Conditions for separate damages under Article 19 of Law No. 554/2004 when annulment of an administrative act does not establish the existence of the underlying claim

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/28.01.2016 şi să dispună obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale; cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a depus cerere modificatoare prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin respingerea cererii de plată, constând în penalităţi de întârziere şi, în subsidiar, dobândă legală penalizatoare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1276 din 21 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile invocate.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de aplicare a amenzii judiciare, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi rejudecarea pe fond a cauzei, în sensul admiterii acţiunii precizate şi obligării FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 28.01.2016 constând în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, iar în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii FGA.

Cu privire la existenţa unui act administrativ nelegal, a susţinut că prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată a A..

Faţă de decizia de respingere, A. a promovat acţiunea în contencios administrativ, acţiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, iar prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018 a fost anulată ca nelegală. Totodată, FGA a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată.

În acest context, a apreciat recurenta că este evident că în speţă există un act administrativ nelegal, respectiv Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - act care reprezintă soluţionarea cererii de plată a A. dată de către FGA.

Faptul că prin hotărârile judecătoreşti prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 FGA nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a dosarului de daună nu poate conduce la ideea că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece aceasta ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală Decizia nr. 14.452/03.05.2018.

Cu privire la existenţa prejudiciului, a arătat recurenta că FGA avea obligaţia de a proceda imediat la soluţionarea cererii de plată; această soluţionare a avut loc formal la mai bine de 2 ani după depunerea cererii şi a fost în sensul respingerii. Aşadar, prin soluţia dată cererii de plată a A., FGA a lipsit A. de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţit cu titlu de despăgubiri.

Mai mult, prin întârzierea în reanalizarea cererii de plată, FGA a dat dovadă de o atitudine lipsită de responsabilitate. Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, dreptul A. la plata accesoriilor există şi are un caracter cert.

A mai susţinut recurenta că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Totodată, a menţionat că dispoziţiile art. 1535 din C. civ. prezumă existenţa prejudiciului în situaţia lipsei de folosinţă a unor sume de bani.

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, recurenta a arătat că prejudiciul suferit de A. constă în lipsa de folosinţă a sumei de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri. Cauza acestui prejudiciu, ce a determinat această întârziere în plata despăgubirilor, este în mod evident modalitatea în care FGA a soluţionat cererea de plată prin Decizia nr. 14.452/03.05.2018.

Faţă de cererea de plată formulată de A. pentru realizarea dreptului său, FGA a dispus prin Decizia nr. 14.452/03.05.2018 respingerea cererii de plată şi abia după anularea acesteia a procedat la analiza pe fond. Este evident că dacă FGA ar fi soluţionat de la bun început cererea de plată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi ar fi procedat la plată, prejudiciul A. nu ar fi existat.

Prin urmare, a apreciat recurenta că legătura între Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - actul administrativ anulat ca nelegal, şi prejudiciul suferit de A. - lipsa de folosinţă asupra sumei de bani la care era îndreptăţită, există un raport de cauzalitate incontestabil.

În ceea ce priveşte culpa FGA, a susţinut recurenta că şi aceasta este una evidentă. FGA, ca structură de garantare creată de lege tocmai cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit, avea obligaţia ca în îndeplinirea obligaţiilor sale să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale. În realitate însă, Fondul nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani.

Acţionând cu încălcarea chiar a scopului pentru care a fost creat, Fondul a interpretat greşit şi tendenţios prevederile legale, căutând prin orice mijloc a nu achita creanţele de asigurare, ignorând impactul pe care această atitudine l-ar putea produce pe piaţa asigurărilor. Aceasta în condiţiile în care Fondul a fost creat chiar cu scopul de a asigura încrederea asiguraţilor în sistemul de asigurări, sistem care ar trebui să funcţioneze şi să îi protejeze chiar în condiţiile în care anumiţi asigurători ar intra în procedura falimentului.

A concluzionat recurenta că este evident că în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii FGA şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului generat recurentei prin neplata creanţei de asigurare solicitate, susţinerile primei instanţe în sensul că nu ar îndeplinite condiţiile unei astfel de acţiuni apărând ca lipsite de bază legală.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).".

Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat.

Din actele dosarului de fond rezultă că recurenta-reclamantă A. S.A. a înregistrat la intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/28.01.2016 o cerere de plată privind suma de 9286 RON pretinsă cu titlu de creanţă de asigurări, iar în motivele de recurs se susţine că în speţa dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile de plată odată cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată amintită, sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată şi plătite din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, (definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal de respingere a recursului), s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON; a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Într-adevăr, prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 s-a anulat decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 prin care fusese respinsă cererea de plată vizând pretinsa creanţă de asigurări în cuantum de 9286 RON solicitată de A., cu obligarea pârâtului la analiza pe fond a cererii respective de plată, însă existenţa creanţei litigioase nu a fost confirmată sau infirmată de către intimatul-pârât prin vreo decizie ulterioară.

Aşadar, atât timp cât creanţa principală - 9286 RON - solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanţa judecătorească, iar FGA nu a recunoscut existenţa acesteia prin plată sau o instanţă judecătorească nu a acordat-o în beneficiul reclamantei, nu i se poate imputa intimatei-pârâte acordarea de despăgubiri în forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale ca urmare a soluţionării acţiunii în anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.

Or, având în vedere că în cererea de recurs recurenta-reclamantă nu menţionează în mod expres şi nu a făcut dovada dacă cererea de plată nr. x/28.01.2016, prin care s-a solicitat plata sumei de 9286 RON, a fost analizată şi soluţionată de către intimatul-pârât ori dacă suma pretinsă a fost achitată, Înalta Curte constată că, în lipsa unui act administrativ vătămător, acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, fiind condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, este neîntemeiată, iar motivele de recurs sunt nefondate şi vor fi respinse.

În acest context, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin calea de atac exercitată nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1276 din 21 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1276 din 21 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2023.