Challenging state of emergency military order on movement restrictions: scope of ministerial delegation and proportionality of fundamental rights limitations

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Prim-ministrul României, Preşedintele României şi Ministerul Afacerilor Interne, solicitând anularea art. 1 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020 şi a art. 2 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă.

Prin aceeaşi cerere s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor:

- art. 14 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 2 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenta pe teritoriul României, emis de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, cât şi a Ordonanţei Militare nr. 3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COV1D-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 242 din 24 martie 2020.

La 15.04.2020, reclamantul a depus la dosar o cerere completatoare prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată şi pe pârâţii Guvernul României şi Primul ministru şi că solicită, de asemenea, şi anularea art. 2 din Decretul Preşedintelui nr. 240/2020.

La 22.04.2020, reclamantul a depus o a doua cerere completatoare prin care a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu Statul Român prin Preşedintele României, Statul Român prin Prim - ministrul României; Statul Român prin Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Afacerilor Interne, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

La 29.04.2020, reclamantul a depus la dosar a treia cerere modificatoare prin care a arătat că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu Parlamentul României.

De asemenea, acesta a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor acte: Hotărârea Parlamentului nr. 3/2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 19 martie 2020 - strict în sensul că nu s-a pronunţat asupra restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi pe perioada instituirii stării de urgenţă, contrar cum a făcut-o în Hotărârea Parlamentului nr. 4/2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial nr. 320 din 16 aprilie 2020; Art. 2 alin. (1) din Hotărârea Parlamentului nr. 4/2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial nr. 320 din 16 aprilie 2020.

La primul termen de judecată reclamantul a depus la dosar o a patra cerere modificatoare prin care a solicitat anularea Anexei intitulate Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, şi anularea Anexei intitulate Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de Preşedintele României.

Prin sentinţa nr. 71/28.07.2020 s-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea dispoziţiilor din Ordonanţa Militară nr. 3/2020, excepţie invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea dispoziţiilor din Decretele Preşedintelui României nr. 195/2020 şi 240/2020, excepţie invocată de Administraţia Prezidenţială în numele pârâtului Preşedintele României.

S-a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul României, Prim-ministrul României, Parlamentul României prin Senatul României şi prin Camera Deputaţilor, Statul Roman prin Preşedintele României, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul României, Prim-ministrul României şi prin Ministerul Finanţelor Publice.

S-au respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia nr. 3447/14.06.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 71 din 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ce a fost casată în parte şi trimis spre rejudecare la aceeaşi instanţă capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziţiilor din Ordonanţa Militară nr. 3/2020.

S-au menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. x/2020* la data de 22.09.2022 pe rolul Curţii de Apel Iaşi.

A fost stabilit cadrul procesual prin încheierea din data 04.10.2022 ca urmare a trimiterii la rejudecare doar a unui capăt de cerere referitor la art. 1 din OM nr. 3/2020.

Prin acţiunea în contencios administrativ trimisă la rejudecare, reclamantul a solicitat anularea art. 1 din Ordonanţa Militară nr. 3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COV1D-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 242 din 24 martie 2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 140/2022 din 18 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulata de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Prim-ministrul României.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi judecarea cauzei.

În motivarea recursului, a arătat că prima instanţă nu a analizat cele invocate, respectiv faptul că prin redactarea art. 1 al Ordonanţei Militare nr. 3/2020 Ministrul Afacerilor Interne a depăşit mandatul dat de Preşedintele României prin intermediul art. 4 alin. (2) al Decretului nr. 195/2020, încălcând astfel prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 1/1999.

Astfel, ministrul a primit mandat să limiteze sau să interzică circulaţia vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone, spre anumite zone ori între anumite ore, precum şi ieşirea din zonele respectiv, dar nu a primit mandat să stabilească aceste măsuri de restrângere a drepturilor fundamentale în funcţie de anumite activităţi pe care să le stabilească în mod discreţionar.

Totodată, prima instanţă a motivat sentinţa prin motive străine de natura cauzei, invocând că există anumite activităţi socio-economice neesenţiale care pot fi limitate sau întrerupte.

A susţinut recurentul că singurele activităţi socio-economice considerate a fi neesenţiale de către legiuitor sunt cele menţionate atât la art. 20 lit. j) din O.U.G. nr. 1/1999, cât şi la pct. 5 din anexa nr. 2 a Decretului nr. 195/2020. Activitatea de distribuţie a asigurărilor şi, implicit de achiziţie de asigurări nu este menţionată ca fiind considerată neesenţială, astfel că motivele invocate de prima instanţă sunt străine de natura cauzei.

