ORDA's power to order recovery of inter-OGC loans funded from collected cable retransmission rights under Copyright Law Art. 169

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, B., C. şi D. de gestiune a drepturilor de autor, a solicitat anularea în integralitate a Deciziei ORDA nr. 125/21.10.2020 şi, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării Deciziei ORDA nr. 125/21.10.2020 până la soluţionarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 333 din 22 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele C. şi B. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii C. şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca neîntemeiată, a admis cererile de intervenţie accesorii formulate de B. şi D. de gestiune a drepturilor de autor şi a obligat reclamanta să plătească către B. suma de 5814 RON şi către C. suma de 3500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Prin încheierea din 14.04.2022, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii C. şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi intervenientele B. şi D. de gestiune a drepturilor de autor, a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. x/2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că a dispus obligarea reclamantei să plătească către D. suma de 3500 RON, iar nu către C., cum din eroare s-a menţionat şi a îndreptat din oficiu eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. x/2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta D., pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar nu în contradictoriu cu C., cum din eroare s-a menţionat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 333 din 22 februarie 2022 şi a încheierii din 14 aprilie 2022, a declarat recurs reclamanta A..

În drept, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, respectiv art. 154 alin. (4) lit. h), art. 169 alin. (4) şi art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Recurenta arată că în cauza dedusă judecăţii, ORDA a emis o decizie privind intrarea în legalitate a E., nefiind încălcată nicio normă legală.

Elementul central care a stat atât la baza Deciziei ORDA atacate, cât şi la baza sentinţei instanţei de fond a fost aserţiunea conform căreia a acordat un împrumut organismului de gestiune colectivă C. din "sumele colectate din dreptul de retransmitere prin cablu".

O astfel de susţinere este lipsită de fundament real, întrucât împrumutul a fost acordat C. din sumele reprezentând comisionul administrativ anual, aşa cum prevede de altfel şi Protocolul încheiat cu C..

În primul rând, instanţa de judecată a pornit de la o premisă absolut greşită în raţionamentul său care a stat la baza respingerii cererii de chemare în judecată, susţinând că "reclamanta nu a contestat niciun moment situaţia de fapt reţinută de emitentul actului, anume că suma acordată cu titlu de împrumut către C. provine din sumele colectate din dreptul de retransmisie prin cablu".

Recurenta mai precizează că pe tot parcursul procesului, inclusiv, iniţial, în cadrul procedurii de control desfăşurate de ORDA a susţinut că sumele împrumutate nu provin din banii colectaţi pentru a fi repartizaţi autorilor de opere scrise cu titlu de remuneraţie compensatorie pentru retransmiterea prin cablu a operelor scrise.

În al doilea rând, prin cererea de anulare formulată nu a contestat atribuţia ORDA de a aplica organismelor de gestiune colectivă măsuri de intrare în legalitate conform art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 - prin decizii ale Directorului General urmare controalelor efectuate de ORDA la organismele de gestiune colectivă - ci a contestat însăşi nelegalitatea şi inaplicabilitatea măsurii dispuse de ORDA prin Decizia nr. 125/21.10.2020, implicit contestând decizia ca act administrativ emis de autoritatea administrativă ORDA.

Susţinerile de nelegalitate ale Deciziei ORDA nr. 125/21.10.2020, formulate în cererea de anulare, au vizat tocmai nelegalitatea măsurii dispuse prin actul administrativ atacat, care a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 154 alin. (4) lit. h) din Legea nr. 8/1996. Se mai arată că nu s-a susţinut că ORDA nu putea acorda E. o deciziei de intrare în legalitate potrivit art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, ci că măsura dispusă prin Decizia nr. 125/21.10.2020 exceda cadrului legal instituit prin Legea nr. 8/1996, măsura excedând cadrului legal instituit prin Legea nr. 8/1996, pe cale de consecinţă, şi Statutului şi acţiunilor statutare întreprinse de E. conforme dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 aplicabile în speţă, precum şi situaţiei practice din domeniu raportat la organismul căruia i-a acordat împrumutul, respectiv C..

Prin urmare, instanţa prin aplicarea greşită a dispoziţiilor legale anterior menţionate şi contrar celor susţinute în cererea de anulare şi în cursul judecăţii a pronunţat o hotărâre nelegală.

