Presidential Order Inadmissibility in Administrative Litigation: Failure of Urgency Requirement After Finalization of Public Appointment Competition

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 02.02.2023 sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Agenţia Spaţială Română (ROSA), ca prin hotărârea ce se va pronunţa pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună suspendarea desfăşurării concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată cu contract individual de muncă, a postului de director general al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA) până la transmiterea către reclamant a documentelor necesare fundamentării ofertei manageriale obligatorii, în vederea înscrierii la concurs, urmată de reluarea ulterioară integrală a calendarului de desfăşurare a concursului pentru ocuparea postului de director general al ROSA, cu plata cheltuielilor de judecată.

La data de 10.02.2023 pârâta Agenţia Spaţială Română a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei, având în vedere că organizarea şi desfăşurarea concursului intră în atribuţiile şi competenţa Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării potrivit prevederilor OMCID nr. 21980/2022 - privind aprobarea Metodologiei de concurs pentru ocuparea funcţiei de director general la instituţiile şi unităţile care funcţionează în subordinea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, respectiv art. 3 din Anexa OMCID nr. 21980/2022 "Organizarea concursului se propune de către direcţia de specialitate din Ministerul Cercetării, Inovării si Digitalizării şi se aprobă de către ministru, în condiţiile art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 10.02.2023 pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări.

Pârâtul a invocat şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, dacă ar fi să se accepte că prezenta cauză este de dreptul muncii, având în vedere că în raporturile de muncă ordonanţa preşedinţială este inadmisibilă, conform art. 271 Codul muncii care are un regim derogatoriu de la dreptul comun în sensul că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgenţă.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată,

Prin sentinţa civilă nr. 914 din data de 21.02.2023, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.02.2023.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 522 din 28.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Spaţiale Române,

Respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâta Agenţia Spaţială Română ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL CERCETĂRII, INOVĂRII ŞI DIGITALIZĂRII."

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A. şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre judecare instanţei competente, respectiv la secţia litigii de muncă a Tribunalului Bucureşti, iar în caz de rejudecare, solicită admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - reclamant susţine, în primul rând că hotărârea este pronunţată de o instanţă necompetentă material şi funcţional. Nu există un act administrativ contestat şi nici răspunsul unei autorităţi la vreo cerere, aşadar, nu există nici un element care să plaseze acţiunea în contencios administrativ. Este un litigiu de muncă legat de un concurs de angajare pe durată nelimitată prin contract individual de muncă, iar instanţa nu poate prezuma actul administrativ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul menţionează că instanţa de fond s-a substituit puterii legiuitoare şi a " emis un nou text de lege" făcând o " lex tertia", un mulaj legislativ între dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi dispoziţiile art. 1000 alin. (1) din C. proc. civ.

Instanţa invocă existenţa unui act administrativ contestat, dar nu poate indica pagina din dosar unde acesta se află.

Cazul bine justificat este clar din aparenţa dreptului din ordonanţa preşedinţială, paguba iminentă fiind tocmai legată de derularea unui concurs cu ascunderea documentelor necesare formulării Planului managerial şi a Fişei postului, concurs ce poate fi reluat în aceleaşi condiţii de ilegalitate, încercarea autorităţii fiind tocmai evitarea unei sentinţe care l-ar obliga la respectarea bunului simţ şi a legii în organizarea unui concurs de angajare.

Consideră recurentul că respingerea acţiunii echivalează cu legalizarea acestei fraude ministeriale şi cu faptul că nimeni nu poate contesta deciziile acestei autorităţi, iar modul ilegal şi imoral în care a fost organizat concursul devine legal.

Faţă de această situaţie a declanşării unui concurs de angajare cu ascunderea informaţiilor necesare fundamentării ofertei manageriale obligatorii, dar şi a fişei postului nu se putea invoca inadmisibilitatea, ci, eventual, o acţiune nefondată, neîntemeiată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine recurentul că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, adică existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa unei pagube, sens în care invocă şi Recomandarea R/89/8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, referitoare la protecţia provizorie în materie administrativă, ce prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita instanţei de contencios administrativ, ca măsură vremelnică şi provizorie, suspendarea actului administrativ.

Paguba iminentă este determinată inclusiv de dreptul constituţional la alegerea locului de muncă cu toate clarificările aduse chiar de Curtea Constituţională în explicarea complexităţii acestui drept (art. 41 din Constituţie şi art. 3 din Codul Muncii).

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. au formulat întâmpinări ambii intimaţi - pârâţi.

Astfel, în cadrul întâmpinării sale, intimatul - pârât Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (M.C.I.D), a invocat, pe cale de excepţie, netimbrarea recursului, solicitând admiterea acesteia şi, pe cale de consecinţă, anularea acestuia, ca netimbrat, invocând dispoziţiile art. 197 C. proc. civ., art. 24 alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 30 şi art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 priviind taxele judiciare de timbru.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei pronunţate la fond, ca temeinică şi legală.

