Military ministry's failure to respond to complaint; mootness of specific performance claim and unproven moral damages and discrimination

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin actiunea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, B. (Ministru al Apărării Naţionale), Direcţia Informare şi Relaţii Publice din Ministerul Apărării Naţionale, C. (Şef DIRP din MAPN), şi cu participarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării,

- obligarea pârâţilor la soluţionarea integrală a plângerii prealabile din 08.09.2020 (ce se referă la solicitarea de sancţionare disciplinară şi demiterea din funcţie a şefului Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din MAPN colonel C.),

- obligarea tuturor pârâţilor la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei reclamantului în cuantum de 1.000.000 RON,

- obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 3.000.000 RON fiecare, precum şi obligarea pârâţilor la prezentarea situaţiei reale a numărului total de dosare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti cu militarii în activitate şi în rezervă dar şi a situaţiei celor soluţionate definitiv cu obiectul acestora, dar şi la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1782 din data de 24.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Respinge cererea de sesizare Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant ca inadmisibilă.

Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, ca neîntemeiate.

Admite în parte cererea formulată de către reclamantul A. şi intervenienta D. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, B. (Ministru al Apărării Naţionale), Direcţia Informare şi Relaţii Publice din Ministerul Apărării Naţionale şi C. (Şef Dirp din Mapn) la sediul Ministerului Apărării Naţionale.

Obligă pârâtul MAN să răspundă petiţiei reclamantului din 08.09.2020.

Respinge capetele de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei şi de acordare a despăgubirilor pentru discriminare ca neîntemeiate.

Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de D. ca neîntemeiată.

Respinge cererea de amendare a reclamantului.."

Prin sentinţa civilă nr. 950 din data de 05.04.2022, pronunţată în acelaşi dosar nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal analizând cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 1782/24.11.2021, a dispus următoarele:

"Admite cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1782/24.11.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, formulată de reclamantul A. şi de intervenienta D. prin preşedinte A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, B., Direcţia Informare şi Relaţii Publice din Ministerul Apărării Naţionale, C., şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Dispune completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1782/24.11.2021 în sensul că:

Obligă pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 50 RON reprezentând taxă de timbru aferentă capătului de cerere admis.

Respinge în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intervenienta D. ca neîntemeiată."

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1782 din data de 24.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. şi intervenienta accesorie D. au promovat recurs şi, încadrând criticile în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea în parte, în sensul admiterii capetelor de cerere 2, 3 şi 5 din cererea de chemare în judecată, respectiv obligarea tuturor pârâţilor la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei reclamantului în cuantum de 1.000.000 RON, obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 3.000.000 RON fiecare, precum şi la plata cheltuielor de judecată.

Fără a structura criticile sale în mod distinct, pe fiecare motiv de nelegalitate în parte, în dezvoltarea motivelor de nelegalitate, recurenţii au susţinut că se încalcă principiul fundamental consacrat de Constituţie prin art. 1 alin. (3)-(5)- Statul român, corelat cu art. 16, art. 21 -Accesul liber la justiţie (inclusiv art. 24), dar şi art. 51 -52, art. 124, art. 126, dar şi dreptul la un proces echitabil, exigenţă a art. 6 alin. (1) din CEDO, acestea fiind motive de nelegalitate în parte şi implicit de casare, în parte, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Mai susţin recurenţii că, deşi instanţa a pronunţat o soluţie de admitere în parte obligând pârâţii să răspundă plângerii prealabile din data de 08.09.2020, nu a acordat daunele, în condiţiile în care vătămarea drepturilor rezultă în mod clar, fără a mai fi nevoie să le arate sau să justifice legătura de cauzalitate.

Invocând dispoziţiile art. 13 - Dreptul Ia un remediu efectiv din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 51 şi art. 52 din Constituţie, se arată că rezultă în mod clar că prin exces, cu depăşirea autorităţii judecătoreşti, cu încălcarea normelor de drept material instanţa a refuzat acordarea de daune şi despăgubiri cum au fost ele solicitate prin capetele 2, 3 şi 5 având motive de casare în parte, aşa cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 noul C. proc. civ.

Deopotrivă, invocând art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 826/13.09.2005, modificată şi completată prin Legea nr. 242/2018, susţin recurenţii că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă netemeinică în parte, prin exces de putere, cu depăşirea autorităţii judecătoreşti, cu încălcarea Supremaţiei Constituţiei şi a Legii (art. 1 alin. (5), cu încălcarea noul C. proc. civ. (art. 6-7).

