Proportionality of audiovisual administrative sanctions and freedom of expression limits on media objectivity

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la data de 23.11.2021, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a formulat contestaţie împotriva Deciziei C.N.A. nr. 387 din 27.10.2021, privind amendarea sa cu suma de 20.000 RON, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, cu titlul prealabil, suspendarea executării deciziei anterior menţionată, până la soluţionarea prezentei cauze, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar pe fondul cauzei, în principal anularea deciziei ca neîntemeiată, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii în cuantum de 20.000 RON, aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi ale art. 40 afin. (1), (2) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, în cazul în care se apreciază că nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie publică.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 24 din 10.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare, formulată de contestatoarea A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis, în parte cererea principală formulată de formulată de contestatoarea A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului, reducând cuantumul amenzii aplicate la minimul special prevăzut de lege, respectiv suma de 10.000 RON.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul - intimat Consiliul Naţional al Audiovizualului a exercitat calea de atac a recursului, şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, şi, rejudecând cauza în temeiul dispoziţiilor art. 496-498 din C. proc. civ., să se modifice în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii intimatei-reclamante şi să se constate că Decizia nr. 387/27.10.2022 emisă de C.N.A. este temeinică şi legală, cu consecinţa menţinerii amenzii aplicate la cuantumul de 20.000 RON.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut în esenţă recurentul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu completările şi modificările ulterioare, în condiţiile în care, deşi reţine că emitentul actului contestat a stabilit răspunderea contravenţională a reclamantei în mod corect, " totuşi apreciază că se impune reducerea cuantumului sancţiunii amenzii de 20 000 RON la minimul special de 10.000 RON, întrucât nu a fost respectat principiul gradualităţii aplicării sancţiunii, respectiv prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, ce statuează că individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an" - fără să mai menţioneze ulterior în cadrul considerentului în ce fel "principiul gradualităţii", care nu este prevăzut de norma citată de instanţa însăşi, nu a fost respectat de autoritatea emitentă a actului sancţionator.

Astfel, deşi respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de înlocuire a sancţiunii amenzii cu somaţia, constatând că "faptele reţinute în sarcina societăţii reclamante nu sunt minore", fila x paragraf 1, sau constată că, în mod corect intimata a stabilit răspunderea contravenţională a societăţii reclamante...(... fila x paragraf 4, instanţa de fond introduce în analiza speţei "principiul gradualităţii aplicării sancţiunii", principiu care nu este prevăzut de cadrul legal aplicabil actului ce a făcut obiectul judecăţii, în condiţiile în care dispoziţia legală anterior citată oferă autorităţii de control şi sancţionare, aşa cum rezultă fără echivoc, "criteriile" în funcţie de care individualizează sancţiunea, nicidecum "gradualitatea" sancţiunilor.

Invocând considerentele reţinute de altă instanţă într-o speţă similară între aceleaşi părţi, speţă ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, soluţionată prin Hotărârea nr. 13/25.01.2022, arată recurentul că reclamanta nu se afla la prima încălcare a legii, astfel încât "principiul aplicării graduale a sancţiunilor" să poată fi invocat ca temei pentru reducerea cuantumului amenzii. De altfel, sancţiunile aplicate anterior actului contestat fuseseră menţionate chiar de reclamantă în susţinerea condiţiei pagubei iminente, la capătul de cerere privind suspendarea actului.

"Principiul gradualităţii aplicării răspunderii contravenţionale" a fost invocat de reclamantă în susţinerea înlocuirii amenzii cu somaţia publică, pag. 11, punctul 64 din acţiunea introductivă, fără o motivare concretă a cererii, sens în care reia o parte din susţinerile expuse în cadrul întâmpinării depuse la momentul judecării pe fond a litigiului.

Mai susţine recurentul că greşita interpretare a normei legale de către instanţa de fond este demonstrată şi de considerentele CEDO pe care aceasta le are în vedere în motivarea reducerii amenzii, întrucât aceste considerente, cu referire la limitele libertăţii de exprimare fac referire la criteriile privind "gravitatea şi efectele faptei" nicidecum la o "gradualitate" prevăzută sau "impusă" de lege, şi nu pot justifica ignorarea celui de al treilea criteriu de individualizare a sancţiunii pe care autoritatea trebuie să îl aibă în vedere la aplicarea acesteia.

