Application of 90-day preclusion period for insurance claims filed directly with Guaranty Fund during bankruptcy interim period

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi parcursul cauzei în primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.08.2018 sub numărul x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei să dispună anularea Deciziei FGA nr. 16124/30.07.2018 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 4409,68 EURO, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubire pentru poliţa de asigurare nr. x, emisă de societatea B. S.A. la data de 21.10.2015, dar şi la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 4989/03.12.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea reclamantului.

1.3. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., iar prin decizia civilă nr. 3574 din data de 10.06.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, arătând că nu au fost analizate apărările detaliate de către reclamant prin răspunsul la întâmpinare aflat la dosar fond, în care acesta făcea referire la depunerea în termen a cererii de plată şi la tergiversarea soluţionării cererii sale până la declararea falimentului societăţii de asigurare. Pricina a fost înregistrată, în rejudecare, iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018*, iar ulterior, urmare admiterii declaraţiei de abţinere, pe rolul secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe, sub nr. x/2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1770 din data de 26 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii judecătoreşti menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei F.G.A. nr. 16124/30 iulie 2018, anularea actului administrativ şi obligarea pârâtului la plata sumei de 4409,68 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubire, potrivit poliţei de asigurare nr. x emisă de S.C. B.. S.A. la 21.10.2015. Totodată, recurentul a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În susţinerea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant a învederat, în esenţă, că instanţa de fond nu a respectat, în rejudecare, dispoziţiile trasate de instanţei de casare prin decizia pronunţată în primul ciclu procesual şi a omis să analizeze aspectele invocate de reclamant în răspunsul la întâmpinarea pârâtului din 29.10.2018, răspuns care a completat cererea de chemare în judecată cu alte motive de fapt şi de drept.

În acest sens, recurentul a arătat că, prin completarea cererii de chemare în judecată, a argumentat în sensul că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu cele ale alin. (1) al aceluiaşi text normativ, câtă vreme deschiderea dosarului de daună a fost solicitată direct pârâtului F.G.A., iar nu asigurătorului.

Făcând trimitere la Decizia ASF nr. 1498 din 27 iulie 2016, publicată în M.Of. nr. 586/02.08.2016, privind închiderea procedurii de redresare financiară, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii "B.." S.A., recurentul a evocat, în mod special, prevederile art. 5 alin. (2) din aceasta, potrivit cărora orice persoană care invocă un drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă între data închiderii procedurii de redresare financiară şi denunţarea contractului de asigurare, poate solicita deschiderea dosarului de daună adresată F.G.A. potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

În opinia recurentului, prevederile din actul administrativ indicat sus sunt aplicabile în cazul cererii sale de daune din 08.08.2016, câtă vreme a fost în imposibilitate să denunţe contractul de asigurare, deoarece asiguratorul - condus de pârâtul F.G.A. - nu i-a notificat starea de insolvenţă, aşa cum era obligat, denunţarea contractului de asigurare fiind, de altfel, facultativă, iar nu obligatorie.

A mai arătat recurentul că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privesc o altă ipoteză decât art. 12 alin. (1) din aceeaşi lege, mai precis pe cea în care asigurătorul - debitor al creanţei de asigurare - se afla în faliment, prevederi pe care recurentul nu le-a apreciat incidente cererii sale de daune din 08.08.2016 când faţă de asigurătorul "B.." S.A. se închisese procedura de redresare financiară.

A mai criticat recurentul şi raţionamentul instanţei de fond referitor la faptul că dosarul de daune a fost deschis de asigurător intrat în insolvenţă şi apoi preluat de pârâtul F.G.A. şi a arătat că cererea înregistrată la pârât sub nr. x din 04.07.2017, nu este o cerere de plată, în sensul formularului tipizat - Anexa 6.

Cu privire la nerespectarea procedurii de deschidere şi instrumentare a dosarului de daună de către pârât, recurentul a învederat că pârâtul a tergiversat nejustificat instrumentarea dosarului de daună pentru a evita plata poliţei de asigurare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, drept temeinică şi legală, a hotărârii recurate, arătând că aspectul potrivit căruia dosarul de daună a fost deschis de FGA, care a şi emis nota de constatare a avariilor suferite, nu ar avea nicio relevanţă, în condiţiile în care pârâtul a fost învestit cu o reală cerere de plată abia în data de 04.07.2018.