Astfel au fost încălcate de către Curtea de Apel Bucureşti şi dispoziţiile art. 6-7, art. 9, art. 13 (dar şi art. 397 noul C. proc. civ.) noul C. proc. civ. dar şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 din CEDO, acestea fiind motive clare de casare în parte prevăzute atât de art. 488 alin. (1) pct. 4 cât şi de pct. 8 noul C. proc. civ.

Instanţa nu s-a pronunţat nici asupra capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată (taxa judiciară de timbru de 150 RON) şi a celorlalte cheltuieli dovedite cu factură (137 RON), exigenţe ale art. 451-453 noul C. proc. civ., acestea fiind motive de nelegalitate în parte, şi implicit de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 şi pct. 8 noul C. proc. civ.

Din pagina 4 a hotărârii criticate (pct. 18-20) nu rezultă nici un temei de drept (de fapt nu este motivată hotărârea cu privire la respingerea acestor capete de cerere), în mod clar distingând motive de nelegalitate în parte şi implicit de casare, aşa cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., fiind încălcate dispoziţiile art. 425 noul C. proc. civ.

În atare condiţii apreciază recurenţii că, pe lângă încălcarea dispoziţiilor art. 397, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 425, art. 233, art. 6-7, art. 20 noul C. proc. civ., ceea ce evidenţiază în mod cert motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 noul C. proc. civ.

Deşi se reţine de către prima instanţă că pârâţii nu au răspuns plângerii prealabile, aceasta a respins în mod netemeinic şi nelegal capetele de cerere nr. x şi 5 (exigenţe ale art. 451-453 noul C. proc. civ.) desconsiderând, pe de o parte dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) şi j), lit. o), dar şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind astfel identificate motivele de nelegalitate, deci implicit de casare în parte a hotărârii criticate aşa cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ., dar şi aplicarea total greşită a normelor de drept material, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

Mai susţin recurenţii că instanţa " şi-a uitat rolul activ" prevăzut de art. 22 din C. proc. civ., substituindu-se apărătorului intimatei - pârâte, omiţând dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 124 din Constituţia României şi practic prima instanţă a completat şi adăugat la lege, depăşind şi limitele de învestire.

În continuare recurenţii critică şi soluţia dată de instanţă cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, însă aceste critici nu vor fi redate în prezenta hotărâre, făcând obiectul dosarului asociat înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. x/2020*.

Deopotrivă, recurenţii -reclamanţi critică şi soluţia instanţei de fond, de disjungere a capătului 4 de cerere şi declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti susţinând că s-a făcut cu încălcarea principiului legalităţii (art. 7 C. proc. civ.), art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 şi 8 C. proc. civ.

Mai susţin recurenţii - reclamanţi că sentinţa criticată este nemotivată în parte, printre altele (exigenţe ale art. 233 noul C. proc. civ.) cu privire la capetele de cerere 2 şi 3, respingerea acestora fiind total neîntemeiată şi cu încălcarea normelor de drept material, iar faţă de capătul 5 nu s-a pronunţat, obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată, fiind logic că partea care pierde procesul este obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Într-o altă critică recurenţii arată că instanţa a încălcat şi normele de drept material prin respingerea capetelor de cerere nr. x şi 3, astfel putându-se constata şi refuzul de a judeca prin prisma lipsei motivării temeinice a respingerii.

Invocând dispoziţiile art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (1) din aceiaşi Lege a contenciosului nr. 554/2004, cu observarea esenţei juridice a art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege, prin raportare la art. 51, corelat cu art. 1 alin. (3) şi (5), cu art. 16, dar şi cu art. 10-11 din Constituţie, recurenţii critică soluţia instanţei de respingere a capelor de cerere privind acordarea de daune morale şi despăgubiri pentru discriminare, deşi erau întrunite toate condiţiile (fie ele şi cumulative) faptei ilicite, vinovăţia intimaţilor - pârâţi rezultând chiar din nesoluţionarea plângerii prealabile, discriminarea, prejudiciul (inclusiv cel de imagine prin promovarea de minciuni în interviul acordat) şi legătura de cauzalitate.

Mai susţin recurenţii că prima instanţă a respins excepţia invocată privind lipsa dovezii calităţii de reprezentant, şi a calităţii de reprezentant convenţional motivat de faptul că s-au depus înscrisuri la Compartimentul informaţii clasificate al instanţei, invocând astfel încărcarea C. proc. civ., ale Deciziei ICCJ (DCD) nr. 9/2016, motive de casare în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 noul C. proc. civ., putându-se constata astfel şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 şi art. 20 C. proc. civ.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenta sa că judecarea cauzelor în baza unor documente clasificate constituie încălcare a dreptului la un proces echitabil, art. 6 pct. 1 din Convenţie (dosar nr. x, cauza Corneschi vs. România).

