Validity of judicial execution fees based on total claim value versus enforced amount under Article 670 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. x/2017, în data de 26.09.2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile si contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova:

- anularea Deciziei nr. 60/P/31.07.2017 emisă de Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice ca fiind nefondată şi nelegală,

- anularea în parte a Dispoziţiei obligatorii nr. 786/13.03.2017 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova cu referire la măsurile nr. 1, nr. 3, nr. 4, nr. 5, nr. 6, nr. 7, nr. 8, nr. 9, nr. 10, nr. 11, nr. 12, nr. 13, nr. 14 şi nr. 15

- anularea în parte a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. x/13.03.2017 cu referire la măsurile nr. 1, nr. 3, nr. 4, nr. 5, nr. 6, nr. 7, nr. 8, nr. 9, nr. 10, nr. 11, nr. 12, nr. 13, nr. 14 şi nr. 15.

1.2. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. x/2018, la data de 10.01.2018, reclamantul BEJ B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova, a solicitat, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea, în parte, a Dispoziţiei Obligatorii nr. CRR - AIF 786/13.03.2017 în ceea ce priveşte măsurile stabilite la pct. 4.11 şi anularea, în tot, a Deciziei nr. 63/P/04.08.2017.

1.3. Prin încheierea din 06 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepţia conexităţii şi, în baza art. 139 alin. (1) şi (3) noul C. proc. civ., s-a dispus conexarea cauzei la dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Dolj.

1.4. Prin sentinţa nr. 356/2018 de la 06 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ si Fiscal

S-a declinat competenta de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. reprezentată de C. în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ si Fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018 la data de 20.02.2018.

1.5. Prin sentinţa nr. 231/2018 de la 16 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia De contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal. S-a constatat conflict de competenţă negativ.

1.6. Prin decizia nr. 2879 din data de 19.09.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost inaintată Tribunalului conform acestui regulator, instanţă care a dispus conexarea la dosarul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018 .

1.7. Prin sentinţa nr. 206 din 30 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A fost declinată competenţa privind pe reclamantul A.-reprezentată de administrator judiciar C. în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice-Serviciul De Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi Contestaţiilor în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.8. Prin decizia nr. 2484 din 12 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018 s-a stabilit competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciare C., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi contestaţiilor, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ si Fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2018.

1.9. Prin sentinţa nr. 483/2018 de la 26 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a luat act de renunţare la judecarea cererii de suspendare a Deciziei nr. 60/P/31.07.2017, a dispoziţiei 786/13.03.2017 şi a raportului x/13.03.2017.

1.10. Prin sentinţa nr. 146 din 12 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018 a fost admisă acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice-Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi contestaţiilor.

A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta B.E.J. B. în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice-Serviciul de Soluţionare A Plângerilor Prealabile Şi Contestaţiilor.

Au fost anulate deciziile 60/P/2017 şi 63/P/2017.

Au fost anulate în parte Raportul de inspecţie economico - financiară CRR - AIF 785/2017 şi Dispoziţia obligatorie 786/2017 pentru măsurile 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15.

Împotriva sentinţei nr. 146 din 12 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018 a declarant recurs recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

1.11. Prin decizia nr. 4939 din 22 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018 a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei nr. 146/2019 din 12 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

A fost casată în tot sentinţa atacată şi trimisă cauza spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 37/2022 din data de 16 februarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de A. S.R.L..

A admis acţiunea formulată de B.E.J. B., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice.

A anulat decizia 63/P/2017.

A anulat în parte Dispoziţia obligatorie nr. CRR AIF 786/13.03.2017 pentru măsura 4.11. şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 37/2022 din data de 16 februarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi pentru Ministerul Finanţelor.

3.1. Reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate cu reţinerea cauzei spre rejudecare.

Expunând succint situaţia de fapt, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu a realizat un control efectiv de legalitate a măsurilor şi a încălcat flagrant dispoziţii legale incidente fiecărei situaţii în parte, de altfel sentinţa nici nu cuprinde, în sensul dat de legiuitor, motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau care sunt străine de natura pricinii, fiind încălcate sau aplicate greşit normele de drept material.

