EU fund payment refusal based on consolidated administrative presumption of legality versus judicial res judicata

Şedinţa publică din data de 31 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2016 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P.), anularea Informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x, emisă de Direcţia Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P. cu nr. 77355/23.09.2015 şi înregistrată la U.A.T. Municipiul Târgovişte cu nr. 26117/24.09.2015, referitoare la Contractul de finanţare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7887, privind proiectul "Reabilitare şi modernizare infrastructură utilităţi publice urbane, reabilitarea şi modernizarea spaţiilor publice urbane în zona B a zonei de acţiune urbană din Municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa" în sensul:

1. Anulării în tot a actului administrativ Informare cu privire la pct. 1 şi a actului administrativ Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014 şi, pe cale de consecinţă, anularea reducerii procentuale de 100% aplicată din valoarea contractului nr. x/14.02.2011 încheiat de U.A.T. Municipiul Târgovişte cu S.C. A., în principal ca nefondată şi neîntemeiată şi, în subsidiar, prin aplicarea autorităţii de lucru judecat, în temeiul sentinţei nr. 35/15.02.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015 care s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin nerecurare;

2. Anulării în tot a actului administrativ Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x cu privire la pct. 2 şi a actului administrativ Nota de neconformitate SVAPCI nr. 89893/26.11.2014 şi, pe cale de consecinţă, anularea reducerii procentuale de 5% aplicată din valoarea contractului nr. x/16.01.2014 încheiat de U.A.T. Municipiul Târgovişte cu Asocierea S.C. B. S.R.L. ca nefondată, neîntemeiată şi nelegală;

3. Anularea în tot a actului administrativ Decizia nr. 322/02.11.2015, comunicată cu adresa înregistrată la M.D.R.A.P. cu nr. 97710/03.11.2015 şi la U.A.T. Municipiul Târgovişte cu nr. 31519/06.11.2015, prin care Unitatea de Soluţionare a Contestaţiilor P.O.R. din cadrul M.D.R.A.P. a respins contestaţia U.A.T. Municipiul Târgovişte "în baza aplicării principiului autorităţii de lucru judecat", ca nefondată şi neîntemeiată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 232 din data de 21 decembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P.), ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate la punctul I.2 de mai sus a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, prin care, invocând incidenţa cazurilor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.

Urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte a invocat, în esenţă, că nelegalitatea hotărârii atacate ar deriva din faptul că autoritatea de lucru judecat, prevăzută de dispoziţiile art. 430 şi următoarele C. proc. civ., vizează doar hotărârile judecătoreşti, iar nu şi deciziile emise de către autorităţile publice cu activitate administrativ-jurisdicţională.

Prin urmare, în opinia recurentei, invocarea autorităţii de lucru judecat prin Decizia nr. 322/02.11.2015 ar fi neîntemeiată, Serviciul de Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul MDLPA nefiind o instanţă judecătorească ce dezleagă o chestiune litigioasă soluţionată anterior.

A mai arătat recurenta că excepţia de lucru judecat reprezintă modalitatea procesuală prin care se valorifică efectul negativ al lucrului judecat şi se invocă în cadrul celui de-al doilea proces, de către partea care are interes a bloca un nou demers judiciar al reclamantului, iar argumentele intimatului, preluate, în opinia recurentei, de instanţa de fond, conform cărora au existat alte două contestaţii formulate de către reclamantă, care au fost soluţionate de către acesta, nu pot fi primite, întrucât informările, cererile de plată sau actele de informare administrativă au avut un conţinut diferit, impunând, fiecare în parte, o soluţionare proprie.

Printr-un alt set de argumente, recurenta a invocat faptul că intimatul şi-a încălcat obligaţia de a motiva actul administrativ emis, întrucât nu a analizat pe fond contestaţia formulată de recurentă şi nu a prezentat motivarea sa, în fapt şi în drept, ci a procedat doar la aplicarea principiului autorităţii de lucru judecat. În opinia recurentei, decizia atacată este un act administrativ nelegal, raportat la soluţia pronunţată, instanţa de judecată fiind împiedicată a exercita controlul de legalitate, câtă vreme nu au fost indicate, în conţinutul deciziei, motivelor de respingere, aspecte ce ar atrage sancţiunea anulării actului.