La rândul său, intimata - pârâtă Agenţia Spaţială Română, a invocat în cadrul întâmpinării excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în considerarea faptului că Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) în calitate de angajator, este autoritatea publică centrală care a organizat şi desfăşurat concursul pentru postul vacant de Director General al Agenţiei Spaţiale Române, astfel că organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată cu contract individual de muncă semnat cu MCID a postului de Director General al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA) intră în atribuţiile şi competenţa Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, potrivit prevederilor OMCID nr. 21980/2002, respectiv art. 3 din Anexa la ordin.

Prin urmare, ROSA nu este parte activă în organizarea, desfăşurarea pi rezultatele acestui concurs.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Răspunsul la întâmpinări

Deşi ambele întâmpinări depuse de intimaţii - pârâţi i-au fost comunicate recurentului - reclamant în termenul legal, acesta nu a combătut apărările părţilor adverse în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 08.06.2023 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 12.09.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, după rectificarea citativului, în sensul scoaterii din cauză a Agenţiei Spaţiale Române (ROSA) şi după soluţionarea cu prioritate a excepţiei netimbrării recursului, invocată de intimatul - pârât Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (M.C.I.D), pentru considerentele menţionate în practicaua prezentei hotărâri, luând act de concluziilor formulate de părţi pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările din cuprinsul întâmpinării şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins, ca atare, în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, reţine Înalta Curte că, deşi în cadrul cererii de recurs, recurentul - reclamant a invocat doar motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce reglementează situaţia "când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti" şi de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în partea introductivă a cererii sale acesta a criticat hotărârea recurată şi pe considerentul că este pronunţată de o instanţă necompetentă material şi funcţional, susţinând că litigiul de faţă este un litigiu de muncă, legat de un concurs de angajare pe durată nelimitată prin contract individual de muncă.

Or, această critică poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. ce reglementează situaţia " când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

Această critică este însă nefondată, raportat la obiectul judecăţii.

În condiţiile în care, prin prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială recurentul - reclamant a solicitat suspendarea unui concurs organizat în baza H.G. nr. 1336/2022, iar acest act normativ prevede că verificarea modalităţii de desfăşurare a concursului intră în competenţa instanţei de contencios administrativ, hotărârea ce face obiectul controlui judecătoresc a fost pronunţată de o instanţă competentă atât material cât şi teritorial, astfel că nu se poate reţine o încălcare a competenţei de ordine publică a altei instanţe.

Înalta Curte nu poate reţine critica recurentului, în sensul că prezenta cauză este "un litigiu de muncă legat de un concurs de angajare pe durată nelimitată prin contract individual de muncă", având în vedere că acesta nu este angajatul niciunei autorităţi pârâte din procesul de faţă, neavând, aşadar, raporturi contractuale cu pârâţii chemaţi în judecată.

Cum prin prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială reclamantul a solicitat suspendarea unui concurs desfăşurat în conformitate cu H.G. nr. 1336/2022, iar din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 53 şi 58 ale acestui act normativ rezultă că verificarea modalităţii de desfăşurare a concursului intră în competenţa instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte constată că, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 998 C. proc. civ., conform cărora "Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului", hotărârea de faţă nu este susceptibilă de reformare pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., fiind pronunţată de o instanţă competentă material şi teritorial, criticile recurentului privind necompetenţa secţiei de contencios administrativ fiind nefondate.

Nici criticile încadrate de parte în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când " instanţa a depăşit atribuţiile puterii jueecătoreşti", nu pot fi reţinute, întrucât acest motiv de casare priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea de către instanţa de judecată a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Ar putea fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ., cu titlu de exemplu, următoarele situaţii, în care s-ar putea considera că instanţa depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti, respectiv atunci când:

- săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face;

- consfinţeşte cu valoare legală texte abrogate;

- aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare;

- se pronunţă pe cale de dispoziţii generale;

- iese din cadrul atribuţiilor sale, prin imixtiunea în domenii excluse intervenţiei puterii judecătoreşti (de exemplu, imixtiunea în atribuţiile Curţii Constituţionale, imixtiunea în domeniul cultelor etc.);

- refuză să judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclară sau incompletă (denegare de dreptate);

Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecă­toreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Se reţine, aşadar, că acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.

Excesul de putere semnifică încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea instanţelor judecătoreşti fie în atribuţiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătoreşti.

În cazul de faţă nu se conturează prin hotărârea recurată astfel de ipoteze, interpretarea si aplicarea legii la cauza dedusă judecăţii nu poate atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Susţine recurentul că eronat instanţa s-a substituit puterii legiuitoare şi a " emis un nou text de lege făcând o " lex tertia", în condiţiile în care, în considerentele hotărârii recurate judecătorul fondului a arătat atât motivele pentru care a considerat că prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială formulată în faţa instanţei de contencios administrativ este admisibilă, dat fiind faptul că aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unei măsuri provizorii, deşi, de principiu, legea specială, respectiv Legea nr. 554/2004 permite părţii interesate doar folosirea procedurii speciale reglementate de art. 14 şi 15 din acest act normativ, cât şi motivele pentru care, soluţionând cererea de ordonanţă preşedinţială prin raportare la dispoziţiile art. 997-1000 din C. proc. civ., a reţinut că nu sunt îndeplinite cumultativ condiţiile de admisibilitatea a acesteia.