În acest context, intimatul - pârât a opinat, în esenţă, că ceea ce este relevant de stabilit, în cauza dedusă judecăţii, este momentul/data la care a început să curgă termenul de decădere de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, termen înăuntrul căruia orice persoană fizică sau juridică, care solicită plata de despăgubiri în baza unui contract de asigurare încheiat de către un asigurător faţă de care s-a deschis procedura de faliment, poate să depună cerere de plată la FGA.

Totodată, intimatul a argumentat în sensul că termenul de decădere de 90 de zile, înăuntrul căruia reclamantul putea depune cererea de plată, a început să curgă la data rămânerii definitive a sentinţei de deschidere a procedurii de faliment a asiguratorului B. S.A., decăderea constituind atât efectul, cât şi sancţiunea nerespectării termenelor procedurale legale imperative absolute, fără a exista posibilitatea repunerii părţii în acest termen.

Nu în ultimul rând, subliniind faptul că, în cazul dedus judecaţii, FGA nu a respins cererea de plată ca fiind prescris vreun drept material la acţiune, ci a constatat că reclamantul a formulat şi adresat cererea de plata după expirarea termenului de 90 de zile reglementat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, intimatul a evocat şi dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015 a ASF, ce prevăd că cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei autorităţii de supra veghere financiari de închidere a procedurii de redresare financiari, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 28 martie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente şi apărările formulate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată recurentul - reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu verificarea legalităţii Deciziei FGA nr. 16124/30.07.2018, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.) a respins cererea nr. x/04.07.2018, apreciind că aceasta a fost depusă în mod tardiv de către reclamant, cu nerespectarea termenului de 90 de zile reglementat de art. 14 din Lege nr. 213/2015, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a falimentului asigurătorului B. S.A., termen ce s-ar fi împlinit la data de 16.06.2017.

Prin sentinţa recurată, în rejudecarea cauzei după casare cu trimitere, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat legalitatea sus indicatului act administrativ, soluţie pe care Înalta Curte nu o împărtăşeşte, însă, pentru argumentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Cu titlu prealabil, se reţine că, prin decizia civilă nr. 3574 din data de 10.06.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat, în primul ciclu procesual al cauzei pendinte, că motivele invocate de recurentul - reclamant prin răspunsul la întâmpinare depus în etapa de fond se impun a fi analizate, cu atât mai mult cu cât s-a invocat împrejurarea completării, prin acest răspuns, a motivelor din cererea de chemare în judecată, completare depusă până la primul termen de judecată.

Răspunzând criticilor evocate prin recursul deferit soluţionării în prezenta etapă procesuală, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite susţinerile recurentului - reclamant referitoare la pretinsa nerespectare, de către instanţa de fond, în rejudecare, a dispoziţiilor trasate de instanţei de casare prin sus indicata decizie, întrucât, din analiza sentinţei civile nr. 1770 din 26 noiembrie 2021, rezultă că judecătorul fondului, în rejudecare, a analizat acele argumente din cuprinsul răspunsului la întâmpinare pe care le-a considerat relevante din perspectiva soluţiei pronunţate.

Pe de altă parte, Înalta Curte găseşte fondate argumentele recurentului - reclamant referitoare la greşita aplicare a legii, ce sunt, în esenţă, subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme prima instanţă a aplicat eronat, în cauză, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în detrimentul celor reglementate de art. 12 alin. (2) din acelaşi act normativ (evocate de reclamant, prin răspunsul la întâmpinare, în susţinerea tezei nelegalităţii Deciziei FGA nr. 16124/30.07.2018).

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine, că prin Decizia Consiliului A.S.F. nr. 183/2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a societăţii B. S.A., ca urmare a faptului că la data de 31 martie 2014 societatea nu îndeplinea cerinţele legale privind marja de solvabilitate disponibilă, coeficientul de lichiditate şi gradul de acoperire a rezervelor cu active admise.

Având în vedere deteriorarea situaţiei financiare a societăţii B. S.A. şi poziţia acesteia în piaţa de asigurări din România, prin Decizia A.S.F. nr. 198/2016 s-a dispus aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 246/2015 şi s-a desemnat administrator temporar Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pentru ca prin Decizia A.S.F. nr. 603/2016 să se dispună înlocuirea organului de conducere al societăţii B. S.A. cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în vederea protejării intereselor creditorilor de asigurări.