Aspectele învederate reies din modul în care este tratat fiecare punct al contestaţiei, fiecare măsură. Argumentele instanţei, care a ignorat nu doar înscrisurile depuse de societate, dar şi concluziile rapoartelor de expertiză încuviinţate, nu pot fi subsumate unei "motivări" în sensul legii, prin aceasta subliniind în mod expres că nu se referă la aspectul de "volum" al motivării, ci la faptul că nu se regăsesc argumentele instanţei prin care să se demonteze criticile reclamantei cu referire la aspectele sesizate ca nelegale referitoare la măsurile contestate, prin aceasta fiindu-ne încălcat dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil.

Or, aşa cum a reţinut în practica jurisprudenţială însăşi ÎCCJ "(...) motivarea unei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părţi prin prisma susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar, nu se circumscrie exigentelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. cu privire la elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar. În acest sens, Înalta Curte a precizat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. (...). (Decizia nr. 3338 din 11 aprilie 2011 pronunţată în recurs de secţia civilă si de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare pentru autoritate de lucru judecat".

Aşa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, respectiv tehnică, măsurile dispuse de organele de inspecţie fiscală şi reţinute eronat de către instanţa de fond, nu au un fundament legal, acestea nu corespund unei situaţii de fapt şi de drept astfel cum a fost reţinută de ANAF şi menţinute de instanţă.

Forţa probantă a raportului de expertiză, puterea probantă şi valoarea acordată de lege raportului de expertiză şi care se impune judecătorului în operaţiunea logico-juridică de selectare a probelor şi de evaluare a importanţei lor pentru dezlegarea pricinii nu a primit nicio eficienţă în cauza pendinte la instanţa de fond.

Este adevărat, instanţa nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca, de altfel, şi celelalte mijloace de probă, însă, pentru a se putea exercita controlul judiciar, este necesar ca soluţia instanţei în această privinţă (primirea sau nu a concluziilor expertului) să fie motivată, mai ales atunci când, ajungând la alte concluzii pe baza celorlalte probe administrate în cauză, instanţa înlătură raportul de expertiză ca fiind neconvingător.

Or, aşa cum se poate deduce din simpla lecturare a considerentelor sentinţei atacate, instanţa de fond nu aduce contraargumente, ci înlătură pur şi simplu concluziile expertului.

În această situaţie, cum nu s-a realizat o cercetare judecătorească la faţa locului, cum nu s-a dispus o contraexpertiză, instanţa a omologat concluziile, inclusiv de natură tehnică -exemplu măsurători, cantităţi, volume, grosimi etc, ale inspectorilor fiscali, aceasta în condiţiile în care nici aceştia şi nici judecătorul nu au cunoştinţe temeinice de natură tehnică care să combată concluziile unui expert tehnic. În acest sens exemplifică cu modul de înlăturare a concluziilor expertului referitor la măsura 4.3., nr. 4.4. (consecinţă a măsurii 4.3), la măsura nr. 4.5., nr. 4.6 (consecinţă a măsurii 4.5.), la măsura nr. 4.7., nr. 4.8 (consecinţă a măsurii 4.7.), la măsura nr. 4.9., nr. 4.10 (consecinţă a măsurii 4.11.) etc.

Corect era ca expertiza, concluziile expertizelor, să fie înlăturate doar printr-un alt mijloc de probă de o valoare ştiinţifică egală (de exemplu, contraexpertiză).

Or, arată recurenta-reclamantă că, în cauza dedusă judecăţii, nu este în mod corect înlăturată concluzia experţilor şi, mai mult, instanţa de fond nu a înlăturat motivat concluziile acestora recurgând la alte mijloace de probă, cu toate că avea posibilitatea legală de a admite o nouă expertiză.

Instanţa de judecată a dezlegat pricina dedusă judecăţii fără a fi legată de constatările de fapt ale experţilor, trecute în raportul de expertiză, precum data raportului, indicarea cercetărilor făcute în prezenţa părţilor, a susţinerilor acestora etc, fără a anula rapoartele de expertiză aceasta în condiţiile în care prin concluziile experţilor au fost înlăturate concluziile inspectorilor fiscali.

Rapoartele de expertiză reţin prin concluziile lor aceeaşi stare de fapt sesizată de A. S.R.L. în raport de care, de altfel, a şi criticat ca nelegale măsurile impuse în sarcina reclamantei.

De altfel, Curtea de Apel Craiova prin sentinţa nr. 146/2019 din 12.04.2019 pronunţată în dosar nr. x/2018 a reţinut întocmai aceste aspecte şi a dat eficienţă probatoriului administrat, referindu-se la rapoartele de expertiză, probe pe care, în rejudecare (după anularea sentinţei nr. 146/2019 de către ICCJ) instanţa de fond le lipseşte nejustificat de eficienţă juridică.