Consideră că, contextul dat de "o dezbatere de ordin naţional pe un subiect de interes general şi extrem de sensibil", conform instanţei de fond, în cadrul căreia au fost încălcate prevederile legale audiovizuale, nu poate justifica reducerea amenzii, conform "principiului gradualităţii", acest aspect fiind avut în vedere de emitentul actului în aprecierea gravităţii şi efectelor faptei contravenţionale în analiza conţinutului unui program difuzat către public.

Aşa cum rezultă din norma legală, individualizarea sancţiunii are în vedere gravitatea şi efectele faptei contravenţionale, iar în speţă s-a constatat nerespectarea prevederilor legale ale art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare şi 40 alin. (1), (2) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare (Codul audiovizualului), pe parcursul a două emisiuni, în condiţiile în care serviciul de programe cu denumirea "B." înregistrează în mod constant audienţe mari, respectiv este urmărit de un număr foarte mare de telespectatori la nivel naţional.

De asemenea, susţine că sancţiunile anterioare, invocate chiar de către reclamantă în cererea introductivă, demonstrau că aceasta nu se află la prima încălcare a prevederilor legale, ci că persistă într-o conduită contrară obligaţiilor impuse de legislaţia audiovizuala, în calitatea sa de radiodifuzor al unui serviciu de programe. - fila x acţiunea introductivă pct. 22.

Legea audiovizualului nu urmăreşte să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, C.N.A. fiind garantul interesului public în domenii comunicării audiovizuale, iar prin sancţionarea ca şi contravenţii a încălcării dispoziţiile audiovizuale, pentru fapte ca cele reţinute în sarcina intimatei -reclamante, legiuitorul a apreciat că amenda contravenţională constituie o formă de răspundere suficientă car să protejeze astfel de valori.

Or, în acest context, încălcarea dispoziţiilor legale privind informarea corectă şi obiectivă a publicului şi nerespectarea principiului audiatur et altera pars, apare de gravitate şi efecte ce nu pot fi minimizate prin invocarea "libertăţii de exprimare", aşa cum a susţinut şi în faţa instanţei de fond.

Faţă de toate aceste aspecte, solicită a se constata că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale aplicabil speţei, ignorând cadrul legal în care autoritatea emitentă a actului administrativ sancţionator ce a făcut obiectul controlului de legalitate, Consiliul Naţional al Audiovizualului, îşi desfăşoară activitatea de supraveghere şi control al respectării obligaţiilor radiodifuzorilor, respectiv Legea audiovizualului.

În concluzie, solicită a se constata că admiterea în parte a cererii introductive şi reducerea cuantumului amenzii la suma de 10.000 RON prin hotărârea atacată se bazează pe considerente care nu asigură o motivare concretă, efectivă şi legală a soluţiei pronunţate, aceasta fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Solicită astfel admiterea recursului, şi rejudecându-se cauza în fond să se modifice în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii şi să se constate că Decizia nr. 387/27.10.2022 emisă de CNA este temeinică ş legală, cu consecinţa menţinerii amenzii aplicate la cuantumul de 20.000 RON,

Apărările formulate în cauză

Intimata - contestatoare A. S.R.L., în termenul legal a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - intimat Consiliul Naţional al Audiovizualului şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a combătut apărările intimatei - contestatoare A. S.R.L. din cadrul întâmpinării printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 471 alin. (4) incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 05.07.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 12.09.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul recurentului -pârât pe fondul recursului, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, de apărările contestatoarei A. S.R.L. şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul - intimat Consiliul Naţional al Audiovizualului, este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele în continuare arătate:

În prealabil, înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul Consiliul Naţional al Audiovizualului pe fondul recursului, reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la data de 23.11.2021, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a formulat contestaţie împotriva Deciziei C.N.A. nr. 387 din 27.10.2021, privind amendarea sa cu suma de 20.000 RON, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună, cu titlul prealabil, suspendarea executării deciziei anterior menţionată, până la soluţionarea prezentei cauze, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar pe fondul cauzei, în principal anularea deciziei ca neîntemeiată, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii în cuantum de 20.000 RON, aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi ale art. 40 afin. (1), (2) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, în cazul în care se apreciază că nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie publică.

