Immigration authorities' refusal of work authorizations for 16 Vietnamese nationals annulled; appeals dismissed, lower court judgment upheld

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.08.2022, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş şi Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat:

- anularea Deciziei nr. x/SITM emisă la data de 21.04.2022 de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al judeţului Timiş,

- anularea răspunsului nr. x din 09.06.2022 emis de Inspectoratul General pentru Imigrări;

- obligarea pârâtului la emiterea avizelor de angajare conform cererilor depuse şi înregistrate sub nr. x din data de 30.03.2022,01.04.2022 şi 04.04.2022, precum şi

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 467 din data de 18 octombrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări, nulităţii şi inadmisibilităţii, iar pe fondul cauzei, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş şi Inspectoratul General pentru Imigrări şi pe cale de consecinţă, a dispus anularea Deciziei nr. x/SITM emisă la data de 21.04.2022 de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al judeţului Timiş şi a răspunsului nr. x din 09.06.2022 emis de Inspectoratul General pentru Imigrări, obligând pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş la emiterea avizelor de angajare, conform cererilor depuse de reclamantă şi înregistrate sub nr. x din data de 30.03.2022,01.04.2022 şi 04.04.2022, privind cetăţenii vietnamezi: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi Q..

3. Calea de atac exercitată

3.1. Împotriva sentinţei civile menţionate anterior, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii contestaţiei formulate de A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Primul set de critici s-a îndreptat împotriva soluţiei instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectorului General pentru Imigrări, deşi acesta a arătat că nu este emitentul deciziei nr. x din 21.04.2022, contestată de reclamantă. În opinia sa, prezentul litigiu nu se poate judeca decât în contradictoriu cu unitatea despre care se pretinde ca a refuzat nejustificat să soluţioneze cererea şi nu cu autoritatea publică din care aceasta face parte, care, în acest caz, este străină de cauză şi căreia, pe cale de consecinţă, nu i se poate imputa conduita unităţii care a soluţionat efectiv cererea conform competenţelor legale.

Or, decizia nr. x din 21.04.2022, atacată în prezenta cauză, a fost emisă de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş conform competenţelor de structura teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări, fără ca acest lucru să determine naşterea vreunui raport juridic de drept administrativ între reclamant şi I.G.I.

În opinia sa, participarea Inspectoratului General pentru Imigrări în acest litigiu nu se justifică nici prin prisma faptului ca Serviciul pentru Imigrări al judeţului Timiş este o instituţie aflată în subordinea I.G.I., întrucât, la momentul formulării răspunsului către reclamantă, conducerea structurii acestei formaţiuni a beneficiat de competenţă deplină, nefiind necesară aprobarea sau avizarea acestei activităţi de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cuprinsul deciziei civile nr. 1441 din 07 decembrie 2006, în cadrul unui litigiu având ca obiect o acţiune formulată în temeiul art. 1 alin. (1.) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât numai în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat sau nu a soluţionat în termenul legai ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la im drept sau la un interes legitim. De asemenea, prin Decizia nr. 3782/23.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a statuat că recurentul-pârât I.G.I. nu are calitatea procesuală pasivă în acea cauză, nefiind emitentul actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că, prin intermediul comunicării nr. x/21.04.2022 a adus la cunoştinţa reclamantei respingerea solicitării de emitere a avizelor de angajare în muncă şi faptul că, aceasta poate depune o nouă cerere pentru obţinerea avizelor de angajare în muncă, după îndeplinirea condiţiei generale prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. a) şi art. 7 alin. (2), lit. a) din O.G. nr. 25/2014. Având în vedere că reclamanta nu a depus diligenţe în acest sens, a apreciat că societatea reclamantă nu desfăşoară activităţile pentru care a fost autorizată, compatibile cu funcţiile pentru care se solicită încadrarea în muncă a cetăţenilor străini.

În plus, reclamanta nu a depus diligenţele pentru ocuparea locului de muncă vacant de către cetăţeni români, ai unui stat membru al UE sau SEE, de către un cetăţean al Confederaţiei Elveţiene sau un străin titular al unui drept de şedere pe termen lung pe teritoriul României, având în vedere că demersurile privind publicarea anunţului pentru ocuparea posturilor şi realizarea selecţiei au fost efectuate anterior vacantării efective a funcţiilor la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Angajatorul trebuia să depună, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 25/2014, adeverinţa cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, eliberată cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are sediul social sau profesional. Din cuprinsul proceselor-verbale de selecţie încheiate la data de 18.03.2022 se poate observa că societatea s-a raportat la o adeverinţă A.J.O.F.M. din data de 20.10.2021 cu privire la selecţia forţei de muncă.

