Insurance Guarantee Fund wins prescription appeal; insurer's delay damages claim time-barred and lower award reversed.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucuresti - sectia a IX-a în data de 31.03.2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitand instantei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/24.06.2016 şi dispună:

1. Obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale;

2. Obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La 31.08.2021, reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a solicitat obligarea pârâtului FGA la plata penalităţilor de 0,2%/zi de întârziere, calculate la debitul principal din cererea de plată, în baza Normei ASF nr. 23/2014, de la data expirării a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată (termenul legal de soluţionare a acesteia), până la data de 09.08.2021 şi în continuare, până la data plaţii efective a debitului; în subsidiar, obligarea pârâtului FGA la plata dobânzii legale penalizatoare, potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 352 din 23 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile lipsei de obiect/lipsei de interes a acţiunii iniţiale, ca rămase fără obiect.

A fost respinsă cererea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, de amendare a reclamantei pentru introducerea cu rea-credinţă a acţiunii iniţiale, ca rămasă fără obiect.

A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii modificate, ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea modificată, doar în ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul constând în lipsa de folosinţă din perioada 24.07.2016-30.08.2020.

A fost respinsă acţiunea modificată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlu de prejudiciu pentru lipsa de folosinţă din perioada 24.07.2016-30.08.2020, ca prescrisă.

A fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea modificată, în ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul constând în lipsa de folosinţă din perioada 31.08.2020-29.10.2021.

A fost admisă în parte acţiunea modificată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamanta a dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, aferente debitului principal de 1745 RON, calculate pentru perioada 31.08.2020-29.10.2021.

A fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamantă a sumei de 10% din dobânda de mai sus, dar nu mai mult de 300 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru.

A fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamantă a sumei de 500 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat redus.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Reclamanta A. S.A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii precizate şi obligarea FGA la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că soluţia primei instanţe de a obliga FGA la despăgubiri doar pentru perioada 31.08.2020-29.10.2021 contravine principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind în mod greşit admisă excepţia prescripţiei pentru această perioadă.

Dacă se reţine că prin fapta culpabilă a FGA A. a fost lipsit de folosinţa sumei de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri, repararea integrală a prejudiciului ar fi constat în obligarea FGA la plata de daune interese pentru întreaga perioadă cuprinsă între momentul în care FGA trebuia să facă plata despăgubirilor şi momentul în care a făcut efectiv plata.

Faptul că în realitate, FGA a soluţionat cererea şi a făcut plata abia 29.10.2021 nu poate să conducă la exonerarea FGA de la plata de daune interese moratorii, aşa cum a decis în mod nelegal prima instanţă, pentru perioada anterioară cererii modificatoare. Soluţionarea cu o atât de mare întârziere a cererii de plată este, în sine, o culpă imputabilă FGA. Astfel că, de vreme ce în cele din urmă este incontestabil că A. era îndreptăţită la plata de despăgubiri, principiul reparării integrale a prejudiciului impune ca FGA să fie obligat la plata de daune interese moratorii pentru întreaga perioadă cuprinsă între expirarea termenului legal general de soluţionare a cererii de plată şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

A mai susţinut recurenta că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nelegală, reflectând încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, FGA are obligaţia să instrumenteze dosarele de daună "cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Conform art. 64 alin. (4) din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 29.11.2011 aprobată prin Ordinul CSA nr. 14/2011, în caz de neîndeplinire la timp a obligaţiilor stabilite în sarcina asigurătorului RCA, aceasta va fi obligat la penalităţi în cuantum de 0,1%/zi de întârziere.

În fine, a arătat că, potrivit art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 3.7 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitatâ, care se plăteşte de asigurător.

Precizând că aceste texte administrative normative reglementează conţinutul contractului de asigurare de tip RCA, stabilind inclusiv penalităţile aplicabile în caz de neplată în termen a sumelor datorate cu titlu de penalităţi, recurenta-reclamantă a susţinut că acestea devin incidente raportului de asigurare RCA în funcţie de data încheierii contractului de asigurare.

Prin urmare, faţă de prevederile art. 12 alin. (2) din Legea 213/2015, este evident că dacă FGA este obligat să soluţioneze cererile de plată cu respectarea normelor legale şi a prevederilor contractuale aplicabile raportului de asigurare pe care se grevează cererea de plată, nu există nicio bază legală pentru a înlătura aplicarea faţă de FGA a penalităţilor stipulate prin acte normative, ca evaluare legală a prejudiciului cauzat prin plata cu întârziere a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri.

