Conflict of interest for public official signing appointment decisions affecting spouse; limits of commission collective voting and mandatory abstention obligations

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 iunie 2019, pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/30.05.2019 emis de pârâtă. A mai solicitat publicarea pe pagina principală a site-ului pârâtei a dispozitivului sentinţei definitive sub sancţiunea unei amenzi stabilită de instanţă.

1.2. Prin sentinţa nr. 306/2020 din 30 iulie 2020, Tribunalul Brăila a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate, în sensul că a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x/30.05.2019.

1.3. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate, iar prin decizia civilă nr. 32 din 14 ianuarie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul antereferit, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în fond la Curtea de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.

În fond, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 ianuarie 2021, sub dosar nr. x/2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 42/2021 din 16 martie 2021, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate, având ca obiect anulare act administrativ - Raport de evaluare nr. x/30.05.2019.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinţei atacate şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant critică sentinţa recurată, în primul rând, pentru faptul că, în opinia sa, a intervenit prescripţia răspunderii, conform art. 25 din Legea nr. 176/2010 cu referire la art. 2517 din C. civ., prin raportare la momentul la care au avut loc faptele care au determinat constatarea existenţei conflictului de interese, respectiv anul 2016, precum şi data întocmirii raportului de evaluare, respectiv 30.05.2019.

Precizează că a invocat excepţia prescripţiei răspunderii în faţa instanţei de fond, însă instanţa a ignorat să o analizeze.

În continuare, susţine că sentinţa recurată nu este motivată corespunzător, arătând în acest sens că instanţa are doar două argumente pe care îşi întemeiază soluţia de respingere a contestaţiei sale, respectiv cele expuse la pag. 8 alin. ultim şi la pag. 9 alin. (4).

De asemenea, sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, anume a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

În opinia recurentului, cele două argumente reţinute de instanţă în motivarea sentinţei recurate, anume că ar fi trebuit să-şi revoce soţia din acea comisie şi că abţinerea de la vot a fost un gest pur formal, sunt eronate. Astfel, pe de o parte, instanţa nu ţine cont de faptul că ar fi trebuit să-şi lase soţia fără loc de muncă, în condiţiile în care legea stabileşte alt mod de rezolvare a conflictului de interese; pe de altă parte, că era director executiv la AJPIS Brăila cu atribuţii de preşedinte al Comisiei de Autorizare, pentru că aşa a dispus legiuitorul şi nu că ar fi avut sarcini de serviciu în acest sens.

Potrivit art. 22 şi 23 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, activitatea comisiilor de autorizare este în subordinea directă a Autorităţii Naţionale pentru Calificări, iar directorul AJPIS, oricine ar fi el, este preşedintele acestei comisii. În contextul legislativ din anul 2016, ANPC şi MENCC au emis Decizia nr. 71 din 05.04.2016, în temeiul art. 22 şi 23 din O.G. nr. 129/2000 (nemodificată), prin care au desemnat membrii Comisiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor a judeţului Brăila, compusă din 10 membri, din care 5 cu drepturi depline şi 5 cu regim de supleanţi pentru membri, nu pentru preşedinte, calitate în care a fost desemnat reclamantul, pentru că preşedintele era şi este nominalizat prin lege.

Astfel cum se poate constata din prevederile art. 25 şi următoarele din O.G. nr. 129/2000, preşedintele comisiei de autorizare nu are nicio sarcină expresă, nominalizată, ceea ce înseamnă că acesta îşi desfăşoară activitatea într-un colectiv numit, cu sarcini colective şi care ia hotărâri prin vot.

Precizează că preşedintele are drept de vot ca oricare alt membru şi că hotărârile se iau aşa cum CNFPA - Direcţia Metodologie a dispus prin Instrucţiunile înregistrate la Secretariatul Comisiei de Autorizare sub nr. x/06.09.2010.

