Insurance Guarantee Fund loses challenge; compensation upheld after Court of Appeal fixed insured's weather-damage award.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la 04.09.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, completată la 16.10.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei FGA nr. 8047/02.08.2017, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantului, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1658/04.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de obiect a acţiunii, a admis acţiunea completată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia FGA nr. 8047/02.08.2017, a obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantului şi a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, constând în taxa de timbru (50 RON) şi onorariu avocat (800 RON).

Prin decizia nr. 4760/30.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei nr. 1658/04.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa civilă recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 897 din 3 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acţiunea completată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost anulată decizia FGA nr. 8047/02.08.2017.

A fost obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii prin care să acorde despăgubirile cuvenite reclamantului în cuantum de 33670 RON.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3650 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru (50 RON) şi onorariu avocat (2600 RON) şi onorariu pentru efectuarea raportului de expertiză în cuantum de 1000 RON.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii contestaţiei.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, hotărârea conţinând inclusiv motive contradictorii. Instanţa de fond a omis să verifice care era suma asigurată pe poliţa PAD şi dacă prejudiciul suferit excede sau nu sumei asigurate conform poliţei PAD.

În speţă, suma asigurată este de 20000 Euro sau echivalent în RON 100000 RON, iar prejudiciul suferit de reclamant este în cuantum de 33670 RON; în măsura în care se compară cele două valori, este clar că nu există excedent ce poate fi plătit în baza poliţei C..

Recurentul a invocat dispoziţiile art. 7, 14, 16, 19 din Legea nr. 260/2008 şi a arătat că, în condiţiile în care instanţa de fond nu precizează în mod expres în baza cărei poliţe obligă FGA la plata despăgubirii, prin obligarea FGA la plata sumei datorate în baza poliţei PAD, instanţa de fond a încălcat atât dispoziţiile Legii nr. 213/2015, cât şi pe cele ale art. 19 din Legea nr. 260/2008, întrucât PAID nu este un asigurător în faliment astfel încât să facă FGA plata despăgubirilor.

În ceea ce priveşte obligarea FGA la plata despăgubirilor în baza poliţei facultative, este evident că nu există excedent de daună, fiind încălcate atât dispoziţiile Legii nr. 260/2008, cât şi clauzele contractuale.

A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu putea proceda la o analiză pe fondul pretenţiilor în ceea ce priveşte despăgubirile solicitate, actul administrativ neconţinând vreo verificare sub aspectul sumelor cuvenite, pentru ca instanţa să procedeze la un control de legalitate şi temeinicie a deciziei. Consecinţa anulării deciziei este aceea a obligării FGA la reanalizarea cererii de plată ţinând cont de considerentele hotărârii pronunţate.

A proceda altfel şi a obliga direct FGA la plata sumei pretinse implică imixtiunea instanţei de judecată în competenţa proprie a FGA, negând posibilitatea acestuia de a evalua pe fond cererea de plată.

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

5. Alte aspecte procesuale

La dosarul cauzei a fost depusă cererea de introducere a moştenitorilor intimatului-reclamant A., decedat la 31.10.2022, respectiv D., E., F., G., potrivit certificatului de moştenitor nr. x/2023 emis de notar public H., aceştia fiind citaţi în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei FGA nr. 8047/02.08.2017, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantului.

Prin decizia FGA contestată a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamant, reţinându-se că acesta nu a respectat prevederile art. II din Legea nr. 191/2.07.2015, potrivit cărora pentru asigurările facultative multianuale existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligaţia prevăzută la art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se aplică începând cu prima aniversare anuală. Deoarece prima aniversare anuală a fost la 12.10.2015, a reţinut pârâtul că reclamantul avea obligaţia legală de a încheia poliţa obligatorie începând cu această dată. Totodată, a reţinut că poliţa facultativă nu se poate încheia decât dacă s-a încheiat în prealabil o poliţă obligatorie contra dezastrelor, iar reclamantul nu depus poliţa PAD aferentă perioadei 12.10.2015-11.10.2016 (în care se situează evenimentul din 03-04 mai 2016). De asemenea, s-a avut în vedere că distrugerile imobilului sunt vechi, fiind produse pe o perioada lungă de timp şi nu au legătură cu evenimentele meteo din 03-04 mai 2016.