Ori de către ori nu există o evaluare contractuală sau legală, făcută printr-o normă specială, a prejudiciului cauzat prin plata cu întârziere a unor sume de bani, aplicabile devin prevederile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 "dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare" în speţă, FGA, deşi în îndeplinirea atribuţiilor stabilite în sarcina sa prin lege trebuia să procedeze la plata despăgubirilor într-un termen de 30 de zile de la depunerea cererii de plată, FGA a procedat la plata despăgubirilor cu o întârziere de peste 5 ani. Aşadar, în speţă este pe deplin aplicabilă dobânda penalizatoare.

Or, aceasta trebuie stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2), iar nu potrivit alin. (3), aşa cum în mod greşit a făcut prima instanţă. Aceasta deoarece raporturile juridice din care a rezultat obligaţia de plată sunt raporturi specifice decurgând din contracte de asigurare şi din prevederi legale incidente în materia asigurărilor. Atâta vreme cât A. este îndreptăţit la încasarea despăgubirilor în temeiul' dreptului de regres al asigurătorului şi în calitate de creditor de asigurare, de vreme ce FGA este, la rândul său, o instituţie creată tocmai pentru a asigura funcţionarea pieţei asigurărilor, nu se poate susţine că raporturile juridice dintre A. şi FGA s-ar fi stabilit în afara exploatării unei întreprinderi fără scop lucrativ.

În realitate, cel care a suferit prejudiciul cauzat prin plata cu întârziere este un asigurător, prin urmare, stabilirea dobânzii penalizatoare trebuie să se facă conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, iar nu în baza art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Aceasta cu atât mai mult cu cât dobânda legală reprezintă evaluarea prejudiciului suferit prin lipsa de folosinţă asupra unei sume de bani. Or, evaluarea prejudiciului trebuie să se facă din perspectiva patrimoniului prejudiciat, nu din perspectiva celui care este chemat să repare prejudiciul.

În considerarea celor de mai sus, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot acţiunii.

A arătat recurentul că sentinţa este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (3), (11) şi 12 alin. (1), art. 13 alin. (5) şi 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, precum şi art. 8 alin. (3) şi art. 19 raportate la art. 8 din Legea nr. 554/2004.

A susţinut recurentul că instanţa de judecată a pronunţat soluţia cu încălcarea competenţei exclusive şi exprese a FGA de a soluţiona cererile creditorilor de asigurări, potrivit procedurii administrative stabilite în cadrul Legii nr. 213/2015, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (3), (11) şi 12 alin. (1), art. 13 alin. (5) şi 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Totodată, a apreciat recurentul că, în mod greşit instanţa de judecată a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată în temeiul dispoziţiilor art. 19 raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004.

A menţionat recurentul că Legea nr. 554/2004 prevede posibilitatea ca persoanele interesate să poată formula separat acţiunea de anulare a actului faţă de acţiunea în repararea pagubei, dar această posibilitate este prevăzută cu caracter de excepţie, recunoscut de instanţa de fond de altfel, condiţionat de existenţa unei cauze de împiedicare a cuantificării pagubei în termenul stipulat pentru exercitarea acţiunii în anularea actului. Astfel se explică instituirea unui nou termen de prescripţie pentru acest caz de excepţie.

A susţinut recurentul că acţiunea reclamantei privind obligarea în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 la plata dobânzii legale este inadmisibilă şi din perspectiva aplicării prevederilor Legii nr. 554/2004, nu numai a Legii nr. 213/2015.

A menţionat recurentul că solicitarea reclamantei de obligare la plata penalităţilor/dobânzilor aplicate despăgubirilor respinse iniţial prin decizia nr. 14452/2018 este inadmisibilă în lipsa unor dovezi care să conducă la concluzia că solicitarea acestora este imposibilă la momentul contestării deciziei nr. 14452/2018, în acest sens fiind şi decizia RIL nr. 22/2019.

A mai arătat recurentul că instanţa de fond a ignorat faptul că exercitarea acţiunii în despăgubire, separat de acţiunea având ca obiect anularea actului administrativ, presupune existenţa unei condiţii premisă, respectiv anterior promovării acţiunii în despăgubire să existe o acţiune privind anularea actului administrativ tipic sau asimilat.

A concluzionat recurentul că reclamanta nu face dovada contestării actului administrativ asimilat, fapt pentru care condiţia impusă de aplicarea art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită în cauză, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului şi respingerea în tot a acţiunii intimatei.

