Disciplinary procedure applicability for staff assimilated to judges and exclusion of Administrative Code in refusal to investigate internal misconduct.

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin actiunea înregistrată la data de 10.06.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi B., Preşedinte al Autorităţii Naţionale Pentru Cetăţenie a solicitat:

- să se constate refuzul nejustificat de soluţionare a cererilor înregistrate sub nr. x/30.05.2022 şi y/30.05.2022 privind abaterile disciplinare săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către angajaţi ai paratei A.N.C.,

- să fie obligată parata A.N.C. să procedeze la desemnarea unei comisii care să efectueze cercetarea disciplinară în cele două sesizări nr. x/30.05.2022 şi x/30.05.2022,

- atragerea răspunderii juridice în solidar a preşedintelui A.N.C. B. cu autoritatea publică, cu obligarea la plata către reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 100.000 RON pentru vătămările produse ca urmare a refuzului de a rezolva cererile referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim,

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu dispoziţiile art. 451-453 din Noul C. proc. civ.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2494 din data de 27.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Califică apărările referitoare la inaplicabilitatea prevederilor Codului administrativ ca fiind apărări pe fondul cauzei.

Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte respingerea de către pârâtă a cererii de suspendare/înlocuire a membrilor comisiei de disciplină.

Respinge ca inadmisibilă cererea în ceea ce priveşte suspendarea/înlocuirea membrilor comisiei de disciplină.

Respinge în rest acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CETĂŢENIE şi B., PRREŞEDINTE AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CETĂŢENIE, ambii cu sediul Bucureşti, ca neîntemeiată.."

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2494 din data de 27.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. a exercitat calea de atac a recursului şi, încadrând criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând procesul în fond, să se admită cererea de chemare în judecată, să se constatate refuzul nejustificat de soluţionare a cererilor înregistrate sub nr. x/30.05.2022 şi nr. y/30.05.2022 privind abaterile disciplinare săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către angajaţi ai pârâtei ANC, să se dispună obligarea pârâtei ANC să procedeze la desemnarea unei comisii care să efectueze cercetarea disciplinară în cele două sesizări nr. x/30.05.2022 şi nr. x/30.05.2022, să se dispună atragerea răspunderii juridice în solidar a Preşedintelui ANC B. cu autoritatea publică, cu obligarea la plata către recurenta - reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 100.000 RON pentru vătămările produse ca urmare a refuzului de a rezolva cererile referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu dispoziţiile art. 451-453 din Noul C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor sale, arată recurenta că, deşi a constatat în sentinţa recurată ca a solicitat declanşarea cercetării disciplinare împotriva angajaţilor pârâtei şi numirea unei comisii de disciplină în acest sens, prima instanţa s-a pronunţat asupra înlocuirii membrilor Comisiei de disciplină, a suspendării membrilor Comisiei de disciplină, fără ca sa existe o asemenea investire a instanţei, reţinând ca este întemeiata excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocata de pârâtă, soluţionarea unor astfel de cereri privind exclusiv legalitatea procedurii disciplinare derulate faţă de reclamantă.

Invocând dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., recurenta susţine că cererea introductivă ilustrează o omisiune a instanţei a analiza litigiul, nefiind sabilite faptele deduse judecăţii astfel cum ele sunt care trebuiau dovedite printr-un probatoriul pertinent administrat, iar nu doar prin prisma susţinerilor pârâtului.

Procedând în acest fel, instanţa de fond practic a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel cum a fost investită, solutionând un "fond" pe o cerere cu care nu a fost investită de către reclamantă.

Invocând principiile disponibilităţii, publicităţii dezbaterilor, contradictorialităţii precum şi principiul respectării dreptului la apărare, recurenta susţne că acestea reprezintă adevărate garanţii procesuale ale părţilor litigante, fiind o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Mai susţine recurenta că încălcarea principiilor enuntate, neexaminarea integrală a capetelor de cerere, a temeiurilor juridice distincte care le justifică şi cu care o instanţă a fost învestită semnifică încălcarea însăşi a substantei dreptului de acces la un tribunal, cu consecinta producerii unei vătămări procesuale care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea în totalitate a hotărârii recurate şi reluarea judecăţii.