De altfel, chiar recurentul - reclamant şi-a întemeiat cererea de ordonanţă preşedinţială pe dispoziţiile art. 997 şi următoarele din C. proc. civ., iar instanţa a soluţionat-o în limitele învestirii şi fără a depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti, cum eronat susţine recurentul - reclamant.

În mod greşit susţine recurentul că " instanţa de fond s-a substituit puterii legiuitoare şi a emis un nou text de lege, făcând o lex tertia, un mulaj legislativ nepermis între dispoziţiile art. 14 alin. (4) din 554/2004 şi dispoziţiile art. 1000 alin. (1) din C. proc. civ..", în considerentele hotărârii aceasta expunând motivele pentru care ordonanţa preşedinţială de faţă a fost analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 997 C. proc. civ., respectiv faptul că aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, adică suspendarea unei proceduri de concurs şi nici nu a fost motivată prin prisma condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, nu este vorba de nici un "mulaj legislativ" făcut de instanţa de fond, care, în mod corect a analizat mai întâi dacă prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială este admisibilă în faţa instanţei de contencios administrativ, cât timp prin dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a fost deja reglementată o procedură specială pentru suspendarea executării actului administrativ.

Dimpotrivă, un " mulaj legislativ" face chiar recurentul - reclamant, în condiţiile în care cererea de ordonanţă preşedinţială a fost întemeiată de parte şi motivată prin raportare la dispoziţiile art. 997 C. proc. civ., iar în cererea de recurs acesta a susţinut că " sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, adică existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa unei pagube".

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că nici criticile subsumate de recurentul - reclamant motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ. nu pot fi primite, fiind neîntemeiate.

În continuare, Înalta Curte, analizând hotărârea recurată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată Înalta Curte că recurentul - reclamant a solicitat instanţei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea desfăşurării concursului pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată cu contract individual de muncă, a postului de director general al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), până la transmiterea către parte a documentelor necesare fundamentării ofertei manageriale obligatorii în vederea înscrierii la concurs, urmată de reluarea ulterioară integrală a calendarului de desfăşurare a concursului pentru ocuparea postului de director general al ROSA.

În drept, cererea acestuia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 997 şi următoarele din C. proc. civ., dar şi pe alte texte legale menţionate în cadrul cererii, acesta expunând şi argumentele pentru care a considerat ca fiind îndeplinite cele 4 condiţii prevăzute de textul legal, respectiv aparenţa de drept, neprejudecarea fondului, urgenţa şi vremelnicia.

Instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului, reţinând că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., respectiv nu este întrunită condiţia urgenţei.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 997 C. proc. civ.

Astfel, din textul de lege anterior enunţat, se constată că admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe: aparenţa de drept în favoarea reclamantului, caracterul urgent şi vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată, precum şi neprejudecarea fondului cauzei.

Ordonanţa preşedinţială este o procedură specială prin intermediul căreia persoana interesată solicită instanţei de judecată să dispună măsuri vremelnice (provizorii), în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Urgenţa reprezintă aşadar o condiţie esenţială a ordonanţei preşedinţiale, care nu este definită de lege, fiind reglementate doar situaţiile ce pot face necesară şi posibilă intervenţia instanţei şi anume: păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării.

Condiţia urgentei nu trebuie confundata cu condiţia celerităţii soluţionării cererii, iar urgenta este apreciata de instanţa în mod concret, în funcţie de circumstanţele cauzei.

Art. 997 alin. (1) C. proc. civ. enumera categoriile generale de situaţii caracterizate prin urgenţă, respectiv:păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, maturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejui unei executări.

Or, dat fiind faptul că, la data de 24.02.2023 s-au afişat rezultatele finale ale concursului, astfel cum rezultă din Calendarul de desfăşurare a concursului, ataşat la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, concursul fiind, aşadar, finalizat la data judecării cererii de către instanţă, judicios a reţinut prima instanţă la data de 28.03.2023 că nu este îndeplinită condiţia urgenţei, motiv pentru care se impune respingerea cererii, ca inadmisibilă.

Nefiind îndeplinită condiţia urgenţei pentru admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, în mod corect judecătorul de primă jurisdicţie nu a mai analizat şi îndeplinirea celorlalte cerinţe, întrucât cele 4 condiţii trebuie întrunite cumulativ, iar lipsa uneia dintre acestea conduce la inadmisibilitatea cererii.

Prin urmare, se constată că aspectele invocate în recurs de către recurentul - reclamant nu sunt de natură a contura o altă soluţie decât cea pronunţată de către prima instanţă, din perspectiva pretenţiilor formulate în cadrul procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale prima instanţă reţinând în mod corect că un asemenea demers judiciar este inadmisibil.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge recursul recurentului - reclamant, ca nefondat, consecinţa fiind menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, ca legală.

Temeiul legal şi soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3,4 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 522 din data de 28 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.