Standing for restitution of Jewish communal property and limits of annulment complaint regarding unexamined substantive arguments

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 558 din 26 martie 2015 emisă de pârâtă.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 126 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe precum şi împotriva încheierilor premergătoare pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 2216 din 07 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015 s-a respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 126 din 19 noiembrie 2018 şi a încheierilor premergătoare pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2216 din 07 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015 a formulat contestaţie în anulare contestatoarea A. şi, invocând, în principal, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. şi, în subsidiar, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei nr. 2216/07.04.2021 şi, în urma rejudecării recursului, să se dispună admiterea acestuia, şi

- în principal, să se caseze hotărârea recurată si, rejudecand cauza in fond, să se anuleze Decizia nr. 558/26.03.2015 emisa de intimata-pârâtă şi să se dispună obligarea intimatei-parate la emiterea unei decizii prin care să se constate calitatea A., de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Botoşani, str. x, Jud. Botoşani, fosta proprietate comunitara evreiasca preluata abuziv de către Statul Roman si sa dispună restituirea in natura a acestui imobil:

- în subsidiar, să se caseze hotărârea recurată si, rejudecându-se cauza în fond, să se anuleze Decizia nr. 558/26.03.2015 emisa de intimata-parata, să se constate calitatea sa de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Botoşani, str. x, Jud. Botoşani, fosta proprietate comunitara evreiasca preluata abuziv de către Statul Roman şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

În ceea ce priveşte admisibilitatea contestaţiei în anulare susţine contestatoarea că, în speţă, condiţia ca obiect al căii de atac sa fie o hotărâre a instanţei de recurs este îndeplinită, criticile sale vizând decizia pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, ca instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte temeinicia contestaţiei în anulare, arată contestatoarea că aceasta se circumscrie prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., sens în care solicită a se observa că, la momentul pronunţării soluţiei de respingere a recursului promovat de subscrisa, instanţa de control a omis sa analizeze unul dintre motivele de recurs invocate de contestatoare, respectiv motivul referitor la incidenţa în speţă a prevederilor din Statutul Cultului Mozaic si ale actelor statutare care reglementează activitatea sa, prevederi care stabilesc în mod expres si neechivoc faptul ca A. este continuatoarea de drept a B. si, in aceasta calitate, are îndreptăţirea de a formula cererea de retrocedare si de a obţine restituirea imobilului sau, după caz, masuri reparatorii in echivalent, indiferent de titularul dreptului de proprietate de la momentul preluării - B. sau Comunitatea Evreilor din Botoşani.

Consideră ca fiind important de menţionat faptul că, prin sentinţa nr. 34/9.02.2015 a Curţii de Apel Suceava, instanţa de judecata a analizat temeinicia pretenţiilor sale exclusiv prin raportare la titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării si, constatând că dreptul de proprietate a aparţinut B. si nu Comunitarii Evreieşti, a respins acţiunea pe acest considerent.

In prezenta cauza însă, A. şi-a fundamentat pretenţiile şi pe alte considerente, respectiv pe dispoziţiile exprese si neechivoce cuprinse in art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, potrivit cărora A. este nu doar succesoarea de drept a Comunităţii Evreilor din Botoşani, ci si a Societăţii de binefacere "B." despre care se susţine ca ar fi avut in proprietate imobilul la momentul preluării abuzive, precum si faptul ca A. are dreptul de a formula cereri sau de a iniţia orice demersuri pentru restituirea imobilului in litigiu, in baza calităţii acesteia de continuator al B., calitate recunoscuta in mod expres printr-un act cu putere normativa, Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008.

Cu alte cuvinte, în prezenta speţă a solicitat instanţelor de judecată să constate faptul că, indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul preluării abuzive - fie Comunitatea Evreilor din Botoşani fie B. - A. are calitatea de persoana îndreptăţită să formuleze cererea de retrocedare şi să obţină măsuri reparatorii pentru imobil în calitatea sa de continuator al ambelor entităţi, calitate stabilită in mod expres si neechivoc de lege.

Prima instanţa însă, în ciuda criticilor exprese cu care a fost investita, a ignorat cu totul aspectele arătate mai sus şi a înţeles să soluţioneze cauza prin raportare la dezlegările date de o altă instanţă, într-un alt dosar, dezlegări care s-au raportat exclusiv la titularul dreptului de proprietate si nu au avut avut in vedere si îndreptăţirea A. la masuri reparatorii pentru imobil, în temeiul dispoziţiilor art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008.