De asemenea, recurenta a opinat că soluţiile pronunţate în dosarele nr. x/2015, respectiv nr. 934/42/2015 nu prezintă o deosebită relevanţă în cauza pendinte, întrucât prima instanţa trebuia să observe, cu titlu prealabil, invocarea netemeinică şi nelegală, de către intimat, prin actele sale, a excepţiei procesuale a lucrului judecat.

A mai arătat recurenta că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci doar unele contradictorii şi străine de natura cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea, drept temeinică şi legală, a sentinţei atacate, învederând că incidenţa pct. 6 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. a fost invocată pur formal de recurentă. Totodată, intimatul - pârât a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat anularea actului administrativ atacat prin invocarea viciului nemotivării, iar un astfel de aspect nu poate fi clamat, pentru prima dată, în recurs, precum şi că prima instanţă a reţinut corect legalitatea Deciziei nr. 322/02.11.2015, de soluţionare a contestaţiei administrative, câtă vreme autoritatea nu mai putea reveni, revoca sau anula un act administrativ soluţionat definitiv în cadrul căilor administrative de atac şi care a intrat în circuitul civil.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 28 martie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte este nefondat, pentru următoarele considerente:

Răspunzând punctual criticilor aduse hotărârii recurate, Înalta Curte le apreciază nefondate pe cele subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputându-se reţine că motivarea dată de prima instanţă cuprinde considerente ce ar avea un caracter contradictoriu ori că hotărârea nu ar fi motivată sau că motivarea ar fi străină de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că prima instanţă şi-a îndeplinit obligaţia de a motiva hotărârea atacată în conformitate cu art. 425 C. proc. civ., judecătorul fondului stabilind, în considerentele hotărârii, situaţia de fapt (pe care a expus-o în detaliu), dar şi încadrarea acesteia în drept, fiind examinate argumentele părţilor. Se observă că instanţa de fond a exprimat punctul său de vedere faţă de fiecare argument relevant invocat de părţi, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată fiind unul clar, concis şi concret, fără elemente de contradictorialitate şi în deplină legătură cu natura cauzei.

Instanţa de control judiciar observă că recurenta nu a indicat nici în ce ar consta caracterul contradictoriu al motivelor expuse de judecătorul fondului, nici de ce toate motivele prezentate de prima instanţă ar fi străine de natura cauzei şi nici, în mod concret, care ar fi elementele care ar genera echivalarea motivării furnizate de prima instanţă cu o nemotivare. Argumentele evocate în susţinerea incidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reprezintă, în realitate, critici subsumabile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care vor fi analizate în paragrafele ulterioare din perspectiva acestui motiv de casare.

Se mai reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat pentru respectarea cerinţelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu, şi aspectele reţinute de Curtea EDO în hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României.

Conform paragrafului 20 din această hotărâre:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Pe cale de consecinţă, potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate şi este în acord cu natura cauzei, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia EDO, astfel că sunt nefondate criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondate sunt şi criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta atacă, în fapt, doar modul în care prima instanţă a analizat legalitatea Deciziei nr. 322/02.11.2015 în raport de soluţia intimatului - pârât de a respinge contestaţia administrativă a recurentei - reclamante prin evocarea efectelor produse de decizii administrative anterioare ale aceleaşi autorităţi, definitive în cadrul căilor administrative de atac şi prin care au fost soluţionate alte contestaţii ale recurentei - reclamante.

