contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că, în mod cu totul greşit se reţine prin decizia de recurs că ar fi semnat " angajament de colaborator", deoarece nu există aşa ceva la dosarul personal.

În mod cu totul greşit se reţine în recurs că petentul şi-ar fi asumat materialele sub numele conspirativ " B.", pentru că nu există aşa ceva la dosarul personal.

Ofiţerul de securitate care a instrumentat supravegherea a recunoscut explicit, atât în scris cât şi în faţa judecătorului, că materialele au fost " prelucrate şi mistificate".

În mod cu totul greşit nu s-a avut în vedere că petentul a format obiectul şi subiectul cercetării securităţii încă din anul 1983, în dosarul cu indicativ x şi consideră că ar fi trebuit prezentat de CNSAS conţinutul acelui dosar.

Consideră astfel că, în recurs este prezentă o confuzie de elemente esenţiale care configurează premisa dezlegării date căii de atac a CNSAS, conducând în final la soluţia greşită a înlăturării prevederilor art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Secrităţii a formulat întâmpinare, în cadrul căreia solicită respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată, ş menţinerea, ca temeinică şi legală, a deciziei civile nr. 1381/09.03.2022.

De asemenea, având în vedere caracterul inadmisibil al contestaţiei în anulare, solicită a se respinge şi cererea de suspendare a executării hotărârii.

Susţine în esenţă că, fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă.

Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluţia Preşedintelui completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu contestaţia în anulare ce face obiectul judecăţii, din data de 26.04.2023, s-a fixat termen pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere, la data de 23 mai 2023, în Camera de Consiliu şi pentru judecarea contestaţiei în anulare la data de 24 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 23 mai 2023 Înalta Curte a respins cererea formulată de contestatorul A. privind suspendarea executării Deciziei nr. 1381 din 09 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca neîntemeiată.

În şedinţa publică de la acest termen de judecată din data de 24 octombrie 2023, stabilit pentru soluţionarea contestaţiei în anulare, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul intimatului cu privire la admisibilitatea contestaţiei în anulare şi la motivele pe care se întemeiază, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra contestaţiei în anulare.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei în anulare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată prin contestaţia în anulare, în raport de motivele invocate şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată netemeinicia contestaţiei în anulate formulate de contestatorul A., motiv pentru care urmează a o respinge, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a invocat apărări vizând inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, susţinând, în esenţă că, fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă.

Înalta Curte constată că inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, care împiedică orice analiză a criticilor formulate, intervine exclusiv în acele situaţii în care motivele pe care se întemeiază sunt în mod evident plasate în afara cadrului conturat de art. 503 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare şi nesuspensivă de executare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Analizând cererea contestatorului, Înalta Curte constată că, cel puţin formal, acesta înţelege să invoce motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerinţele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac şi anume ca hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare să fie pronunţată de instanţa de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanţei de control judiciar, intervenită cu ocazia soluţionării recursului (contestaţia în anulare specială art. 503 alin. (2) C. proc. civ.)

În cauza de faţă, aceste cerinţe sunt îndeplinite, hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare fiind pronunţată " în recurs", soluţia instanţei fiind de admtere a recursului, de casare a hotărârii recurate şi, în urma rejudecării, de admitere a acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de constatare a calităţii pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

Raportat la soluţia pronunţată în cuprinsul Deciziei nr. 1381/09.03.2022 prezenta contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. este admisibilă.

În ceea ce priveşte caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greşeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.

Aşadar, nu se va recurge la respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, ci aspectele invocate în cadrul acesteia vor fi analizate, urmând a se stabili în ce măsură pot duce la retractarea hotărârii atacate în sensul pretins de contestator.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge apărarea intimatului privind inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată, reţinând că, raportat la instanţa care a pronunţat-o, respectiv o instanţă de recurs, şi raportat la soluţia dată, rejudecându-se cauza pe fond, aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

Astfel, constatarea existenţei sau inexistenţei unei erori materiale ţine de analiza în fond a contestaţiei în anulare şi nu constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii, care să tindă la respingerea acesteia, fără antamarea fondului contestaţiei în anulare.

Astfel, procedând la analizarea pe fond a motivelor contestaţiei în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Analizând criticile formulate de contestator din perspectiva motivului prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. reţine Înalta Curte că motivul de contestaţie stipulat prin acest articol pentru exercitarea căii extraordinare de atac, are în vedere greşeli materiale de ordin procedural, săvârşite de instanţă prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite.

Astfel, eroarea materială la care face referire art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu trebuie confundată cu o eroare de judecată, pentru că s-ar ajunge astfel la rejudecarea fondului pricinii într-o cale extraordinară de atac .

Prin eroare materială ca temei al unei contestaţii în anulare trebuie înţeles orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului, ca tardiv, sau anularea lui, ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi, la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara şi, pentru verificarea acestor situaţii nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului sau a unor aspecte asupra cărora instanţa de recurs a statuat expres.

