Police chief's suspension bid rejected for no legal interest after criminal placement mooted challenge; minister's standing upheld.

Şedinţa publică din data de 31 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 29.09.2022 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Directorul General al Direcţiei Generale de Protecţie Internă, Directorul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Direcţia Generală de Protecţie Internă, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectorul General al Poliţiei Române, Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, suspendarea executării Ordinului MAI nr. II/1882/02.09.2022, prin care s-a constatat eliberarea sa din funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi punerea la dispoziţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj pe o perioadă de 6 luni; suspendarea executării deciziei de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin conducătorul unităţii; suspendarea executării Deciziei de avizare negativă privind accesul la informaţii clasificate secret de stat/avizului negativ emise de Direcţia Generală de Protecţie Internă; suspendarea executării Deciziei de avizare negativă privind accesul la informaţii clasificate secret de stat/avizului negativ emise de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile instanţei de fond

2.1. Prin încheierea de şedinţă din data de 31 octombrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a reţinut că, din actele cauzei, nu rezultă că ar trebui să aibă calitate procesuală pasivă conducătorii instituţiilor, în schimb ordinul atacat apare ca fiind emis de ministrul afacerilor interne, care, în atare condiţii are calitate procesuală pasivă, fiind emitentul actului a cărui suspendare se solicită. Totodată, prima instanţă a apreciat că şi Ministerul Afacerilor Interne are calitate procesuală pasivă în litigiul pendinte, dat fiind că are personalitate juridică şi s-au solicitat şi cheltuieli de judecată.

În concluzie, instanţa de fond a reţinut calitatea procesuală pasivă pentru Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Generală de Protecţie Internă, ORNIS şi Inspectoratul General al Politiei Romane, având în vedere modalitatea în care este formulată acţiunea. Referitor la excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei de interes, instanţa de fond a apreciat că, întrucât acestea sunt strâns legate de condiţia pagubei iminente ce trebuie verificată într-o cerere privind suspendarea actului administrativ, se impune analiza acestora odată cu fondul cererii.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a respins celelalte cereri în probaţiune, apreciind că există suficiente înscrisuri la dosar pentru justa soluţionare a cauzei şi, reţinând că nu au fost formulate alte cereri şi nu au fost invocate alte excepţii, a declarat închisă cercetarea judecătorească, a deschis dezbaterile şi, urmare acordării cuvântului în susţinerea poziţiilor procesuale, a reţinut cauza în pronunţare pe excepţiile invocate şi, în subsidiar, pe fondul cererii, amânând pronunţarea la data de 7 noiembrie 2022.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., comisar şef de poliţie, în contradictoriu cu Director General al Direcţiei Generale de Protecţie Internă, Directorul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi Inspectorul General al Poliţiei Române, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, prima instanţă a respins excepţia rămânerii fără obiect şi a admis excepţia lipsei de interes, respingând ca lipsită de interes cererea de suspendare formulată de reclamantul A., comisar şef de poliţie în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne, Direcţia Generală de Protecţie Internă, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs principal reclamantul A. şi recurs incident pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B., acesta din urmă declarând recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 31 octombrie 2022.

3.1. Prin recursul formulat, invocând incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul - reclamant A. a solicitat casarea sentinţei civile nr. 296 din data de 07.11.2022 şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei, în sensul respingerii excepţiei lipsei de interes şi, consecutiv, admiterii cererii privind suspendarea executării următoarelor acte administrative, până la pronunţarea instanţei de fond: (1) suspendarea executării OMAI nr. II/1882/02.0.9.2022, prin care s-a constatat eliberarea reclamantului din funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi punerea sa la dispoziţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj pe o perioadă de 6 luni; (2) suspendarea executării deciziei de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, emisă de IGPR, prin conducătorul unităţii; (3) suspendarea executării Deciziei de avizare negativă privind accesul la informaţii clasificate secret de stat/avizului negativ emise de DGPI; (4) suspendarea executării Deciziei de avizare negativă privind accesul la informaţii clasificate secret de stat/avizului negativ emise de ORNISS.

Urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a soluţiei primei instanţe, recurentul - reclamant a argumentat în sensul că se impune a se face o distincţie între noţiunea de interes, în accepţiunea art. 33-34 C. proc. civ., şi cea de interes în contextul Legii nr. 554/2004, prin raportare la definiţiile din art. 2 alin. (1) lit. a) şi p) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, recurentul- reclamant a apreciat că se impune o diferenţiere între condiţia interesului în exercitarea acţiunii şi efectul unei eventuale suspendări a executării actului administrativ, chestiune pusă în discuţia părţilor din perspectiva invocării unor circumstanţe ulterioare şi independente de actul administrativ a cărui suspendare se solicită. În opinia sa, efectele Dispoziţiei nr. 812/2022 ar putea fi analizate în contextul verificării îndeplinirii condiţiei pagubei iminente, nu ca o condiţie a interesului în soluţionarea cererii de suspendare.

A mai arătat recurentul că, atât timp cât reclamantul are calitatea de persoană vătămată prin actul administrativ atacat, acesta justifică interes în formularea cererii de suspendare, o altă interpretare fiind de natură a suprima/îngrădi dreptul de acces la justiţie, având în vedere termenul extinctiv de 6 luni în care trebuie soluţionată situaţia sa.

S-a mai subliniat, în cererea de recurs, că, prin cererea introductivă de instanţă, paguba iminentă şi implicit şi interesul în formularea cererii de recurs, au fost argumentate pe trei paliere diferite: iminenţa încetării raporturilor de serviciu, pierderile patrimoniale suferite de reclamant şi perturbarea gravă a activităţii IPJ Cluj.

În ceea ce priveşte argumentele referitoare la iminenţa încetării raporturilor de serviciu, făcând trimitere la prevederile art. 2721, alin. (1), lit. d), art. 2222 lit. a), art. 2723 şi art. 69 din Legea nr. 360/2002, recurentul - reclamant a arătat că paguba iminentă nu este generată exclusiv de emiterea Ordinului MAI privind eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţie, ci şi de emiterea deciziei de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, analizată ut singuli, iar relevante pentru aprecierea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente sunt şi motivele de fapt şi de drept în baza cărora s-a dispus punerea la dispoziţie.

În raport de aceste aspecte, recurentul- reclamant a subliniat că interesul, în sensul de folos practic, urmărit prin cererea de suspendare formulată era inclusiv acela de preîntâmpinare a încetării raporturilor de serviciu.

A mai arătat recurentul că, în timp ce pentru ipotezele de punere la dispoziţie reglementate de art. 2721, alin. (1), prin raportare la dispoziţiile art. 2722, lit. a), situaţia poliţistului se soluţionează în termen de 6 luni de la data punerii la dispoziţie (cu posibilitatea prelungirii pentru încă 6 luni, prin Ordin al ministrului), pentru ipoteza de punere la dispoziţie reglementată de art. 2721, alin. (2), situaţia poliţistului se soluţionează atunci când se dispune clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal. Or, se observă că, în timp ce în cazul punerii la dispoziţie pentru retragerea autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate situaţia trebuie soluţionată într-un termen de maxim 6 luni, în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale, situaţia poliţistului se soluţionează abia la momentul la care se finalizează urmărirea penală, prin una dintre soluţiile enumerate în mod expres de lege.

Date fiind dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 360/2002, recurentul a apreciat că, în cazul în care, în termenul de 6 luni, cel mult un an, nu se soluţionează situaţia poliţistului prin numirea lui într-o altă funcţie, se poate dispune încetarea raporturilor de serviciu. Or, recurentul - reclamant a arătat că, la nivelul IPJ, nu există posturi vacante aferente exercitării calităţii de poliţist care să nu presupună deţinerea unei autorizaţii de acces la informaţii clasificate.

A mai învederat recurentul că, în cauza pendinte, nu ar fi vorba doar despre pierderea venitului din muncă, ci de o vătămare a însuşi dreptului la muncă. Făcând trimitere la obligaţiile financiare ce îi incumbă, recurentul - reclamant a învederat că trebuie să achite lunar cca. 3000 RON cheltuieli reprezentând rate de credit, pensie de întreţinere şi prime de asigurare, sumă ce ar reprezenta cca. 60% din veniturile totale lunare ale acestuia, la care se adaugă şi cheltuielile de întreţinere curente şi faptul că mai are în întreţinere şi un al doilea copil.

Recurentul - reclamant a mai arătat că atât timp cât actul juridic nu a ieşit din realitatea juridică, trebuie acceptat că acesta produce în continuare efecte, fiind posibilă, în continuare, încetarea raporturilor de serviciu la finalul celor 6 luni (cel mult 1 an), ca urmare a faptului că situaţia sa nu a fost soluţionată.