Totodată, arată că motivarea hotărârii primei instanţe nu are nicio legătura cu obiectul cauzei, este strain de natura, cauzei, lipsind cu desăvârşire motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Sesizare se poate face de orice persoană din cadrul unei autorităţi publice, dacă respectivul angajat consideră că alt coleg a săvârşit o fapta ce se poate încadra la abatere disciplinară, legea fiind cea care o obligă pe pârâtă să desemneze o comisie să efectueze cercetarea disciplinară, concretizata printr-o decizie scrisă a angajatorului, unde vor fi prezentaţi membrii comisiei.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând,-raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Prima instanta şi-a însusit în totalitate apărările formulate de către pârâtă prin întâmpinare, pronuntand o soluţie fără să administreze probe şi fără să judece cauza.

Deşi recurenta a prezentat primei instante practica judiciară, cu aceleaşi părţi, cu privire la legislatia care se aplica in materie disciplinară personalului asimilat magistratului, în care s-a statuat cu putere de lucru judecat că, în cadrul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, comisiile de disciplina se supun normelor prin care se constituie si functioneaza comisiile dc disciplină în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, astfel că, în cauzele Tache contra A.N.C., în dosarul nr. x/2018 al Curtii de Apel Bucuresti sectia a VIII-a CAF, având ca obiect "suspendare executare act administrativ" cât şi în dosarul nr. x/2018 al Curtii de Apel Bucuresti sectia a VIll a CAF, având ca obiect "suspendare executare act administrativ", instanţele au constatat că "În primul rând, art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 stabileşte că personalul de specialitate juridica din institutiile enumerate, este asimilat judecatorilor si procurorilor

În al doilea rând, prin art. I alin. (2) si 3 din Regulamentul de organizare si functionare aprobat prin ordinul ministrului justitiei nr. 745/2014, se prevede că Autoritatea Natională pentru Cetatenie are autonomie functională şi de decizie şi dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de directii, servicii, birouri si birouri teritoriale.

În al treilea rând, potrivit art. 3 din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare si functionare a comisiilor de disciplină, competenta de efectuare a cercetarii disciplinare apartine, de regula, comisiei de disciplină din cadrul institutiei publice unde este numit functionarul public a cărui fapta a fost sesizată ca abatere disciplinară. La art. 9 din acest act normativ se araă: Comisia de disciplină competentă să desfăşoare procedura disciplinară este cea constituită pentru autoritatea sau institutia publică în cadrul caruia este numit functionarul public a cărui fapta a fost sesizată ca abatere disciplinară la data săvârşirii faptei sesizate.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei, sectia de contencios administrativ si Fiscal a constatat în Decizia nr. 179 pronunţată în şedinţa publică la data de 19.01.2021 în dosarul nr. x/2018 în recurs că sunt corecte trimiterile instantei de fond la reglementarile cu caracter general ale Hotărârii nr. 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină. In considerentele hotărârii, Inalta Curte a mai retinut că prin adresa Consiliului Superior al Magistraturii nr. x/18.04.2012 a comunicat autorităţii pârâte(ANC) un punct de vedere potrivit căruia "deşi categoria personalului de specialitate juridică asimilat judecatorilor si procurorilor este consacrată de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, persoanele care fac parte din această categorie se află în raporturi de serviciu au autoritatea din care fac parte."

Prima instanta nu a analizat în nici un fel aceste argumente, le-a ignorat total, însuşindu-şi fără nici o retinere punctul de vedere al pârâtului precum ca " în ceea ce priveste procedura răspunderii disciplinare sunt aplicabile dispozitiile cu caracter special din "Regulamentul privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, regulament pe care oricum nu 1-a studiat, că nu a fost depus la dosarul cauzei.