Chiar dacă expertiza este extrajudiciară, aceasta are forţă probantă în procesul civil, argumentele reclamantei pornind şi de la principiul ce guvernează procesul civil, respectiv principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 din C. proc. civ.), astfel că, expertiza extrajudiciară are aceeaşi forţă probantă ca şi expertiza judiciară.

De altfel, chiar şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 130/19.02.2008, fiind sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în art. 4 alin. (5) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 ("Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare") cu referire şi la art. 201-214 din vechiul C. proc. civ., pentru contrarietatea acestor dispoziţii - din legea specială, cu art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, a statuat că dispoziţiile reclamate, vechile dispoziţii procedurale conferă expertizelor extrajudiciare valoare probantă egală cu a expertizelor judiciare, cu condiţia efectuării acestora de către experţi autorizaţi de Ministerul Justiţiei,

De asemenea, aşa cum reţine şi Curtea Constituţională, de vreme ce dreptul la apărare al părţilor este garantat, iar instanţa de judecată poate supune dezbaterii toate elementele privind forţa probantă a unei expertize extrajudiciare, în principiu, considerăm şi noi că nu există suficiente argumente care să înlăture de plano expertiza extrajudiciară din rândul probelor din procesul civil.

În cauza dedusă judecăţii, expertizele extrajudiciare care au fost dispuse a se efectua de către instanţa de fond, s-au efectuat de către experţi judiciari (autorizaţi de Ministerul Justiţiei).

Concluzionând, arată că concluziile experţilor sunt pertinente, corecte şi legale şi, pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei nr. 37/2022 din data de 16.02.2022 a Curţii de Apel Craiova din dosar nr. x/2018 şi, în rejudecare, admiterea acţiunii formulată de reclamanta A. S.R.L..

3.2. Pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova, în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor, în motivarea recursului, arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică este reprezentată de faptul că, în soluţionarea cauzei, cu privire la măsura nr. 4.11, privind cheltuielile de executare reţinute de executorul judecătoresc pentru dosarele de executare împotriva A. S.R.L., promovate de creditorul Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., instanţa de fond a făcut o aplicare/interpretare greşită a dispoziţiilor Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2561/C din 30 iulie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, apreciind, în mod greşit, că intimata - reclamantă, în calitate de executor al societăţii debitoare, a încasat în mod legal de la acest debitor suma totală de 2.172.225,23 RON, cu titlu de cheltuieli de executare, deşi ar fi trebuit să perceapă numai suma de 186.980,27 RON, întrucât executorul judecătoresc nu a executat prin proprire decât suma de 21.790.493,13 RON, deci numai o parte din suma totală de 291.456.506,95 RON, cât ar fi trebuit să execute silit prin poprire.

O altă critică este reprezentată de faptul că, în mod neîntemeiat, instanţa de fond a omis sa facă aplicarea/interpretarea dispoziţiilor art. 669 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) pct. 2 din C. proc. civ. şi art. 863 din C. proc. civ., ajungând la concluzia eronată că, simplul fapt că onorariul se încadra în onorariile minimale stabilite de ordin, putea îndreptăţi executorul judecătoresc să îi perceapă în totalitate de la debitor, deşi, în conformitate cu aceste dispoziţii legale, onorariul executorului judecătoresc se acoperă din sumele recuperate prin executare silită, iar executorul nu a recuperat integral sumele datorate.

Recurenta-pârâtă arată că, potrivit constatărilor inspecţiei economico - financiare, intimata - reclamanta A. S.R.L. nu şi-a onorat în termen obligaţiile de plată restante pentru agentul termic furnizat de Complexul Energetic Oltenia S.A. - Sucursala Electrocentrale Craiova, iar acesta din urmă a solicitat în instanţa pronunţarea unor sentinţe judecătoreşti definitive şi punerea în executarea silită a titlurilor respective.

Intimata-reclamanta A. S.R.L. a făcut obiectul unei executări silite prin poprire asupra disponibilităţilor băneşti din conturile curente, prin Biroul Executorului Judecătoresc B., pentru suma totală de 291.456.506,95 RON.