Instanţa îşi motivează soluţia pe două considerente ale pârâtului ORDA: primul că nu se putea acorda C. împrumutul din sumele colectate/încasate din sursa retransmitere prin cablu şi al doilea că împrumutul nu a fost supus aprobării adunării generale.

Contrar celor reţinute de instanţă în hotărârea atacată în privinţa împrumutului acordat C., respectiv că " în cauză, reclamanta nu a contestat nici un moment situaţia reţinută de către emitentul actului, anume că suma acordată cu titlu de împrumut către C. provine din sumele colectate din dreptul de retransmitere prin cablu", inclusiv în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora "Organismele de gestiune colectivă nu au dreptul de a utiliza veniturile provenite din drepturi sau orice venituri derivate din investirea veniturilor provenite din drepturi în alte scopuri decât repartizarea către autori sau titularii de drepturi, cu excepţia reţinerii comisioanelor de gestiune şi a serviciilor prevăzute la alin. (6)", s-a arătat că împrumutul a fost acordat din comisionul de gestiune şi că niciodată E. nu a utilizat veniturile provenite din drepturi sau orice venituri derivate din investirea veniturilor provenite din drepturi în alte scopuri decât repartizarea către autori sau titularii de drepturi, cu excepţia reţinerii comisioanelor de gestiune.

Echipa de control ORDA nu a analizat temeinic şi cu profesionalism documentele predate de E. şi scoate din context inclusiv documentele verificate. Şi pentru aceste observaţii, concluziile procesului-verbal de control sunt neîntemeiate, neconforme dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 şi legii contabilităţii, eronate şi nesusţinute/contrare în raport documentele şi explicaţiile/notele explicative predate de E. echipei de control ORDA.

E. nu a utilizat sub nicio formă ca venituri încasările/sumele colectate de la utilizatori, sumele ne repartizate, sumele neplătite sau rezultate din penalităţi, dobânzi sau plasamente. Acest fapt este probat de toate documentele şi notele explicative predate echipei de control ORDA cu ocazia controlului efectuat şi care avea posibilitatea şi obligaţia să le verifice astfel cum impunea conduita profesională.

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţă în hotărârea atacată, nu se poate reţine că nu a contestat situaţia reţinută de emitentul actului.

Mai mult, conform aceloraşi observaţii formulate la procesul-verbal de control s-a susţinut, în vederea clarificării situaţiei, tocmai ca ORDA să înţeleagă că împrumutul a fost acordat din comisionul administrativ şi că nu s-au utilizat veniturile provenite din drepturi sau orice venituri derivate din investirea veniturilor provenite din drepturi în alte scopuri decât repartizarea către autori sau titularii de drepturi, cu excepţia reţinerii comisioanelor de gestiune - efectuarea în cauză a unui audit financiar sau a unei expertize contabile.

Conform documentelor predate echipei de control şi observaţiilor formulate la procesul-verbal de control, este evident faptul că pârâta-intimată a stabilit fără a efectua niciun fel de analiză contabilă şi fără a deţine cunoştinţele de specialitate în acest sens că sumele împrumutate ar proveni din fondurile cuvenite autorilor. Acest fapt a fost ignorat de instanţa de fond, care a ajuns la concluzia că nu au fost contestate aserţiunile ORDA cu privire la provenienţa fondurilor împrumutate.

În mod evident, judecătorul fondului nu a lecturat raportul de expertiză contabilă extrajudiciară şi nici documentele depuse la dosarul cauzei, respectiv observaţiile la procesul-verbal de control, întemeindu-şi soluţia pe o premisă complet greşită.

Astfel, instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia prin încălcarea dispoziţiilor de drept material prevăzute de art. 169 alin. (4) din Legea nr. 8/1996. Astfel, instanţa arată că "împrejurarea că din punct de vedere contabil suma în discuţie reprezintă o creanţă faţă de C., iar reclamanta a înregistrat-o într-un cont analitic distinct (conform concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară de care s-a prevalat reclamanta în concluziile orale) este irelevantă, căci nu neagă situaţia premisă a unei atare înregistrări, anume utilizarea veniturilor provenite din drepturi în scopul creditării C., fapt interzis de dispoziţiile legale redate mai sus (n.a. art. 169 alin. (4)". Ori, după cum a susţinut în observaţiile formulate la procesul-verbal şi confirmat în expertiza extrajudiciară (răspuns la obiectivul nr. x) - realizată în faţa refuzului ORDA de a realiza un audit sau o expertiză contabilă pentru a clarifica situaţia - E. nu a utilizat veniturile provenite din drepturi sau orice venituri derivate din investirea veniturilor provenite din drepturi, în alte scopuri decât repartizarea către autori sau titularii de drepturi, cu excepţia reţinerii comisioanelor de gestiune.