Mai susţine recurenta că instanţa de judecată nu poate soluţiona procesul numai pe baza afirmatiilor părţilor. Acestea trebuie să îşi dovedească pretentiile prin probele pe care le solicita a fi administrate de instantă, pentru ca aceasta să-şi faca pe deplin convingerea asupra litigiului respectiv.

Formarea convingerii judecătorului cu privire la realitatea situatiei de fapt, pe care trebuie să-şi întemeieze hotărârea pronunţată, atârnă de corecta şi completa desfăşurare a probaţiunii şi de valoarea probelor administrate. De aceste elemente depinde temeinicia şi însăşi legalitatea hotărârilor judecăoreşti.

Administrarea probelor, în cadrul procesului civil, este strâns legată de realizarea principiului fundamental al "aflării adevărului", iar acest obiectiv procesual se reflectă perfect în "sistemul probatoriu" instituit prin C. proc. civ. care conţine reguli pertinente referitoare la "rolul activ al judecătorului"şi la "sarcina probei".

Din motivarea lacunară a primei instante, se reţine faptul că persoanele având statulul de personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor în cadrul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, nu li se aplica nicio legislatie primară în procedura de cercetare şi sancţionare disciplinară, ci doar "Regulamentul privind raspunderea disciplinara a personalului de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie". Or, Regulamentul intern este un act unilateral al angajatorului, cu caracter general obligatoriu, care este reglementat de lege, care trebuie să corespundă prevederilor legale, ordinii publice şi bunelor moravuri şi cuprinde regulile propriu-zise de disciplină a muncii stabilite de lege.

Intocmirea regulamentului intern este obligatorie potrivit Codului muncii pentru orice angajator - unitate sau persoanä fizică, însă un anumit temei normativ trebuie să existe pentru aplicarea unei sanctiuni disciplinare (alături de temeiul de fapt).

Mai susţine recurenta că, prin refuzul nejustificat de a solutiona cererile înregistrate sub nr. x/30.05.2022 si y/30.05.2022 privind abaterile disciplinare săvârsite în indeplinirea atributiilor de serviciu de catre angajati ai paratei A.N.C - exprimarea explicită, cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea, pârâţii i-au vătămat drepturile fundamentale, consfintite în Constitutia României, alte legi si conventii internationale, sens în care invocă dispoziţiile art. 491 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Presedintele ANC B., care a refuzat să cerceteze disciplinar membrii comisiei de disciplina cu scopul de a o hărţui şi persecuta sistematic la locul de muncă, unde i s-au întocmit şi 10 comisii de disciplină, a încălcat dispozitiile art. 39 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora salariatul are dreptul la demnitate în muncă, securitate sănătate în muncă, în sfera acestui drept fiind inclusă sănătatea şi securitatea atât fizică, cât cea psihică, angajatorul având obligalia de a lua toate măsurile în vederea limitării afectării psihice a salarialilor din mediul în care lucrează, fapt ce a dus la afectarea capacitatii sale de muncă şi a sănătăţii.

Potrivit dispozitiilor legale în vigoare incidente în materie, toţi angajatorii au răspunderea de a se asigura că toate formele de hărţuire şi persecutare a lucrătorilor sunt eliminate de la locul de muncă pe care îl conduc şi toti lucrătorii au dreptul de a munci fără a fi supuşi hărţuirii persecuţiilor la locul de muncă.

Potrivit art. 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (l)" orice lucrator are dreptul la condiţiile de munca care sa respecte sanatatea, securitatea si demnitatea sa."