Mai arată contestatoarea că, în ceea ce priveşte soluţia instanţei de recurs, în cuprinsul Deciziei atacate nu se face absolut nicio apreciere cu privire la aceste aspecte, deşi partea a înţeles să formuleze critici exprese prin memoriul de recurs cu privire la împrejurarea că, în baza prevederilor statutare amintite, A. este continuatoarea de drept a B. şi, in aceasta calitate, are îndreptăţirea de a formula cererea de retrocedare şi de a obţine restituirea imobilului sau, după caz, măsuri reparatorii în echivalent, indiferent de titularul dreptului de proprietate de la momentul preluării - B. sau Comunitatea Evreilor din Botoşani.

Aceasta împrejurare a fost invocată de către A. prin memoriul de recurs, critica fiind subsumatăatât motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 cât si celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanţa de recurs s-a limitat să verifice temeinicia recursului său doar prin raportare la criticile referitoare la titlularul dreptului de proprietate, ignorând cu totul motivul principal invocat de parte, respectiv incidenţa în speţă a prevederilor art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, care stabilesc calitatea A. de persoana îndreptatită să formuleze cererea de retrocedare, indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul preluării abuzive - fie Comunitatea Evreilor din Botoşani fie B..

Or, aceasta omisiune se subsumează motivului de contestaţie in anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., impunându-se, pe cale de consecinţă, anularea hotărârii contestate si rejudecarea recursului prin raportare şi la acest motiv de casare.

Consideră astfel că omisiunea de a analiza critica invocată referitoare la incidenţa prevederilor art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, reprezintă tocmai o încălcare a obligaţiei ce revine instanţei de a analiza, în mod real si efectiv, toate criticile supuse controlului judiciar.

În subsidiar, arată contestatoarea că, în măsura în care instanţa va constata că, în speţă, nu suntem în ipoteza în care instanţa a omis sa analizeze un motiv de recurs, înţelege să invoce incidenţa în cauză a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în condiţiile în care, din eroare, instanţa de recurs nu a observat faptul ca partea a invocat incidenţa prevederilor art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic şi, astfel, nu a analizat aceasta împrejurare de natura sa conducă la o soluţie de admitere a recursului.

Consideră că aceasta greşeală materială săvârşită de instanţa de recurs îndeplineşte toate condiţiile stabilite in practica si literatura juridică, în raport de care motivul invocat poate fi apreciat ca fiind întemeiat, respectiv:

- eroarea materiala trebuie sa vizeze aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea căreia nu este necesara reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor;

- eroarea materiala trebuie sa fie esenţială, adică sa fi determinat soluţia instanţei;

In ceea ce priveşte condiţia ca eroarea materială sa vizeze aspectele formale ale judecării recursului, contestatoarea solicită a de avea în vedere că în practica judiciară s-a decis, în mod constant, faptul ca greşeala materiala în sensul prevederilor art. 318 alin. (1) prima teza din C. proc. civ. se refera si la:

"neobservarea de către instanţa a unui act de procedura cu privire Ia care nu s-a făcut nicio judecată."

În speţa, instanţa de recurs, din eroare, nu a observat argumentele sale referitoare la incidenţa în speţa a prevederilor art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, argumente invocate in mod expres atât in fata primei instanţe cât şi prin memoriul de recurs.

Astfel, întrucât în analiza pe care a efectuat-o, instanţa de recurs nu a cercetat si nu a făcut nicio apreciere cu privire la motivul de recurs arătat anterior, solicită instanţei a constata că neobservarea acestui motiv nu poate fi considerată ca fiind o greşeală de judecată, ci o eroare materială, cu privire la aspectele formale ale judecării recursului promovat de parte.

În ceea ce priveşte condiţia ca eroarea materiala sa fie esenţială, solicită instanţei a constata că şi această condiţie este îndeplinită, având in vedere faptul că, în măsura în care instanţa de recurs ar fi observat motivele invocate de parte, soluţia ar fi fost de admitere a recursului şi de casare a hotărârii instanţei de fond.

În ceea ce priveşte condiţia ca eroarea materială sa fie săvârşită în raport de situaţia existenta la dosarul cauzei la data pronunţării hotărârii atacate, solicită contestatoarea a se avea în vedere că toate motivele mai sus arătate au fost invocate în fata instanţei de recurs, împrejurare ce rezultă în mod indiscutabil din cuprinsul memoriului de recurs.