De asemenea, a apreciat că nu poate fi acceptată ipoteza potrivit căreia odată cu emiterea unui act administrativ ulterior - dispoziţia şefului IPJ nr. 812/16.09.2022- ar înceta efectele actului administrativ anterior, respectiv efectele OMAI nr. II/1882/02.09.2022. În opinia recurentului - reclamant cele două acte administrative au temeiuri juridice diferite, cauze diferite, durată în timp diferită, producând efecte juridice în paralel.

De asemenea, recurentul - reclamant a argumentat în sensul că nu ar putea fi acceptă ipoteza prin care un ordin al ministrului MAI să fie invalidat printr-o dispoziţie a şefului IPJ, în condiţiile în care acesta din urmă se află într-un raport de subordonare faţă de cel dintâi. În opinia recurentului, acest aspect ar presupune o invalidare a principiului subordonării ierarhice în exercitarea unei funcţii publice, recunoscut de Codul administrativ.

3.2. În cauză a formulat recurs incident pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B., prin care, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea încheierii de şedinţă din data de 31 octombrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a respingerii acţiunii ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

În susţinerea căii de atac promovate, recurentul - pârât a învederat că măsurile dispuse de prima instanţă prin încheierea din data de 31 octombrie 2022 şi sentinţa civilă nr. 296/07.11.2022 sunt nelegale, fiind bazate pe o incorectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în materia contenciosului administrativ cu privire la noţiunile de "autoritate publică" şi "demnitate publică".

A arătat recurentul - pârât că, faţă de prevederile art. 36 C. proc. civ. raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, într-un litigiu de contencios administrativ calitatea procesual pasivă aparţine emitentului actului administrativ contestat, respectiv autorităţii publice care a acţionat în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public legitim iar nu conducătorului autorităţii/instituţiei, statului sau unităţii administrativ teritoriale. Recurentul - pârât a menţionat că, pentru definirea autorităţii publice, legiuitorul a optat pentru identificarea a două criterii: competenţa administrativă înţeleasă în sensul sumei atribuţiilor conferite unei entităţi în organizarea executării legilor şi executarea lor în concret pentru îndeplinirea/satisfacerea interesului public şi regimul de putere publică în care acţionează entitatea respectivă, regim care o plasează pe o poziţie exorbitantă faţă de particulari.

Recurentului - reclamant a subliniat că logica mecanismului juridic aplicabil contenciosului administrativ derivă din prevederea constituţională a art. 52 care statuează, la acest nivel, dreptul persoanei vătămate de o "autoritate publică" precum şi din faptul că ceea ce se verifică într-un astfel de litigiu este manifestarea de voinţă (în forma sa tipică sau asimilată) a organului înzestrat cu o anumită competenţă administrativă (constând în suma de atribuţii conferite unei entităţi în organizarea executării şi executarea în concret a legii pentru îndeplinirea interesului public) şi care acţionează în regim de putere publică.

Făcând trimitere la art. 5 lit. k) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, recurentul - pârât a arătat că, prin autoritate publică, se înţelege organ de stat sau al unităţii administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, iar potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2009, autorităţile administraţiei publice centrale sunt: Guvernul, ministerele, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, autorităţile administrative autonome. De asemenea, recurentul - pârât a evocat şi dispoziţiile art. 52 din acelaşi act normativ, care prevăd că:

"Ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de interes stabilite de Guvern", iar conform art. 55 din acelaşi cod:

"Ministrul exercită conducerea ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie."

În raport de aceste aspecte, recurentul - pârât a precizat că ministrul ocupă o funcţie de demnitate publică, nefiind el însuşi autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. Ministrul este doar persoana care a semnat actul contestat în speţă, iar nu autoritatea publică emitentă a actului, care poate sta în justiţie independent de demnitarul aflat la conducerea sa, aceasta fiind Ministerul Afacerilor Interne.