Soluţionând cauza în al doilea ciclu procesual, curtea de apel a admis cererea reclamantului, iar pârâtul FGA a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat faptul că hotărârea instanţei de fond conţine motive contradictorii.

Lecturând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că nu se poate reţine cu privire la sentinţa civilă recurată nici existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, nici contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, nici nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii, nici motivarea sumară şi confuză care ar echivala cu o nemotivare.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar existenţa unei contradicţii logice în considerente nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că este nefondat.

Recurentul a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii şi că a omis să verifice care era suma asigurată pe poliţa PAD şi dacă prejudiciul suferit excede sau nu sumei asigurate conform poliţei PAD. Astfel, în speţă, suma asigurată este de 20000 Euro sau echivalent în RON 100000 RON, iar prejudiciul suferit de reclamant este în cuantum de 33670 RON; în măsura în care se compară cele două valori, a susţinut recurentul că nu există excedent ce poate fi plătit în baza poliţei C..

Totodată, recurentul a invocat dispoziţiile art. 7, 14, 16, 19 din Legea nr. 260/2008 şi a arătat că, în condiţiile în care instanţa de fond nu precizează în mod expres în baza cărei poliţe obligă FGA la plata despăgubirii, prin obligarea FGA la plata sumei datorate în baza poliţei PAD se încalcă atât dispoziţiile Legii nr. 213/2015, cât şi cele ale art. 19 din Legea nr. 260/2008, întrucât PAID nu este un asigurător în faliment astfel încât să facă FGA plata despăgubirilor. În ceea ce priveşte obligarea FGA la plata despăgubirilor în baza poliţei facultative, a apreciat recurentul este evident că nu există excedent de daună, fiind încălcate atât dispoziţiile Legii nr. 260/2008, cât şi clauzele contractuale.

Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, decizia FGA nr. 8047/2.08.2017 este nelegală şi netemeinică, fiind rezultatul exercitării cu exces de putere a dreptului de apreciere a autorităţii publice, cu încălcarea dreptului reclamantului de a fi despăgubit în baza poliţei de asigurare PAD - Poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale - seria x nr x/25.08.2015 emise de S.C. POOL-UL de asigurare împotriva dezastrelor naturale S.A., valabilă pentru perioada 12.10.2015-11.10.2016, pentru imobilul asigurat aparţinând reclamantului situat în comuna I., strada x nr. 222, judeţul Prahova.

Raportând prevederile legale incidente la situaţia de fapt din litigiul dedus judecăţii, astfel cum a rezultat din proba cu înscrisuri şi din proba cu raportul de expertiză în construcţii, instanţa de fond a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 2199 din C. civ., apreciind că avariile identificate la imobilul situat în comuna I., strada x nr. 222, judeţul Prahova se încadrează în riscurile asigurate prin poliţele de asigurare încheiate de reclamant cu J. S.A. pentru perioada 12.10.2013-11.10.2016, există legătură de cauzalitate între avariile suferite şi evenimentul meteo din data de 3.05.2016, iar valoarea pagubei suferite de către reclamant ca urmare a producerii riscului asigurat din 3.05.2016 este în cuantum de 33.670 RON.

Înalta Curte reţine că la dosarul cauzei a fost depusă poliţa de asigurare PAD - Poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale - seria x nr. x/25.08.2015 emisă de S.C. POOL-UL de asigurare împotriva dezastrelor naturale S.A., valabilă pentru perioada 12.10.2015-11.10.2016, precum şi poliţa de asigurare a locuinţei C. seria x nr. x/12.09.2013, încheiată cu J. S.A., valabilă pentru perioada 12.10.2013-11.10.2016, pentru imobilul asigurat aparţinând reclamantului situat în comuna I., strada x nr. 222, judeţul Prahova.

În aceste condiţii, a fost infirmată situaţia de fapt reţinută în cuprinsul deciziei atacate, în sensul că intimatul-reclamant nu a depus poliţa PAD aferentă perioadei 12.10.2015-11.10.2016, valabilă la data producerii evenimentului asigurat.