Prin Decizia nr. 387/2021, contestatoarea A. S.R.L. a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 20.000 RON, întrucât, în urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrărilor, CNA a constatat că, la difuzarea emisiunilor "C." din 23.08.2021 şi "D." din 24.08.2021, radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare şi 40 alin. (1), (2) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, s-a reţinut în sarcina reclamantei faptul că, în emisiunile "C." din 23.08.2021 şi "D." din 24.08.2021, în contextul dezbaterilor despre posibila adoptare a unor noi măsuri pentru limitarea răspândirii COVID 19, nu a asigurat o informare obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi favorizarea liberă a opiniilor, fapt ce contravine prevederilor art. 3 din Legea audiovizualului.

De asemenea, sancţiunea a fost aplicată şi pentru că, în aceste emisiuni au fost aduse acuzaţii conducătorului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, fără a fi prezentat punctul de vedere al persoane acuzate, nefiind respectat principiul audiatur et altera pars, şi fără ca moderatorul să solicite interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea, încălcându-se astfel prevederile art. 40 din Codul audiovizualului.

Prima instanţă a constatat caracterul parţial întemeiat al cererii şi a redus cuantumul amenzii aplicate la minimul special prevăzut de lege, respectiv la suma de 10.000 RON, întrucât nu a fost respectat principiul gradualităţii aplicării sancţiunii, respectiv prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul Consiliul Naţional al Audiovizualului, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că aceste motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut, în contextul în care instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanţe fiind însuşite de instanţa de control judiciar.

Astfel, analizând recursul ce vizează exclusiv soluţia de reducere a sancţiunii aplicate de la 20.000 RON, amendă aplicată prin decizia atacată, la minimul special prevăzut de lege, respectiv la suma de 10.000 RON, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Judecătorul fondului a reţinut în mod judicios faptul că, în condiţiile în care afirmaţiile au fost pronunţate în cadrul unei dezbateri în direct, ceea ce nu i-a dat reclamantei posibilitatea de a le reformula, de a le completa sau de a le retrage, respectiv că moderatoarea E. a solicitat prezentarea de dovezi în sprijinul acestora şi, de asemenea, că moderatorii nu au insistat asupra afirmaţiilor invitaţilor din platou, astfel încât nu s-au produs efecte grave ca urmare a opiniilor exprimate, autoritatea pârâtă nu a respectat criteriile de individualizare prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 potrivit cărora "individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior pe o perioadă de cel mult un an".

Aceste dispoziţii se coroborează cu art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului, ce prevede că "(3) În individualizarea sancţiunii Consiliul va ţine cont, după caz, de următoarele aspecte: a) gravitatea faptei şi efectele acesteia; b) sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, şi modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea; c) ziua din săptămână şi intervalul de difuzare a emisiunii în cauză; d) durata emisiunii; e) audienţa înregistrată".

Din cele două texte normative mai sus enunţate rezultă că, în activitatea sa, în scopul individualizării sancţiunii aplicate unei fapte contravenţionale, C.N.A. ţine cont de o serie de criterii stabilite legal, respectiv, gravitatea faptei, efectele sale şi sancţiunile primite anterior pe o perioadă de cel mult un an, urmând ca detalierea aspectelor privind gravitatea şi efectele faptei să se realizeze prin referire la momentul când se produce încălcarea legii, durata emisiunii şi impactul concret asupra telespectatorilor prin prisma audienţei înregistrate.

Aşadar, gravitatea faptei şi efectele acesteia nu pot fi stabilite fără a se ţine cont de împrejurările de fapt ce constituie contextul general în care a fost săvârşita contravenţia.