Pe lângă faptul că MApN nu a arătat argumentele pentru care aceste informaţii ar fi fost clasificate, conducătorii autorităţilor fiind necesar a fi postaţi pe site-ul isntituţiei conform Legii nr. 544/2001, se observă că instanţa s-a substiuit atât legiuitorului cât şi apărătorului MApN şi, prin exces de putere, a considerat, în mod nelegal şi neîntemeiat că acestea sunt corect clasificate şi depuse la compartimentul documente clasificate al instanţei, având posibilitatea să impună acestora depunerea în extras neclasificat, invocând astfel motivele de casare în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 noul C. proc. civ.

Fiind vorba de instituţii plătite din bani publici consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie prin clasificarea acestor informaţii, cum este neconstituţional şi clasificarea soldelor/salariilor lunare ale personalului încadrat fie ca funcţionari publici, fie ca personal contractual.

Invocând dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 514/2003, dar şi art. 22 din Statutul profesiei de consilier juridic, recurenţii reclamanţi susţin că nu au fost îndeplinite condiţiile impuse de art. 150-151 noul C. proc. civ., nu există împuternicirea reprezentantului legal, a consilierului juridic nerezultănd actul administrativ de reprezentare, nici al conducătorului autorităţii şi nici mandatul consilierului juridic (exigenţe ale art. 151 alin. (2)^(3) dar şi art. 84 noul C. proc. civ., având în vedere că întâmpinarea este formulată şi semnată de altă persoană decât cea care era numită la conducerea autorităţii, acestea constituind motive de casare în parte a hotărârii criticate raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., fiind deopotrivă şi motive de casare prevăzute şi de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 noul C. proc. civ.

Într-o altă critică, recurenţii sunt nemulţumiţi şi de respingerea probei cu interogatoriu, susţinând că nu au identificat temeiul pentru a respinge interogatoriul propus legal, odată cu cererea de chemare în judecată faţă de art. 355, corelat cu art. 358 noul C. proc. civ., iar Curtea era ţinută să motiveze respingerea, afirmaţia ca fiind neutil fiind o abordare subiectivă a cererii cu care a fost investită şi nu una obiectivă, art. 5 noul C. proc. civ. fiind, de asemenea încălcat la fel ca art. 6-8 noul C. proc. civ.

Instanţa de fond nu a motivat respingerea interogatoriului acestea fiind motive de casare în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., dar şi de încălcare a regulilor de procedură, motive de casare în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ. (faţă de art. 5-8, art. 249, art. 255, art. 397, art. 425 noul C. proc. civ.).

Curtea nu a motivat sub nici un aspect respingerea interogatoriului (pagina 2 a încheierii din data de 02.11.2021), considerând că nu este util raportat la capetele de cerere, fără a motiva în drept, motivaţia de fapt neputând sta în picioare prin raportare la capetele de cerere, astfel avem motive de nelegalitate, în parte şi implicit de casare, în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 noul C. proc. civ.

În continuare, recurenţii reclamanţi critică şi soluţia instanţei de fond, de respingere a cererii de intervenţie accesorie, ca neîntemeiată, arătând că, sub aspectul existenţei discriminării, aceasta există faţă de reclamant (şi nu numai, faţă de toţi militarii rezervişti aşa cum rezultă din înregistrarea interviului de la E. şi a convorbirii telefonice, dar şi din alegaţiile pârâţilor în apărarea lor), pe criteriul social, profesional, pe de o parte, pe de altă parte se constată ca acesta a fost lezat în demnitatea şi onoarea sa chiar prin promovarea de minciuni în interviul acordat E. de către MApN prejudiciind imaginea şi dreptul la imagine al recurentului - reclamant.

Instanţa de fond în mod nelegal şi netemeinic a respins cererea de intervenţie accesorie (pct. 21, pagina 4) limitându-se doar la calitatea procesuală activă faţa de art. 28 din O.G. nr. 137/2000, probabil, invocând dispoziţiile art. 61 alin. (3) noul C. proc. civ. - Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi (fără a motiva raportat la art. 425 noul C. proc. civ. şi fără a se înţelege ce a vrut să spună instanţa de fond) fără a ţine cont de scopul Asociaţiei şi de obiectivele propuse de către aceasta în realizarea scoului propriu, acestea fiind motive de casare în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 şi pct. 8 noul C. proc. civ.