La pct. 2 din Instrucţiuni se prevede că această Comisie îşi poate desfăşura activitatea numai în prezenţa a minim trei membri şi aceştia, în mod obligatoriu, sunt preşedintele şi reprezentanţii partenerilor sociali, fie ei membri sau membri supleanţi.

Tot acest punct reglementează şi situaţia unor eventuale conflicte de interese faţă de dosarul analizat de comisie şi dispune ca acel membru să se abţină de la vot şi să consemneze în procesul-verbal de şedinţă situaţia de incompatibilitate şi abţinerea de la vot.

La pct. 3 din Instrucţiuni se stabileşte să se consemneze prezenţa la şedinţă, menţiunea că şedinţa se desfăşoară în componenţă legală, situaţiile de incompatibilitate, discuţiile purtate în timpul şedinţei şi, în final, decizia comisiei de evaluare, cu precizarea felului în care s-a votat (pro, contra, abţinere).

De asemenea, aşa cum se menţionează la punctele 4 şi 5 din Instrucţiuni, preşedintele comisiei are sarcini exclusiv administrative, respectiv convocarea comisiei printr-un convocator întocmit de secretariatul tehnic şi de a coordona activitatea de autorizare între şedinţe.

Preşedintele acestei comisii nu are drept de decizie nici în situaţia în care, aşa cum se prevede la pct. 16 din Instrucţiuni, trebuie desemnat specialistul care să monitorizeze şi să realizeze evaluarea în vederea autorizării, deoarece are doar dreptul/obligaţia de a face propunerile (care trebuie să fie două), Comisia urmând să voteze şi să hotărască pe cine desemnează.

În opinia recurentului-reclamant, este eronată aprecierea intimatei în sensul că se poate reţine existenţa conflictului de interese faţă de presupusa exercitare de către el a prerogativei prevăzută în Instrucţiuni, coroborată cu semnarea comunicării deciziei Comisiei de autorizare către furnizorul de formare profesională.

Aceasta, întrucât, în primul rând, soţia sa era admisă ca specialist în lista Comisiei înainte ca el să fie desemnat preşedintele acesteia şi, în al doilea rând, pentru că a respectat pct. 16 din Instrucţiuni atunci când a fost vorba de soţia sa, deoarece de fiecare dată a precizat că se abţine să facă propunerea şi să o voteze, aspect ce rezultă din lectura proceselor-verbale întocmite de Secretariatul tehnic al Comisiei de autorizare unde recurentul susţine că nu avea nicio calitate.

Aşadar, din aceste procese-verbale rezultă faptul că nu preşedintele a desemnat-o pe B., ca specialist, ci Comisia de autorizare, prin vot (dar fără votul recurentului), pentru că această competenţă revine, conform legii, Comisiei, nu preşedintelui acesteia.

Împrejurarea că preşedintele a semnat actul administrativ emis urmare hotărârii comisiei nu poate echivala, în opinia recurentului-reclamant, cu o numire pentru că nu a fost voinţa sa, ci, rezultatul votului membrilor comisiei constituită legal şi cu prerogative în acest sens. Dacă ar fi refuzat semnarea respectivei decizii, însemna să refuze aplicarea unei hotărâri luate conform dispoziţiilor legale. Evident, acest refuz al său ar fi echivalat cu un abuz în serviciu.

Susţine, de asemenea, că nu a avut nicio contribuţie nici la desemnarea soţiei sale ca membră a comisiilor de examinare pentru programele de formare profesională. Şi în acest caz, a semnat draftul deciziei redactate de Secretariatul tehnic al comisiei, în baza hotărârilor Comisiei de autorizare, şi care nu are valoarea voinţei sale.

Reiterează că, astfel cum rezultă din Instrucţiunile menţionate, întocmirea listelor de specialişti şi toate hotărârile luate în privinţa acestora sunt de competenţa exclusivă a Comisiei de autorizare chiar dacă aceştia ar fi selectaţi de preşedinte.