Pentru aceste motive contestatoarea solicită admiterea contestaţiei în anulare şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei nr. 2216/07.04.2021 şi, în urma rejudecării recursului, să se dispună admiterea acestuia, şi

- în principal, să se caseze hotărârea recurată si, rejudecand cauza in fond, să se anuleze Decizia nr. 558/26.03.2015 emisa de intimata-pârâtă şi să se dispună obligarea intimatei-parate la emiterea unei decizii prin care să se constate calitatea A., de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Botoşani, str. x, Jud. Botoşani, fosta proprietate comunitara evreiasca preluata abuziv de către Statul Roman si sa dispună restituirea in natura a acestui imobil:

- în subsidiar, să se caseze hotărârea recurata si, rejudecându-se cauza în fond, să se anuleze Decizia nr. 558/26.03.2015 emisa de intimata-parata, să se constate calitatea sa de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Botoşani, str. x, Jud. Botoşani, fosta proprietate comunitara evreiasca preluata abuziv de către Statul Roman şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Specială de retrocedare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.

Astfel, intimata susţine că motivul contestaţiei în anulare reglementat de articolul 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. poate fi invocat numai în cazul în care recursul a fost admis în parte, nu şi atunci când instanţa de recurs a admis/respins recursul în întregime.

În ceea ce priveşte motivul contestaţiei în anulare reglementat de articolul 503 alin. (2) pct. 23 din C. proc. civ., a susţinut intimata că acesta poate fi admisibil doar în situaţia în care există erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale recursului, care au avut drept consecinţă soluţionarea greşită a acestei căi de atac.

Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluţia Preşedintelui completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu contestaţia în anulare ce face obiectul judecăţii, din data de 13.01.2023, s-a fixat primul termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 23 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul contestatoarei cu privire la admisibilitatea contestaţiei în anulare şi la motivele pe care se întemeiază, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra contestaţiei în anulare.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei în anulare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată prin contestaţia în anulare, în raport de motivele invocate şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatoarea A. este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că intimata Comisia Specială de Retrocedare a invocat apărări vizând inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, susţinând, în esenţă, că articolul 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. poate fi invocat numai în cazul în care recursul a fost respinsa sau admis în parte, nu şi atunci când instanţa de recurs a admis/respins recursul în întregime.

În ceea ce priveşte motivul contestaţiei în anulare reglementat de articolul 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., a susţinut intimata că acesta poate fi admisibil doar în situaţia în care există erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale recursului, care au avut drept consecinţă soluţionarea greşită a acestei căi de atac.

Înalta Curte constată că inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, care împiedică orice analiză a criticilor formulate, intervine exclusiv în acele situaţii în care motivele pe care se întemeiază sunt în mod evident plasate în afara cadrului conturat de art. 503 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare şi nesuspensivă de executare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerinţele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac şi anume ca hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare să fie pronunţată de instanţa de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanţei de control judiciar, intervenită cu ocazia soluţionării recursului, ori instanţa de recurs " respingând recursul… a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de către recurent în termen" (contestaţia în anulare specială art. 503 alin. (2) C. proc. civ.)

În cauza de faţă, aceste cerinţe sunt îndeplinite, hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare fiind pronunţată " în recurs", soluţia instanţei fiind de respingere a recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte caracterizarea "erorii" invocate de contestatoare ca reprezentând o greşeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.

Este eronată susţinerea contestatoarei în sensul că articolul 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi invocat atunci când instanţa " de recurs a admis/respins recursul în întregime", ci doar în cazul în care recursul a fost respins (în parte) sau admis în parte, în considerarea faptului că sintagma " în parte", din cuprinsul articolului mai sus menţionat se referă doar la soluţia de admitere (în parte) a recursului, nu şi la cea de respingere a recursului, care nu poate fi şi " în parte".

Aşadar, raportat la soluţia pronunţată în cuprinsul Deciziei nr. 2216/07 aprilie 2021, respectiv, de respingere a recursului, ca nefondat, prezenta contestaţie în anulare întemeiată şi pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este admisibilă.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge apărarea intimatei privind inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată, reţinând că, raportat la instanţa care a pronunţat-o, respectiv o instanţă de recurs, şi raportat la soluţia dată, respectiv, aceea de respingere a recursului, ca nefondat, aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar restul argumentelor invocate de intimată în susţinerea inadmisibilităţii ţin de fondul contestaţiei în anulare.

Astfel, constatarea existenţei sau inexistenţei unei erori materiale ţine de analiza în fond a contestaţiei în anulare şi nu constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii, care să tindă la respingerea acesteia, fără antamarea fondului contestaţiei în anulare.