Judecătorul este ţinut să motiveze temeinic, să preîntâmpine orice greşeală de judecată sau de interpretare, să fie clar în tot ceea ce spune (art. 22 noul C. proc. civ.), altfel că se identifică motive de nelegalitate, în parte şi deci de casare, în parte aşa cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 noul C. proc. civ.

Astfel se poate constata că reclamantul a fost discriminat de către pârâţi ce au încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 51-52 din Constituţie (precum şi statutul cadrelor miilitare şi jurământul de credinţă) şi art. 16 din O.G. nr. 137/2000, republicată precum şi art. 14 din Convenţia EDO. Chiar, dacă prin reductio ad absurdum nu ar fi existat discriminare se poate observa că Asociaţia putea sprijini partea reclamantă prin însăşi obiectivele asociaţiei în atingerea scopului de apărare a drepturilor fundamentale.

Cum constata şi CNCD în Hotărârea nr. 333/05.09.2018 faptele de discriminare sunt clare, MApN a discriminat şi continuă să o facă şi după trecerea în rezervă a recurentului - reclamant dovadă clară fiind şi faptul că MApN şi CP5 a MApN au refuzat să ia în evidenţă D. foarte probabil din cauză că reclamantul este preşedinte al acestei asociaţii impunându-i în continuare condiţii ce nu sunt prevăzute de lege.

Cu privire la cererea de intervenţie accesorie, mai susţin recurenţii că, deşi în pagina 2 a încheierii din data de 02.11.2021 Curtea a admis cererea de intervenţie accesorie în baza art. 61 şi art. 63 noul C. proc. civ., raportat la obiectivele acesteia, în cadrul hotărârii aceasta respinge în mod eronat, nelegal şi netemeinic cererea de intervenţie accesorie faţă de obiectivele şi statutul acesteia, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 noul C. proc. civ.

În concluzie, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 şi pct. 8 C. proc. civ. recurenţii solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv sub aspectul capetelor 2 şi 3, reţinerea cauzei spre soluţionare, menţinerea soluţiei cu privire la capătul 1 al cererii, ca fiind temeinică şi legală, obligarea tuturor pârâţilor la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei reclamantului în cuantum de 1.000.000 RON, obligarea tuturor pârâţilor la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 3.000.000 RON fiecare, precum şi obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. şi de intervenienta accesorie D. au formulat întâmpinări intimaţii - pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi C., în calitate de şef al Direcţiei Informare şi relaţii publice din cadrul MApN, în cadrul cărora au formulat aceleaşi apărări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de prima instanţă, ca temeinică şi legală.

Au susţinut că, după pronunţarea hotărârii în cauză, instituţia militară a pus în executare sentinţa civilă nr. 1782 din 24.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi a răspuns solicitării formulată de reclamant în data de 08.09.2020, prin Adresa nr. x din 29.04.2022 emisă de Corpul de control şi inspecţie din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Invocând dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. c) coroborate cu cele ale art. 194 lit. c) din C. proc. civ., intimaţii - pârâţi susţin că recursul este lipsit de obiect, întrucât instituţia militară a fost de bună credinţă şi a pus în executare hotărârea, răspunzând solicitării reclamantului ce face obiectul judecăţii.

Răspunsul la întâmpinări

Deşi cele două întâmpinări au fost comunicate recurenţilor, aceştia nu au combătut apărările intimaţilor - pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi C., printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4911 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 07.09.2022 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 24.10.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul intimaţilor-pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Informare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât cu privire la lipsa de obiect a recursului, cât şi pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin prisma criticilor recurenţilor, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 şi 8 C. proc. civ., a apărărilor intimaţilor- pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi C., raportat, deopotrivă, şi la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului promovat de reclamantul A. şi de intervenienta accesorie D., în limitele şi pentru motivele expuse în continuare:

În prealabil, reţine Înalta Curte că, în ceea ce priveşte criticile ce vizează soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, acestea au făcut obiectul dosarului asociat nr. x/2020, înregistrat tot pe rolul acestui complet, fiind soluţionat cu prioritate de Înalta Curte, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, prin Decizia nr. 4542 pronunţată la data de 11 octombrie 2022, motiv pentru care hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc de faţă nu va fi analizată şi sub aspectul soluţiei ce a fost date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul - reclamant, criticile recurenţilor ce vizează această soluţie nefiind avute în vedere în prezenta cauză.