Prin urmare, nu există niciun argument pentru a se reţine în privinţa sa conflictul de interese, conform art. 79 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 161/2003 deoarece, în calitate de preşedinte al acelei comisii nu a participat la rezolvarea vreunei cereri a soţiei sale, nu a luat nicio decizie şi nu a participat la luarea vreunei decizii în ceea ce o priveşte, aspect ce rezultă din procesele-verbale întocmite de Secretariatul tehnic al comisiei.

Ar fi existat alternativa de a nu participa la şedinţele respective, însă, o atare situaţie ar fi echivalat cu imposibilitatea luării deciziilor deoarece, aşa cum a precizat mai sus, prezenţa preşedintelui era obligatorie pentru legalitatea constituirii comisiei.

În fine, susţine că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, mai puţin aceea de a informa şeful ierarhic pentru înlocuirea sa, căci, ar fi presupus să-şi dea demisia din funcţia de director al AJPIS Brăila sau să fie demis, caz în care, acea comisie nu putea să mai existe legal, fără ca preşedintele să fie directorul AJPIS Brăila. Pe de altă parte, consideră că, fiind desemnat preşedinte de lege, nu avea niciun raport de muncă şi nici de subordonare cu ministerul căruia îi era subordonată Comisia. În acest sens, face trimitere la prevederile art. 94 alin. (2)1 din Legea nr. 161/2003, conform cărora nu se află în situaţia de incompatibilitate funcţionarul public care exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituţie publică, în condiţiile prevăzute de lege.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare la dosarul instanţei de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar, apreciind, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală care se impune a fi menţinută.

Faţă de susţinerile recurentului din recurs privind răspunderea civilă sau administrativă, a solicitat să se aibă în vedere că în contestaţia formulată împotriva raportului de evaluare nu se regăseşte niciun motiv de nulitate care să aibă ca temei legal răspunderea administrativă.

În ceea ce priveşte analiza răspunderii administrative, a făcut trimitere la Decizia nr. 74/2020 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a reţinut faptul că sesizarea şi declanşarea cercetărilor de către A.N.I., în realizarea competenţelor legale, întrerupe termenul scurs.

Totodată, având în vedere datele reţinute de către inspectorul de integritate în legătură cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către recurent, şi anume deciziile emise în cursul anului 2016, precum şi data sesizării A.N.I. pentru efectuarea evaluării 26.04.2017, se poate concluziona că nu ne aflăm în situaţia în care se impune prescripţia angajării răspunderii.

Referitor la starea de conflict, instanţa de fond a reţinut în mod corect, după analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, că este evident interesul patrimonial al recurentului în stabilirea componenţei comisiilor de examinare pentru programele de formare profesională şi ulterior numirea soţiei sale ca specialist în vederea monitorizării periodice a furnizorilor de formare profesională.

Pentru a evita poziţionarea sa într-un conflict de interese, recurentul avea obligaţia să aducă la cunoştinţa instituţiei care l-a numit preşedinte al Comisiei de autorizare existenţa unui eventual conflict de interese prin posibila desemnare a soţiei sale ca specialist în vederea monitorizării periodice a furnizorilor de formare profesională.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că reclamantul A. nu a indicat în recursul formulat niciun motiv de casare dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, criticile concrete expuse prin calea de atac exercitată se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând recursul, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte îl constată nefondat.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra motivului invocat în cererea de chemare în judecată referitor la intervenirea prescripţiei răspunderii administrative, critici ce se circumscriu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Se constată că, în faţa instanţei iniţial învestite de reclamant, respectiv Tribunalul Brăila, abia prin cererea depusă pentru termenul din 20 noiembrie 2019, reclamantul a invocat excepţia prescripţiei răspunderii, iar această excepţie a fost respinsă de Tribunalul Brăila, prin încheierea din 26 februarie 2020 .

Se mai constată că, împotriva acestei încheieri, reclamantul nu a declarat recurs, astfel că soluţia pronunţată asupra excepţiei prescripţiei, deşi îi era defavorabilă, a rămas definitivă prin nerecurare.

