Claimants' challenge reinstated; sanctions fine quashed and case remanded for retrial after inadequate merits review.

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererile conexate depuse la data de 18 octombrie 2019 şi 21 octombrie 2019 sub nr. x/2019 şi y/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat anularea hotărârii Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) nr. 329/10.06.2019 şi anularea amenzii sau înlocuirea cu sancţiunea avertismentului.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 552 pronunţată la 8 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererile conexate formulate de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C., ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 552 pronunţată la 8 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii B. şi A., solicitând admiterea recursului, casarea in tot a sentintei atacate, in sensul admiterii contestatiei si anularii in parte a hotararii nr. 329/10.06.2019 pronuntata in dosarul nr. x/2018 de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, in ceea ce priveşte sancţionarea cu amenda contravenţională in cuantum de 2000 RON.

Reclamantul A., a susţinut că, practic, în motivare Curtea preluat doar argumentele C.N.C.D. din Hotărârea atacată fără a individualiza exact "vinovăţia/culpa ce i-a fost imputată, întregul context în care afirmaţiile sale au fost făcute în emisiunea D. (afirmaţiile s-au referit lă modalitatea în care o organizaţie de utilitate publică fără scop patrimonial, a intrat ilegal în posesia unui patrimoniu aparţinând Statului Român ca urmare a semnării de către România, la 12 septembrie 1944, a Convenţiei de Armistiţiu - Tratat internaţional în vigoare), reţinând astfel în mod netemeinic şi nelegal în sarcina sa modul în care a fost realizată/produsă/ilustrată emisiunea, precum şi afirmaţiile celorlalte patru persoane participante sancţionate de C.N.C.D. prin acelaşi act administrativ (E., F., G., B.), motiv pentru care a achiesat la Decizia C.N.C.D, în sensul că ar fi discriminat minoritatea germană din România.

In motivare (pag. 3/5, penultimul paragraf), instanţa de fond recunoaşte că afirmaţiile sale nu au făcut referire la C. sau la cetăţenii de naţionalitate germană din România, ci exclusiv la H. - organizaţie considerate de sorginte nazistă după încheierea celui de-al II-:lea Război Mondial.

In acest sens menţionează faptul că instanţa nu a ţinut cont de probele existente la dosar, ignorând faptul că în temeiul Decretului - Lege nr. 485/1944 H. a fost desfiinţat după ce a fost declarat de sorginte nazistă, iar toate bunurile acestei organizaţii naziste au fost lovite de indisponibilitate fără îndeplinirea vreunei formalităţi şi au trecut în proprietatea Statului Român, fiind înregistrate din oficiu de instanţele de Carte Funciară pe numele Statului Român, acesta subrogându-se respectivei organizaţii şi devenind astfel titularul exclusiv al tuturor drepturilor care au aparţinut acestui Grup, toate înstrăinările de bunuri mobile şi imobile şi orice constituire de drepturi reale sau renunţări de orice fel de drepturi făcute în intervalul de la 23 august 1944 şi până la 8 octombrie 1944 fiind prezumate ca făcute prin fraudă şi sunt lovite de nulitate absolută (art. II).

În acest context instanţa de fond ar fi trebuie să tină cont de probele care demonstrau că afirmaţiile recurentului se refereau inclusiv la faptul că în regimul de Carte Funciară, înregistrarea, în temeiul Decretului - Lege nr: 485/1944, Statului Român ca proprietar asupra bunurilor care au aparţinut H. a fost urmarea punerii în executare a Convenţiei de Armistiţiu din data de 12 septembrie 1944, Tratat internaţional.

Subliniază că în conformitate cu prevederile O.G. nr. 137/2000, o faptă este discriminatorie daca suntem în prezenta unei diferenţe bazata pe un criteriu (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizată, etc.), ce aduce atingere unui drept prevăzut de normele legale interne şi internaţionale, fără să existe justificare obiectivă în ce priveşte respectiva diferenţiere.

Ca atare, în cauză afirmaţiile reţinute în sarcina sa nu pot fi considerate ca fiind discriminatorii şi sancţionate ca o contravenţie, deoarece acestea nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată. Consideră că, în raport de circumstanţele şi contextul în care au fost formulate afirmaţiile reţinute, bazate pe acte normative în vigoare şi pe alte documente oficiale ce au fost depuse drept probe la dosar, instanţa de fond nu putea identifica elemente pe baza cărora să se poată concluziona că afirmaţiile considerate litigioase au fost făcute în scopul creării unei atmosfere ostile, degradante şi umilitoare la adresa minorităţii germane, astfel cum în mod eronat a reţinut C.N.C.D, deoarece acele afirmaţii nu au făcut decât să scoată în evidentă o situaţie de fapt.