Prin urmare, contrar celor constatate de instanţă în hotărârea atacată că " în mod judicios a reţinut pârâtul ORDA încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor legale anterior menţionate şi a dispus recuperarea sumei în discuţie, neputându-se identifica vreun abuz al autorităţii prin emiterea actului atacat", pârâtul ORDA doar a "reţinut", în procesul-verbal o presupusă încălcare a dispoziţiilor art. 169 alin. (4), deoarece, în fapt, E. nu a săvârşit o astfel de încălcare a dispoziţiilor legale prin împrumutul acordat.

Contrar celor constatate de pârâtul ORDA şi reţinute de instanţă, competenţa exclusivă a Adunării Generale a E. cu privire la acordarea împrumuturilor a fost pe deplin respectată, iar directorul general ORDA a emis un act administrativ cu depăşirea competenţelor sale legale.

În opinia recurentei, nicio prevedere legală nu-i permite directorului general ORDA să intervină în raporturile juridice de drept privat dintre două organisme de gestiune colectivă pentru a stabili legalitatea unor acte juridice încheiate între acestea.

În esenţă, prin efectele Deciziei contestate, se aduce o atingere gravă unor raporturi juridice legale încheiate cu C., care au drept conţinut drepturi ocrotite de normele legale în vigoare.

În mod concret, ORDA a impus o obligaţie de rezultat în sarcina E.; "recuperarea sumei de 59.831,00 tei reprezentând împrumut acordat organismului de gestiune colectivă C." a cărei executare depinde într-o măsură covârşitoare de voinţa juridică a C..

În esenţă, directorul general ORDA prin Decizia atacată şi-a arogat competenţe ce aparţin puterii judecătoreşti, instanţei de judecată, întrucât a emis un act administrativ care constată nelegalitatea contractului de împrumut şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În condiţiile în care nu există nicio normă legală care să prevadă substituirea instanţei de judecată de către un organ administrativ în chestiunea analizării legalităţii şi efectelor juridice ale unui act juridic civil, rezultă fără putinţă de tăgadă că directorul general ORDA prin decizia emisă a depăşit atribuţiile puterii executive.

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţă în hotărârea atacată, măsura dispusă prin decizia contestată este contrară dispoziţiilor în materie ale Legii nr. 8/1996, deoarece împrumutul nu a fost acordat prin încălcarea art. 169 alin. (4) şi a fost aprobat de adunarea generală a E..

De asemenea, contrar celor reţinute de instanţă, recurenta mai arată că nu şi-a asumat "riscul nerecuperării împrumutului acordat deoarece, pe de o parte, acesta urma să fie restituit conform protocolului încheiat la momentul în care C. încasa remuneraţii din cablu şi copie privată şi, pe de altă parte, a acţionat în judecată C. conform Dosarului nr. x/2021, câştigând la fond acest dosar. Şi în sentinţa civilă nr. 1348/20.09.2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti reţine că "potrivit art. 21 din acelaşi Protocol, împrumutul urma a fi restituit de C. la momentul primelor sume încasate urmare a repartizării remuneraţiilor cuvenite organismelor beneficiare (...)". Potrivit aceleiaşi sentinţe, instanţa:

"Admite în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta C.. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 59.831 RON, reprezentând restituire împrumut(...)". în prezent, dosarul se află în faza de apel formulat de către C..

Recurenta mai consideră că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, cu privire la respingerea criticii de nelegalitate referitoare la nemotivarea Deciziei ORDA nr. 125/2020

Instanţa de fond arată că nu a analizat nicio critică de nelegalitate care se referă la procesul-verbal nr. x/20.10.2020, întrucât obiectul investirii este reprezentat exclusiv de anularea Deciziei ORDA nr. 125/2020. Prin urmare, judecătorul fondului a stabilit indubitabil că referatul x/20.10.2020 nu poate fi considerat a face parte din cadrul actului administrativ atacat.