Astfel, trecând la analizarea criticilor ce vizează soluţia dată de prima instanţă pe fondul cererii de chemare în judecată, mai întâi, Înalta Curte constată că, deşi prin cererea de recurs, cei doi recurenţi încadrează criticile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4-6 şi 8 C. proc. civ., consideraţiile sunt comune, criticile nefiind structurate pe fiecare motiv în parte.

În ceea ce priveşte criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din perspectiva acestui motiv de recurs recurenţii au invocat încălcarea principiului consacrat prin art. 1, alin. (3) şi (5) din Constituţie corelat cu art. 16 şi art. 21, inclusiv art. 24, dar şi art. 51-62, art. 124, art. 126 respectiv art. 6 alin. (1) din CEDO, limitându-se a susţine că prima instanţă, prin exces şi cu depăşirea autorităţii judecătoreşti a refuzat acordarea de daune şi despăgubiri, cum au fost solicitate prin capetele 2,3 şi 5.

Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive. Prin exces de putere se încalcă ordinea constituţională şi interesul public, instanţa judecătorească exercitând funcţiile puterii judecătoreşti peste limitele statornicite prin Constituţie.

Instanţa săvârşeşte un exces de putere atunci când îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfinţeşte cu valoare legală texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Pornind de la aceste considerente, se constată că, în fapt, recurenţii critică soluţia de respingere a capetelor de cerere referitoare la plata de daune morale şi de acordare a despăgubirilor pentru discriminare, această critică neputând fi însă asimilată excesului de putere care să atragă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., prin urmare acest motiv de recurs este nefondat.

Trecând la analizarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit acestuia, se poate cere casarea unei hotărâri în cazul în care instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1 - 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte reţine că, în cadrul acestui motiv de nelegalitate se încadrează critica conform căreia, "instanţa nu s-a pronunţat nici asupra capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată (taxa judiciară de timbru de 150 RON) şi a celorlalte cheltuieli dovedite cu factură (137 RON), exigenţe ale art. 451-453 C. proc. civ..".

Această critică nu poate fi primită de instanţa de control judiciar, raportat la conţinutul sentinţei nr. 950 pronunţată la data de 05.04.2022, de completare a dispozitivului sentinţei nr. 1782/24.11.2021, ce face obiectul prezentei judecăţi.

Astfel, se constată că, prin sentinţa nr. 950 pronunţată la data de 05.04.2022, în soluţionarea cererii de completare formulată de recurenţii din prezenta cauză şi întemeiată pe dispoziţiile art. 444-446, coroborat cu art. 451-453 C. proc. civ., admiţând cererea de completare, a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1782/24.11.2021 în sensul că "Obligă pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 50 RON reprezentând taxă de timbru aferentă capătului de cerere admis.

Respinge în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intervenienta D., ca neîntemeiată."

Cum împotriva acestei hotărâri recurenţii nu au exercitat recurs, în termenul legal de 15 zile de la comunicare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 446 C. proc. civ., deşi sentinţa nr. 950 din data de 05.04.2022 le-a fost comunicată în mod legal la data de 23.05.2022, conform proceselor-verbale de înmânare ataşate la filele x din Volumul II al dosarului de fond, criticile acestora privind modul de soluţionare a cererilor vizând cheltuielile de judecată, formulate de ambele părţi, nu vor fi analizate în cadrul controlului judiciar ce vizează exclusiv legalitatea sentinţei civilă nr. 1782 din data de 24.11.2021.

Analizând în cadrul acestui motiv de nelegalitate şi criticile privind încălcarea rolului judecătorului în aflarea adevărului consfinţit de art. 22 din C. proc. civ., respectiv încălcarea principiului legalităţii prevăzut de art. 7 din C. proc. civ., invocate de recurenţii - reclamanţi, pe considerentul că instanţa nu a solicitat pârâţilor să depună probe " pentru a se lămuri dacă este vorba de fapte de discriminare sau nu, sau dacă se verifica lezarea demnităţii, onoarei şi reputaţiei" recurentului - reclamant, Înalta Curte le apreciază ca nefondate, pe considerentul că modul în care instanţa de fond a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Nefondată este şi critica ce vizează respingerea probei cu interogatoriu, solicitată de recurentul - reclamant.

Astfel cum s-a reţinut anterior, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta a constatat-o.

Aprecierea utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor este atributul primei instanţe, conform art. 254 din C. proc. civ., şi acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie. Respingând anumite probe şi admiţând altele, judecătorul a făcut aprecieri asupra utilităţii acestora, în limitele art. 254 din C. proc. civ., fără a se putea susţine încălcarea ori îngrădirea dreptului recurenţilor la apărare sau principiilor rolului activ al judecătorului (art. 22) şi al legalităţii (art. 7).