Astfel, procedând la analizarea pe fond a motivelor contestaţiei în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Examinând contestaţia în anulare ce face obiectul judecăţii constată Înalta Curte că, în cadrul acesteia contestatoarea a invocat în esenţă omisiunea instanţei de a analiza unul dintre motivele de recurs invocate de aceasta, respectiv motivul referitor la incidenţa în speţă a prevederilor din Statutul Cultului Mozaic si ale actelor statutare care reglementează activitatea sa, respectiv incidenţa în speţă a prevederilor art. 4 şi art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008 care stabilesc calitatea stabilesc calitatea A. de persoana îndreptatită să formuleze cererea de retrocedare, indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul preluării abuzive - fie Comunitatea Evreilor din Botoşani fie B..

Astfel, invocând în principal, omisiunea instanţei de a analiza acest " motiv de recurs", şi, în subsidiar, "eroarea materială" a instanţei, care nu a observat faptul că partea a invocat incidenţa prevederilor art. 4 şi art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, contestatoarea a invocat motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

Analizând mai întâi motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., dat fiind că motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. a fost invocat de contestatoare " în subsidiar", constată Înalta Curte că acesta nu poate fi reţinut în cauză.

Înalta Curte aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Instanţa de recurs nu este ţinută să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate în susţinerea motivului de casare, ci le poate analiza global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să cerceteze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a se cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare. De asemenea, instanţa de recurs poate constata un "fine de neprimire" a unor argumente care nu au făcut obiectul contestaţiei administrative, cererii de chemare în judecată ori judecăţii în faţa instanţei de fond.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare şi argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanţa să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Analizând astfel cererea de recurs ce a fost formulată de recurenta - contestatoare în cadrul dosarului nr. x/2015, se constată că, în cadrul acesteia s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Verificând deopotrivă dacă în cadrul Deciziei nr. 2216 pronunţată în data de 07 aprilie 2021 instanţa de recurs a cercetat cele două motive de casare invocate în cadrul cererii de recurs, Înalta Curte constată cu uşurinţă că acestea au fost analizate, instanţa arătând în considerentele hotărârii motivele pentru care a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză.

Astfel, analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că nu este fondat acest motiv, întrucât, "hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.".

Si în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că, în susţinerea acestuia, recurenta a formulat 4 critici şi anume:" 1) încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor procedurale care reglementează puterea de lucru judecat (fila x din cererea de recurs)", "2. Încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare (fila x)," "3 Nelegalitatea soluţiei de respigere a motivului de nelegalitate privind lipsa de motivare a Deciziei nr. 558/26.03.2015 (fila x)", respectiv " 4. Încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în temeiul căruia a fost formulată cererea de obligare a intimatei Comisia Specială de retrocedare la plata de despăgubiri (fila x).

Verificând considerentele hotărârii recurate se constată, de asemenea, că instanţa de recurs, la filele x ale deciziei ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăţi, a răspuns punctual tuturor acestor critici, expunând motivele pentru care acestea au fost înlăturate, argumentele pentru care susţinerile părţii nu au putut fi primite putând fi decelate cu uşurinţă din cuprinsul hotărârii.

Aşa fiind, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanţa de control judiciar, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă.

Deşi, este adevarat că, şi în cadrul motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a solicitat a se avea în vedere că " în prezenta cauză subscrisa ne-am fundamentat pretenţiile pe împrejurarea că, în raport de prevederile exprese şi neechivoce cuprinse în art. 4 şi art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţie Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008 A. este nu doar succesoarea în drept a Comunităţii Evreilor din Botoşani, ci şi a Societăţii de binefacere " B. (fila x din motivele de recurs)"….., dar, şi în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că " În concluzie, am solicitat, faţă de aceste împrejurări, să se constate de către prima instanţă că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România este nu doar succesoarea în drept a Comunităţii Evreilor din Botoşani, ci şi a Societăţii de binefacere " B."…."respectiv că " aceste prevederi Statutare se coroborează cu prevederile art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008…. (fila x din motivele de recurs)", Înalta Curte constată că acestea nu sunt "motive de casare" în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci doar argumente ce au fost aduse în susţinerea celor două motive de recurs invocate .

Înalta Curte reţine că, prin cercetarea motivelor de casare trebuie înţeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanţei de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurenţi, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susţinerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

Prin urmare, contestaţia în anulare nu poate fi primită dacă instanţa a omis să cerceteze un simplu argument, întrucât argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Instanţa de recurs poate grupa argumentele invocate în susţinerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul, aşa cum se susţine în prezenta cauză.

În plus, se reţine că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia.