De la data începerii executării silite prin poprire asupra conturilor de disponibilităţi băneşti (07.01.2014) şi până la data suspendării executării silite (19.03.2015), a fost executată prin poprire din conturile debitoarei suma de 21.790.493,13 RON.

Biroul Executorului Judecătoresc B. a emis încheieri prin care a stabilit cheltuieli de executare silită, respectiv încheierea nr. 414/18.12.2013, pentru suma de 337.124,83 RON, încheierea nr. 74/24.04.2014, pentru suma de 1.434.584,61 RON si încheierea nr. 220/11.11.2014, pentru suma de 922.416,39 RON, în care se precizează că este aplicată procedura de executare silită pentru care se stabilesc cheltuieli de executare în sarcina debitorului, dar care urmează a fi avansate de creditor.

Deşi în încheierile respective executorul judecătoresc precizează că sumele cu titlu de cheltuielile de executare vor fi avansate de către creditor, acesta a emis către societatea debitoare A. S.R.L. trei facturi fiscale: nr. x/07.01.2014, pentru suma de 336.602,83 RON, nr. 2001/30.04.2014, pentru suma de 1.434.562,61 RON si nr. 102/13.11.2014, pentru suma de 922.393,84 RON.

Din Fişa furnizorului BEJ B., rezultă faptul că suma totală de 2.693.559,28 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale anterior menţionate, a fost încasată în totalitate în perioada 08.05.2014 - 07.01.2015, deşi creanţa care a făcut obiectul executării silite prin poprirea conturilor contestatoarei nu fusese îndestulată,

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea pct. 4 lit. d) din Anexa la Ordinul nr. 2561/C din 30 iulie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti:

"pentru creanţele în valoare de peste 100.000 RON onorariul maxim este de 6.300 RON plus un procent de până la 1% din suma care depăşeşte 100.000 RON din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite".

Biroul Executorului Judecătoresc B. a încasat de la intimata -reclamanta A. S.R.L. întreaga suma de 2.172.225,23 RON, cu titlu de cheltuieli de executare, deşi avea obligaţia să perceapă, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2561/C/2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, numai suma de 186.980,27 RON, rezultând astfel o diferenţă încasată nelegal de 1.985.244,96 RON.

Conform prevederilor art. 669 alin. (3) pct. 2 din C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data executării silite:

"Sunt cheltuieli de executare: onorariul executorului judecătoresc, stabilit conform legii".

În conformitate cu prevederile art. 669 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., partea care solicită îndeplinirea unui act care interesează executarea silită, în speţă creditorul creanţei datorate de A. S.R.L., respectiv societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., are obligaţia de a avansa cheltuielile necesare în acest scop, urmând să recupereze suma respectivă de la debitor, în sarcina căruia sunt toate cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite.

Din interpretarea acestor texte de lege, rezultă faptul că toate cheltuielile de executare se adaugă creanţei şi se acoperă din sumele recuperate prin executare silită.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că respectivele cheltuieli de executare nu constituie un debit de sine stătător, ci se încasează din sumele executate silit prin poprirea conturilor debitoarei, executorul judecătoresc urmând a distribui sumele recuperate, cu respectarea prevederilor art. 863 din C. proc. civ., în conformitate cu care:

"Eliberarea sumei. Dacă există un singur creditor urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasa disponibilă se predă debitorului."

Mai mult decât atât, la data de 18.03.2015, prin sentinţa civilă nr. 363/18.03.2015, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei A. S.R.L., la cererea creditorului Complexul Energetic Oltenia S.A.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă:

"De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor".

Astfel, recurenta-pârâtă învederează că măsura nr. 4.11, a cărei anulare a fost dispusă în mod greşit de către instanţa de fond, nu a fost rezultatul unei interpretări eronate a dispoziţiilor anterior menţionate, în sensul că suspendarea care a intervenit de la data deschiderii procedurii de insolvenţă ar avea efect retroactiv, aşa cum în mod greşit reţine instanţa de fond în sarcina organului de control, ci a fost dispusă ca urmare a faptului că din interpretarea dispoziţiilor art. 669 şi art. 863 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, anterior citate, a rezultat faptul că onorariul executorului judecătoresc trebuia calculat, perceput şi plătit numai pentru sumele efectiv executate silit prin poprire, până la data deschiderii procedurii de insolvenţă.

