Motion to set aside rejected; Securitate collaborator finding upheld

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 iulie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat ca în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 899 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.

1.3. Împotriva sentinţei anterior menţionate a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Prin decizia nr. 4993 din 26 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 899 din 11 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a admis acţiunea şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Calea extraordinară de atac exercitată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, la data de 13.05.2022, intimatul-pârât A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei menţionate la pct. I.1.4., cu consecinţa rejudecării recursului promovat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 899/2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018, în sensul respingerii acestui recurs, ca nefondat.

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul învederează că instanţa de recurs nu a făcut o analiză atentă a materialului probator avut la dispoziţie, prin prisma căruia ar fi trebuit să aprecieze asupra următoarelor probleme de interpretare a O.U.G. nr. 24/2008, specifice speţei: dacă dreptul de a fura face parte din categoria drepturilor fundamentale ale omului, iar restrângerea exerciţiului acestuia reprezintă un act de poliţie politică; ce drepturi şi libertăţi ale celui aflat în executarea unei pedepse de drept comun puteau fi limitate prin discuţii purtate în afara locului de detenţie; dacă o discuţie despre comportamentul celui mai notoriu infractor din comună aflat în închisoare exprimă dorinţa de a colabora cu poliţia politică.

Împrejurarea esenţială că subiectul aşa-ziselor delaţiuni nu se afla sub jurisdicţia organelor de securitate, ci în custodia unui penitenciar neprecizat rezultă chiar din cuprinsul ciornei din 03.10.1980 şi din adnotările pe aşa-zisa notă informativă din 25.02.1981, singurele înscrisuri pretins concludente pentru admiterea acţiunii.

Or, hotărârea instanţei de recurs nu face nicio referire sau analiză a acestor aspecte ce decurg din logica acţiunii şi din probatoriul administrat, limitându-se la discuţii cu totul generale despre înţelesul actului normativ aplicabil.

De asemenea, susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul învederează că dezlegarea instanţei de recurs, mai exact următoarele considerente:

"faptul că persoana denunţată fusese condamnată pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei demonstrează în mod cert intenţia persoanei denunţate de a părăsi România, intenţie care, contrar notelor informative furnizate de intimatul-pârât, nu fusese abandonată", se bazează pe o eroare materială indusă cu rea-credinţă de către reclamant. La data notelor, aşa cum rezultă şi din cuprinsul acestora, subiectul B.. era condamnat pentru furt. Condamnarea pentru evadare e consemnată în adnotarea ulterioară a arhivarului CNSAS, pe ciorna din 03.10.1980.

Aşadar, legătura de cauzalitate despre intenţia certă a persoanei denunţate de a părăsi ţara se bazează pe o eroare indusă de recurentă.

Faţă de cele învederate, apreciază că se impune cu necesitate retractarea deciziei pronunţate de instanţa de recurs, motiv pentru care, solicită admiterea prezentei contestaţii în anulare aşa cum a fost formulată.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă, pentru neîncadrarea sa în motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)"

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că susţinerile intimatului cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale contestaţiei în anulare, reprezintă, în raport de motivele de fapt învederate, apărări formulate pe fondul contestaţiei în anulare, motiv pentru care, aceste susţineri nu vor fi analizate cu prioritate ci în cadrul examinării cerinţelor impuse de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare şi procedând, în continuare, mai întâi, la examinarea motivului prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., se reţine că acesta este neîntemeiat.

Astfel, analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale care reglementează contestaţia în anulare specială, se constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate în termen.

Înalta Curte reţine că prin cercetarea motivelor de casare se înţelege analiza motivelor de casare, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susţinerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

În cauză, se constată că instanţa de recurs a răspuns tuturor motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant, în considerentele deciziei fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluţia de admitere a recursului.

În plus, se reţine că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia.

Totodată, se impune precizarea că în speţă doar reclamantul CNSAS a formulat recurs împotriva deciziei nr. 4993/26.10.2021, iar nu şi pârâtul A., contestatorul de faţă.

Cât priveşte prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestator o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele prezentate în contestaţia în anulare se referă la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la neobservarea corectă a unor aspecte factuale ale cauzei de către instanţa de recurs, prin luarea în considerare a unor informaţii care nu corespund documentelor aflate la dosarul cauzei, respectiv săvârşirea unei erori materiale prin aplicarea greşită a condiţiilor prevăzute de textul de lege incident pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

Contestatorul invocă, aşadar, o pretinsă greşeală de judecată în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, susţineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestaţiei în anulare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Prin promovarea contestaţiei în anulare, titularul căii de atac urmăreşte să obţină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condiţiile de exercitare ale contestaţiei în anulare, care vizează, astfel cum s-a arătat anterior, doar greşeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, iar nu presupuse greşeli de judecată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 4993 din 26 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023.