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 497 C. proc. civ. rap. la art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând procesul în fond, să se admită cererea de chemare în judecată, să se constatate refuzul nejustificat de soluţionare a cererilor înregistrate sub nr. x/30.05.2022 şi nr. y/30.05.2022 privind abaterile disciplinare săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către angajaţi ai pârâtei ANC, să se dispună obligarea pârâtei ANC să procedeze la desemnarea unei comisii care să efectueze cercetarea disciplinară în cele două sesizări nr. x/30.05.2022 şi nr. x/30.05.2022, să se dispună atragerea răspunderii juridice în solidar a Preşedintelui ANC B. cu autoritatea publică, cu obligarea la plata către recurenta - reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 100.000 RON pentru vătămările produse ca urmare a refuzului de a rezolva cererile referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu dispoziţiile art. 451-453 din Noul C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A., a formulat întâmpinare intimata Autoritatea Naţiopnală pentru Cetăţenie, în cadrul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Cu titlu prealabil, susţine că, în mod corect a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte respingerea de către pârâtă a cererii de suspendare/înlocuire a membrilor comisiei de disciplină.

Cu privire la această excepţia recurenta a dezvoltat motive de recurs la punctul 3, filele x, însă acestea nu reprezintă o expunere de motive efectivă, ci, mai degrabă o înşiruire de temeiuri legale şi de elemente de teorie, situaţie în care solicită a se face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. şi a se aprecia că acest capăt de cerere din recurs este nul.

Pe fondul recursului solicită respingerea acestuia şi menţinerea sentinţei recurate, ca legală şi temeinică,

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 17.03.2023 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 24.10.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, după soluţionarea cu prioritate a excepţiei nulităţii parţiale a recursului, invocată de intimata - pârâtă, în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei hotărâri, luând act de concluziile orale formulate de apărătorul recurentei - reclamante pe fondul recursului, astfel cum a fost formulat şi motivat, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin prisma criticilor recurentei, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a apărărilor intimatei, raportat, deopotrivă, şi la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, motiv pentru care îl va respinge, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.06.2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, a solicitat:

- să se constate refuzul nejustificat de soluţionare a cererilor înregistrate sub nr. x/30.05.2022 şi y/30.05.2022 privind abaterile disciplinare săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către angajaţi ai paratei A.N.C.,

- să fie obligată parata A.N.C. să procedeze la desemnarea unei comisii care să efectueze cercetarea disciplinară în cele două sesizări nr. x/30.05.2022 şi x/30.05.2022,

- atragerea răspunderii juridice în solidar a preşedintelui A.N.C. B. cu autoritatea publică, cu obligarea la plata către reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 100.000 RON pentru vătămările produse ca urmare a refuzului de a rezolva cererile referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim,

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu dispoziţiile art. 451-453 din Noul C. proc. civ.

Soluţionând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoatele:

"Respinge excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Califică apărările referitoare la inaplicabilitatea prevederilor Codului administrativ ca fiind apărări pe fondul cauzei.

Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte respingerea de către pârâtă a cererii de suspendare/înlocuire a membrilor comisiei de disciplină.

Respinge ca inadmisibilă cererea în ceea ce priveşte suspendarea/înlocuirea membrilor comisiei de disciplină.

Respinge în rest acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CETĂŢENIE şi B., PRREŞEDINTE AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CETĂŢENIE, ca neîntemeiată.."

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurenta- reclamantă, constată Înalta Curte că aceasta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurenta - reclamantă a susţinut în esenţă că motivarea hotărârii nu are nici o legătură cu obiectul cauzei, că este străină de natura cauzei, lipsind cu desăvârşire motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi că şi-a însuşit punctul de vedere al pârâtei.

Aceste critici nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar ce constată, contrar susţinerilor recurentei, că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la probele administrate şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Reţine instanţa de control judiciar că motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile/criticile invocate de reclamantă cu privire la cererera sa, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, în limitele învestirii şi, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Dimpotrivă, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic raţionamentul în baza căruia a constatat din conţinutul răspunsului transmis de pârâtă reclamantei, cu privire la cele două sesizări formulate, că refuzul nu este unul nejustificat, neputându-se reţine astfel nemotivarea hotărârii.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia primei instanţe, respectiv că instanţa nu şi-a însuşit criticile recurentei, dimpotrivă, le-a respins, expunând şi argumentele pentru care a procedat astfel, nu înseamnă că hotărârea este nemotivată.

Reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceasta să răspundă argumentelor esenţiale, aceste argumente putând fi tratate grupat.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Preluarea de către instanţă a unora dintre argumentele unei părţi pe care le-a considerat pertinente nu duce la concluzia că instanţa nu a făcut o apreciere proprie a susţinerilor părţilor şi o analiză a probelor administrate, de vreme ce, în considerente, instanţa a analizat probele administrate, a stabilit situaţia de fapt şi a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speţa dedusă judecăţii.

Astfel, constată instanţa de control judiciar că susţinerile recurentei, în sensul că instanţa de fond şi-a însuşit " fără nici o reţinere punctul de vedere al pârâtului", sunt nefondate.

Nici criticile conform cărora instanţa nu a ţinut cont de practica judiciară din dosarele nr. x/2018, nr. y/2018, respectiv nr. x/2018, nu pot fi avute în vedere, în considerarea faptului că practica judiciară nu este izvor de drept, interpretarea dispoziţiilor legale şi aplicarea acestora la situaţia de fapt, fiind atributul instanţei de judecată învestită cu soluţionarea fiecărei cauze de judecată.

Neîntemeiate sunt deopotrivă şi criticile conform cărora instanţa a pronunţat o soluţie fără să administreze probe, raportat la considerentele expuse în practicaua încheierii de amânare a pronunţării din data de 09.12.2022, în cadrul cărora s-a menţionat că " reclamantul prin avocat solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, iar Curtea admite pe (pentru) reclamant proba cu înscrisuri, constată administrată această probă ...".

Prin urmare, instanţa a încuviinţat întocmai proba cu înscrisurile solicitate de recurenta - reclamantă, astfel că, raportat la dispoziţiile art. 254 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora " părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii", critica recurentei - reclamante anterior menţionată, nu poate conduce la reformarea hotărârii atacate.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele prin care a reţinut că refuzul intimatei - pârâte de a da curs celor două sesizări formulate de recurenta - reclamantă, prin care a solicitat cercetarea disciplinară a unor membri ai Comisiei de disciplină, precum şi suspendarea acestora din calitatea de membri ai Comisiei de disciplină, pe perioada cercetării disciplinare a recurentei - reclamante, manifestat explicit prin Adresa de răspuns nr. x/07.06.2022, nu este unul nejustificat, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Aminteşte Înalta Curte că, prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

În fapt, se constată că, prin acţiunea introductivă, recurenta - reclamantă a solicitat

- să se constate refuzul nejustificat de soluţionare a cererilor înregistrate sub nr. x/30.05.2022 şi y/30.05.2022 privind abaterile disciplinare săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către angajaţi ai paratei A.N.C.,

- să fie obligată parata A.N.C. să procedeze la desemnarea unei comisii care să efectueze cercetarea disciplinară în cele două sesizări nr. x/30.05.2022 şi x/30.05.2022,

- atragerea răspunderii juridice în solidar a preşedintelui A.N.C. B. cu autoritatea publică, cu obligarea la plata către reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 100.000 RON pentru vătămările produse ca urmare a refuzului de a rezolva cererile referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim,

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu dispoziţiile art. 451-453 din Noul C. proc. civ.

Prin cele două sesizări înregistrate sub nr. x/30.05.2022 şi y/30.05.2022 recurenta - reclamantă a solicitat cercetarea disciplinară a membrilor Comisiilor de disciplină desemnate de către preşedintele ANC, în cele două dosare de cercetare disciplinară ce o vizează pe recurenta - reclamantă şi, deopotrivă, suspendarea membrilor comisiei de disciplină pe perioada cercetării sale disciplinare.