Totodată, recurentul a evocat prevederile O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, care prevede în cuprinsul art. 1 alin. (1) că Ministerul Afacerilor Interne este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti. Ca atare, în opinia recurentului - pârât, în accepţiunea legii contenciosului administrativ, ministerul şi nu ministrul este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care îşi exercită atribuţiile stabilite prin legi şi prin alte acte normative în sfera lui de activitate. Ministrul, în calitate de conducător al autorităţii publice, este acea persoană care are capacitatea şi obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare ce stau la baza emiterii actului administrativ şi fără de care acesta nu poate fi emis, chiar prin semnarea actului, însă aceste prerogative nu îi conferă ministrului calitatea de autoritate publică unipersonală, emitentă a actului administrativ. Ministrul nu este o autoritate publică centrală ci doar asigură conducerea şi reprezentarea autorităţii publice centrale (minister). Ministrul este un demnitar (art. 5 lit. v) din O.U.G. nr. 57/2019 - persoană care exercită funcţii de demnitate publică în temeiul unui mandat, potrivit Constituţiei, potrivit prezentului cod şi altor acte normative), iar nu autoritate publică.

Făcând trimitere la practica instanţelor de judecată, recurentul - pârât a concluzionat că, în prezenta cauză, calitatea procesuală nu poate aparţine decât Ministerului Afacerilor Interne şi nu Ministrului.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, recurentul - pârât Ministrul Afacerilor Interne - B. a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul - reclamant ca nefondat şi menţinerea, drept temeinică şi legală, a sentinţei atacate, în limitele ce nu privesc propriul recurs, învederând, în esenţă, că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod corect normele de drept material incidente cauzei în privinţă aspectelor criticate de recurentul - reclamant.

4.2. În cauză a depus întâmpinare şi intimatul - pârât Ministerul Afacerilor Interne, care a solicitat, la rându-i, respingerea recursului recurentului - reclamant, ca nefondat, argumentând în sensul unei corecte identificări, de către instanţa de fond, a incidenţei, în cauză, a excepţiei lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de suspendare a actelor administrative reprezentate de Ordinul MAI nr. 11/1882/02.09.2022, decizia de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate emisă de IGPR, Decizia de avizare negativă privind accesul la informaţii clasificate secret de stat/avizului negativ emise de DGPI şi Decizia de avizare negativă privind accesul la informaţii clasificate secret de stat emise de ORNISS.

4.3. Prin apărările formulate în cauză, intimatul - pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul - reclamant A., apreciind că argumentele expuse în memoriul de recurs nu se încadrează în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea sus indicatului recurs ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, drept temeinică şi legală.

4.4. Formulând apărări în recurs, Direcţia Generală de Protecţie Internă a invocat autoritatea de lucru judecat a soluţiei instanţei de fond cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a directorului general al Direcţiei, nulitatea recursului declarat de recurentul - reclamant A., apreciind că această cale de atac nu a fost motivată în parametrii permişi de prevederile art. 488 C. proc. civ., iar pe fondul recursului promovat de recurentul - reclamant, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

4.5. La rândul său, depunând întâmpinare în recurs, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul - reclamant A., ca nefondat, învederând, în esenţă, că niciunul dintre argumentele evocate de recurentul - reclamant în susţinerea interesului său în suspendarea executării actelor administrative şi a iminenţei producerii unei pagube, nu se impun a fi reţinute de instanţa de control judiciar.

4.6. Nu în ultimul rând, în cauză a formulat întâmpinare şi Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Benone Matei, prin care a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei atacate cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 3 martie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căilor de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident declarat de pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 31 octombrie 2022 şi împotriva sentinţei civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

A. Examinând recursul principal promovat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că un prim motiv de casare invocat de recurentul-reclamant este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin calea de atac tinzându-se la evocarea unei pretinse încălcări a prevederilor art. 6 din Convenţia EDO şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză. Instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ. şi arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate. Cât priveşte criticile referitoare la greşita interpretare şi aplicare a legii la stabilirea situaţiei juridice în cauză, ele vor fi avute în vedere cu ocazia examinării motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În cauză sunt incidente şi argumentele expuse în jurisprudenţa CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României), potrivit cărora:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe cuprinde argumente pe care şi-a fundamentat judecătorul fondului soluţia pronunţată, argumentele furnizate nefiind nici străine de natura cauzei şi nici contradictorii. Din această din urmă perspectivă, Înalta Curte apreciază că între argumentele evocate de prima instanţă în justificarea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei de obiect a cauzei şi cele exhibate în justificarea celei de admitere a excepţiei lipsei de interes nu există contradicţii, câtă vreme fiecare dintre aceste excepţii a implicat analiza unei valenţe distincte a efectelor pe care punerea la dispoziţie a recurentului - reclamant în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, prin dispoziţia Şefului IPF Cluj nr. 812/16.09.2022, le produce.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, ce nu este străină de natura cauzei şi care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, nefondate sunt şi criticile subsumate de recurentul - reclamant cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia primei instanţe, de admitere a excepţiei lipsei de interes şi de respingere, ca lipsită de interes, a cererii de suspendare formulată de reclamantul A., reflectând o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine, contrar celor evocate de recurent, că inclusiv în materia contenciosului administrativ, partea care exercită acţiunile reglementate de Legea nr. 554/2004 (printre care se numără şi cea prevăzută de art. 14 din acest ct normativ) trebuie să justifice un interes într-o atare exercitare, în sensul art. 32 alin. (1) şi art. 33 C. proc. civ. (după cum corect a reţinut şi prima instanţă).