Această analiză amănunţită presupune că atunci când există elemente de fapt relevante sub aspectul stabilirii gravităţii faptei contravenţionale sau a bunei credinţe a moderatorului şi a celorlalţi participanţi la emisiune, acestea nu pot fi omise din cuprinsul deciziei de sancţionare, în caz contrar aceasta devenind susceptibilă de anulare din această perspectivă.

În speţă, instanţa de fond a putut observa că, în activitatea de individualizare în concret a sancţiunii aplicate prin Decizia atacată, C.N.A. a ignorat cu desăvârşire un eveniment de notorietate naţională, reflectat pe larg în mass-media, de natură să reprezinte o bază factuală consistentă pentru dezbaterile care au avut loc în emisiunile în litigiu şi să justifice în parte şi până la un anumit nivel unele dintre afirmaţiile luate în considerare pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale.

În speţă, judecătorul fondului a reţinut în mod corect că emisiunile ce au fost supuse controlului C.N.A.. respectiv "C." difuzată în data de 23.08.2021 si "D." difuzată în data de 24.08.2021, au vizat chestiuni de interes general, referitoare la noile măsuri/restricţii impuse de autorităţi pe fondul creşterii numărului de infectări cu virusul SARS-CoV 2, respectiv că afirmaţiile au fost pronunţate în cadrul unei dezbateri în direct, ceea ce nu i-a dat reclamantului posibilitatea de a le reformula, de a le completa sau de a le retrage, respectiv faptul că moderatoarea E. a solicitat invitatului său prezentarea de dovezi în spirjinul afirmaţiilor, precum si faptul că moderatorii nu au insistat asupra afirmaţiilor invitaţilor din platou.

Înalta Curte reiterează faptul că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, iar protecţia care trebuie acordată presei este de o importanţă deosebită.

Acest drept se referă, în special, la libertatea de exprimare a opiniilor şi a dezbaterilor politice, CEDO acordându-le "o importanţă deosebită".

În fiecare cauză, atunci când stabileşte dacă au fost respectate drepturile prevăzute la art. 10, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ia în considerare cauza în ansamblu, inclusiv însăşi natura discuţiilor în cauză şi contextul general în care au fost formulate şi/sau difuzate.

Chiar dacă presa nu trebuie să depăşească limitele stabilite prin chiar conţinutul art. 10, paragraful 2, dispunând că exercitarea acestei libertăţi presupune "obligaţii şi responsabilităţi", totuşi, sarcina ei este să comunice informaţii şi idei de interes public.

Corelativ acestei obligaţii, publicul are dreptul de a le primi, altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de "câine de pază public" (Observer and Guardian v. the United Kingdom, hotărâre din 26 noiembrie 1991, pp. 29-30).

În acest sens, şi măsurile luate sau sancţiunile impuse de autorităţile naţionale nu trebuie să fie de natură a descuraja participarea presei la dezbateri asupra chestiunilor de interes public legitim (Lingens v. Austria, hotărâre din 8 iulie 1986, Bladet Tromso and Stensaas v. Norway [GC], nr. 21980/93, par. 64, ECHR 1999-III, Thorgeir Thorgeirson v. Iceland, hotărâre din 25 iunie 1992, par. 68).

Dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai "informaţiei" sau "ideilor", care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive, sau ca o chestiune de indiferenţă, dar şi celor care ofensează, şochează sau deranjează Statul sau orice parte a comunităţii. În plus, libertatea jurnalistică acoperă, de asemenea, posibile recurgeri la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (De Haes and Gijsels v. Belgium, hotărâre din 24 februarie 1997, par. 47).