În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau modul de administrare şi interpretare a probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Eronat susţin recurenţii că instanţa de fond nu a motivat respingerea interogatoriului, critică ce se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportat la conţinutul încheierii de amânare a pronunţării din data de 02.11.2021 (filele x din Volumul II al dosarului de fond), în cadrul căreia, în practicaua respectivei încheieri se consemnează următoarele:

"Curtea va respinge cererea interogatoriului formulată de către reclamantul A., apreciind faptul că nu este util raportat la capetele de cerere cu care instanţa este învestită şi încuviinţează administrarea probei cu înscrisurile de la dosar, pentru toate părţile".

Astfel cum rezultă din conţinutul acestei încheieri, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, prima instanţă, respectând întocmai rolul judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 din C. proc. civ., în mod corect şi legal, a pus în discuţia contradictorie a părţilor admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, conform art. 64 alin. (2) C. proc. civ., excepţiile invocate în cauză, precum şi probele solicitate de părţi, motiv pentru care criticile recurenţilor privind încălcarea principiilor prevăzute de art. 5, 6,7,8 şi 22, dar şi a celorlate norme prevăzute de C. proc. civ., respectiv art. 249, art. 255 şi art. 397 vor fi respinse, ca nefondate.

Nici criticile privind soluţia de disjungere a capătului 4 de cerere, dispusă de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 08.06.2021 (filele x din Volumul II al dosarului de fond), critici conform cărora dispunerea acestei măsuri s-a făcut cu " încălcarea principiului legalităţii (art. 7 C. proc. civ.) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie" nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, această măsură, pronunţată conform art. 99 alin. (1) din C. proc. civ., fiind fără cale de atac, astfel cum se menţionează, de altfel, şi în cuprinsul respectivei încheieri.

În consecinţă, urmează a fi respinse şi argumentele ce se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nici criticile ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute de către instanţa de control judiciar ce constată că judecătorul de primă jurisdicţie a prezentat argumentele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată, fără a exista motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Înalta Curte constată, astfel, că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificându-se conţinutul sentinţei atacate, dar şi al încheierii de amânare a pronunţării din data de 02.11.2021, dat fiind faptul că face parte integrantă din hotărâre, iar recurenţii au formulat critici atât la adresa modului de încuviinţare a probatoriului, prin respectiva încheiere de şedinţă, cât şi sub aspectul nemotivării, deşi nu au promovat în mod expres recurs şi împotriva acestei încheieri, Înalta Curte constată cu uşurinţă că acestea îndeplinesc exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţiile adoptate.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de reclamant în susţinerea cererii sale, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, în limitele impuse de cererea de chemare în judecată şi, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Cercetând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că se impune admiterea în parte a cererii de chemare în judecată a recurentului - reclamant, arătând în considerentele hotărârii atât motivele pentru care a obligat pârâtul MAN să răspundă petiţiei reclamantului, dar şi motivele pentru care a respins capetele de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei şi de acordare a despăgubirilor pentru discriminare, respectiv cererea de intervenţie accesorie formulată de D., ca neîntemeiate, inclusiv cererea de amendare a reclamantului.

Înalta Curte constată că argumentele recurentului - reclamant, în sensul că " prima instanţă nu a motivat deloc respingerea capetelor de cerere 2 şi 3 privind acordarea de daune şi de despăgubiri pentru discriminare" respectiv că " instanţa de fond nu a motivat respingerea interogatoriului"nu pot fi reţinute, raportat la considerentele încheierii de amânare a pronunţării şi ale hotărârii recurate.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte constată că soluţiile adoptate de instanţă prin cele două hotărâri sunt motivate, respectând întocmai dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ. şi nu există contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, considerentele reţinute în fundamentarea respectivelor soluţii fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

În ceea ce priveşte respingerea probei cu interogatoriu, astfel cum s-a reţinut şi anterior, în practicaua încheierii de amânare a pronunţării, se consemnează următoarele:

"Curtea va respinge cererea interogatoriului formulată de către reclamantul A., apreciind faptul că nu este util raportat la capetele de cerere cu care instanţa este învestită şi încuviinţează administrarea probei cu înscrisurile de la dosar, pentru toate părţile".