Recurentul a arătat că prin redactarea art. 1 din Ordonanţa militară s-a restrâns într-un mod cu totul nelegal dreptul la circulaţie tuturor persoanelor care nu se încadrau într-o activitate strict menţionată într-o listă exhaustivă, încălcând tocmai temeiurile legale invocate în însuşi preambulul actului administrativ emis.

Totodată, recurentul a apreciat că instanţa de fond a aplicat greşit şi normele de drept material când a reţinut că ordonanţa militară a fost adoptată în concordanţă deplină cu actele juridice normative cu forţă superioară în temeiul şi executarea căruia a fost emisă.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este motivat în concret prin cererea de recurs.

În aceste condiţii, simpla indicare a unui articol din legea generală, lipsită însă de descrierea şi motivarea faptică a situaţiei care să dea legitimitate dispoziţiei legale invocate, nu este suficientă prin raportare la cerinţa obligatorie a motivării recursului.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că recurentul a susţinut că prima instanţă nu a analizat cele invocate, respectiv faptul că, prin redactarea art. 1 al Ordonanţei Militare nr. 3/2020, Ministrul Afacerilor Interne a depăşit mandatul dat de Preşedintele României prin intermediul art. 4 alin. (2) al Decretului nr. 195/2020, încălcând astfel prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 1/1999.

Totodată, a apreciat recurentul că prima instanţă a motivat sentinţa prin motive străine de natura cauzei, invocând că există anumite activităţi socio-economice neesenţiale care pot fi limitate sau întrerupte.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că acţiunea este nefondată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 din C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar lipsa motivării sau existenţa motivelor străine de natura cauzei nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Totodată, referitor la susţinerile recurentului pârât cu privire la faptul că sentinţa recurată conţine motive străine de natura cauzei, este de observat că acest motiv conduce la casarea hotărârii atunci când aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situaţie care nu se regăseşte în prezentul dosar.

Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a susţinut recurentul că, prin redactarea art. 1 al Ordonanţei Militare nr. 3/2020, Ministrul Afacerilor Interne a depăşit mandatul dat de Preşedintele României prin intermediul art. 4 alin. (2) al Decretului nr. 195/2020, încălcând astfel prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 1/1999. Astfel, a arătat recurentul că ministrul a primit mandat să limiteze sau să interzică circulaţia vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone, spre anumite zone ori între anumite ore, precum şi ieşirea din zonele respectiv, dar nu a primit mandat să stabilească aceste măsuri de restrângere a drepturilor fundamentale în funcţie de anumite activităţi pe care să le stabilească în mod discreţionar.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar reţine că Ordonanţa militară nr. 3/2020 a fost adoptată în concordanţă deplină cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi executarea cărora a fost emis, abilitatea ministrului afacerilor interne de a emite ordonanţe militare fiind prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 195/2020, actul normativ menţionat reglementând tocmai modalitatea de delegare a competenţelor de emitere a ordonanţelor militare, neexistând astfel nicio contradicţie între aceste prevederi legale.

Potrivit art. 1 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020:

"Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;

c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

e) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

h) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;

i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare."

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 195/2020 "art. 2 Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 şi realizarea managementului consecinţelor, raportat la evoluţia situaţiei epidemiologice, pe durata stării de urgenţă este restrâns exerciţiul următoarelor drepturi, proporţional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4):

a) libera circulaţie;

b) dreptul la viaţă intimă, familială şi privată;

c) inviolabilitatea domiciliului;

d) dreptul la învăţătură;

e) libertatea întrunirilor;

f) dreptul de proprietate privată;

g) dreptul la grevă;

h) libertatea economică.

Potrivit art. 4 din Decretul nr. 195/2020:

(1) În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală, prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală prevăzute la pct. 1 - 7 din anexa nr. 2 se dispun de ministrul afacerilor interne sau de înlocuitorul legal al acestuia, cu acordul prim-ministrului, prin ordonanţă militară.