Cu privire specială la televiziune, e important de amintit faptul că mass-media audiovizuală, are un rol deosebit de important în acest sens. Datorită puterii ei de a transmite mesaje prin sunet şi imagini, astfel de suporturi au un efect mai imediat şi mai puternic decât presa scrisă (Jersild c. Danemarca, 23 septembrie 1994, par. 31, seria x nr. x; Pedersen şi Baadsgaard v. Danemarca [G.C. ], nr. 49017/99, par. 79). Funcţia televiziunii ca sursă familiară de divertisment în intimitatea locuinţei ascultătorului sau a privitorului consolidează în continuare impactul acestora (cf. Murphy c. Irlanda, nr. 44179/98, par. 74). Mai mult, în special în regiunile îndepărtate, televiziunea poate fi mai uşor accesibilă decât alte medii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, în domeniul audiovizualului, principiile de mai sus impun statului obligaţia de a se asigura, în primul rând, că publicul are acces prin televiziune şi radio la informaţii imparţiale şi precise şi la o serie de opinii şi comentarii, reflectând, printre altele, diversitatea perspectivelor politice din ţară şi, în al doilea rând, faptul că jurnaliştii şi alţi profesionişti care lucrează în mass-media audiovizuală nu sunt împiedicaţi să furnizeze aceste informaţii şi comentarii. Alegerea mijloacelor prin care se pot realiza aceste obiective trebuie să varieze în funcţie de condiţiile locale şi, prin urmare, se încadrează în marja de apreciere a statului. (Manole ş.a c Rep. Moldova, par 100)

Considerentele instanţei de fond exprimă o corectă aplicare a tuturor acestor principii cu luarea în considerare a specificului cauzei.

Astfel, nu se poate face abstracţie de formatul şi tema emisiunilor care vizau chestiuni de interes general, referitoare la noile măsuri/restricţii impuse de autorităţi pe fondul creşterii numărului de infectări cu virusul SARS COV 2.

Având în vedere toate aceste circumstanţe, luând în considerare faptul că afirmaţiile au fost pronunţate în cadrul unei dezbateri în direct, ceea ce nu i-a dat reclamantei posibilitatea de a le reformula, de a le completa sau de a le retrage, respectiv că moderatoarea E. a solicitat prezentarea de dovezi în sprijinul afirmaţiilor şi că moderatorii nu au insistat asupra afirmaţiilor invitaţilor din platou astfel încât nu s-au produs efecte grave ca urmare a opiniilor exprimate, Înalta Curte consideră că menţinerea amenzii în cuantum de 20.000 RON este disproporţionată prin raportare la scopul concret urmărit de legiuitor prin instituirea obligaţiilor legale prin art. 3 alin. (2) din Lege, fiind de natură a conduce la o încălcare a art. 10 din Convenţie.

Faptul că nu se poate vorbi despre o informare corectă a publicului decât dacă această informare este adevărată şi exactă nu contrazice soluţia de reducerere a cuantumului amenzii aplicate intimatei la minimul special prevăzut de lege, respectiv la suma de 10.000 RON.

Înalta Curte reţine că instanţa a făcut o analiză a criteriilor art. 10 din C.E.D.O., cu aplicarea jurisprudenţei europene în materia libertăţii de exprimare a jurnaliştilor.

În privinţa art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, text potrivit căruia: "Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor", Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o interpretare şi aplicare corectă a acestui text de lege, în lumina jurisprudenţei relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia libertăţii de exprimare, având în vedere şi faptul că recurentului îi revine obligaţia de a-şi îndeplini competenţele legale în acest domeniu, în deplină concordanţă cu standardele Consiliului Europei în materia libertăţii de exprimare (Recomandarea Rec(2000)23 a Comitetului de Miniştri "Independenţa şi funcţiile autorităţilor de reglementare pentru sectorul audiovizual", precum şi scopul emisiunii în cauză care viza obţinerea opiniei invitaţilor respectivelor emisiuni pe marginea unei chestiuni de interes general referitoare la noile măsuri/restricţii ce puteau fi luate de autorităţi pe fondul creşterii numărului de infectări cu visurul SARS COV 2.

Astfel, subiectul emisiunii a fost unul amplu, fiind prezentate mai multe informaţii, păreri şi opinii existente deja în spaţiul public, prin urmare a fost îndeplinită cerinţa legii de a favoriza libera formare a opiniilor telespectatorilor.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte împărtăşeşte în totalitate considerentele instanţei de fond, ce a reţinut în mod corect că nu a fost respectat principiul gradualităţii aplicării sancţiunii, respectiv prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002.