4. Apărările intimaţilor

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Din circumstanţele concrete ale cauzei, rezultă că, prin demersul judiciar iniţiat, astfel cum a fost ulterior modificat, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului apreciat de aceasta ca fiind cauzat patrimoniului său prin respingerea cererii de plată nr. x/24.06.2016, constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2 %/zi de întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014 şi, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Soluţionând cauza în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea modificată, doar în ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul constând în lipsa de folosinţă din perioada 24.07.2016-30.08.2020, a respins acţiunea modificată, în ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlu de prejudiciu pentru lipsa de folosinţă din perioada 24.07.2016-30.08.2020, ca prescrisă. A respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea modificată, în ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul constând în lipsa de folosinţă din perioada 31.08.2020-29.10.2021. A admis în parte acţiunea modificată şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, aferente debitului principal de 1745 RON, calculate pentru perioada 31.08.2020-29.10.2021.

O atare soluţie nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, fiind fondate criticile aduse de recurentul-pârât sentinţei atacate, prin invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., câtă vreme prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în demersul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Aşadar, având a stabili ordinea de soluţionare a celor două recursuri, Înalta Curte constată că este prioritară examinarea criticilor formulate de recurentul-pârât FGA, în contextul în care prin această cale de atac sunt promovate critici referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de exerciţiu a acţiunii civile, astfel că validarea oricăreia din criticile pârâtului la adresa modalităţii de soluţionare a excepţiilor invocate în faţa primei instanţe face de prisos examinarea pe fond a raportului litigios.

În acest sens, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut că, potrivit reclamantei, paguba ar consta în lipsa de folosinţă a banilor, adică a sumei de 1745 RON pretinse prin cererea de plata nr. x/24.06.2016, pe perioada 27.04.2016 (30 de zile de la data depunerii cererii) - data plaţii efective a sumei de 1745 RON de către FGA.

Plecând de la aceasta premisă, instanţa de fond a constatat că lipsa de folosinţă a unei sume de bani (despre care reclamanta a pretins, de la data depunerii cererii de plată, ca îi este datorată de paratul FGA) s-a putut constata de către reclamantă, zi de zi, adică pe măsura scurgerii fiecărei zile din intervalul 27.04.2016-zi, neexistând niciun element logic sau factual care să o împiedice să realizeze acest lucru.

Ca atare, a apreciat curtea de apel, pentru lipsa de folosinţă aferentă fiecărei zile din acest interval, va curge, de la data terminării zilei, câte un termen de prescripţie distinct de 1 an.

A reţinut judecătorul fondului că, la data depunerii cererii modificatoare (31.08.2021), termenul de prescriptie de 1 an era deja împlinit pentru toate zilele din intervalul 27.04.2016-30.08.2020 şi, prin urmare, excepţia prescripţiei a fost admisă pentru acest interval.

În schimb, excepţia a fost respinsă pentru intervalul 31.08.2020-29.10.2021 (data plaţii debitului principal), apreciindu-se că termenul de prescripţie nu s-a împlinit pentru nicio zi din acest interval.

Înalta Curte reţine că aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, raportat la starea de fapt reţinută în cauză, denotă, însă, o greşită soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, după cum se va arăta în considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 14452/03.05.2018, recurentul-pârât a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea ce face obiectul litigiului pendinte, sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobată la plată şi plătită din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost anulată decizia F.G.A. nr. 14452/03.05.2018 şi obligat pârâtul F.G.A. să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei (acţiunea fiind respinsă, în rest, ca neîntemeiată).

Recurenta-reclamantă a arătat că prejudiciul ar consta în lipsa de folosinţă a sumei de bani solicitate prin cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze, prejudiciul fiind cuantificat de aceasta în forma penalităţii de întârziere sau, în subsidiar, în forma dobânzii legale penalizatoare aplicabilă asupra creanţei principale pe perioada de întârziere în soluţionarea cererii de plată.

Deci, prejudiciul rezultă din fapta autorităţii pârâte de întârziere a soluţionării cererii de plată prin emiterea primei decizii de soluţionare (din 2018) cu aplicarea greşită a legii (în sensul reţinerii unui fine de neprimire constând în depăşirea plafonului de despăgubire, greşit aplicat per creditor de asigurare în loc de per creanţă de asigurare).

În ceea ce priveşte momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 22/24.06.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii s-a statuat că: "data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia."

Din perspectiva cunoaşterii existenţei prejudiciului şi a întinderii acestuia, Înalta Curte reţine că decizia F.G.A. nr. 14452/03.05.2018 (prin care pârâtul a respins şi cererea de plată nr. x/24.06.2016) a fost contestată de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.06.2018, sub numărul unic de dosar x/2018

Înalta Curte apreciază că data rămânerii definitive a hotărârii de anulare a deciziei F.G.A. nr. 14452/03.05.2018, respectiv data de 13.10.2021, nu poate fi reţinută drept momentul naşterii dreptului la despăgubiri, câtă vreme recurenta-reclamantă a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existenţa prejudiciului cauzat prin emiterea antereferitei decizii încă de la momentul la care a aflat soluţia dispusă prin aceasta, privind respingerea cererii de plată, fiind evident că, urmarea unei atare respingeri, va fi lipsită de folosinţa sumei solicitate.