Procedându-se la perceperea întregului onorariu pentru care a fost înaintată cererea de executare silită, intimata reclamanta BEJ B. a încasat necuvenit suma de 1.985.244,96 RON, întrucât până la data deschiderii procedurii de insolvenţă a fost executată silit, prin poprire, numai suma de 21.790.493,13 RON din suma totala de 291.456.506,95 RON.

Instanţa de fond a ignorat faptul că, deşi procedura de executare silită a creanţei datorate de A. S.R.L. prin poprirea conturilor acesteia de către BEJ B., la cererea creditoarei Complexul Energetic Oltenia S.A., a fost suspendată, în condiţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data de 19.03.2015, iar creanţa nu a mai fost recuperată în totalitate, ca efect al intervenirii acestei suspendări, cu toate acestea cheltuielile de executare, care au caracter de cheltuieli accesorii, au fost percepute de către executorul judecătoresc şi au fost achitate integral, în mod nelegal.

Astfel, în mod nelegal, intimata-reclamanta BEJ D. a încasat suma de 1.985.244,96 RON, suma care i se cuvenea pentru sumele executate silit prin poprire până la data deschideri procedurii insolvenţei fiind de 186.980,27 RON.

Inspecţia economico - financiară a dispus măsura 4.11 în sarcina intimatei - reclamante A. S.R.L., ce are calitatea de debitor faţă de Complexul Energetic Oltenia S.A. - Sucursala Electrocentrale Craiova, acesta din urmă fiind cel care a solicitat în instanţă pronunţarea unor sentinţe judecătoreşti definitive şi punerea în executarea silită a titlurilor respective, însă modul în care urma să fie adusă la îndeplinire această măsură (formularea contestaţiei la executare), se stabilea de către intimata - reclamantă, cea care avea şi calitatea de debitor, nu de către instituţia pârâtă.

În acest sens, solicită a se constata că, în mod greşit instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra legalităţii măsurii nr. 4.11, prin raportare la dispoziţiile legale din C. proc. civ. care reglementează executarea silită (art. 669 - avansarea cheltuielilor de executare şi art. 863 - eliberarea sumelor executate silit), cu motivarea că aceste dispoziţii privesc executarea silită, iar interpretarea lor rămâne instanţei investită cu o eventuală astfel de cerere, întrucât analiza legalităţii măsurii dispuse în sarcina intimatei - reclamante trebuia realizată şi prin prisma acestor dispoziţii legale.

Măsura nr. 4.11 este rezultatul faptului ca inspecţia economico - financiara a constatat încălcarea dispoziţiilor legale reprezentate de art. 669 şi art. 863 din C. proc. civ. şi de Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2561/C din 30 iulie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, iar această încălcare a dispoziţiilor legale a condus la plata nejustificată către intimata-reclamantă BEJ B. a sumei de 1.985.244,96 RON.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 37/16.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ, şi, în rejudecare, pe fond, respingerea în totalitate a cererii introductive, şi cu privire la măsura 4.11 din dispoziţia obligatorie, ca netemeinică şi nelegală şi menţinerea actelor administrative ca temeinice şi legale.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimata B.E.J. B. şi pârâtul Ministerul Finanţelor au formulat întâmpinare.

4.1. Ministerul Finanţelor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

4.2. Intimata B.E.J. B. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului promovat de recurenta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 37/16.02.2022 pronunţata de Curtea de Apel Craiova, în ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. 63/P/2017 si a Dispoziţiei obligatorii nr. CRR AIF 786/13.03.2017 pentru măsura 4.11.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat de A. S.R.L. este nul, iar recursul formulat de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare.

5.1. Recursul formulat de către reclamanta A. SRL

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantei A. S.R.L. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta, deşi a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentei în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurenta, după cum s-a expus la pct. 3.1 al prezentei decizii, a reiterat argumentele prezentate în susţinerea acţiunii şi a făcut aprecieri cu privire la probatoriul administrat, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod criticile de nelegalitate, în sensul de a preciza de ce sentinţa Curţii de Apel Craiova, ce face obiectul prezentului recurs, ar fi nemotivată şi de a evidenţia modalitatea în care instanţa de fond ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, instanţa de fond a expus considerentele pentru care a apreciat că acţiunea este nefondată, efectuând o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi şi a înlăturat, argumentat, susţinerile recurentei - reclamante, iar recurenta nu a combătut în niciun fel cele reţinute de instanţă, criticile sale vizând doar modalitatea în care instanţa de fond a interpretat şi înlăturat concluziile raportului de expertiză, acest aspect neîncadrându-se în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nemulţumirea recurentei-reclamante cu privire la soluţia instanţei de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii sau a reaprecia probele administrate, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L..