Înalta Curte recunoaşte pe deplin rolul Consiliului Naţional al Audiovizualului în domeniul audiovizualului, consacrat de art. 10 şi 17 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 pentru respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii în cadrul conţinutului serviciilor de programe, asigurarea informării corecte a opiniei publice şi asigurarea echidistanţei şi pluralismul opiniilor, însă apreciază că măsurile adoptate în îndeplinirea acestui rol trebuie să fie proporţionale, necesare într-o societate democratică şi să nu echivaleze cu o ingerinţă disproporţionată în libertatea de exprimare a presei.

Obligaţia de a transmite informaţii obiective prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi de a favoriza libera formare a opiniilor nu poate fi interpretată în sensul de a impune intimatului - reclamant o sarcină disproporţionată, care, fiind excesiv de dificil de adus la îndeplinire să echivaleze cu o ingerinţă care nu este necesară într-o societate democratică, de natură a descuraja comunicarea opiniilor unui politician/analist politic asupra chestiunilor de interes public.

Conform celor statuate de CEDO (ex. hotărârea din 25 mai 1999 Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegia), adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe în situaţia în care analizează o acuzaţie de atingere a reputaţiei sau demnităţii, elementul determinant trebuind să fie buna credinţă a autorului afirmaţiilor. în consecinţă, atunci când persoana acuzată de săvârşirea unui delict de presă nu poate dovedi integral exactitatea afirmaţiilor făcute, este necesară analiza atitudinii subiective a acesteia în raport atât cu adevărul afirmaţiilor sale, cât şi cu scopul demersului jurnalistic, verificându-se dacă s-a urmărit informarea opiniei publice asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-şi astfel datoria de a răspândi informaţii şi idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent afectarea reputaţiei persoanei vizate, sau a avut numai intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia acesteia.

Aşadar, fiind vorba despre un subiect de interes public de foarte mare însemnătate, instanţa de fond a reţinut în mod legal incidenţa atât a dispoziţiilor interne privind libertatea de exprimare, cât şi a celor similare din CEDO, inclusiv a jurisprudenţei relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Deşi nu poate fi negat faptul că în respectivele emisiuni au fost aduse acuzaţii unei persoane fără a fi prezentat punctul de vedere al persoanei acuzate, nefiind respectat principiul audiatur et altera pars, Înalta Curte constată că aplicarea unei sancţiuni în cuantum de 20.000 de RON ar fi excesivă prin raportare la gravitatea faptei comise de către contestatoare şi ar fi de natură să cauzeze o încălcare a libertăţii de exprimare garantate prin jurisprudenţa CEDO, astfel cum s-a arătat mai sus.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că reducerea amenzii dispuse de către intimatul CNA şi aplicarea unei sancţiuni în cuantum de 10.000 RON, orientată spre minimul special prevăzut de lege, este de natură să întrunească exigenţele prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului. Drept urmare, Înalta Curte constată că, în procesul de verificare şi evaluare a sancţiunii aplicate de recurent, respectiv a gradului de severitate al acesteia, prima instanţă a procedat în mod corect aplicând principiile trasate de CEDO în jurisprudenţa sa, iar interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 s-a realizat în armonie cu principiile trasate de Curte.

Astfel, ţinând seama de principiul principiul gradualităţii aplicării sancţiunii, respectiv prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, raportat la împrejurările faptei şi anume că afirmaţiile au fost pronunţate în cadrul unei dezbateri în direct, ceea ce nu i-a dat reclamantului posibilitatea de a le reformula, de a le completa sau de a le retrage şi că moderatoarea E. a solicitat prezentarea de dovezi în sprijinul afirmaţiilor şi nu a insistat asupra afirmaţiilor invitaţilor din platou, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond, de reducere a cuantumului amenzii aplicate la minimul special prevăzut de lege, respectiv la suma de 10.000 RON este legală, criticile recurentului neputând fi reţinute.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind dată cu legala interpretare şi aplicare a normelor de drept material, nefiind susceptibilă de reformare.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei nr. 24 din data de 10 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.