Din analiza Deciziei nr. 125/2020 nu rezultă care au fost considerentele concrete care au fundamentat emiterea sa, respectiv normele de drept care conferă ORDA posibilitatea de a solicita unui organism de gestiune colectivă "recuperarea" unor sume de bani acordate cu titlu de împrumut unui alt organism de gestiune colectivă.

În concret, actul administrativ nu indică articolul din Legea nr. 8/1996 prin care să se stabilească în sarcina E. recuperarea împrumutului de la C., simpla indicare a procesului-verbal nr. x/20.10.2020 şi a referatului x/20.10.2020 neputând echivala cu motivarea actului administrativ, deoarece o astfel de decizie trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele de fapt şi de drept care au determinat acordarea măsurii de intrare în legalitate, întrucât numai în acest fel este posibilă exercitarea controlului judiciar asupra legalităţii măsurii dispuse, motivarea actului reprezentând o condiţie de legalitate a acestuia, insuficienţa motivării sau nemotivarea acestuia atrăgând nulitatea actului administrativ.

Motivele de nelegalitate ale referatului RGII/4596/20. I0.2020 au fost invocate în cuprinsul cererii formulate tocmai pentru că decizia atacată îl menţionează.

Tot sub acest aspect, decizia atacată nici măcar nu face referire la observaţiile formulate de E. la procesul-verbal de control pentru a prezenta într-un mod transparent justificarea actului administrativ, în condiţiile în care potrivit art. 183 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 " Concluziile organelor de control ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, împreună cu observaţiile administratorului general, se consemnează într-un proces-verbal".

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii D., B., C. şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 22.07.2020 B. a înregistrat la O.R.D.A. o sesizare privind stoparea plăţii de către colectorul unic E. a remuneraţiei colectate pentru retransmiterea prin cablu începând cu data de 15.05.2018.

Ca urmare a acestei sesizări, O.R.D.A. a declanşat un control al activităţii E., finalizat prin emiterea procesului-verbal de control nr. RGII/24.09.2020 prin care s-a constatat, între altele, că E. a acordat şi plătit împrumutul în cuantum de 59.831,00 RON organismului de gestiune colectivă C., din contul x (cont dedicat colectării pentru dreptul de retransmitere prin cablu de către E.), anume din sumele colectate/încasate din sursa retransmitere prin cablu, contrar prevederilor legale potrivit cărora organismele de gestiune colectivă nu au dreptul de a utiliza veniturile provenite din drepturi sau orice venituri derivate din investirea veniturilor provenite din drepturi în alte scopuri decât repartizarea către autori sau titularii de drepturi, cu excepţia reţinerii comisioanelor de gestiune şi a serviciilor sociale, culturale sau educaţionale (art. 169 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 8/1996).

Totodată, echipa de control a constatat că acordarea împrumutului contravine şi prevederilor statutare ale E., respectiv:

- art. 8 lit. u) din statutul E. - asociaţia "încheie orice acte juridice de natură a conduce la realizarea scopului asociaţiei, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi în concordanţă cu scopul asociaţiei";

- art. 5 din statutul E. - scopul asociaţiei este acela de a exercita gestiunea colectivă a drepturilor de autor, prin colectarea şi repartizarea sumelor cuvenite titularilor de drepturi.

Prin Decizia nr. 125/21.10.2020, pârâtul ORDA a stabilit în sarcina reclamantei E. obligaţia de recuperare a împrumutului în cuantum de 59.831,00 RON acordat organismului de gestiune colectivă C. din sumele colectate din dreptul de retransmitere prin cablu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. b) şi alin. (4), art. 162 lit. a) şi art. 151 alin. (2) din Legea 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.

Instanţa de fond a constatat că măsura dispusă prin decizia dedusă judecăţii se circumscrie fără echivoc atribuţiilor ORDA, astfel cum acestea sunt reglementate de textul de lege anterior citat, astfel că nu se poate reţine că actul excede cadrului legal instituit prin Legea nr. 8/1996, aşa cum în mod eronat a pretins reclamanta.