Practic, catalogarea de către Curte drept discriminare a expunerii de către recurent a unei situaţii bazată pe documente oficiale încălcă libertatea de gândire şi la opinie prevăzută de Constituţia României (art. 29), dar şi libertatea de exprimare - valoare fundamentală a unei societăţi democratice prevăzută în Constituţia României (art. 30), în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 10 - Libertatea de exprimare), în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. (art. 18, art. 19) şi în decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în art. '1, alin. (1) lit. a), lit. d) - pct. (vii) şi (viii) din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Din documentele aflate la dosarul cauzei, rezultă că instanţa de fond avea posibilitatea de a remarca chiar faptul că inclusiv C.N.C.D. a reţinut, în mod indirect, că afirmaţiile sale nu au fost discriminatorii, ci au urmărit un scop legitim (interesele Statului român) fiind necesare într-o societate democratică în scopul înfăptuiri Justiţiei şi a informării opiniei publice şi nu reprezintă o încălcare a legii în contextul în care acestea s-au bazat pe probe constând în documente şi acte normative aflate în vigoare.

Mai mult, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că C.N.C.D. nu avea competenta materială în speţa ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, competenta unei eventuale încălcări a legii fiind a Consiliului National al Audiovizualului, instituţie nesesizată de F.D.G.R.

Nu în ultimul rând, a reiterat faptul că instanţa de fond nu a dat curs cererii sale de conexare la acelaşi complet a plângerilor tuturor persoanelor amendate de C.N.C.D. în scopul respectării principiului caracterului personal al răspunderii contravenţionale al fiecărei persoane amendată de C.N.C.D. (E., F., A.) şi al emiterii unei soluţii unitare, ci doar cu dosarul lui B. şi nu a luat în calcul faptul că postul de televiziune I., radiodifuzorul sau producătorul emisiunii "România la raport" nu au fost parte în dosarul nr. x/2018 soluţionat de C.N.C.D. Ca atare, în aceste împrejurări, apreciază că este vădit neîntemeiat ca afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii respective să fie asociate cu modul în care a fost realizată şi structurată emisiunea "România la raport" de către realizatorul său, ori de afirmaţiile celorlalţi participanţi la dezbaterea: televizată. Practic, decizia Curţii de a nu conexa dosarele persoanelor amendate de C.N.C.D. şi de a nu individualiza afirmaţiile fiecăruia dintre acestea ar însemna ca reclamantul să fie obligat să răspundă pentru fapte pe care nu le-am săvârşit, ceea ce încalcă principiul caracterului personal al răspunderii contravenţionale.

Prin raportare la elementul subiectiv-intelectiv şi volitiv, nu se poate reţine existenta unei fapte săvârşită cu vinovăţie ce ar materializa o discriminare sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, pentru motivele anterior prezentate.

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul B. a menţionat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), respectiv cu aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 2 alin. (8) si art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000.

A menţionat că, deşi hotărârea pronunţată de C.N.C.D. a avut ca temei încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1), Curtea de Apel Bucureşti, in soluţionarea contestaţiei a reţinut in afara limitelor investirii, încălcarea altor dispoziţii legale, respectiv art. 2 alin. (4), art. 2 alin. (8) si art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000.

În cuprinsul motivării căii de atac arată că, astfel cum s-a retinut prin hotărârea atacata, reclamantul B. a avut un comportament verbal pasiv, prin care în cadrul emisiunii respective a discriminat grupul etnic germen de utilitate publica, făcând analogii nepotrivite si insistente cu gruparile naziste, in sensul unei greşite retrocedari, deşi nu exista hotărâri judiciare care sa ateste contrariul (pag. 3 ultimul alineat). Însă, singurul aspect real reţinut fata de B., este afirmatia ca "problema retrocedărilor este o hazna mult mai adâncă şi puturoasa decât pare la prima vedere". Trecând peste faptul ca instanţa retine şi se pronunţă asupra unei dispoziţii legale asupra căreia nu a fost investită, se pune întrebarea referitor la B., daca faptul ca nu a spus nimic intre minutele 19-29 ale emisiunii, atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (4), in sensul ca aceasta tăcere ar reprezenta un comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale.

Simpla participare in cadrul unei emisiuni nu poate fi apreciată de plano, ca având caracter de propaganda naţionalistă si aducând atingerea demnităţii persoanelor de etnie germana.

Răspunsul său a vizat strict întrebarea privind retrocedările şi modalitatea netransparentă în care s-au soluţionat acestea, având în vedere numeroasele litigii existente în instanţa şi nu calitatea de natura etnica a solicitanţilor imobilelor.

Recurentul reclamant şi-a exprimat rezervele cu privire la modul in care au fost făcute retrocedările in Romania, acest lucru neputând constitui o actiune discriminatorie chiar daca opinia sa nu concorda cu cea a FDGR, deoarece in aceeaşi măsura s-a exprimat de-a lungul activitaţii sale de jurnalist .

Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea recursului,

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât C. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursurilor, iar în subsidiar respingerea acestora ca nefondate şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că excepţia nulităţii recursurilor este nefondată şi recursurile sunt fondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de recurs a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursurilor aceasta este nefondată şi va fi respinsă ca atare.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor invocată prin întâmpinare de către C., Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi, prin cererea de recurs, au formulat critici care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, se reţin următoarele:

Controlul judiciar declanşat de reclamanţi are ca obiect Hotărârea Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) nr. 329/10.06.2019.