Mai arată că, în cadrul societăţii, sunt angajate două persoane, nu trei cum a reţinut în mod greşit instanţa de fond, respectiv un funcţionar administrativ şi un consultant în materie de resurse umane, iar economistul-şef (contabilul) şi-a încetat activitatea la data de 17.11.2021. De asemenea, organigrama angajatorului nu corespunde cu Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor, administrat de I.T.M. Societatea nu are, cu excepţia celor doi angajaţi, alte persoane angajate, calificate sau necalificate, care să desfăşoare vreo activitate având în vedere contractele puse la dispoziţie, ceea ce denotă că aceasta nu desfăşoară, efectiv, activităţile prevăzute în contractele depuse.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş, de asemenea, a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a apreciat că instanţa de fond în mod eronat a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, în ceea ce priveşte contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. x/SITM din data de 21.04.2022, act administrativ emis de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş. Cu privire la acest aspect, a invocat, cu titlu de practică judiciară deciziile nr. 1352/02.03.2007, nr. 1441/07.12.2006 şi nr. 3782/23.11.2017 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În continuare, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat nesocotirea de către instanţa de fond a prevederilor imperative ale O.G. nr. 25/2014 şi ale Legii nr. 76/2002.

Din corespondenţa efectuată cu ITM nr. 8932/SCRM/01.04.2022, a rezultat că, în cadrul societăţii, îşi desfăşurau activitatea doar două persoane, respectiv un funcţionar administrativ şi un consultant intern în resurse umane, iar economistul şef şi-a încetat activitatea la data de 17.11.2021. În opinia sa, o societate nu poate funcţiona fără un contabil şi fără alţi angajaţi care să presteze în teren conform contractelor puse la dispoziţie, vizând activităţi de construire şi demolare.

A mai arătat că, din cuprinsul documentelor depuse potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a rezultat că selecţia nu a fost efectuată de către societate în mod corespunzător, demersurile privind publicarea anunţului pentru ocuparea posturilor şi realizarea selecţiei au fost efectuate anterior vacantării funcţiilor la A.J.O.F.M. Mai exact, din procesul-verbal de selecţie din data de 18.03.2022 a rezultat că oferta a fost anunţată la A.J.O.F.M. Timiş la data de 20.10.2021 şi materializată prin adeverinţă nr. 5866/27.10.2021.

Instanţa de fond a reţinut că primul motiv de respingere a cererilor constând în nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) şi (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea şi detaşarea străinilor este vădit neîntemeiat. Totodată, a reţinut că societatea desfăşoară activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă, prin raportare la Autorizaţia de Construire nr. 653 emisă la data de 14.09.2021 emisă de Primarul Muncipiului Timişoara, depusă de societatea reclamantă, prin intermediul căreia aceasta este autorizată să execute lucrări de construire, deşi, în realitate, nu are muncitori angajaţi în acest scop.

Făcând referire la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 76/2002, recurentul-pârât a arătat că, adeverinţa eliberată de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 25/2014, se eliberează ulterior îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de textul de lege, în mod logic primul pas în ordine cronologică în cadrul diligenţelor prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 şi se raportează, aşa cum prevede legea specială, la data vacantării locurilor de muncă.

Potrivit art. 7 şi 8 din O.G. nr. 25/2014, ordinea stabilită de lege este următoarea: eliberarea adeverinţei de către Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, publicarea anunţului cu locul de muncă vacant şi emiterea procesului-verbal întocmit de angajator cu ocazia efectuării selecţiei.

Consideră că, societatea reclamantă nu poate solicita instanţei obligarea pârâţilor la emiterea avizelor, în condiţiile în care nu a respectat cerinţele legale imperative şi nici nu a depus un nou set de documente, astfel cum a fost notificată.

Recurentul-pârât a mai arătat că 9 dintre cei 16 cetăţeni străini pentru care societatea a solicitat acordarea avizelor de angajare au depus cereri la Biroul pentru Imigrări Sibiu şi au obţinut deja avize de muncă pentru o altă societate.