Faptul că noţiunea de "interes" în sens procesual trebuie circumscrisă celei de "vătămare", în sensul Legii nr. 554/2004, nu poate fi interpretat în modul propus de recurentul - reclamant în argumentele prin care acesta tinde să afirme că nu ar mai incumba instanţei de contencios administrativ, în virtutea art. 2 alin. (1) lit. a) şi p) din Legea nr. 554/2004, obligaţia de a analiza dacă, precum în cauza pendinte, suspendarea actelor poate aduce, prin rezultatul său, un beneficiu concret părţii care a introdus acţiunea. Interesul de a exercita acţiunea constituie, chiar şi în acest context, condiţia esenţială şi primordială a oricărei acţiuni în justiţie, iar pentru a pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze beneficiul pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Interesul, înţeles ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, are în vedere justificarea de a invoca şi a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic, factual sau juridic (în sensul unor repercusiuni pozitive asupra drepturilor şi obligaţiilor legale ale reclamantului) ce trebuie constatat de instanţă, în mod nemijlocit, in concreto, ţinând seama de circumstanţele proprii, specifice obiectului dedus judecăţii.

Raportat la aceste aspecte, Înalta Curte reţine că modul în care prima instanţă a verificat dacă reclamantul, persoană fizică de drept privat, justifică un interes pentru a obţine suspendarea actelor vizate de cererea de chemare în judecată, a fost unul corect, câtă vreme un astfel de interes presupune ca suspendarea actelor să poată avea, în sine, consecinţe juridice şi ca acţiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu concret părţii care a introdus-o.

Acţiunea reclamantului priveşte suspendarea excutării Ordinului MAI nr. II/1882/02.09.2022, deciziei de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), deciziei de avizare negativă privind accesul la informaţii clasificate secret de stat/avizului negativ emise de Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) şi deciziei de avizare negativă privind accesul la informaţii clasificate secret de stat emisă de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/1882/02.09.2022, reclamantul a fost eliberat din funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi pus la dispoziţia unităţii de poliţie pe o perioadă de 6 luni, urmare a neacordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. La emiterea acestui ordin, au fost avute în vedere, între altele, dispoziţiile art. 2721 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului conform cărora:

"Poliţistul este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie, în vederea numirii într-o funcţie prin aplicarea prevederilor art. 2731, în următoarele situaţii:(...) d) când nu sunt acordate sau când sunt retrase de către autorităţile competente avizele, autorizaţiile sau atestările necesare exercitării funcţiei; (...)Punerea la dispoziţie în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), d) şi e) şi alin. (2) se constată la data luării la cunoştinţă a respectivelor situaţii."

Ulterior acestui moment, în data de 16.09.2022, prin Dispoziţia inspectorului şef al IPJ Cluj nr. 812/16.09.2022, reclamantul a fost pus la dispoziţia unităţii de poliţie în temeiul art. 2721 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, urmare punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta, în dosarul penal nr. x/2020

Înalta Curte reţine că, în cazul punerii la dispoziţie pentru retragerea autorizaţiei de acces la informaţiile clasificate, conform art. 27 alin. (22) lit. a) din Legea nr. 360/2002, situaţia celui vizat de această punere la dispoziţie trebuie soluţionată într-un termen de 6 luni, care poate fi prelungit cu încă 6 luni, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, în vreme ce, în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale, situaţia celui vizat de punerea la dispoziţie reglementată de art. 2721 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 se soluţionează în momentul în care se finalizează urmărirea penală.

