Validity of administrative condition restricting military access over private land based on prior shared-use agreement and survival of usage rights

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea depusă la data de 14 octombrie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi Statul Major al Apărării, anularea în parte a următoarele acte administrative emise de către Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major al Apărării cu nr. x din data de 13.02.2019, x din data de 13.02.2019 şi cu număr x din data de 06.03.2019, în sensul eliminării din cuprinsul acestora a condiţiei privind "asigurarea accesului nerestricţionat al persoanelor şi autovehiculelor în/din obiectivele militare (incinta 2 a cazărmii 2765 Tuzla, parcarea şi cazarma 3514 Tuzla şi grupul de pompare al UM02040 Tuzla), situate în proximitatea investiţiei", cu consecinţa menţinerii în rest a efectelor actelor administrative contestate.

În temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ., au solicitat obligarea părţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 50/CA pronunţată la 05 martie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi Statul Major al Apărării, având ca obiect anulare act administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 50/CA pronunţate la 05 martie 2021 de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

După prezentarea istoricului speţei şi a legislaţiei incidente recurenta-reclamantă a menţionat că hotărârea instanţei de fond este nelegală pentru următoarele considerente:

- este lipsită de motivare, întrucât instanta de fond nu a arătat care sunt argumentele pentru care a înlăturat probele administrate, nu le-a dat nicio relevanta si a retinut exclusiv concluziile raportului de expertiza care contraveneau restului probelor din dosar.

- este dată cu încălcarea normelor de drept material;

În acest sens a precizat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în care a interpretat si aplicat greşit prevederile Legii 554/2004 şi C. civ. in ceea ce priveşte dreptul de trecere, servituţile si dreptul de proprietate.

Sub un prim aspect, problema neanalizată de către instanţa de fond şi care era de fapt esenţială în soluţionarea speţei, era dacă instituirea dreptului de acces (sub forma servituţii sau a dreptului de trecere) s-a făcut în mod legal printr-un act administrativ, emis in regim de putere si unilateral.

Prin acte administrative, emise unilateral, in regim de putere, autorităţile publice au constituit o limitare a dreptului de proprietate privată, respectiv un drept de trecere in favoarea pârâţilor, nelimitat, perpetuu, cu titlu gratuit, in condiţiile in care limitările dreptului de proprietate se pot realiza, constitui, exista doar în limitele şi in condiţiile legii, respectiv prin act juridic, adică cu voinţa comuna a parţilor sau prin hotararea instantei, cu o justa despăgubire, in caz de neînţelegere.

In aceste condiţii, este evident şi dincolo de orice dubiu, clar şi nesupus interpretării că, prin actele contestate, autorităţile si-au exercitate drepturile, atât prin depăşirea limitelor de competenţă (întrucât au constituit pe cale administrativa unilaterală un drept care se putea constitui doar prin acordul părţilor sau pe cale judiciară), cât şi drepturile persoanelor (încălcând în mod grav şi flagrant un drept de proprietate privată).

Practic, ceea ce trebuie în primul rând subliniat este faptul că, dincolo de orice argumente privind existenţa sau nu a condiţiilor necesare instituirii unei servituţi sau a unui drept de trecere, modalitatea de instituire, respectiv prin emiterea unui act administrativ este nelegală, ceea ce imprimă un evident caracter de nelegalitate actelor administrative contestate. Prin hotărârea pronunţată instanţa de fond a validat excesul de putere manifestat prin emiterea actelor administrative contestate.

Pe de alta parte, sub aspectul primului argument reţinut de către instanţa de fond, trebuie menţionat că nu există nicio proba in dosar din care sa rezulte ca existenta unui eventual gard perimetral restricţionează accesul pârâţilor. O astfel de proba nu există, nu s-a propus în condiţiile legii şi nu s-a administrat, iar instanţa a reţinut un fapt pentru care nu exista niciun suport probator si care, mai ales, contravine realităţii. Accesul pârâţilor se face prin curtea Aeroportului Tuzla şi, cu sau fără existenta gardului perimetral, accesul se face in aceleaşi condiţii, pârâţii intrând în incinta Aeroportului Tuzla (pe poarta, după bariera) si ulterior, spre obiectivele proprii.