Se observă, astfel, că prin recurs, nu au fost formulate critici care să vizeze celelalte chestiuni analizate de prima instanţă, cum ar fi, cu titlu de exemplu, existenţa sau inexistenţa unei autorităţi de lucru judecat ataşată sentinţei nr. 35/15.02.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (evocate de recurentă în susţinerea cererii de anulare a actului administrativ Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x cu privire la pct. 1 şi a actului administrativ Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014) sau cele referitoare la respectarea, prin modul de soluţionare a contestaţiei administrative, a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia EDO, ori cele privind excepţia de nelegalitate, în sensul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Cu alte cuvinte, criticile expuse în memoriul de recurs privesc doar legalitatea Deciziei nr. 322/02.11.2015 prin care a fost respinsă contestaţia U.A.T. Municipiul Târgovişte, iar nu şi legalitatea Informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x, emisă de Direcţia Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P. cu nr. 77355/23.09.2015 sau a Notei de neconformitate nr. x/11.09.2014, şi nici legalitatea actului administrativ Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x cu privire la pct. 2 şi a actului administrativ Nota de neconformitate SVAPCI nr. 89893/26.11.2014.

De asemenea, examinând argumentele invocate prin memoriul de recurs, Înalta Curte observă că prin acestea recurenta - reclamantă a invocat două teze distincte:

- pe de o parte, recurenta a susţinut că Decizia nr. 322/02.11.2015 nu ar fi motivată, întrucât intimatul - pârât nu a analizat pe fond contestaţia sa; în opinia recurentei - reclamante invocarea autorităţii de lucru judecat nu ar echivala cu motivarea actului administrativ;

- pe de altă parte, recurenta a învederat, în esenţă, că soluţia primei instanţe, de reţinere a legalităţii Deciziei nr. 322/02.11.2015, a fost dată cu greşita aplicare a art. 430 şi următoarele C. proc. civ., întrucât autoritatea de lucru judecat reglementată de aceste texte normative vizează doar hotărârile judecătoreşti, iar nu şi deciziile emise de autorităţile publice abilitate în soluţionarea contestaţiilor administrative.

Cât priveşte primul set de critici, Înalta Curte reţine că acestea reprezintă, în fapt, un set nou de argumente, ce privesc o chestiune de drept bine determinată (având o cauză juridică proprie) şi care nu se regăsesc în cererea de chemare în judecată. De asemenea, Înalta Curte constată că acestea nu au făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, care să fie formulată în condiţiile art. 204 C. proc. civ., fiind evocate de recurenta - reclamantă, pentru prima dată, prin memoriul de recurs.

Prin urmare, recurenta - reclamantă nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu sus indicatele aspecte, iar acest set de critici de nelegalitate nu poate face, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului, dat fiind obiectul acesteia, care este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările evocate în faţa primei instanţe.

Cât priveşte criticile referitoare la efectele pe care deciziile administrative anterioare emise în soluţionarea altor contestaţii ale recurentei - reclamante, ce au fost evocate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în motivarea Deciziei nr. 322/02.11.2015, Înalta Curte observă, contrar aspectelor evocate de recurenta - reclamantă, că prima instanţă a confirmat susţinerile reclamantei referitoare la faptul că autoritatea de lucru judecat, în sensul art. 430 C. proc. civ., este un efect ataşat hotărârilor judecătoreşti, iar nu actelor administrative.

Prin argumentele evocate, judecătorul fondului a reţinut însă, că, în realitate, sub titulatura impropriu utilizată de pârât în Decizia nr. 322/02.11.2015 de "aplicare a principiului autorităţii de lucru judecat", pârâtul a înţeles, în fapt, să valorifice efectul consolidării prezumţiei de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ emis de autoritate (urmare rămânerii definitive a acestuia în căile administrative de atac) şi a efectelor intrării actului administrativ în circuitul civil, iar nu o veritabilă autoritate de lucru judecat.

Din circumstanţele concrete ale cauzei se reţine că prin decizia nr. 14/22.01.2015 a MDRAP a fost respinsă contestaţia formulată de recurenta - reclamantă împotriva Informării nr. 66678/26.09.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x şi a Notei de neconformitate nr. x/11.09.2014.