Prin Adresa nr. x/07.06.2022, pârâta ANC prin Preşedinte B., a răspuns celor două sesizări formulate de recurenta - reclamantă, pe care le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, raportându-se la Regulamentul privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. (...)".

Art. 2 alin. (2) prevede că "Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i), "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile"

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că, pentru a exista un refuz nejustificat, este necesar să existe un exces de putere, noţiunea de "exces de putere" fiind definită la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ca reprezentând "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Or, raportat la susţinerile recurentei - reclamante, din cadrul celor două sesizări, conform cărora persoanele vizate au încălcat prevederile referitoare la conflictul de interese, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. d) şi e), iar, potrivit art. 492 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, acest aspect constituie abatere disciplinară, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că refuzul pârâtei de a da curs solicitării recurentei - reclamante din cele două sesizări, respectiv de a declanşa cercetarea disciplinară a membrilor comisiilor de disciplină şi a dispune suspendarea acestora pe perioada cercetării disciplinare a recurentei - reclamante, refuz manifestat explicit prin Adresa nr. x/07.06.2022, nu este unul nejustificat, dat cu exces de putere, cum eronat susţine recurenta - reclamantă, ci, dimpotrivă, unul justificat de aplicarea dispoziţiilor legale corect reţinute.

În condiţiile în care persoanele vizate de sesizări sunt personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, Înalta Curte reţine ca fiind relevante dispoziţiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ce prevăd că " Pe durata îndeplinirii funcţiei, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii este asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle, inclusiv susţinerea examenului de admitere, evaluarea activităţii profesionale, susţinerea examenului de capacitate şi de promovare, dispoziţiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător".

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curţii Constituţionale, "personalul de specialitate juridică ce desfăşoară activitate de cercetare sau documentare, de protocol, în domeniul relaţiilor externe ale Curţii Constituţionale sau în domeniul resurselor umane este asimilat, ca rang şi salarizare, magistraţilor-asistenţi sau, după caz, magistraţi lor-asistenţi stagiari, beneficiind în mod corespunzător de drepturile acestora".

Aşadar, prevederile Codului administrativ invocate de recurenta - reclamantă nu sunt aplicabile persoanelor vizate de cele două sesizări, dar fiind faptul că acestea nu au statut de funcţionar public, ci sunt personal asimilat judecătorilor şi procurorilor.

De altfel, chiar articolul 382 din Codul administrativ, ce reglementează categoriile de personal cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici, include la lit. c) magistraţii şi personalul asimilat acestora.

Din interpretarea coroborata a acestor norme legale rezultă cu puterea evidenţei că personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor are un statut juridic diferit de cel al funcţionarilor publici, statut juridic stabilit prin Legea nr. 303/2004, care este o lege specială, ce derogă de la orice altă lege generală, inclusiv de la Codul administrativ, ce reprezintă o cadrul normativ general.

Or, faţă de statutul persoanelor vizate de sesizările recurentei - reclamante, invocarea de către autoritatea pârâtă, prin preşedinte, în cadrul Adresei de Răspuns nr. x/07.06.2022, a Regulamentului privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asilimat judecătorilor şi procurorilor din cadrul ANC, a fost corectă, astfel că refuzul pârâtei de a nu da curs sesizărilor formulate de reclamantă, nu a fost unul nejustificat, dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. d) şi e) din O.U.G. nr. 57/2019, invocate de recurenta reclamantă în cadrul acestor sesizări, nefiind aplicabile persoanelor vizate.

Faptul că recurenta - reclamantă este nemulţumită de acest răspuns, nu poate conduce la admiterea acţiunii sale, neputându-se considera că intimata - pârâtă a refuzat nejustificat să-i soluţioneze Cererile înregistrate sub nr. x/30.05.2022 şi nr. y/30.05.2022.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i), art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dar şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2019, criticile recurentei sub acest aspect, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând conduce la reformarea hotărârii atacate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Astfel, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, prin prisma prevederilor ar. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2494 din data de 27 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.