Civil servant incompatibility: exclusion of financial administrator roles from the "didactic activities" exception
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's judgment that had previously dismissed the original action, leaving the Agency for Integrity's incompatibility report in force. The dispute concerned a challenge by a public official, who held a concurrent financial administrator position at a school, against an assessment finding that his simultaneous roles violated legal incompatibility rules. The court held that the school constitutes a public institution under public finance laws, and the function of financial administrator is classified as auxiliary teaching staff rather than a didactic function; therefore, the activity did not fall under the statutory exception for "didactic activities" allowed to public servants, confirming the incompatibility under the anti-corruption law.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 249 din Legea nr. 1/2011, art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002; Civil servant incompatibility: exclusion of financial administrator roles from the "didactic activities" exception: The dispute concerned a challenge by a public official, who held a concurrent financial administrator position at a school, against an assessment finding that his simultaneous roles violated legal incompatibility rules. The court held that the school constitutes a public institution under public finance laws, and the function of financial administrator is classified as auxiliary teaching staff rather than a didactic function; therefore, the activity did not fall under the statutory exception for "didactic activities" allowed to public servants, confirming the incompatibility under the anti-corruption law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the court's authority to render a final judgment in cassation proceedings.
Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the civil procedure code.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.11.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 întocmit de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 173 din 31.03.2021, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 22.04.2020.
Prin sentinţa civilă nr. 182 din 22 septembrie 2021, Curtea a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 emis de Agenţia Naţională de Integritate.
În susţinerea recursului, a apreciat recurentul că instanţa de fond, contrar dispoziţiilor legale în materie, art. 88 şi art. 249 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, a reţinut că domeniul didactic se referă exclusiv la personalul care participă la procesul de învăţământ, încadrat în procesul de instruire şi educaţie. A mai reţinut instanţa prevederile art. 462 alin. (2) din Codul administrativ din care ar rezulta că domeniul didactic se referă doar la funcţiile didactice, iar definirea acestora este dată de art. 247 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, şi că unitatea de învăţământ este o instituţie publică, conform art. 5 lit. w) din Codul administrativ.
Instanţa nu a ţinut seama de principiul specialia generalibus derogant, în sensul că Legea nr. 1/2011 este lege specială, care se aplică personalului didactic astfel cum acesta este definit de art. 88 din acest act normativ. Codul administrativ este lege generală, iar situaţia din învăţământ trebuie interpretată prin prisma legii speciale.
Atâta timp cât legea specială defineşte învăţământul ca fiind un serviciu de interes public, acesta nu poate fi instituţie publică, cum greşit a apreciat instanţa de judecată. Pentru ca serviciul de interes public învăţământ să funcţioneze este nevoie de personalul didactic auxiliar care desfăşoară activităţi specifice.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, nu a existat starea de incompatibilitate prevăzută de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, pentru că şcoala nu este instituţie publică, ci serviciu de interes public.
Mai mult, nu s-a ţinut cont de faptul că unitatea de învăţământ era într-o altă unitate administrativ-teritorială decât cea în care are funcţia de contabil, neexistând vreo relaţie de subordonare ori de conlucrare şi, prin urmare, vreun conflict de interese.
A mai susţinut recurentul că trebuie ţinut cont şi de activitatea efectivă îndeplinită la unitatea de învăţământ, care nu poate constitui în niciun caz un conflict de interese în condiţiile în care nu exista niciun fel de legătură şi de relaţii între unitatea de învăţământ unde a funcţionat ca personal didactic auxiliar şi unitatea administrativ-teritorială unde activează ca şi contabil.
3. Apărările formulate
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte, analizând sentinţa atacată, actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente, în raport cu argumentele invocate prin recurs şi prin întâmpinare, apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamantul a supus controlului de legalitate Raportul de evaluare nr. x/05.11.2020 prin care Agenţia Naţională de Integritate a reţinut situaţia de incompatibilitate în ceea ce-l priveşte, prin încălcarea dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenire şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât, începând cu 23.11.2016, a deţinut şi a exercitat, simultan cu funcţia publică de execuţie de inspector clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Dumitreşti, şi funcţia de administrator financiar grad I (contabil) la Şcoala Gimnazială "Regina Maria" Vintileasca.