În acest context, instanţa competentă (Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal) în mod corect nu s-a pronunţat prin sentinţa recurată şi asupra excepţiei prescripţiei, fiind învestită cu soluţionarea fondului cauzei, prin decizia nr. 32/2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019, în limitele recursului formulat de pârâtă doar împotriva sentinţei nr. 306/2020 a Tribunalului Brăila, nu şi împotriva încheierii din 26 februarie 2020, pe care, de altfel, pârâta nu avea interes să o atace.

În consecinţă, criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce priveşte criticile prin care se susţine că sentinţa nu este motivată corespunzător şi care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, de asemenea, ca nefondate.

În speţă, sentinţa de fond recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

De principiu, un raţionament logico-juridic neconvingător poate conduce la concluzia nemotivării/motivării necorespunzătoare, însă, nu aceasta este situaţia în speţă. Recurentul-reclamant nu agreează raţionamentul judecătorului fondului, nefiind în acord cu acesta, însă, un astfel de dezacord nu echivalează cu o nemotivare/motivare necorespunzătoare a hotărârii. O interpretare diferită de cea agreată de recurentul-reclamant a dispoziţiilor legale incidente raportate la starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză nu echivalează cu absenţa motivării, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este îndeplinită astfel în cauză cerinţa motivării hotărârii judecătoreşti, care constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi mijlocul prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil, în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În concluzie, nu este incident motivul de nelegalitate a hotărârii pronunţate în fond prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivele pe care se întemeiază şi, în acelaşi timp, necuprinzând motive contradictorii în raport cu dispozitivul hotărârii.

Înalta Curte constată că nu sunt fondate nici criticile recurentului-reclamant privind greşita reţinere a conflictului de interese şi care pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sentinţa primei instanţe a validat raportul de evaluare întocmit de către intimata-pârâtă ANI pentru persoana verificată, recurentul-reclamant A., confirmând că acesta a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, prin faptul că, în exercitarea funcţiei publice de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Brăila, cu atribuţii de preşedinte al Comisiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor a Judeţului Brăila, a emis un număr de 17 (şaptesprezece) decizii prin care a creat un avantaj patrimonial soţiei sale, B., astfel:

- a stabilit componenţa comisiilor de examinare pentru programele de formare profesională organizate de furnizorii de formare autorizaţi din Judeţul Brăila, desemnând-o preşedinte al comisiilor;

- a numit-o ca specialist în vederea monitorizării periodice a furnizorilor de formare profesională.

În ceea ce priveşte conflictul de interese reţinut asupra recurentului-reclamant, acesta a susţinut că nu erau îndeplinite premisele încălcării prevederilor art. 79 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003, soluţia primei instanţe fiind, în opinia sa, greşită sub acest aspect.

Potrivit prevederilor art. 79 din Legea nr. 161/2003, "(1) funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;

c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice."

(2) În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă."

În cauză, constituie un fapt necontestat că la momentul intervenirii conflictului de interese, recurentul-reclamant exercita funcţia publică de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Brăila, având şi atribuţii de preşedinte al Comisiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor a Judeţului Brăila, iar în această calitate, a semnat un număr de 17 (şaptesprezece) decizii, respectiv:

- deciziile nr. 279/06.06.2016, nr. 332/15.06.2016. nr. 338/15.06.2016, nr. 346/15.06.2016, nr. 432/09.09.2016 şi nr. 544/28.10.2016, prin care s-a stabilit componenta comisiilor de examinare pentru programele de formare profesională organizate de furnizorii de formare autorizaţi din Judeţul Brăila, B., soţia sa, fiind desemnată preşedinte al comisiilor;

-deciziile nr. 317/15.06.2016, nr. 329/15.06.2016, nr. 385/22.07.2016 nr. 394/22.07.2016, nr. 398/22.07.2016, nr. 413/12.08.2016, nr. 460/21.09.2016, nr. 462/21.09.2016, nr. 497/05.10.2016, nr. 595/05.10.2016 şi nr. 536/28.10.216, prin care a numit-o pe soţia sa B. ca specialist în vederea monitorizării periodice a furnizorilor de formare profesională.

