Judicial disciplinary complaint for gross negligence based on enforcement error: Appeal dismissed, lower judgment upheld.

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a

contencios administrativ şi fiscal la data de 05.07.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu instituţia pârâtei Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea Rezoluţiei nr. 899/12 mai 2022, din dosarul x, emisă de către Inspecţia judiciara, Direcţia de inspecţie pentru judecători, prin care s-a dispus clasarea plângerii, precum şi a Rezoluţiei cu număr de ieşire 8567/10.06.2022, emisă în dosarul x din 10.06.2022, solicitând admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată, cu consecinţa trimiterii cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârşite de către judecătorul delegat.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1801 din 14.10.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a exercitat calea de atac a recursului, şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii plângerii, astfel cum a fost formulată şi trimiterii cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârşite de către judecătorul delegat.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut în esenţă recurentul că, în fapt, prin plângerea iniţiala din data de 11.04.2022, a formulat o plângere faţă de Judecătorul delegat pentru executări penale, aferent dosarului x/2022, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanta. Adresa a fost semnată de către judecătorul delegat, acesta confirmând controlul efectuat si însuşindu-şi responsabilitatea asupra măsurilor dispuse.

Plângerea iniţială a fost formulata pentru următoarele considerente:

A formulat la data de 27.12.2021 o plângere faţă de măsurile asigurătorii dispuse faţă de recurent, dosarul său primind nr. x/2021 In acest dosar, a fost admisa plângerea sa, asa cum rezultă din încheierea penală.

Nu i s-a pus în vedere să plătească nici o sumă, deoarece i-a fost admisă plângerea.

Cu toate ca a câştigat dosarul şi a fost anulat sechestrul în privinţa sa, prin urmare nu mai avea niciun interes să formuleze alta plângere, a primit de la Judecătorul delegat adresa anexată, prin care i se solicita sa plătească taxele aferente dosarului de plângere.

Astfel, aşa cum rezultă din dispozitivul dosarului la care a fost parte, instanţa de judecată nu i-a pus în vedere nici o plată.

Având în vedere că i-a fost admisă plângerea, nu a formulat altă plângere care să fi fost înregistrată sub numărul x/2022. Nu este parte în acest dosar şi nici nu a fost şi nici nu are cunoştinţă despre ce este vorba.

Solicită astfel a se observa că "eroarea" produsă de judecătorul delegat a dus la poprirea sa, iar această poprire i-a cauzat pagube materiale, astfel cum se poate observa din extrasul de cont anexat prezentei, din care reiese că la data de 11.05.2022, cu toate că instanţa de judecată s-a pronunţat în sensul desfiinţării titlului executoriu emis pe numele său, banca a procedat la virarea sumei, inclusiv a unui comision de poprire, în contul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice.

Prin plângerea formulată în faţa inspecţiei judiciare a apreciat că solicitarea de la persoane neimplicate într-un dosar, sa plătească taxele aferente acestui dosar, este o gravă neglijenţă a acestui magistrat, respectiv a Curţii de Apel Constanta.

A apreciat că magistratul a încălcat dispoziţiile Legii 303/2004, actualizată şi a comis abateri disciplinare de natură a produce vătămări atât sieşi, cât şi prestigiului justiţiei, prin abateri de la îndatoririle de serviciu şi prin faptele care au afectat prestigiul justiţiei. Solicitarea de sume de bani duce la o vătămare concretă.

Consideră deopotrivă că magistratul şi-a exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, dat fiind faptul că a încălcat cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, şi a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Astfel, soluţia instanţei, de respingere a cererii de chemare in judecată este nelegală, în cauza fiind incidente motivele de casare prevăzute de disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea pronunţată fiiind rezultatul unei greşite aplicări a legii, sens în care redă dispoziţiile art. 98, art. 99 şi art. 991 din Legea nr. 303/2004.

Apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor susprecizate, aceasta reţinând în mod nefondat faptul că soluţia dispusă faţă de recurent este generată de o eroare motivată de faptul ca fiul său, care poartă acelaşi nume ca şi recurentul, are mai multe dosare pe rolul instanţei, astfel că aceasta eroare nu constituie abatere disciplinară.

Consideră însă că minime diligenţe din partea magistratului ar fi determinat constatarea faptului că deţine date de identificare (CNP), că nu a fost parte în acel dosar, iar pretinsa eroare, în realitate conturează o apreciere subiectivă a magistratului inclusiv fata de dosarele fiului său, acesta fiind chemat sa judece fiecare cauza în parte ci independenta impusa funcţiei de magistrat.

Astfel, susţine că, în realitate, nu suntem în prezenţa unei erori, iar în speţă erau îndeplinite condiţiile atragerii răspunerii disciplinare a magistratului câtă vreme acesta a încălcat dreptul material si procesual, a încălcat rolul activ al magistratului şi nu a verificat datele părţilor din dosar, care, astfel preluate arată clar o gravă neglijenţă a magistratului în soluţionarea cauzei.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, cu consecinţa casării hotărârii şi încuviinţării plângerii, astfel cum a fost formulată, să se constate că nu este şi nu a fost parte în dosar şi că prin solicitarea sumei de bani aferente acestui dosar de la un terţ s-au comis abateri disciplinare.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară, în termenul legal a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant A. şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant A. nu a combătut apărările intimatei - pârâte Inspecţiei Judiciare din cadrul întâmpinării printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 471 alin. (4) incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 0303.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 12.09.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, după soluţionarea cererii de amânare formulate de recurentul - reclamant, pentru lipsă de apărare, în sensul respingerii acesteia, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimatei - pârâte Inspecţia Judiciară şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A., este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

În prealabil, înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant pe fondul recursului, reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a Contencios Adminstrativ şi Fiscal, la data de 05.07.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu instituţia pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea Rezoluţiei nr. 899/12 mai 2022, din dosarul x, emisă de către Inspecţia judiciara, Direcţia de inspecţie pentru judecători, prin care s-a dispus clasarea plângerii, precum şi a Rezoluţiei cu număr de ieşire 8567/10.06.2022, emisă în dosarul x din 10.06.2022, acesta solicitând admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată, cu consecinţa trimiterii cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârşite de către judecătorul delegat.

Prin Rezoluţia nr. 899 din 12 mai 2022, menţinută prin Rezoluţia inspectorului şef nr. x din data de 10 iunie 2022, s-a dispus clasarea sesizării formulate de către petentul A., reţinându-se în esenţă că eroarea emiterii titlului pe numele petentului s-a datorat în principal activităţii personalului auxiliar de specialitate, că au existat motive obiective pentru activitatea judecătorului delegat de semnare a actului, astfel că nu sunt indicii pentru săvârşirea vreunei abateri disciplinare.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că eroarea produsă prin emiterea adresei către reclamant, cu obligaţia plăţii cheltuielilor judiciare în cuantum de 250 de RON, este una scuzabilă, fiind produsă involuntar de judecător şi fără a urmări crearea unui prejudiciu către parte.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant A., din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că aceste motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut, în contextul în care instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanţe fiind însuşite de instanţa de control judiciar.

Astfel, se constată că prin sesizarea şi plângerea formulate, reclamantul a susţinut săvârşirea de către doamna judecător B. a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, text legal conform căruia "Constituie abateri disciplinare: t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni".

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1)Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2)Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din legea nr. 303/2004 că acestea:

"nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

De asemenea, relevante sunt şi considerentele din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunţate de ICCJ-Completul de 5 judecători în dosar nr. x/2016 şi referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Astfel, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare îl constituie doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare noţiunea de rea -credinţă presupune intenţia judecătorului de a manipula legea în mod conştient, obţinând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a interselor uneia dintre părţile implicate în proces, iar în varianta săvârşirii faptei cu gravă neglijenţă trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.

Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe.

Astfel, constată Înalta Curte că, în cauză confuzia a pornit de la faptul că pe rolul instanţei au fost înregistrate dosare în care partea are acelaşi nume, nerezultând că sunt două persoane diferite (fiul şi tatăl), nefiind indicate în plângerile formulate date de stare civilă suficiente.

În conformitate cu dispoziţiile art. 148 şi următoarele din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor Judecătoreşti, grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor la Biroul executări penale a fost cel ce a emis titlul executoriu, completând pe baza lucrărilor dosarului de urmărire penală datele personale ale debitorului, necesare pentru punerea în executare a hotărârilor penale, conduită determinată de inexistenţa în conţinutul acestei hotărâri a altor date de identificare a petentului debitor, în afara numelui şi prenumelui.

Or, cum din relaţii solicitate de inspectorul judiciar a rezultat că, la momentul la care titlul executoriu ajunge spre a fi semnat de către judecătorul delegat acesta nu este însoţit de dosarul în soluţionarea căruia s-a pronunţat hotărârea, ci doar de dispozitivul hotărârii, care nu cuprinde datele personale ale celor daţi în debit, pentru ca judecătorul delegat să poată confrunta datele consemnate în titlul emis de grefierul delegat cu documentele din dosar, în condiţiile în care numărul titlurilor executorii emise în fiecare zi de Biroul Executări Penale este foarte mare, iar judecătorul delegat la acest compartiment nu este degrevat de activitatea de judecată, având, alături de activităţile specifice acestui compartiment şi activităţile judiciare zilnice, în mod corect instanţa de fond a reţinut că eroarea produsă prin emiterea adresei către recurentul - reclamant, cu obligaţia plăţii cheltuielilor judiciare, este una scuzabilă, fiind produsă involuntar de către judecător şi fără a urmări crearea unui prejudiciu părţii, dat fiind şi faptul că, la momentul constatării acestei erori, din oficiu, s-au efectuat demersuri de Biroul executări penale al instanţei pentru sesizarea instanţei de executare cu contestaţie la executare, fiind pronunţată încheierea penală nr. 57/P/11.05.2022, în dosarul nr. x/2022, prin care s-a dispus anularea titlului executoriu emis pe numele reclamantului.

Reţine, astfel, Înalta Curte că, sub aspectul laturii subiective, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţi, elemente care, însă, nu au fost probate în cauză. Argumentaţia prezentată de recurent nu poate, în sine, susţine concluzia unei rele credinţe, întrucât reaua credinţă nu se prezumă şi nu există niciun fel de indiciu în acest sens care să rezulte din probatoriul administrat. Nu se poate reţine nici gravă neglijenţă, câtă vreme trebuie avută în vedere distincţia dintre culpa levissima şi culpa lata, respectiv delimitarea dintre diligenţă şi neglijenţă, iar, în cauza de faţă nu se poate reţine un nivel de gravitate de natură a genera atragerea abaterii disciplinare, neexistând, de altfel, indicii că prin faptele clamate magistratul ar fi urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei vătămări a recurentului.

Înalta Curte nu poate omite faptul că eroarea la care face referire recurentul a fost creată din cauză că fiul său, care are acelaşi nume (A.) este parte în dosarul nr. x/2022, iar acesta nu figurează cu CNP în niciunul din actele emise de procuror sau înscrisurile înaintate de parte organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată, ci doar cu date din paşaport şi date autodeclarate în diferite petiţii şi memorii, acesta (A. - fiul) neindicând în plângerile formulate date de stare civilă suficiente, motiv pentru care nu s-a putut cunoaşte faptul că, în realitate, sunt două persoane (tată şi fiu) cu nume identifice.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, argumentele invocate de recurentul- reclamant A. în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind dată cu legala interpretare şi aplicare a normelor de drept material, nefiind susceptibilă de reformare.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1801 din data de 14 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.