Prin Hotărârea nr. 329/2019 pârâta CVNCD a decis că au fost depăşite limitele libertăţii de exprimare, reclamanţii fiind sancţionaţi cu 2000 RON amendă contravenţională.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor, apreciind că declaraţiile reclamanţilor din fişierul audio se pot încadra într-un comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, respectiv au avut un comportament verbal activ (reclamantul A.) şi pasiv (B.) prin care în cadrul emisiunii respective au discriminat H. de utilitate publică, făcând analogii nepotrivite şi insistente cu grupările naziste, în sensul unei greşite retrocedări, deşi nu există hotărâri judiciare care să ateste contrariul.

Prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au criticat sentinţa instanţei de fond pentru încălcarea limitelor investirii sale (hotărârea pronunţată de C.N.C.D. a avut ca temei încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1), iar Curtea de Apel Bucureşti, in soluţionarea contestaţiei a reţinut, încălcarea altor dispoziţii legale, respectiv art. 2 alin. (4), art. 2 alin. (8) si art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000), a dispoziţiilor O.U.G. nr. 137/2000 şi că, judecătorul fondului nu a individualizat afirmaţiile fiecăruia, părţile fiind obligate să răspundă pentru fapte pe care nu le-au săvârşit, ceea ce încalcă principiul caracterului personal al răspunderii contravenţionale.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că se află în imposibilitate a exercita controlul judecătoresc, întrucât instanţa de fond şi-a argumentat soluţia de respingere a acţiunii prin preluarea necritică a susţinerilor pârâtei CNCD, fără a analiza efectiv existenţa elementelor constitutive ale contravenţiei pentru care reclamanţii au fost sancţionaţi.

A reţinut instanţa de fond că, "CNCD are competenţă materială în domeniu, reclamanţii au avut un comportament verbal activ (reclamantul A.) şi pasiv (B.) prin care în cadrul emisiunii respective au discriminat H. de utilitate publică, făcând analogii nepotrivite şi insistente cu grupările naziste, în sensul unei greşite retrocedări, deşi nu există hotărâri judiciare care să ateste contrariul" şi că" declaraţiile reclamanţilor din fişierul audio se pot încadra într-un comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională".

Judecătorul fondului a concluzionat că, faptele (comportament verbal activ sau pasiv al reclamanţilor) conduc la incidenţa în cauză a art. 2 alin. (4), art. 2 alin. (8) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte reţine însă că, prin Hotărârea Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) nr. 329/10.06.2019 s-a stabilit că "Faptele sesizate întrunesc elementele constitutive ale contravenţiei prevăzută de art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, declaraţiile nu se încadrează în limitele libertăţii de exprimare prevăzute de art. 2 alin. (8) din acelaşi act normativ", fiind aplicată fiecărui reclamant o amendă de 2000 RON fiecare.

Ca urmare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a analizat fondul cauzei, în condiţiile în care, deşi hotărârea CNCD atacatăa avut ca temei încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, prin motivarea sentinţei se reţine săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 2 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Din lecturarea sentinţei, se constată că cea mai mare parte a considerentelor cuprinde prezentarea noţiunii de discriminare în dreptul intern şi internaţional, fără a analiza fondul cauzei, respectiv dacă există şi sunt întrunite elementele constituite ale contravenţiei pentru care s-au aplicat sancţiuni celor doi reclamanţi.

Altfel spus, din considerentele hotărârii pronunţate nu reiese că judecătorul fondului a aprofundat chestiunile de drept şi de fapt supuse dezbaterii, întrucât nu a analizat efectiv condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în baza cărora a fost emisă decizia de sancţionare contestată.

Astfel, în privinţa recurentului-reclamant B., Înalta Curte constată că nu a fost explicitat modul în care afirmaţia incriminată a acestuia, respectiv "problema retrocedărilor este o hazna mult mai adâncă şi puturoasă decât pare la prima vedere" întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000, inclusiv în ceea ce priveşte latura subiectivă a acesteia.

De asemenea, în considerentele sentinţei nu sunt deloc analizate susţinerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În privinţa recurentului - reclamant A., Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a analizat apărările acestuia conform cărora afirmaţiile sale s-au referit la modalitatea în care o organizaţie de utilitate publică fără scop patrimonial, a intrat ilegal în posesia unui patrimoniu aparţinând Statului Român ca urmare a semnării de către România, la 12 septembrie 1944, a Convenţiei de Armistiţiu - Tratat internaţional în vigoare, aceste afirmaţii privind exclusiv H. - organizaţie desfiinţată ulterior datei de 23 august 1944, iar nu cetăţenii de naţionalitate germană din România. Nici în privinţa acestui reclamant nu a fost analizată explicit existenţa elementelor constitutive ale contravenţiei reţinute în sarcina sa.

În schimb, nu sunt întemeiate susţinerile potrivit cărora curtea de apel nu ar fi ţinut cont de faptul că CNCD nu avea competenţă materială, atât timp cât în considerentele sentinţei atacate sunt evocate prevederile art. 18 şi 19 din O.U.G. nr. 137/200, această argumentaţie nefiind contestată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile formulate de B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 552 pronunţate la 8 aprilie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor.

Admite recursurile declarate de B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 552 pronunţate la 8 aprilie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023.