În lipsa unor date suficiente din care să reiasă cu claritate momentul la care recurenta a aflat soluţia dispusă prin decizia F.G.A. nr. 14452/03.05.2018, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a cunoscut, în mod neîndoielnic, existenţa şi conţinutul deciziei cel mai târziu la data de 05.06.2018, dată la care a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti acţiunea în anularea acesteia.

Cât priveşte momentul cunoaşterii întinderii prejudiciului, Înalta Curte reţine că, în egală măsură, recurenta-reclamantă a cunoscut întinderea pagubei la aceeaşi dată la care a cunoscut însăşi paguba, câtă vreme a cuantificat-o sub forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale, calculate prin raportare la suma cerută prin cererea de plată adresată F.G.A. în 2016.

Alegând acest criteriu de cuantificare a prejudiciului, recurenta-reclamantă a cunoscut şi întinderea prejudiciului, determinabilă pe baza criteriului ales. Faptul că prejudiciul invocat de recurentă s-a produs în timp nu reprezintă un element suficient spre a se susţine teza unei imposibilităţi de cunoaştere a întinderii prejudiciului la chiar momentul cunoaşterii existenţei acestuia.

De altfel, la data de 31.08.2021, când a fost depusă cererea modificatoare, plata sumei de 1745 RON, solicitată prin cererea de plată nr. x/24.06.2016 nu fusese încă efectuată de pârâtul F.G.A. (suma fiind achitată abia la data de 29.10.2021), aspect ce nu a împiedicat, însă, recurenta-reclamantă ca, anterior acestei plăţi, să formuleze cererea modificatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata prejudiciului constând în lipsa de folosinţă.

Se observă că, prin cererea modificatoare, recurenta a evocat criteriile de determinare a întinderii prejudiciului, iar nu un prejudiciu determinat. Pentru indicarea momentului final al întinderii prejudiciului recurenta a utilizat sintagma "până la data plăţii efective", iar modul de calcul evocat a vizat fie aplicarea unui procent 0,2 %/zi de întârziere, conform Normei ASF nr. 23/2017, fie aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, referitoare la dobânda legală penalizatoare. Conform acestui din urmă text normativ, rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale, motiv pentru care şi acest mod de calcul se bazează pe criterii de determinare a întinderii prejudiciului.

Pentru considerentele expuse în paragrafele anterioare nu se poate da eficienţă nici argumentelor recurentei-reclamante referitoare la faptul că, prin hotărârile dispuse în dosarul nr. x/2018, recurentul-pârât a fost obligat să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă, iar nu să achite sumele solicitate prin acestea (neexistând o certitudine a recunoaşterii creanţei până la reluarea analizei de către F.G.A. a cererii de plată).

Desigur, o nerecunoaştere de către FGA a creanţei principale pretinse prin cererea de plată ar face să nu existe prejudiciul constând în lipsa de folosinţa sumei, însă aceasta este o chestiune de fond în analiza cererii de chemare în judecată întemeiate pe art. 19 din Legea nr. 554/2004. Data resoluţionării cererii de plată nu are impact asupra stabilirii datei de început a termenului de prescripţie pentru despăgubirile solicitate în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, fiind diferită de data la care reclamanta a cunoscut întinderea prejudiciului sau data la care aceasta trebuia să o cunoască (moment de la care curge termenul de prescripţie reglementat de antereferitul text normativ).

Aşadar, termenul de prescripţie de 1 an a început să curgă cel mai târziu la data de 05.06.2018, astfel că formularea cererii de chemare în judecată întemeiate pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 la data de 26.03.2021 (data predării acesteia firmei de curierat) este, în mod evident, realizată cu depăşirea termenului de prescripţie de un an.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost soluţionată în mod greşit, astfel că se impune reformarea hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii excepţiei invocate de pârât şi respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, constatând prescris dreptul material la acţiune.

Considerentele şi soluţia pronunţată asupra recursului declarat de pârâtul FGA impun respingerea recursului declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, constatând Înalta Curte că intervenţia prescripţiei dreptului material la acţiune lipseşte de suport criticile recurentei-reclamante prin intermediul cărora încearcă să demonstreze că în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii FGA şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanţei de asigurare solicitate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 352 din 23 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge în tot acţiunea ca prescrisă.

Va respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 352 din 23 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge în tot acţiunea ca prescrisă.

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2023.