Or, atâta vreme cât este pusă în mişcare acţiunea penală, suspendarea executării actelor vizate de cererea de chemare în judecată nu va avea drept efect înlăturarea punerii la dispoziţie (ce este, în esenţă, beneficiul concret urmărit de reclamant).

Interesul trebuie să fie născut şi actual, în sensul că el trebuie să existe atât la momentul introducerii acţiunii, cât şi în continuare, până la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti. Atributul actualităţii interesului vizează, în esenţă, şi ipoteza posibilităţii apariţiei unor circumstanţe ulterioare şi extrinseci actelor vizate de cererea de chemare în judecată, de natură a afecta actualitatea interesului, iar în această categorie intră inclusiv emiterea unor acte precum Dispoziţia inspectorului şef al IPJ Cluj nr. 812/16.09.2022 .

Înalta Curte mai reţine că, în cuprinsul sus indicatei dispoziţii, se menţioneză, în mod expres, faptul că a încetat situaţia privind punerea la dispoziţie a reclamantului în baza prevederilor art. 2721 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 (dispusă prin Ordinul MAI nr. II/1882/02.09.2022). Instanţa de control judiciar subliniază că, în cauza pendinte, nu a fost învestită cu verificarea legalităţii Dispoziţiei inspectorului şef al IPJ Cluj nr. 812/16.09.2022, iar prin argumentele sale referitoare la faptul că nu s-ar putea accepta ipoteza prin care un ordin al ministrului MAI ar putea fi invalidat printr-o dispoziţie a şefului IPJ, recurentul - reclamant tinde tocmai la punerea în discuţie a acestei legalităţi. Câtă vreme Dispoziţia inspectorului şef al IPJ Cluj nr. 812/16.09.2022 reprezintă un act administrativ a cărui legalitate nu a fost infirmată, în raport de limitele învestirii în cauza pendinte, instanţa de control judiciar nu poate ignora faptul că prin aceasta s-a statuat expres în sensul încetării situaţiei privind punerea la dispoziţie dispuse anterior (în temeiul art. 2721 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002).

Înalta Curte subliniază că, prin demersul judiciar pendinte, întemeiat pe prevederile art. 14 C. proc. civ., ceea ce se urmăreşte este temporizarea efectelor pe care actele ce fac obiectul cererii de chemare în judecată le produc, iar nu însăşi legalitatea acestora (ce poate fi verificată exclusiv de către instanţa învestită cu acţiunea de fond).

Or, ceea ce se verifică, în prezenta cauză, din perspectiva interesului este dacă temporizarea în discuţie poate să genereze efectele urmărite de reclamant, iar, pentru considerentele expuse mai sus, acestea nu pot fi generate.

Recurentul - reclamant a mai afirma că interesul său în promovarea cererii de suspendare ar deriva din iminenţa încetării raporturilor de serviciu, pierderile patrimoniale şi perturbarea activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Cluj.

Înalta Curte reţine că punerea la dispoziţie nu are drept efect direct încetarea raporturilor de muncă, întrucât, potrivit prevederilor art. 27 indice 31 din Legea nr. 360/2002, poliţistului i se prezintă funcţiile vacante în ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1), care vizează numirea atât în funcţia ocupată anterior, corespunzătoare postului ocupat, dacă este vacant, cât şi o funcţie similară, în unitatea din care face parte, o funcţie similară, în altă unitate, o funcţie prevăzută cu un coeficient egal sau inferior celei ocupate anterior, în unitatea din care face parte, o funcţie prevăzută cu un coeficient egal sau inferior celei ocupate anterior, în altă unitate, o funcţie inferioară gradului profesional deţinut, în unitatea din care face parte sau o funcţie inferioară gradului profesional deţinut, în altă unitate.

Astfel, prezumtiva lipsă a unor posturi vacante la nivelul IPJ Cluj nu reprezintă un argument suficient în susţinerea tezei iminenţei încetării raporturilor de muncă şi a interesului în promovarea acţiunii de faţă.

De esenţă este faptul că, după cum s-a arătat şi mai sus, suspendarea executării Ordinului MAI nr. II/1882/02.09.2022, a deciziei de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate emisă IGPR, a deciziei de avizare negativă privind accesul la informaţii clasificate secret de stat/avizului negativ emisă de DGPI şi a deciziei de avizare negativă privind accesul la informaţii clasificate secret de stat emisă de ORNISS, analizate cumulat sau ut singuli, nu vor avea drept efect înlăturarea stării de punere la dispoziţie a reclamantului, dată fiind punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa.