De asemenea, s-a reţinut că actul administrativ este corespunzător motivat, acesta prezentând atât motivele de fapt, cât şi cele de drept care l-au fundamentat.

Astfel fiind instanţa de fond a apreciat că în mod judicios a reţinut paratul ORDA încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor legale anterior menţionate şi a dispus recuperarea sumei în discuţie, neputându-se identifica vreun abuz al autorităţii prin emiterea actului atacat.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Cu privire la criticile referitoare la utilizarea unui cont analitic (contabil) distinct pentru înregistrarea împrumutului acordat de către recurentă organismului de gestiune colectivă C., Înalta Curte apreciază că în realitate, chiar dacă împrumutul a fost înregistrat într-un cont analitic distinct, astfel cum s-a reţinut în procesul-verbal de control, plata împrumutului către C. s-a făcut din contul bancar x, cont destinat colectării pentru dreptul de transmitere prin cablu de către E..

Din acest cont bancar se puteau face doar plăţi către titularii de drepturi şi către colectorul E., reprezentând comisionul de gestiune cuvenit acestuia şi, în niciun caz nu putea fi efectuată o plată cu titlul de împrumut către organismul de gestiune colectivă C..

În aceste condiţii, faptul că expertiza extrajudiciară reţine înregistrarea împrumutului într-un cont contabil (nu bancar) distinct sau faptul că, din punct de vedere contabil, operaţiunea se înregistrează ca o creanţă a E. nu schimbă natura juridică a operaţiunii, aceea de plată făcută cu încălcarea prevederilor art. 169 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.

Criticile referitoare la pretinsele calcule matematice eronate care ar fi fundamentat emiterea Deciziei nr. 125/2020, nu pot fi analizate de instanţa de recurs pentru că sunt prezentate pentru prima dată în recurs, nefiind invocate în cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat numai anularea Deciziei nr. 125/2020 nu şi a altor acte administrative/premergătoare acestora.

În ceea ce priveşte criticile potrivit cărora împrumutul ar fi fost acordat din comisionul de gestiune, iar nu din drepturile colectate, comisionul fiind reţinut doar la momentul efectuării şi fără a depăşi procentul de 15% din sumele repartizate, se constată că în mod corect s-a reţinut că recurenta-reclamantă a înregistrat un deficit care a crescut progresiv (190.976,22 RON în 2018, 521.176,02 RON în 2019, 366.580,50 RON în primul semestru al anului 2020), astfel încât, la momentul acordării împrumutului aceasta nu se găsea în situaţia de a avea venituri proprii din care să acorde împrumutul.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia, contrar celor reţinute de instanţa de fond, E. ar fi contestat în mod repetat acordarea împrumutului din sumele colectate, Înalta Curte reţine că, în cauză, "contestările" la care se referă recurenta-reclamantă vizează, în realitate, afirmarea faptului că aceasta ar fi acordat împrumutul din venituri proprii provenind din comisionul de gestiune ce i se cuvenea în calitate de colector unic, fără a reuşi să probeze, însă, cum s-ar fi putut afla în situaţia în care ar fi avut asemenea venituri în condiţiile în care, conform datelor relevate de controlul efectuat de ORDA, se afla deja într-o situaţie de deficit financiar, iar sumele colectate nu au fost repartizate pentru a exista un comision pe care colectorul să îl poată reţine.

Nici critica potrivit căreia acordarea tranşelor de împrumut către C. ar fi fost aprobată de Adunarea Generală a E., iar refuzul instanţei de a examina acest aspect ar fi greşit, nu este întemeiată şi nu poate fi primită.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că "analiza împrejurării dacă cele trei tranşe ale împrumutului acordat C. au fost sau nu supuse aprobării adunării generale nici nu mai prezintă vreo finalitate practică, de vreme ce este cert că reclamanta nu putea dispune de veniturile provenite din drepturi (dreptul de retransmitere prin cablu) în acest scop".

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că sentinţa atacată nu a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 154 alin. (4) lit. h), art. 169 alin. (4) şi art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte constată că şi susţinerea potrivit căreia Directorul ORDA a intervenit în activitatea privată a recurentei-reclamante, peste un acord încheiat de către reclamantă şi organismul de gestiune colectivă C. (respectiv peste Protocolul de colaborare profesională încheiat la 22.05.2018 între cele două organisme de gestiune colectivă), cu depăşirea atribuţiilor conferite de art. 181 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, nu este întemeiată.