5.2. Recursul formulat de către pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova, în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă, aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine că reclamanta A. S.R.L. a făcut obiectul unei inspecţii economico-financiare care a avut ca obiectiv "fundamentarea şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli; respectarea disciplinei bugetare, economico-financiare şi contabile; respectarea prevederilor legale cu privire la bunurile din domeniul public şi privat al statului; modul de organizare şi exercitare a formelor obligatorii de control intern/managerial, controlul fiind finalizat prin întocmirea Raportului de inspecţie economico-financiară nr. CRR-AIF nr. 785/13.03.2017 şi a Dispoziţiei obligatorii nr. x/13.03.2017 - acte contestate - prin care au fost dispuse 16 măsuri.

Cu privire la masura 4.11 privind cheltuielile de executare reţinute de executorul judecătoresc pentru dosare de executare împotriva S.C. A. S.R.L. promovate de Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. (în calitate de creditor), atât reclamanta S.C. A., cât şi reclamanta B.E.J. B. au contestat măsurile stabilite la pct. 4.11.

Critica recurentei-pârâte referitoare la faptul că instanţa de fond, cu privire la măsura nr. 4.11, privind cheltuielile de executare reţinute de executorul judecătoresc pentru dosarele de executare împotriva A. S.R.L., promovate de creditorul Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., a făcut o aplicare/interpretare greşită a dispoziţiilor Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2561/C din 30 iulie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, este nefondată, urmând a fi respinsă.

A susţinut recurenta-pârâtă că Biroul Executorului Judecătoresc B. a încasat de la reclamantă suma totală de 2.172.225,23 RON, cu titlu de cheltuieli de executare, faţă de 186.980,27 RON, cât ar fi trebuit să perceapă, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2561/C/, pe considerentul că, în cauza de faţă, creanţa care a făcut obiectul executării silite prin poprirea conturilor contestatoarei nu fusese îndestulată, rezultând, astfel, o diferenţă de 1.985.244,96 RON, încasată nelegal de către executorul judecătoresc.

În analiza acestei prime critici formulată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte observă că creditoarea Complexul Energetic Oltenia S.A. a formulat trei cereri de executare silită către BEJ B., iar valoarea totală a facturilor emise de BEJ B., pentru cele trei dosare de executare, este de 2.693.559,28 RON, din care TVA 521.334,05 RON, ultima tranşă din contravaloarea onorariului datorat fiind achitată la data de 30.12.2014.

La baza celor trei cereri de executare silită formulate de către creditoarea Complexul Energetic Oltenia S.A. au stat cele trei titluri executorii rămase definitive, în sumă totală de 291.456.506,95 RON, respectiv Decizia Curţii de Apel Craiova nr. 158/14.11.2012, rămasă definitivă prin nerecurare pentru suma de 31.568.074,99 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, Sentinţa Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă nr. 26/30.01.2014, rămasă definitivă prin neformularea de cerere în anulare pentru suma de 186.031.787,39 RON, reprezentând contravaloare energie termică şi penalizări de întârziere aferente şi Hotărârea Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă nr. 213/13.08.2014, rămasă definitivă prin neformularea de cerere în anulare pentru suma de 73.856.644,57 RON

Onorariul executorului judecătoresc stabilit prin încheierile nr. 414/18.12.2013 nr. 74/24.04.2014 si nr. 220/11.11.2014 şi perceput de executorul judecătoresc BEJ B., în valoare de 2.172,225,23 RON plus TVA în valoare de 521.334,05 RON, valoarea totală cu TVA fiind de 2.693.559,28 RON, a fost facturat cu facturile x/07.01.2014, y/30.04.2014 şi 102/13.11.2014 emise de BEJ B. şi a fost încasat în totalitate în totalitate cu Ordinele de plată nr. x, 965, 983, 998, 1001, 1003, 2085, 2156, 2168, 2265, 2266, 2267, 2324, 2325.

De la data începerii executării silite (07.01.2014) şi până la data suspendării executării silite (19.03.2015) a fost executată prin poprire din conturile debitoarei suma totala de 21.790.493,13 RON.