Este evident ca autorităţile au tot interesul să îşi constituie cât mai multe avantaje, însă problema este dacă aceste interese sunt legale sau daca valorificarea lor se realizează prin încălcarea legii, prin exces de putere, pentru ca atunci apare un act nelegal.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond că pârâţii nu au acces la calea publică, arată că prin concluziile raportului expertul desemnat a retinut, contrar realităţii, că nu există drum de acces la calea publica pe proprietatea pârâţilor şi că terenurile lor se înfundă în liziera de la marginea DN39 (ceea ce este real), respectiv într-o constructie B. (ceea ce este extrem de nereal).

Astfel imposibilitatea amenajării căii de acces rezultă din dezideratul simplu de a obţine autorizaţie de construire. Este evident, nicio construcţie nu se edifică in lipsa unui astfel de act, dar posibilitatea de amenajare a drumului de acces exista dincolo de orice dubiu, fapt confirmat chiar de către expert care spune că impedimentul este necesitatea unei autorizatii. Nu există aşadar loc înfundat, întrucât posibilitatea de amenajare a caii de acces exista, chiar daca ea necesita costuri şi/sau documente precum o autorizaţie de construire.

Deşi expertul retine ca imposibilitatea de amenajare a căii de acces este determinată de necesitatea obţinerii autorizaţiei de construire, instanţa interpretează greşit aceasta concluzie, deşi trebuia să aplice prevederile legale şi sa interpreteze corect concluziile rezultate din administrarea probelor. Daca amenajarea unui drum necesita autorizaţie, nu este o imposibilitate de amenajare si un loc înfundat.

Susţine că, dincolo de nelegalitatea modului de instituire a dreptului de trecere, proprietăţile pârâţilor nu sunt locuri înfundate, existând posibilitatea amenajării accesului propriu la DN39.

Un ultim argument reţinut de catre instanta de fond este Conventia din 17.03.2000 intre Aviatia Utilitara Tuzla si Ministerul Apararii Nationale. Sub acest aspect arată că orice limitare a proprietăţii private se realizează în condiţiile legii, or în cauză limitarea dreptului de proprietate al reclamantei s-a făcut în regim de putere, printr-un act uniteral si prin voinţa exclusiva a autorităţilor, cu încălcarea procedurilor prevăzute de lege.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, dreptul de folosinţă încetează prin pierderea titlului locatorului, ceea ce s-a întâmplat in momentul in care Aviatia Utilitara Tuzla a instrainat dreptul său de proprietate către A..

In concluzie arată că modalitatea de instituie a unei limitari a proprietatii private prin act administrativ este nelegala, realizată prin exces de putere şi au posibilitatea de amenajare a propriilor cai de acces, împrejurări in raport de care actele contestate sunt nelegale.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia în principal a invocat excepţia nulităţii căii de atac, motivat de faptul că nu se indică nici unul dintre motivele de casare prevăzute de lege iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei instanţei din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte consideră recursul nefondat urmând a fi respins motivat de următoarele considerente.

Reclamanta a solicitat eliminarea din cuprinsul avizelor nr. x/2019, y/2019 şi nr. x/2019 emise de către Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major al Apărării, a condiţiei privind "asigurarea accesului nerestricţionat al persoanelor şi autovehiculelor în/din obiectivele militare (incinta 2 a cazărmii 2765 Tuzla, parcarea şi cazarma 3514 Tuzla şi grupul de pompare al UM02040 Tuzla), situate în proximitatea investiţiei" şi menţinerea în rest a efectelor actelor administrative contestate.