Controlul punctual efectuat de către O.R.D.A. nu vizează respectarea de către reclamantă a Protocolului încheiat cu organismul de gestiune colectivă A.O.T.O. la 22.05.2018, ci legalitatea măsurilor întreprinse de către reclamanta.

Astfel cum rezultă din motivarea Deciziei nr. 125/21.10.2020, se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) (care interzic utilizarea încasărilor reprezentând drepturi colectate în alte scopuri decât repartizarea către membri), ale art. 162 lit. a) (care obligă organismele de gestiune colectivă să acţioneze în interesul membrilor lor, fără a le impune obligaţii care nu sunt în mod obiectiv necesare pentru protecţia şi gestiunea colectivă a drepturilor acestora) şi ale art. 151 alin, (2) din Legea nr. 8/1996 (potrivit căruia organismele de gestiune colectivă acţionează în limita mandatului acordat şi pe baza statutului).

În concret, ceea ce este imputabil reclamantei este faptul că a încheiat un Protocol cu un alt organism de gestiune colectivă, care prevede acordarea de împrumuturi acestuia din urmă, încălcând atât dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cât şi dispoziţiile Statutului E..

Cu privire la critica vizând imposibilitatea de punere în aplicare a măsurilor de intrare în legalitate, recurenta-reclamantă arată că acestea ar fi determinate pe de-o parte de faptul că implică o manifestare de voinţă a C. în sensul restituirii împrumutului acordat, iar pe de altă parte de faptul că acest din urmă organism de gestiune colectivă nu a încasat deocamdată nicio remuneraţie corespunzătoare gestiunii colective a drepturilor de autor.

Înalta Curte reţine că aceste critici vizează aplicarea Deciziei nr. 125/21.10.2020, iar nu valabilitatea acesteia, neavând.

Cu privire la pretinsa nemotivare a Deciziei nr. 125/21.10.2020, Înalta Curte reţine că Decizia nr. 125/20.10.2020 este motivată atât în drept, cât şi în fapt.

Motivele de drept sunt indicate în mod expres în formula introductivă a deciziei menţionate, iar motivele de fapt sunt cuprinse în Referatul Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice nr. x/20.10.2020, la care Decizia nr. 125/20.10.2020 face trimitere.

Instanţa de control judiciar reţine că un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate, şi anume: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

Înalta Curte precizează că obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivelul dreptului unional.

Motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte într-o manieră clară algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor şi de asemenea, să permită instanţelor efectuarea revizuirii actului, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea.

În acest sens, este cauza C 509/1993 prin care instanţa de contencios unional a reţinut că o detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparenţă, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.

Este adevărat că o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui, dar în cauza de faţă nu ne aflăm într-o asemenea situaţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătoreşti vor cuprinde obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde toate aceste elemente, instanţa de fond arătând motivele pentru care a înlăturat susţinerile recurentei-reclamante.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a reţinut în mod constant că instanţa de judecată are posibilitatea de a-şi însuşi punctul de vedere al unei părţi şi argumentaţia care îl însoţeşte, cu condiţia analizării şi respingerii motivate a susţinerilor celeilalte părţi.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a mai reţinut că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (dreptul la un proces echitabil) obligă instanţele să-şi motivele hotărârile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument al unei părţi (Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza Ruiz Torija versus Spania).

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia adoptată, motive care nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii din 14 aprilie 2022, Înalta Curte constată că deşi recurenta a declarat recurs, prin motivele formulate nu a criticat încheierea prin care s-a admis cererea de îndreptare eroare materială.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta reclamantă A. la plata către intimata pârâtă D. de gestiune a drepturilor de autor a sumei de 3500 RON şi către intimata pârâtă B. de gestiune colectivă a drepturilor de autor a sumei de 5.855,87 RON şi va respinge cererea formulată de recurenta reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 333 din 22 februarie 2022 şi a încheierii din 14 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

, ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă A. la plata către intimata pârâtă D. de gestiune a drepturilor de autor a sumei de 3500 RON şi către intimata pârâtă B. de gestiune colectivă a drepturilor de autor a sumei de 5855,87 RON.

Respinge cererea formulată de recurenta reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.