Actul administrativ criticat în cauză este legal, temeinic motivat, neexistând vicii de formă sau de fond care să afecteze legalitatea acestuia, instituţia pârâtă arătând care sunt obligaţiile neîndeplinite de către societate la emiterea comunicării, dând astfel posibilitatea acesteia să remedieze deficienţele sau să formuleze o apărare eficientă cu privire la acestea, pentru ca instanţa de judecată să poată efectua controlul de legalitate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului declarat de Inspectoratul General pentru Imigrări, ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererilor de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, precum şi de apărările formulate în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursurile deduse judecăţii sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Având în vedere similitudinea criticilor de nelegalitate formulate de pârâţi, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.

Prealabil analizării recursurilor, Înalta Curte constată că, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au invocat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări.

Înalta Curte apreciază că aceste critici de nelegalitate implică analiza unor norme de drept substanţial privind raportul juridic de bază dintre părţi şi prin urmare, se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Din circumstanţele concrete ale cauzei, rezultă că reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea deciziei nr. x/SITM/21.04.2022 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş şi a răspunsului nr. x/09.06.2022 emis de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin care instituţiile pârâte au refuzat să-i elibereze avizele de angajare cu privire la 16 persoane de origine vietnameză. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea acestor avize.

Prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări şi Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş, dispunând anularea actelor administrative contestate şi obligarea pârâtului Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş la eliberarea avizelor de muncă solicitate reclamantă.

Procedând la examinarea recursurilor, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile recurenţilor-pârâţi atât cu privire la soluţia primei instanţe referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, raportat la capătul de cerere vizând anularea Deciziei nr. 608819/SITM, cât şi cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante dispoziţiile art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora verificarea condiţiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) şi d)-f) se realizează de către Inspectoratul General pentru Imigrări, prin formaţiunile sale teritoriale. În acelaşi sens, în art. 28 alin. (1) din acelaşi act normativ se precizează faptul că cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detaşare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la formaţiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări în a cărei rază de competenţă îşi are sediul angajatorul/beneficiarul prestării de servicii; documentaţia necesară obţinerii avizului de angajare/detaşare poate fi depusă de orice persoană care are calitatea de reprezentant al angajatorului/beneficiarului prestării de servicii, în condiţiile legii.

Trebuie subliniat că, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală a pârâtului este determinată de aptitudinea sa de a emite acte administrative supuse controlului judecătoresc, fapt ce îi conferă capacitate administrativă şi legitimitate procesuală.

Având în vedere că Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş face parte din structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, Înalta Curte apreciază că structura centrală are calitate procesuală pentru actele emise de structurile teritoriale, nefiind vorba de autorităţi publice diferite.

În litigiul pendinte, se observă că pârâţii au fost chemaţi în judecată prin raportare la calitatea fiecăreia de emitent al actelor administrative contestate, respectiv Decizia nr. 608819/SITM emisă de pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş, pe de o parte şi răspunsul nr. 3465/DFMRS emis de Inspectoratul General pentru Imigrări, pe de altă parte.

Aşadar, participarea procesuală pasivă a Inspectoratului General pentru Imigrări este justificată şi de calitatea de emitent al răspunsului prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva deciziei anterior menţionate, cadrul procesual pasiv fiind stabilit în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, privit în ansamblu.

În concluzie, instanţa de fond a constatat în mod corect că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.G.I. este neîntemeiată, soluţie care va fi menţinută în recurs, consecutiv respingerii, ca nefondate, a criticilor formulate în acest sens de către pârâţi.

În continuare, Înalta Curte constată că problema de drept ce trebuie soluţionată prin prezentul recurs este aceea de a desluşi dacă refuzul autorităţilor pârâte de a-i acorda reclamantei avizele de angajare a 16 cetăţeni vietnamezi este justificat, prin raportare la întreaga situaţie de fapt şi la normele legale incidente în această materie.

Înalta Curte observă că refuzul de acordare a avizelor de muncă solicitate de reclamantă s-a fundamentat pe faptul că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 7 alin. (1) şi (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor în România.