Eroarea materială priveşte îndeosebi aspecte care ţin de investirea instanţei, de procedură, nicidecum erori de fond, care ar duce la cercetarea argumentelor de drept avute în vedere de instanţa care a solutionat calea de atac.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99].

Aşadar, motivul de contestaţie în anulare invocat are în vedere doar erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, care au fost determinante în pronunţarea unei soluţii greşite asupra recursului (dezlegării recursului), iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

În afara acestor motive stricte, părţile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătoreşti definitive pentru motive de fond, care ar presupune reluarea judecăţii şi stabilirea unei alte situaţii de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti definitive.

Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulţumită ar susţine că s-au săvârşit erori de judecată şi ar pune în discuţie legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde şi din practica instanţei europene de contencios a drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul siguranţei raporturilor juridice, potrivit căruia soluţia definitivă pronunţată de instanţe nu trebuie să mai fie rejudecată, iar anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanţa care a statuat în ultimă instanţă (Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României).

În cauza P. contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea a reţinut că respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desfiinţarea unei decizii definitive şi executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obţine reexaminarea cauzei şi o nouă hotărâre cu privire la acelaşi litigiu.

Este cu consecvenţă statuat şi în doctrină că noţiunea de " eroare materială" trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Aşadar, acest motiv al contestaţiei în anulare nu poate viza aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greşită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greşită a unor dispoziţii legale, astfel de chestiuni putându-se circumscrie, eventual, unor greşeli de judecată, care nu pot fi subsumate noţiunii de eroare materială, specifică contestaţiei în anulare speciale.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte, revenind la datele speţei, constată că eroarea materială invocată de contestator şi fundamentată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în cauza de faţă, unde instanţa de recurs a efectuat, potrivit considerentelor deciziei pendinte atacate, o vădită judecată de valoare, un raţionament juridic de aplicare a legii, atunci când aceasta a verificat dacă reproşurile invocate de recurent în cererea de recurs se circumscriu juridic motivelor de casare enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ.

Analizând contestaţia în anulare ce face obiectul judecăţii Înalta Curte constată că, în cadrul acesteia contestatorul critică modul de apreciere a probatoriului de către instanţa de recurs, respectiv faptul că aceasta ar fi reţinut greşit prin decizia de recurs că recurentul - contestator ar fi semnat " angajamentul de colaborator" şi şi-ar fi asumat materialele sub numele conspirativ " B.", în condiţiile în care nu există astfel de probe la dosarul personal. Deopotrivă, contestatorul critică faptul că instanţa de recurs nu a avut în vedere că acesta a format obiectul şi subiectul cercetării securităţii încă din anul 1983, în dosarul cu indicativ x şi nici faptul că ofiţerul de securitate care a instrumentat supravegherea sa a recunoscut explicit atât în scris cât şi în faţa judecătorului că materialele au fost "prelucrate" şi mistificate. Apreciază că CNSAS ar fi trebuit să prezinte conţinutul respectivului dosar.

Or, în mod cert, ceea ce se invocă prin contestaţia în anulare formulată nu reprezintă o eroare materială în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci, o eroare de judecată, contestatorul criticând, de fapt, modul de interpretare a probatoriului de către instanţa de recurs, în rejudecare, în condiţiile în care eroarea materială la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C.pr.,civ., este o greşeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, textul de lege nefiind incident în cazul unor greşeli de judecată, de apreciere a probelor, sau de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este reevaluarea cadrului normativ incident pe fondul litigiului şi a ansamblului probator, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs, nefiind însă îndeplinite dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Astfel, reţine Înalta Curte că, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esenţială.

Contestaţia în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziţia părţilor pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitivă în calea de atac. Aşadar, contestaţia în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, şi, mai ales, nu în scopul de a obţine o rejudecare si o noua analiză a cauzei. Puterea de control a instanţelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Modalitatea în care instanţa de judecată a reţinut situaţia de fapt şi a interpretat înscrisurile administrate la dosarul cauzei, precum şi aprecierile efectuate asupra dispoziţiilor legale incidente în cauza dedusă judecăţii sau coroborarea acestora cu eventualele alte dispoziţii legale incidente, nu poate constitui motiv de formulare a unei contestaţii in anulare.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin contestaţia formulată contestatorul nu are în vedere erori materile, în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., ci, încearcă obţinerea unei noi judecăţi, prin criticile formulate acesta tinzând de fapt la o rejudecare a fondului cauzei, cu depăşirea însă a cadrului stabilit restrictiv de art. 503 noul C. proc. civ.

Nemulţumirea contestatorului cu privire la modul de administrare şi interpretare a probatoriului şi, implicit, cu privire la soluţia dată de instanţa de recurs, în rejudecare, nu se încadrează în ipoteza textului legal prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Se constată, aşadar, că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre legală, ce se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele ce preced, contestatia în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1381 din data de 9 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.