Prin Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014, în urma verificării documentaţiei cererii de rambursare nr. x, aferentă contractului de finanţare pentru proiectul "Reabilitare şi modernizare infrastructură utilităţi publice urbane, reabilitarea şi modernizarea spaţiilor publice urbane în zona A a zonei de acţiune urbană din Municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa", cod SMIS 7887 ("Contractul de finanţare"), autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene a constatat abateri de la aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale în materia achiziţiilor publice şi, în virtutea art. 6 şi art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, a stabilit măsura aplicării reducerii procentuale de 100% din valoarea Contractului de servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului nr. 3853/14.02.2011 încheiat între UAT Municipiul Targovişte şi societatea A. ("Contractul de servicii de asistenţă tehnică").

Legalitatea deciziei nr. 14/22.01.2015 a MDRAP şi a actelor administrative ce au fost atacate prin contestaţia respinsă prin aceasta (Informarea nr. x/26.09.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x şi Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014), a fost confirmată prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2015 (sentinţa civilă nr. 206 din 29 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - dosar de fond- şi Decizia nr. 4044 din 21.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal - dosar de fond).

Prin cererea de plată nr. x recurenta - reclamantă a solicitat şi contravaloarea facturii nr. x/28.08.2015 emisă conform Contractului de servicii de asistenţă tehnică nr. 3853/14.02.2011 încheiat de recurenta - reclamantă cu societatea A.. Prin informarea nr. x/23.09.2015 privind soluţionarea acestei cereri de plată, suma de 42.194,17 RON, cu TVA în cuantum de 10.126,73 RON (aferentă facturii indicate mai sus) a fost considerată neeligibilă în virtutea reducerii procentuale de 100% din valoarea contractului stabilită prin nota de neconformitate emisă la cererea de rambursare 3.

Prin contestaţia formulată împotriva informării nr. 77355/23.09.2015 (ce a vizat cererea de plată nr. 7) recurenta - reclamantă a repus în discuţie legalitatea reducerii procentuale de 100% din valoarea contractului dintre recurenta - reclamantă şi societatea A., ce a fost stabilită printr-un act administrativ (Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014) a cărui prezumţie de legalitate s-a consolidat definitiv atât urmare rămânerii definitive a acestuia în căile administrative de atac, cât şi urmare respingerii, de către instanţele de judecată, prin hotărârile judecătoreşti indicate mai sus, a acţiunii în contencios administrativ ce viza aceste acte administrative.

Prezumţia de legalitate consolidată presupune, printre altele, că aspectele statuate prin actele administrative (precum, în ipoteza în discuţie, reducerea procentuală de 100% din valoarea contractului analizată) produc efectele juridice stabilite prin aceste acte, neputând fi repuse în discuţie prin demersuri ulterioare.

Or, prin contestaţia formulată de recurenta - reclamantă împotriva informării nr. 77355/23.09.2015 (ce a vizat cererea de plată nr. x), ce a fost soluţionată prin Decizia nr. 322/02.11.2015, recurenta - reclamantă a repus în discuţie exact aceste aspecte, demersul tinzând, în fapt, la o revocare a reducerii aplicate, ori la o nouă verificare a legalităţii aspectelor deja verificate, ceea ce nu poate fi admis.

Contrar celor evocate de recurenta - reclamantă, faptul că informările sau cererile de plată au un conţinut diferit, nu lipseşte de efecte aspectele stabilite prin Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014 referitoare la reducerea procentuală de 100% din valoarea contractului dintre recurenta - reclamantă şi societatea A., ce se răsfrâng şi asupra altor cereri de plată prin care s-ar solicita contravaloarea unor facturi emise în considerarea aceluiaşi contract (precum cererea de plată nr. x), acesta fiind, în realitate, efectul valorificat de pârâtul MDRAP prin Decizia nr. 322/02.11.2015 (intitulat impropriu "autoritate de lucru judecat").