Totodată, Înalta Curte observă că, potrivit raportului de expertiză în construcţii întocmit în cauză, avariile identificate la imobilul asigurat constau în existenţa unor fisuri atât în plan orizontal, cât şi în plan oblic, fisuri existente atât la exteriorul, cât şi în interiorul clădirii, infiltraţii ale apei la nivelul tavanului şi a pardoselii, învelitoare de ţiglă ce prezintă semne de degradare vizibile pe anumite porţiuni, existând posibilitatea infiltrării apelor pluviale prin aceste zone, iar în zona posterioară a locuinţei s-au constatat fisuri în zona celor doi stâlpi de susţinere din beton şi o vizibilă deplasare a acestora faţă de aliniamentul iniţial, cu posibilitatea infiltrării apelor pluviale în interiorul locuinţei.

Concluzia raportului de expertiză a fost coroborată de prima instanţă cu menţiunile din procesul-verbal întocmit de către inspectorul de daune la 1.07.2017 şi din procesul-verbal nr. x/4.05.2016 întocmit de reprezentanţii Primăriei I., în cuprinsul cărora se reţin avariile identificate la imobilul asigurat ca urmare a evenimentului din data de 3.05.2015.

S-a avut în vedere că în conţinutul acestor înscrisuri nu se menţionează faptul că distrugerile imobilului situat în comuna I., strada x nr. 222, judeţul Prahova sunt vechi, că sunt produse pe o perioadă lungă de timp şi că nu au legătură cu evenimentele meteo din 03-04 mai 2016.

Totodată, a fost avut în vedere şi răspunsul la obiectivele nr 2, 4 şi 5 la raportul de expertiză în construcţii încuviinţat de către instanţa de judecată, expertul desemnat în cauză reţinând că avariile identificate la imobilul situat în comuna I., strada x nr. 222, judeţul Prahova se încadrează în riscurile asigurate prin poliţele de asigurare încheiate de reclamant cu J. S.A. pentru perioada 12.10.2013-11.10.2016, că există legătură de cauzalitate între avariile suferite şi evenimentul meteo din data de 3.05.2016, iar valoarea pagubei suferite de către reclamant ca urmare a producerii riscului asigurat din data de 3.05.2016 este în cuantum de 33.670 RON.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut de judecătorul fondului că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru despăgubirea intimatului-reclamant, fiind răsturnată prezumţia de veridicitate şi legalitate a deciziei emise de recurentul-pârât.

A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu putea proceda la o analiză pe fondul pretenţiilor în ceea ce priveşte despăgubirile solicitate, actul administrativ neconţinând vreo verificare sub aspectul sumelor cuvenite, pentru ca instanţa să procedeze la un control de legalitate şi temeinicie a deciziei. Consecinţa anulării deciziei este aceea a obligării FGA la reanalizarea cererii de plată ţinând cont de considerentele hotărârii pronunţate. A apreciat recurentul că a proceda altfel şi a obliga direct FGA la plata sumei pretinse implică imixtiunea instanţei de judecată în competenţa proprie a FGA, negând posibilitatea acestuia de a evalua pe fond cererea de plată.

Cu privire la aceste susţineri, instanţa de control judiciar reţine că autoritatea publică pârâtă a analizat temeinicia pretenţiilor formulate prin cererea de plată a reclamantului, considerând că se impune respingerea acesteia.

Altfel spus, pârâtul FGA a procedat la o examinare efectivă a cererii cu care a fost învestit de către reclamant.

Or, în aceste condiţii nu se poate susţine că prima instanţă a nesocotit prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 care trasează coordonatele generale ale conţinutului hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ, fără a trata în mod diferenţiat contenciosul obiectiv (de anulare) şi contenciosul subiectiv, caracterul de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ subiectiv fiind consacrat de alin. (1) şi (2) ale acestui text de lege.

Astfel, în situaţia în care conduita nelegală a autorităţii produce o vătămare reclamantului, instanţa poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat şi, în acest scop, poate să dea curs solicitării reclamantului, atunci când constată că sunt îndeplinite condiţiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

O asemenea măsură se încadrează în soluţiile pe care instanţa de contencios administrativ este îndrituită să le pronunţe potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi nu poate fi calificată drept o ingerinţă în atribuţiile administraţiei publice, prin urmare, o interpretare contrară, astfel cum susţine recurentul, este de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 897 din 3 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către intimaţii E., F., G., D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentând onorariu avocaţial, dovedit prin depunerea la dosarul instanţei de recurs a chitanţei nr. x/09.12.2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 897 din 3 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către intimaţii E., F., G., D. a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2023.