În cadrul recursului se invocă, în esenţă, interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 coroborat cu dispoziţiile speciale din Legea nr. 161/2003 de către prima instanţă, recurentul-reclamant susţinând că unităţile de învăţământ nu sunt instituţii publice, şi a dispoziţiilor art. 88 şi art. 249 din Legea nr. 1/2011, recurentul apreciind că şi funcţia de contabil făcea parte din excepţiile legale, privind personalul didactic.
Înalta Curte constată că prima instanţă a verificat argumentele reclamantului, pe care le-a reiterat şi în recurs, şi a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile normelor de drept material incidente.
Potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice".
În ceea ce priveşte calificarea unităţii de învăţământ preuniversitar, Înalta Curte apreciază ca fiind legală calificarea primei instanţe în sensul că şcoala este o instituţie publică aflată în subordinea consiliului local, nefiind relevant în ceea ce priveşte raportul de evaluare caracterul de utilitate publică aferent serviciilor de şcolarizare.
Conform art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind Finanţele Publice:
"30. instituţii publice - denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum si instituţiile din subordinea/coordonarea acestora, finanţate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2);"
Caracteristica principală a instituţiei publice este aceea că aceasta produce/asigură/oferă servicii către populaţie. Astfel, statul organizează o vastă reţea de instituţii publice cu scopul de a presta servicii publice în vederea satisfacerii interesului general al populaţiei. Prin intermediul acestor instituţii, statul desfăşoară acţiuni în diverse domenii, prin învăţământ, scoala desfăşurând acţiuni social culturale
Astfel, din perspectiva statutului juridic, şcoala este o instituţie publică fără personalitate juridică, ce funcţionează ca o entitate distinctă în subordinea sau pe lângă o instituţie cu personalitate juridică, obiectivul acestei instituţii publice fiind servirea interesului public.
De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile situaţiei de excepţie, conţinute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
De la regula privind incompatibilitatea între calitatea de funcţionar public şi orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, funcţiile de demnitate publică sau activităţile din sectorul privat, instituită prin art. 94 din Legea nr. 161/2003, s-au prevăzut mai multe excepţii - prin art. 96 alin. (1) - printre care "activităţile din domeniul didactic" sau funcţiile exercitate "în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public."
Divergent de punctul de vedere al instanţei de fond şi, implicit, al Agenţiei Naţionale de Integritate, recurentul-reclamant susţine că activitatea de administrator financiar în sistemul de învăţământ gimnazial poate fi considerată funcţie didactică, încadrându-se printre excepţiile instituite de lege.
Or, Înalta Curte reţine că statutul personalului didactic este reglementat în Titlul IV din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, iar în art. 233 alin. (1) din lege se prevede că "Personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învăţământ responsabile cu instruirea şi educaţia."
Funcţiile didactice sunt enumerate de art. 247 din lege, însă funcţia de contabil/administrator financiar nu se regăseşte printre ele.
În acest context, în mod eronat susţine recurentul-reclamant că funcţia de administrator financiar ar fi cuprinsă în lege ca fiind o funcţie didactică.
Administratorul financiar este prevăzut la art. 249 lit. k) din Legea nr. 1/2011, care enumeră "personalul didactic auxiliar", iar art. 250 din lege prevede, ca şi condiţii de studii, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru funcţia de contabil, contabil-şef. Or, în raport cu condiţiile de studii pentru activităţile didactice, enumerate la art. 248 din Legea nr. 1/2011, rezultă că activitatea în domeniul didactic este o activitate menită să instruiască, solicitându-se şi certificat de formare psihopedagogică (de nivel I sau II).
Astfel, activitatea de administrator financiar nu este o activitate didactică (de instruire), în înţelesul dat de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, neputându-se reţine argumentele din recurs.
Prin urmare, susţinerile recurentului-reclamant nu sunt apte a dovedi nelegalitatea hotărârii recurate, care este pronunţată şi motivată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru cele reţinute anterior, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 182 din 22 septembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.