Cu privire la primul motiv de respingere a cererii de acordare a avizelor de muncă, Înalta Curte reţine că angajatorul, pentru a dovedi că desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţiile pentru care solicită încadrarea în muncă a străinilor, conform art. 4 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, trebuie să depună la dosarul cauzei certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului (...) în copie şi în original, respectiv certificatul constatator din care să rezulte că nu au fost înregistrate menţiuni privind deschiderea procedurii falimentului, astfel cum prevede art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, fără ca textele legale să impună condiţii suplimentare probatorii.

Înalta Curte observă că la dosarul cauzei au fost depuse Certificatul de înregistrare Seria x nr. x şi Certificatul constatator nr. x/28.03.2022 emise de Oficiul Registrului Comerţului Timiş, din care rezultă că reclamanta are înregistrate un număr de 15 activităţi, constând în lucrări de învelitori, şarpante şi terase la construcţii; alte lucrări de finisare; lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri; lucrări de pardosire şi placare a pereţilor; lucrări de tâmplărie şi dulgherie; lucrări de ipsoserie, alte lucrări de instalaţii pentru construcţii; lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat; lucrări de instalaţii electrice; lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii; lucrări de pregătire a terenului; lucrări de demolare a construcţiilor; lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti n.c.a.; dezvoltare (promovare) imobiliară; lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, prin depunerea certificatului de înmatriculare şi constatator emise de Oficiul Registrului Comerţului care cuprind codurile CAEN ale unor activităţi compatibile cu funcţiile de formator finisor plăci, fierar betonist, dulgher, montator pereţi şi plafoane din ghips - carton pentru care societatea a solicitat încadrarea în muncă a cetăţenilor vietnamezi.

Cerinţa reţinută de pârât ca nefiind îndeplinită, respectiv obligativitatea desfăşurării efective a activităţii compatibile cu funcţiile pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinilor, nu este prevăzută expres de legiuitor în cuprinsul O.G. nr. 25/2014, astfel că nu se poate reţine legalitatea stabilirii unei astfel de obligaţii în sarcina reclamantei, de către pârât.

Un alt motiv de respingere a cererilor reclamantei privind emiterea de către pârât a avizelor de angajare în muncă, este reprezentat de reţinerea neîndeplinirii condiţiei impuse de art. 7 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, pârâţii arătând că publicarea anunţului pentru ocuparea posturilor şi realizarea selecţiei au fost efectuate anterior vacantării funcţiilor la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin raportare la data emiterii adeverinţei privind forţa de muncă disponibilă pentru locurile vacante.

Înalta Curte reţine însă că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevăd faptul că dovada îndeplinirii condiţiei speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente: organigrama angajatorului, adeverinţa cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, eliberată cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are sediul social sau profesional angajatorul, dovada publicării prin mijloace de informare în masă a unui anunţ pentru ocuparea locului de muncă vacant, precum şi copia procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecţiei realizată pentru ocuparea locului de muncă vacant.

În privinţa anunţului prin mijloace de informare în masă pentru ocuparea locului de muncă vacant, instanţa constată că textul legal precitat nu prevede, ca o condiţie expresă, ca acesta să fie anterior datei la care a fost eliberată adeverinţa cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, eliberată de A.J.O.F.M. teritorială.

În condiţiile în care din textul de lege menţionat anterior rezultă fără echivoc ce documente trebuie depuse pentru a se face dovada îndeplinirii condiţiei speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, nu poate fi reţinută interpretarea dată de pârâţi acestuia, în sensul că legiuitorul ar fi instituit vreo ordine în care ar trebui să se facă demersurile respective.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că pârâtul a reţinut în mod nelegal neîndeplinirea de către reclamantă a cerinţei impuse de art. 7 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, din cuprinsul înscrisurilor de la dosar rezultând că aceasta a depus la dosarul cauzei toate documentele impuse de legislaţia specială, respectiv organigrama angajatorului, adeverinţa cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locurile vacante eliberată de A.J.O.F.M., dovada publicării anunţului pentru ocuparea locurilor de muncă vacante în ziarul "R.", precum şi procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecţiei.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-pârât Serviciul pentru Imigrări Timiş potrivit cărora 9 dintre cei 16 cetăţeni vietnamezi s-ar fi angajat la o altă societate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt lipsite de relevanţă, având în vedere că soluţia instanţei de fond s-a raportat la situaţia existentă la momentul pronunţării acesteia.

În concluzie, faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile deduse judecăţii, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Inspectoratul General pentru Imigrări şi Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş împotriva sentinţei civile nr. 467 din data de 18 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.