În aceeaşi situaţie se regăsesc şi aspectele reţinute în Decizia nr. 322/02.11.2015 din perspectiva reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/16.01.2014 încheiat între UAT Municipiul Târgovişte şi Asocierea S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. ("Contractul de lucrări").

În privinţa acestora, Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 163/25.06.2015 a MDRAP, a fost respinsă contestaţia formulată de recurenta - reclamantă împotriva Informării nr. 93152/25.11.2015 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x aferentă Contractului de finanţare şi a Notei de neconformitate nr. x/24.11.2014.

Prin Nota de neconformitate nr. x/24.11.2014, în urma verificării documentaţiei cererii de rambursare nr. x sus indicată, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene a constatat abateri de la aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale în materia achiziţiilor publice şi, în virtutea art. 6 şi art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, a stabilit măsura aplicării unei reduceri procentuale de 5% din valoarea Contractului de lucrări.

Legalitatea deciziei nr. 163/25.06.2015 a MDRAP şi a actelor administrative ce au fost atacate prin contestaţia respinsă prin aceasta (Informarea nr. x/25.11.2015 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x şi Nota de neconformitate nr. x/24.11.2014) a fost confirmată prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2015 (sentinţa civilă nr. 76 din 23 martie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - dosar de fond - şi Decizia nr. 2172 din 14.04.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal - dosar de fond).

Prin cererea de plată nr. x recurenta - reclamantă a solicitat şi contravaloarea facturii nr. x/27.08.2015, emisă în considerarea Contractului de lucrări nr. x/16.01.2014 încheiat între UAT Municipiul Târgovişte şi Asocierea S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., iar prin informarea nr. x/23.09.2015, privind soluţionarea cererii de plată nr. x, suma de 106.440,57 RON, TVA 25.545,74 RON a fost considerată neeligibilă în virtutea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului sus indicat, stabilită prin nota de neconformitate emisă la cererea de plată 1.

Prin contestaţia formulată împotriva informării nr. 77355/23.09.2015 (ce a vizat cererea de plată nr. x) recurenta - reclamantă a repus în discuţie legalitatea reducerii procentuale de 5% din valoarea Contractului de lucrări, demersul tinzând, şi de această dată, la o revocare a reducerii aplicate, ori la o nouă verificare a unor aspecte a căror legalitate a fost deja verificată, aspect ce, după cum s-a arătat şi în paragrafele anterioare, nu este permis.

Nici în acest caz, faptul că informările sau cererile de plată au un conţinut diferit, nu lipseşte de efecte aspectele stabilite prin Nota de neconformitate nr. x/24.11.2014 referitoare la reducerea procentuală de 5% din valoarea Contractului de lucrări, ce se răsfrâng şi asupra altor cereri de plată prin care s-ar solicita contravaloarea unor facturi emise în considerarea aceluiaşi contract (precum cererea de plată nr. x), acesta fiind în realitate efectul valorificat de pârâtul MDRAP prin Decizia nr. 322/02.11.2015.

Pe cale de consecinţă, soluţia primei instanţe, de reţinere a legalităţii Deciziei nr. 322/02.11.2015, prin care a fost valorificată, în fapt, prezumţia de legalitate a actelor administrative anterioare este una corectă, cum corectă este şi reţinerea efectelor intrării actelor administrative anterioare în circuitul civil.

De asemenea, pentru considerentele expuse în paragrafele anterioare nu se poate reţine, cum propune recurenta, faptul că hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2015 nu ar prezenta relevanţă în cauză, prima instanţă valorificând corect efectele pozitive de lucru judecat ataşate acestora, cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 430 şi 431 C. proc. civ. şi a prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În concluzie, sentinţa recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma cazurilor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, va respinge recursul declarat de aceasta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte împotriva sentinţei civile nr. 232 din data de 21 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.