Începând cu data de 19.03.2015, S.C. A. S.R.L. a intrat în insolvenţă şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă s-a sistat executarea silită prin poprirea asupra conturilor bancare a debitoarei, urmare a Notificării nr. x/19.03.2015 transmisă executorului judecătoresc de către administratorul judiciar C..

Înalta Curte reţine că potrivit Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2561/30.07.2012 privind modificarea anexei Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2550/C/2006, privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, onorariul minim pentru creanţele în valoare de peste 400.000,00 RON este de 5.500,00 RON + un procent de până la 0,5 % din suma care depăşeşte 400.000,00 RON din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

Astfel, în speţă, faţă de valoarea creanţei ce a făcut obiectul executării silite, instanţa de control observă că onorariul minim calculat pentru cele trei dosare de executare este de 1.467.782,53 RON, onorariul maxim este de 2.930.464,72 RON, iar onorariul perceput de executorul judecătoresc este de 2.172.225,23 RON.

Prin urmare, în raport cu faptul că valoarea onorariului este cuprinsă între valoarea minimală şi maximală, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că onorariul calculat şi perceput de executorul judecătoresc se încadrează în prevederile Ordinului 2561/2012 din 30.07.2012.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită nici susţinerea recurentei-pârâte în sensul că onorariul executorului judecătoresc trebuie stabilit prin raportare la suma executată prin poprire din conturile intimatei-reclamante S.C. A. S.A., respectiv la suma de 21.790.493,13 RON, şi nu la valoarea creanţei din titlurile executorii ce face obiectul executării silite, respectiv la suma de 291.456.506,95 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 670 din C. proc. civ.:

"(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.

(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia.

(3) Sunt cheltuieli de executare:

1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite;

2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;

3. onorariul avocatului în faza de executare silită;

4. onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului;

5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită;

6. cheltuielile de transport;

7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.

(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni.

(5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripţie.

(6) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1) - (5), încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc."

Din conţinutul textului de lege expus, reiese că cheltuielile de executare sunt stabilite prin raportare la întregul cuantum al sumei de recuperat, ele putând fi încasate integral, indiferent de stadiul executării "debitului principal", nefiind impusă vreo condiţie conform căreia executarea silită a onorariului trebuie făcută proporţional cu executarea silită a sumei datorate de debitor creditorului.

Astfel, cheltuielile de executare nu sunt stabilite şi nu sunt condiţionate de realizarea obligaţiei stabilite în titlu, ci ele sunt stabilite prin raportare la "valoarea creanţei ce face obiectul executării silite".

Mai mult decât atât, sub acest aspect, în mod corect s-a reţinut de către judecătorul fondului că "suspendarea executării silite intervine de la data de 18.03.2015, orice sume considerate ca plătite necuvenit până la acea data, aşa cum sunt cele achitate cu titlu de cheltuieli de executare către BEJ B., putând fi urmărite prin formularea unei contestaţii la executare, în condiţiile art. 712 C. proc. civ., şi nu prin dispunerea unor măsuri administrative, exterioare domeniului executării silite...".

Art. 670 alin. (4) din C. proc. civ. legiferează calea specifică în care s-ar fi putut obţine reducerea/modificarea onorariului şi a cheltuielilor de executare, verificarea legalităţii si temeiniciei celor trei încheieri de stabilire a cheltuielilor putând face obiectul doar a unei contestaţii la executare formulate în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 712 alin. (1) si art. 715 alin. (1) din C. proc. civ., şi în niciun caz obiectul unei acţiuni în restituire.

Or, cele trei încheieri de executare silită au fost comunicate intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. şi împotriva acestora nu s-a formulat contestaţie la executare, devenind astfel titluri executorii.

Critica recurentei-pârâte referitoare la faptul că faptul instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 669 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) pct. 2 şi art. 863 din C. proc. civ., în sensul că obligaţia de plată a sumelor cu titlu de onorariu executor revine creditorului, precum şi faptul ca acest lucru ar decurge chiar din încheierile de executare silită, este, de asemenea, nefondată, urmând a fi respinsă.