De altfel, Înalta Curte reţine că, în calea de atac a recursului, situaţia factuală descrisă în cuprinsul raportului de evaluare nr. x/30.05.2019 nu a fost contestată în cauză, chestiunea în discuţie fiind cea a calificării juridice a faptelor îndeplinite de recurentul-reclamant în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei deţinute în cadrul AJPIS Brăila, de director executiv cu atribuţii de preşedinte al Comisiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor a Judeţului Brăila.

În deplin acord cu judecătorul fondului, fără a fi reluate dispoziţiile legale cuprinse în art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 29/2000 privind formarea profesională a adulţilor, reţine Înalta Curte că, în conduita recurentului-reclamant se relevă, în raport de maniera în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile conferite de funcţia publică deţinută în cadrul AJPIS Brăila, prin emiterea şi semnarea deciziilor în discuţie, existenţa unui interes patrimonial pe care acesta l-a urmărit pentru soţia sa B., ceea ce a determinat conflictul de interese corect identificat prin raportul de evaluare contestat.

Nu sunt relevante împrejurările invocate de reclamant în sensul că desemnarea soţiei sale, ca specialist, s-a realizat prin votul Comisiei de autorizare, deoarece, conform legii, această competenţă revine Comisiei, nu preşedintelui acesteia; nu a făcut parte din Secretariatul tehnic al Comisiei de autorizare, secretariatul fiind cel care a redactat draftul deciziilor pe care le-a semnat; nu a avut nicio contribuţie la desemnarea soţiei sale ca membru al comisiilor de examinare pentru programele de formare profesională.

Astfel, nu se poate reţine că reclamantul a avut un rol formal şi nici că a semnat acte care nu exprimau voinţa sa; chiar dacă deciziile erau redactate de Secretariatul tehnic al Comisiei de autorizare, în baza hotărârilor acestei comisii, semnarea unui act, ca şi atribuţie legală determină asumarea voită a conţinutului actului de către cel care îl emite; altfel, ar reprezenta un act juridic lipsit de conţinut şi de responsabilitate legală.

Ca urmare, pentru a se atinge scopul avut în vedere de legiuitor la edicatarea normei care instituie conflictul de interese, recurentul-reclamant avea obligaţia să se abţină de la îndeplinirea atribuţiilor legale, tocmai pentru a preveni situarea sa într-o poziţie care ar conduce la încălcarea principiilor instituite de legiuitor.

Mai mult decât atât, acesta avea obligaţia, şi nu facultatea, să se abţină de la îndeplinirea atribuţiilor şi să anunţe de îndată pe cale ierarhică situaţia ivită după cum prevăd disp. art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, o conduită contrară fiind, de altfel, sancţionată de legiuitor prin atragerea după caz, a răspunderii disciplinare, administrative, civile sau penale, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.

Atâta timp cât în actele prezentate recurentului-reclamant spre semnare se aflau şi deciziile prin care soţia sa fusese desemnată preşedinte al comisiilor de examinare, respectiv, numită ca specialist, acesta ar fi trebuit să se abţină de la asumarea acelor acte prin semnare, astfel încât să se elimine orice suspiciune legată de corectitudinea şi legalitatea actelor; în acest sens, putea fi desemnat un supleant pentru semnarea deciziilor respective.

În fine, Înalta Curte constată că apărările în sensul că reclamantul s-a abţinut de la vot nu au relevanţă, de vreme ce acesta a participat la dezbateri şi la luarea deciziilor pe care, ulterior, le-a emis şi semnat, încălcând astfel dispoziţiile legale imperative prevăzute de art. 79 din Legea nr. 161/2003.

Prin urmare, se constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a normelor de drept material, soluţia dată fiind legală şi temeinică, impunându-se a fi menţinută astfel cum a fost pronunţată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 488 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 42 din data de 16 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.