Din analiza contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că deşi, se invocă omisiunea instanţei de recurs de a răspunde criticii referitoare la incidenţa prevederilor art. 4 şi art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, respectiv faptul că, din eroare instanţa de recurs nu a observat faptul că recurenta a invocat incidenţa aceloraşi prevederi mai sus menţionate, în esenţă, contestatoarea este nemulţumită de soluţia instanţei de recurs, aceasta tinzând la anularea hotărârii definitive pronunţate de instanţa de recurs, cu consecinţa rediscutării cauzei, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În aceste condiţii, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

Modalitatea în care instanţa de recurs a examinat criticile punctuale ale recurentei, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi verificată pe calea contestaţiei în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanţa învestită cu soluţionarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate.

Astfel, de vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privinţa omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuţie necercetarea unor argumente care susţin motivele de recurs, soluţia este de respingere a acesteia, deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează acestei căi extraordinare de atac.

Se constată aşadar că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci tind la o reapreciere a fondului litigiului, ce nu este permisă.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare întemeiată pe motivul prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Analizând criticile formulate din perspectiva motivului prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. reţine Înalta Curte că motivul de contestaţie stipulat prin acest articol pentru exercitarea căii extraordinare de atac, are în vedere greşeli materiale de ordin procedural, săvârşite de instanţă prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite.

Astfel, eroarea materială la care face referire art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu trebuie confundată cu o eroare de judecată, pentru că s-ar ajunge astfel la rejudecarea fondului pricinii într-o cale extraordinară de atac .

Prin eroare materială ca temei al unei contestaţii în anulare trebuie înţeles orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului, ca tardiv, sau anularea lui, ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi, la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara şi, pentru verificarea acestor situaţii, nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului sau a unor aspecte asupra cărora instanţa de recurs a statuat expres.

Eroarea materială priveşte îndeosebi aspecte care ţin de investirea instanţei, de procedură, nicidecum erori de fond, care ar duce la cercetarea argumentelor de drept avute în vedere de instanţa care a solutionat calea de atac.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99].

Aşadar, motivul de contestaţie în anulare invocat are în vedere doar erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, care au fost determinante în pronunţarea unei soluţii greşite asupra recursului (dezlegării recursului), iar nu greşeli de judecată de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

În afara acestor motive stricte, părţile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătoreşti definitive pentru motive de fond, care ar presupune reluarea judecăţii şi stabilirea unei alte situaţii de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti definitive.

Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulţumită ar susţine că s-au săvârşit erori de judecată şi ar pune în discuţie legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde şi din practica instanţei europene de contencios a drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul siguranţei raporturilor juridice, potrivit căruia soluţia definitivă pronunţată de instanţe nu trebuie să mai fie rejudecată, iar anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanţa care a statuat în ultimă instanţă (Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României).

În cauza P. contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea a reţinut că respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desfiinţarea unei decizii definitive şi executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obţine reexaminarea cauzei şi o nouă hotărâre cu privire la acelaşi litigiu.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte, revenind la datele speţei, constată că eroarea materială invocată de contestatoare şi fundamentată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în cauza de faţă, unde instanţa de recurs a efectuat, potrivit considerentelor deciziei pendinte atacate, o vădită judecată de valoare, un raţionament juridic de aplicare a legii, atunci când aceasta a verificat dacă reproşurile invocate de recurentă în cererea de recurs se circumscriu juridic motivelor de casare enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv contestatoarea invocă faptul că instanţa de recurs nu " a observat" că aceasta a invocat incidenţa în cauză a prevederilor art. 4 şi art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic.

Or, în mod cert, ceea ce se invocă prin contestaţia în anulare formulată nu reprezintă o eroare materială în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci, o eroare de judecată, contestatoarea criticând, de fapt, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente pe fondul litigiului, în condiţiile în care eroarea materială la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C.pr.,civ., este o greşeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, textul de lege nefiind incident în cazul unor greşeli de judecată, de apreciere a probelor, sau de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatoarea prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi reevaluarea cadrului normativ incident pe fondul litigiului şi a ansamblului probator, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Astfel, reţine Înalta Curte că, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esenţială.

Contestaţia în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziţia părţilor pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitivă în calea de atac. Aşadar, contestaţia în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, şi, mai ales, nu în scopul de a obţine o rejudecare si o noua analiză a cauzei. Puterea de control a instanţelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Astfel, Înalta Curte constată că, prin contestaţia formulată contestatoarea încearcă obţinerea unei noi judecăţi de recurs, prin criticile formulate aceasta tinzând de fapt la o rejudecare a recursului, cu depăşirea însă a cadrului stabilit restrictiv de art. 503 noul C. proc. civ.

Se constată, aşadar, că susţinerile şi criticile contestatoarei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, ce se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele ce preced, contestatia în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., ca nefondată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 2216 din data de 7 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 mai 2023.