ANEXA 2 MĂSURI de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală:

1. Izolarea şi carantina persoanelor provenite din zonele de risc, precum şi a celor care iau contact cu acestea; măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localităţi sau zone geografice;

2. Închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat;

3. Limitarea sau interzicerea circulaţiei vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone ori între anumite ore, precum şi ieşirea din zonele respective;

4. Interzicerea graduală a circulaţiei rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute şi a metroului;

5. Închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice;

6. Asigurarea pazei şi protecţiei instituţionale a staţiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a operatorilor economici care deţin capacităţi de importanţă strategică la nivel naţional;

7. Identificarea şi rechiziţionarea de stocuri, capacităţi de producţie şi distribuţie, de echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi medicamente utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19;

Înalta Curte are în vedere că nelegalitatea unui act administrativ sau a unor dispoziţii cuprinse în acesta se constată prin raportarea actului în discuţie la prevederile actelor normative de nivel superior, în baza şi executarea cărora a fost emis, conform prevederilor art. 4 şi art. 77, coroborate cu cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, Ordonanţa militară nr. 3/2020 a fost elaborată şi emisă în baza şi în aplicarea unor acte normative de nivel superior, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 4 alin. (2) şi (4) din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru punerea în aplicare a pct. 1, 3-5 din Anexa nr. 2 la acelaşi decret, precum şi al art. 20 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurentul a susţinut că, prin redactarea art. 1 din Ordonanţa militară, s-a restrâns într-un mod cu totul nelegal dreptul la circulaţie tuturor persoanelor care nu se încadrau într-o activitate strict menţionată într-o listă exhaustivă, încălcând tocmai temeiurile legale invocate în însuşi preambulul actului administrativ emis.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că instituirea unor măsuri concrete de restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe militare nu poate reprezenta în sine o încălcare a uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 53 din Constituţia României.

Posibilitatea de a restrânge exerciţiul unor drepturi este dispusă prin lege (O.U.G. nr. 1/1999 aprobată cu modificări şi completări de către Parlament prin Legea nr. 453/2004), iar nu prin actele administrative subsecvente respectivei legi, care doar o pun în executare.

Măsura de limitare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale a avut ca scop protejarea sănătăţii publice prin luarea măsurilor de prevenire a răspândirii la nivel naţional a virusului SARS-CoV-2.

Protejarea sănătăţii publice este enumerată de Convenţia europeană printre scopurile care pot da caracter legitim restrângerii unui drept relativ. De altfel, art. 2 din Convenţie şi art. 34 din Constituţie impun statului român să ia măsurile necesare pentru asigurarea sănătăţii publice, iar aceasta chiar dacă respectivele măsuri se extind cu privire la întreaga populaţie, existând îndatorirea statului să acţioneze atunci când există o ameninţare clară la viaţa populaţiei.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat "Pandemie" la data de 11.03.2020, iar Grupul de suport tehnico - ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, (care are ca scop monitorizarea alertelor internaţionale emise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi a stării de pericol pe care o generează pe teritoriul României, gestionarea şi coordonarea intervenţiilor, instruirea personalului competent, în scopul prevenirii şi controlul bolilor cu potenţial foarte ridicat de transmitere şi răspândire pe teritoriul României) a realizat o analiză a evoluţiei situaţiei epidemiologice la nivelul României.

S-au analizat propuneri referitoare la restricţionarea deplasărilor pentru toate persoanele, cu excepţia deplasărilor considerate esenţiale (între domiciliu şi locul de muncă, tratamente medicale, cumpărături de strictă necesitate etc).

S-a luat în considerare experienţa ţărilor grav afectate de evoluţia virusului şi măsurile care au avut impact pozitiv în limitarea răspândirii acestuia şi care au vizat acţiuni în planul sănătăţii publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităţilor socio-economice neesenţiale, dar mai ales îngrădirea exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale, fără de care celelalte acţiuni desfăşurate nu ar fi putut avea efectul scontat.

În contextul măsurilor adoptate la nivelul statelor europene, în principal cele limitrofe, dar şi cele cu comunităţi mari de cetăţeni români, dar şi raportat la evoluţia situaţiei epidemiologice pe teritoriul României şi de evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care a indicat o creştere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2, s-a concluzionat că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei ar fi avut un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viaţă şi, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor.

Aceste aspecte definesc un context excepţional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general şi constituie o situaţie extraordinară, ce impune măsuri excepţionale, iar restrângerea exerciţiului unor drepturi nu afectează substanţa lor, ci urmăresc un scop legitim, necesar într-o societate democratică, proporţional cu scopul urmărit.

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, aspectele invocate de recurentul-reclamant sunt elemente de natură particulară ce nu pot înclina balanţa cu interesul general menţionat, respectiv protecţia sănătăţii publice.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a reţinut în mod corect că ordonanţa militară a fost adoptată în concordanţă deplină cu actele juridice normative cu forţă superioară în temeiul şi executarea cărora a fost emisă.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 140/2022 din 18 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 140/2022 din 18 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2023.