De asemenea, temporizarea efectelor sus indicatelor acte, nu va avea niciun efect asupra veniturilor recurentului - reclamant, în sensul că acesta ar rămâne, în continuare, pus la dispoziţie. De altfel, nu se poate afirma că recurentul - reclamant ar fi lipsit, prin punerea la dispoziţie, de unica sursă de venit, întrucât, potrivit prevederilor art. 27 indice 23 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, poliţistul pus la dispoziţie beneficiază de drepturile băneşti prevăzute de legislaţia privind salarizarea poliţiştilor aflaţi în această situaţie, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege. Totodată, potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) ale art. 27 indice 23 din Legea nr. 360/2002 pe perioada punerii la dispoziţie, poliţistul îndeplineşte acele sarcini şi atribuţii stabilite în scris de şeful unităţii, neputându-se reţine nici o îngrădire a dreptului la muncă.

Cât priveşte argumentul referitor la perturbarea gravă a activităţii IPJ Cluj, acesta nu poate fi valorificat întrucât, în cauză, nu au fost evidenţiate aspecte apte a justifica o atare perturbare.

În concluzie, hotărârea recurată este apărată, din perspectiva chestiunilor invocate de recurentul - reclamant A., de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., motiv pentru care se impune respingerea recursului recurentului - reclamant ca nefondat.

B. În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 31 octombrie 2022 şi împotriva sentinţei civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte îl găseşte, de asemenea, nefondat, pentru următoarele argumente:

În esenţă, prin calea de atac exercitată, invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B. critică soluţia dată în hotărârile recurate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului - pârât, excepţie pe care instanţa de fond a respins-o.

Argumentele recurentului - pârât sunt, însă, nefondate, soluţia primei instanţe fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, câtă vreme, potrivit art. 1 lit. a) din Anexa nr. 11 la Ordinul MAI nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, competenţa emiterii actelor administrative privind numirea în funcţie, modificarea şi suspendarea raportului de serviciu al poliţistului, cu excepţia situaţiilor în care prin lege se stabileşte altfel, revine: a) ministrului afacerilor interne, pentru:1. şefii unităţilor aparatului central al MAI şi adjuncţii acestora; 2. şefii unităţilor aflate în subordinea/în cadrul MAI şi adjuncţii acestora; 3. şefii unităţilor subordonate unor unităţi ale aparatului central al MAI; 4. Abrogat(ă); 5. personalul transferat, delegat sau detaşat în afara MAI indiferent dacă aceasta din urmă se realizează sau nu prin numirea pe o funcţie prevăzută în Statul anexă "M".

Ordinul MAI nr. 140/2016 a fost emis, printre altele, în aplicarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare şi a Hotărârii Guvernului nr. 510/1998 privind aprobarea Metodologiei-cadru pentru gestionarea resurselor umane în administraţia publică centrală.

Prin Ordinul MAI nr. II/1882/02.09.2022, s-a constatat eliberarea recurentului reclamant din funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi punerea sa la dispoziţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj pe o perioadă de 6 luni, iar punerea la dispoziţie este, conform art. 271 lit. g) din Legea nr. 360/2002, una dintre formele de modificare a raportului de serviciu al poliţistului.

Pe cale de consecinţă, date fiind prevederile speciale ale actelor normative sus indicate şi obiectul Ordinului MAI nr. II/1882/02.09.2022, Înalta Curte reţine corecta aplicare şi interpretare, de către prima instanţă, a prevederilor art. 36 din C. proc. civ., raportate la art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, ministrul afacerilor interne având calitate procesuală pasivă în cauză, fără a prezenta relevanţă, în acest context, argumentele recurentului - pârât referitoare la sensul noţiunilor de "autoritate publică" şi "demnitate publică".

În concluzie, sunt nefondate criticile aduse de recurentul - pârât Ministrul Afacerilor Interne - B. încheierii de şedinţă din data de 31 octombrie 2022 şi sentinţei civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, neputând fi identificate aspecte subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să justifice revocarea acestor hotărâri judecătoreşti.

În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate, va respinge atât recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, cât şi recursul incident declarat de pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 31 octombrie 2022 şi împotriva sentinţei civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 31 octombrie 2022 şi împotriva sentinţei civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.