Totodată, prin Decizia ASF nr. 1498 din data de 27 iulie 2016, publicată în M. Of. nr. 586 din 2 august 2016, s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a societăţii B. S.A. şi constatarea stării de insolvenţă a acesteia, dispunându-se, totodată, formularea solicitării de intrare în procedura de faliment, conform prevederilor art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 503/2004 şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii.

Conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 503/2004 (în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei ASF nr. 1498 din data de 27 iulie 2016):

"în cazul retragerii autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare/reasigurare şi a solicitării intrării în procedura falimentului, se naşte, la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare, dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare".

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 13 din Norma ASF nr. 16/2015 (în vigoare la data relevantă cauzei), conform cărora:

"Între data închiderii procedurii de redresare financiară şi data denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă poate solicita deschiderea dosarului de daună. Această solicitare se face prin completarea Cererii deschidere dosar daună, prevăzută în anexa nr. 3, denumită în continuare Cerere, şi transmiterea acesteia Fondului."

În considerarea acestor texte normative, prin art. 5 alin. (3) al Deciziei ASF nr. 1498 din data de 27 iulie 2016 s-a statuat în sensul că:

"Orice persoană care invocă un drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor."

Totodată, prin art. 6 alin. (1) din Decizia ASF nr. 1498/2016, în considerarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 şi a Deciziei A.S.F. nr. 603/2016, s-a prelungit durata mandatului administratorului temporar FGA.

Faţă de asigurătorul B. S.A. deschiderea procedurii de faliment s-a realizat prin Hotărârea intermediara nr. 132, pronunţată în data de 16.02.2017, în dosarul nr. x/2016, de către Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, definitivă la data de 17.03.2017.

Între momentul închiderii procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare şi momentul deschiderii procedurii falimentului faţă de asigurătorul sus indicat, a avut loc, la data de 08.08.2016, evenimentul rutier produs din culpa conducătorului autoturismului cu numărul de înmatriculare nr. B99WFN, în urma căruia a rezultat avarierea acestui autoturism, ce, la data evenimentului, era asigurat CASCO, potrivit poliţei nr. x din data de 21.10.2015, emisă de societatea B. S.A., cu valabilitate pentru perioada 25.10.2015 - 24.10.2016.

Prin cererea adresată de recurentul - reclamant, prin reprezentant, direct pârâtului FGA şi care a fost înregistrată de FGA sub nr. x din data de 08.08.2016, recurentul - reclamant a solicitat deschiderea dosarului de daună. Niciuna dintre părţi nu a susţinut că ar fi operat o denunţare a contractului de asigurare CASCO nr. x din data de 21.10.2015 anterior sau ulterior depunerii cererii de deschidere a dosarului de daună, iar intimatul - pârâtul nici nu a afirmat şi nici nu a probat că ar fi soluţionat cererea nr. x/08.08.2016.

Pe cale de consecinţă, particularitatea situaţiei de fapt incidentă în cauza pendinte este cea a unei cereri de deschidere a dosarului de daună înregistrată la pârâtul F.G.A. (nu la asigurător) în perioada dintre data închiderii procedurii de redresare financiară şi data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

Conform prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015 (forma normativă în vigoare la data formulării cererii sus indicate):

"(1)Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.

(2) În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună şi avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 (în forma normativă incidentă la data relevantă cauzei) prevăd că:

"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că, urmare interpretării coroborate a prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015, prevederilor art. 22 din Legea nr. 503/2004 şi prevederilor art. 13 din Norma ASF nr. 16/2015, nu poate fi ignorat faptul că depunerea cererii de deschidere a dosarului de daună la pârâtul F.G.A. (iar nu la asigurător), în contextul descris în paragrafele anterioare, reprezintă o manifestarea de voinţă a titularului cererii de a invoca un drept de creanţă, ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare.

Or, a impune unui titular al unei cereri de deschidere a dosarului de daună, ce, în condiţiile art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015, a fost adresată şi înregistrată direct de F.G.A. în perioada ulterioară închiderii procedurii de redresare financiară dar anterioară deschiderii procedurii falimentului şi care nu a fost soluţionată de F.G.A., obligaţia de a depune, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, o nouă cerere, prin invocarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015, reprezintă o interpretare excesiv de formalistă a prevederilor normative sus indicate, ce le îndepărtează de la finalitatea urmărită de legiuitor.