Deopotrivă, la punctele 18-20 din considerentele sentinţei recurate, instanţa a expus motivele pentru care a reţinut că cele două capete de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei şi de despăgubiri pentru discriminare sunt neîntemeiate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă; lipsa de motivare neputând fi reţinută, raportat la faptul că instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Totodată, astfel cum rezultă fără echivoc din considerentele de la punctul 21 din hotărârea recurată, prima instanţă a expus în mod clar şi logic motivele pentru care a respins, ca neîntemeiată, şi cererea de intervenţie accesorie formulată de D., respectiv, raportat la soluţia dată capătului de cerere din acţiunea principală în legătură cu care aceasta intervenise în dosar şi la natura juridică accesorie a respectivei cereri de intervenţie reglementată de art. 61 alin. (3) din C. proc. civ., ce " sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".

Or, raportat la aceste considerente, susţinerile recurenţilor în sensul că instanţa nu a motivat soluţia de respingere a cererii de intervenţie, raportat la art. 425 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Deşi hotărârea recurată nu a fost amplu motivată, totuşi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, argumentele expuse în fundamentarea soluţiei pronunţate nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, o astfel de motivare permitând exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale şi asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Existenţa unor motive contradictorii vizează contrarietate între considerentele unei hotărâri, adică contrarietate între un considerent al hotărârii cu un alt considerent al hotărârii, ceea ce presupune, obligatoriu, indicarea a cel puţin două considerente ale hotărârii şi indicarea modului în care cele cel puţin două considerente ale hotărârii ar fi în contradicţie unul cu celălalt.

Faptul că instanţa a admis primul capăt de cerere, obligând pârâtul MAN să răspundă petiţiei reclamantului din 08.09.2020, dar a respins capetele de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei şi de acordare a despăgubirilor pentru discriminare, ca neîntemeiate, ori faptul că, deşi a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie, pe fond a respins-o ca neîntemeiată, nu pot fi considerate " motive contradictorii", în sensul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 64 alin. (2) şi art. 67 alin. (1) C. proc. civ., instanţa expunând în mod clar motivele ce au condus la adoptarea respectivelor soluţii.

Prin urmare şi din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenţi este nefondat.

În continuare, analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, faţă de apărările intimaţilor - pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi C., din cadrul întâmpinărilor şi de înscrisul ataşat la dosarul de faţă, constată că se impune casarea în parte a acestei hotărâri şi, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la soluţionarea petiţiei din data de 08.09.2020, ca rămas fără obiect, în considerarea următoarelor argumente:

Intimatul- reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâţilor la soluţionarea integrală efectivă şi punctuală a plângerii prealabile din 08.09.2020, obligarea tuturor pârâţilor la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei reclamantului în cuantum de 1.000.000 RON, obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 3.000.000 RON fiecare, precum şi obligarea pârâţilor la prezentarea situaţiei reale a numărului total de dosare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti cu militarii în activitate şi în rezervă dar şi a situaţiei celor soluţionate definitiv cu obiectul acestora, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 08.06.2021, prima instanţă a dispus disjungerea capătului de cerere prin care se solicită "obligarea pârâţilor la prezentarea situaţiei reale a numărului total de dosare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti cu militarii în activitate şi în rezervă dar şi a situaţiei celor soluţionate definitiv cu obiectul acestora" şi formarea unui nou dosar, ce a fost înregistrat sub nr. x/2021.

Aşadar, dosarul ce face obiectul prezentei judecăţi vizează cererile recurentului - reclamant A., de obligare a pârâţilor la soluţionarea integrală efectivă şi punctuală a plângerii prealabile din 08.09.2020, la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei reclamantului în cuantum de 1.000.000 RON, precum şi la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 3.000.000 RON fiecare.

Prin sentinţa civilă ce face obiectul controlului judecătoresc, prima instanţă a dispus următoarele" "Respinge cererea de sesizare Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant ca inadmisibilă.

Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, ca neîntemeiate.

Admite în parte cererea formulată de către reclamantul A. şi intervenienta D. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, B. (Ministru al Apărării Naţionale), Direcţia Informare şi Relaţii Publice din Ministerul Apărării Naţionale şi C. (Şef Dirp din Mapn) la sediul Ministerului Apărării Naţionale.

Obligă pârâtul MAN să răspundă petiţiei reclamantului din 08.09.2020.

Respinge capetele de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei şi de acordare a despăgubirilor pentru discriminare ca neîntemeiate.

Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de D. ca neîntemeiată.

Respinge cererea de amendare a reclamantului..".