Acţiunea a fost respinsă, instanţa de fond apreciind că accesul s-a efectuat pe respectivul drum nestingherit atât de când drumul a devenit proprietate privată, dar şi anterior, când se afla în proprietatea Comunei şi în folosinţa Aviaţiei Utilitare Tuzla, deservind ambele aeroporturi, atât al aviaţiei militare, cât şi al celei civile, situaţie de fapt care a fost consfinţită prin Convenţia încheiată între Ministerul Apărării Naţionale UM02311 şi Aviaţia Utilitară Tuzla S.A. în data de 17.03.2000, prin care părţile au convenit folosirea în comun a drumului de acces, iar obţinerea ulterioară, în 30.11.2000, a unui titlu de proprietate privată asupra drumului de către Aviaţia Utilitară Tuzla S.A. nu a făcut să înceteze dreptul de acces, acesta fiind menţinut în fapt în continuare, fiind astfel opozabil şi succesorului în drepturi al societăţii deţinătoare.

Hotărârea a fost atacată cu recurs de societatea reclamantă, care consideră că sentinţa nu este motivată (instanţa nu a arătat care sunt argumentele pentru care a înlăturat probele şi a reţinut exclusiv considerentele din raportul de expertiză) şi a fost dată cu încălcarea normelor de drept material (instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în care a interpretat şi aplicat greşit atât prevederi ale Legii 554/2004, cat si ale C. civ. in ceea ce priveşte dreptul de trecere, servituţile şi dreptul de proprietate) .

Înalta Curte, în urma propriului demers judiciar raportat la actele dosarului, şi apreciază că aceste critici sunt nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici care pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivării recursului în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei reţine următoarele:

În prealabil, trebuie precizat că recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" şi, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de recurentă.

Este nefondată critica vizând faptul că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, întrucât instanta de fond nu ar fi arătat care sunt argumentele pentru care a înlăturat probele administrate, nu le-a dat nicio relevanta şi a retinut exclusiv concluziile raportului de expertiza care contraveneau restului probelor din dosar.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Contrar susţinerilor recurentei, Curtea de Apel a înlăturat motivat adresa emisă de Primăria Tuzla, în considerentele sentinţei arătându-se explicit că drumurile alternative la care face referire această adresă nu asigură o cale de acces la drumul public.

Nu pot fi primite aserţiunile recurentei privitoare la inexistenţa unor probe în dosar din care să rezulte că un eventual gard perimetral ar fi restricţionat accesul spre obiectivele militare. Aceasta întrucât aspectele invocate privesc modul de apreciere a probelor, deci temeinicia sentinţei atacate.

Recurenta se află în eroare atunci când susţine că, prin actul administrativ atacat s-a constituit un drept de acces pe terenul proprietatea sa - astfel cum rezultă din datele speţei obiectul acţiunii în contencios administrativ îl constituie două adrese emise de M.A.N. prin care s-au avizat favorabil proiectele tehnice propuse de reclamantă, condiţionat de respectarea mai multor cerinţe printre care şi cea contestată, referitoare la asigurarea accesului nerestricţionat al persoanelor şi autovehiculelor în/din obiectivul militar. Ca atare, nu se poate susţine o modalitate nelegală de instituire a unui drept de trecere.

În opinia Înaltei Curţi, posibilitatea amenajării unei alte căi de acces de către pârâţi este un aspect lipsit de relevanţă atâta timp cât temeiul impunerii condiţiei referitoare la asigurarea accesului l-a constituit convenţia încheiată în data de 17 martie 2000 între M.A.N. şi antecesoarea reclamantei prin care s-a convenit folosirea în comun a drumului de acces.

Ca urmare, nu se poate reţine nici existenţa unui exces de putere în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Deşi susţine că dreptul de folosinţă asupra drumului de acces a încetat odată cu înstrăinarea terenului recurenta nu a invocat prevederi legale de natură a infirma argumentul instanţei de fond potrivit căruia dreptul de folosinţă asupra drumului de acces nu a încetat, fiind opozabil şi reclamantei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 50/CA pronunţată la 5 martie 2021 de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 50/CA pronunţată la 5 martie 2021 de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023.