Deşi este adevărat că prevederile art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 reglementează existenta unui formular diferit -Anexa 6 a Normei - intitulat "Cererea de plată" ce, de asemenea, se poate depune începând cu data publicării deciziei ASF de închidere a procedurii de redresare financiară şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, aceste prevederi ale normei secundare nu pot lipsi de eficienţă procedura declanşată prin formularea cererii reglementate de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 22 din Legea nr. 503/2004, într-o manieră care să priveze titularul acesteia de însăşi finalitatea urmărită, care este valorificarea dreptului de creanţă.

În contextul descris anterior, Înalta Curte consideră că, în situaţia particulară incidentă cauzei pendinte, nu cererea recurentului - reclamant nr. 22987/04.07.2018 reprezintă primul demers prin care acesta a urmărit solicitarea plăţii unei creanţe de asigurare pe care acesta a apreciat că ar deţine-o în considerarea producerii evenimentului rutier din data de 08.08.2016, ci cererea înregistrată de FGA sub nr. x/08.08.2016.

Or, cum această cerere a fost formulată anterior epuizării termenului de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului B. S.A. (ce s-a împlinit la data de 17.06.2016), Deciziei FGA nr. 16124/30.07.2018, prin care intimatul - pârât a soluţionat solicitarea reclamantului de achitare a creanţei de asigurare sus indicate, în sensul respingerii sale ca tardiv formulată, raportându-se exclusiv la cererea nr. x/04.07.2018, fără a fi valorificate şi efectele cererii nr. x/08.08.2016, reprezintă un act administrativ a cărui prezumţie de legalitate a fost răsturnată, astfel încât hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 213/2015 indicate în paragrafele anterioare.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cererea recurentului - reclamant de obligare a intimatului FGA la plata directă a sumei de 4409,68 EURO, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubire pentru poliţa de asigurare nr. x emisă de societatea B. S.A. la data de 21.10.2015, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de recurent doar pe considerentul tardivităţii formulării acesteia, fără a se face nicio referire la temeinicia/dovedirea pretenţiilor sau la corectitudinea calculării sumelor solicitate, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate obliga autoritatea numai la soluţionarea cererii, iar nu şi la plata sumelor pretinse.

Din verificarea deciziei atacate, nu rezultă că cererea reclamantului ar fi fost analizată pe fond de către Comisia specială din cadrul FGA, iar respingerea cererii ca tardiv formulată impune soluţia de obligare a intimatului la reanalizarea cererii de plată cu depăşirea chestiunii referitoare la neformularea în termen a acesteia.

A proceda în sensul invocat de recurentul - reclamant şi a obliga direct intimatul - pârâtul la plata sumelor pretinse sau la emiterea unui act administrativ de plată, ar însemna că instanţa ar interveni în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua, pe fond, cererea de plată, inclusiv cu privire la aspectul îndreptăţirii reclamantului la a fi despăgubit. Câtă vreme autoritatea publică nu a procedat la o examinare pe fond a cererii, instanţa nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurentul - reclamant a condiţiilor prevăzute de lege. Prin urmare, sunt neîntemeiate pretenţiile recurentului de obligare directă a intimatului - pârât la plata sumelor pretinse, motiv pentru care singura soluţie legală este cea a obligării intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii prin care să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamant.

În raport de aceste argumente, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. şi va casa sentinţa civilă nr. 1770 din data de 26 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, iar, în rejudecare, va admite în parte cererea recurentului - reclamant, va anula Decizia nr. 16124/30.07.2018, emisă de pârât şi va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze cererea de plată formulată de reclamant.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată aferente etapelor de judecată ale fondului şi recursului, formulată de recurentul A., instanţa de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite şi va dispune obligarea intimatului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către recurent a sumei de 750 RON. Aceste cheltuieli reprezintă: taxă judiciară de timbru în cuantum de 350 RON achitată de reclamant în faza de judecată a fondului (conform dovezii de la dosarului nr. x/2018, format pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în primul ciclu procesual), taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON achitată în recursul aferent primului ciclu procesual (conform dovezilor de la filele x ale dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi taxă de timbru în cuantum de 200 RON achitată în recursul aferent soluţionării prezentei etape procesuale (conform dovezii de la dosarului pendinte).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1770 din data de 26 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează Decizia nr. 16124/30.07.2018, emisă de pârât şi obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze cererea de plată formulată de reclamant.

Obligă intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către recurentul A. a sumei de 750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.