Sub un prim aspect, din analiza conţinutului încheierilor de executare silită nr. x/18.12.2013, nr. y/24.04.2014 si nr. 220/11.11.2014, Înalta Curte constată că, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, acestea respecta prevederile art. 657 din C. proc. civ. (fost art. 656 în vechea numerotare), fiind consemnat în fiecare dintre aceste încheieri:

"potrivit art. 669 alin. (2) C. proc. civ. cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afara de cazul în care creditorul a renunţat la executare, situaţie in care vor fi suportate de acesta"

Nici susţinerea recurentei-pârâte în sensul că plata efectivă a cheltuielilor de executare incumbă creditorului C.E.O. şi doar ulterior avansării sumelor, către B.E.J. B., creditorul putând recupera suma de la debitor, nu poate fi primită în raport de conţinutul art. art. 670 C. proc. civ., denumit marginal "Cheltuieli de executare" (art. 669 în numerotarea în vigoare la momentul emiterii celor trei încheieri, de către B.E.J. B.), "(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este, obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor. (2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia."

Aşadar, din interpretarea teleologică a disp. art. 670 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., reiese că C.E.O. (creditorul) avea obligaţia să avanseze doar cheltuielile necesare pentru îndeplinire actelor prin care se iniţiază executare silită, respectiv emiterea încheierii de încuviinţare, emiterea încheierii de stabilire a cheltuielilor, emiterea încheierii de înfiinţare a popririlor, etc., în timp ce obligaţia de a suporta cheltuielile concrete ocazionate de efectuarea executării silite (onorariul de executor, precum şi celelalte cheltuieli indicate în încheierea nr. 414/18.12.2013, nr. 74/24.04.2014 şi nr. 220/11.11.2014. toate definitive prin necontestare) revine intimatei-reclamante A. S.R.L. (debitoarea), întrucat acestea se datorează exclusiv culpei sale, deoarece în calitate de debitor nu a înţeles să execute de bună voie sumele de plată stabilite prin cele trei hotărâri judecătoreşti.

În acest sens, instanţa de control judiciar are în vedere şi cele statuate de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin Decizia nr. 15/23.05.2016, pronunţata pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

Para. 72 . . . . . . . . . .riscul insolvabilităţii nu poate fi în sarcina executorului, cel care, aşa cum s-a arătat, nu este parte a raportului execuţional, ci participant, organul învestit cu realizarea executării. În schimb, creditorul va putea recupera cheltuielile de la debitor când se va modifica şi va permite starea patrimonială a acestuia.

(paragraful 82): nimic nu împiedică, însă, executorul judecătoresc să convină cu creditorul ca toate cheltuielile executării (deci şi cele care ar trebui avansate de acesta) să fie suportate de către debitor, acesta fiind, de altfel, cel care finalmente va suporta, pe criteriul culpei în declanşarea procedurii execuţionale, toate cheltuielile ocazionate de această procedură. Nu este vorba aici despre un interes public, ca să se poată pretinde derogarea de la o normă imperativă, ci de interesul particular al executorului legat de modalitatea în care îşi încasează contravaloarea serviciului prestat.

Totodată, Înalta Curte reţine că, din formularea art. 670 alin. (2) C. proc. civ., rezultă faptul că însuşi debitorul (în speţa de faţă intimata-reclamanta A. S.R.L.) este ţinut a achita cheltuielile de executare, din patrimoniul acestuia urmând a fi executate sumele cu acest titlu, legiuitorul stabilind o singură situaţie de excepţie în care cheltuielile de executare vor fi suportate de către creditor, respectiv atunci când acesta a renunţat la executare.

Per a contrario, având în vedere că, până la data de 08.01.2015, când a fost achitată, de către debitor, ultima rată cu titlu de cheltuieli de executare, creditorul nu renunţase, expres sau tacit, la executare (insolvenţa debitoarei s-a pronunţat la data de 18.03.2015), şi având în vedere şi principiul de drept conform căruia excepţiile sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis), rezultă că toate cheltuielile ocazionate de efectuarea executării nu puteau fi avansate decât de debitor, in speţa intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L., acestea nefiind în sarcina creditorului.

Aşadar, susţinerile recurentei-pârâte potrivit cărora "cheltuielile de executare se adaugă creanţei" şi "nu constituie un debit de sine stătător", nu pot fi primite, neavând relevanţă în speţă în raport de dispoziţiile legale care reglementează plata onorariului executorului judecătoresc, dispoziţii din interpretarea cărora rezultă că, dată fiind starea de fapt dedusă judecăţii, obligaţia de plată a onorariului revenea exclusiv intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L..

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. şi va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi pentru Ministerul Finanţelor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinţei nr. 37/2022 din 16 februarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi pentru Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei nr. 37/2022 din 16 februarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.