Atât prin întâmpinările depuse la dosar de intimaţii - pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi C., în calitate de Şef al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice, cât şi prin concluziile orale formulate în şedinţa publică de la acest termen de judecată de reprezentantul legal al acestora, s-a invocat lipsa de obiect a recursului, pe considerentul că a pus în executare hotărârea recurată şi a răspuns petiţiei reclamantului din data de 08.09.2020, prin Adresa nr. x din 29.04.2022.

Înalta Curte nu poate reţine în cauză că recursul este lipsit de obiect, în considerarea faptului că obiectul căii de atac exercitate îl formează sentinţa atacată, iar împrejurarea invocată de cei doi intimaţi - pârâţi nu vizează interesul procesual al susţinerii recursului, ci vizează primul capăt de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la soluţionarea petiţiei din data de 08.09.2020, respectiv obiectul acestuia.

Instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 24.11.2021, iar ulterior, după pronunţarea acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a pus în executare sentinţa şi a răspuns solicitării formulate de reclamant în data de 08.09.2020, prin Adresa nr. x din 29.04.2022 emisă de Corpul de Control şi Inspecţie din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, astfel cum rezultă din înscrisul ataşat la dosar.

În acest context, aminteşte instanţa de recurs că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din C. proc. civ. "acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces".

Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de subiect/părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin Adresa nr. x din 29.04.2022, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a răspuns la petiţia reclamantului din data de 08.09.2020, motiv pentru care capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la soluţionarea petiţiei din data de 08.09.2020, a rămas fără obiect, urmând a fi respins, ca atare.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul A. şi de intervenienta accesorie D., va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând, va respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la soluţionarea petiţiei din data de 08.09.2020, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile recurenţilor privind soluţiile date de prima instanţă capetelor de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei şi de acordare a despăgubirilor pentru discriminare, în condiţiile în care reclamantul nu a prezentat nici o probă din care să rezulte că i s-ar fi adus în mod concret atingere demnităţii şi onoarei, respectiv existenţa şi întinderea prejudiciului moral suferit, nefiind suficientă simpla susţinere în sensul lezării onoarei şi demnităţii sale, ci dimpotrivă, atât existenţa unor daune cât şi cuantificarea acestora trebuie a fi dovedite fără echivoc.

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, în condiţiile în care reclamantul nu a invocat că ar fi fost supus de către pârâţi şi în legătură cu petiţia a cărei nesoluţionare a reclamat-o pe calea prezentului dosar, vreunei deosebiri, excluderi sau preferinţe, şi nici nu a indicat un criteriu dintre cele enumerate de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 care ar fi fost avut în vedere de pârâţi în ceea ce-l priveşte, pentru a nu-i răspunde la petiţie, cererea acestuia, de "obligare a tuturor pârâţilor la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 3.000.000 RON, fiecare" este neîntemeiată, motiv pentru care soluţia astfel pronunţată de prima instanţă este legală, impunându-se menţinerea acesteia, criticile recurenţilor, în sensul că " reclamantul a fost discriminat de către pârâţi, ce au încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 51-52 din Constituţie, precum şi Statutul cadrelor militare şi jurământul de credinţă, şi art. 16 din O.G. nr. 137/2000, precum şi art. 14 din CEDO", fiind nefondate.

Nici criticile privind soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de intervenţie accesorie formulată de D., nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, raportat la natura juridică accesorie a respectivei cereri, astfel cum este reglementată de art. 61 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv, de simplă apărare efectuată în interesul uneia dintre părţi, şi la soluţia de respingere, ca neîntemeiat, a capătului de cerere în legătură cu care aceasta intervenise în dosar (capătul de cerere referitor la discriminare).

Faptul că instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie, prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 02.11.2021, analizând exclusiv condiţiile de admisibilitate a acesteia, iar prin hotărârea recurată instanţa a respins-o (pe fond), ca neîntemeiată, nu determină nelegalitatea acesteia, prima instanţă pronunţând o hotărâre cu respectarea cadrului legal incident, respectiv a dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi art. 67 alin. (1) din C. proc. civ., criticile recurenţilor, în sensul că instanţa " respinge în mod eronat, nelegal şi netemeinic cererea de intervenţie accesorie", subsumate de parte şi motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (dar şi motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pct. 30 din motivele de recurs, fila x verso din dosarul de recurs), fiind neîntemeiate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantul A. şi de intervenienta accesorie D., va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la soluţionarea petiţiei din data de 08.09.2020, menţinând în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. şi de intervenienta accesorie D. împotriva sentinţei civile nr. 1782 din 24 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă recurată şi rejudecând:

Respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la soluţionarea petiţiei din data de 08.09.2020.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei civile recurate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.