Failure to provide minority-language textbooks as constitutive discrimination under national anti-discrimination and education laws

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 14.04.2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Educaţiei şi Cercetării a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 681/02.10.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 277 pronunţată la 8 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Judeţean Harghita, Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România Asociaţia pentru Judeţul Harghita, A., B., C., D., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 277 pronunţate la 8 martie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii, astfel cum a fost motuivată.

După expunerea istoricului speţei, recurenta-reclamantă a susţinut că abordarea primei instanţe reprezintă rezultatul încălcării, interpretării eronate şi aplicării greşite a prevederilor de drept material ale art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi ale art. 2 alin. (1) şi alin. (4), art. 10 lit. h) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

În primul rând, abordarea primei instanţe contravine scopului şi conţinutului art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, întrucât legiuitorul nu a stabilit o limită de timp pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de acest articol, întrucât elaborarea unor programe şcolare şi a unor manuale presupune o activitate laborioasă şi o perioadă de timp îndelungată şi astfel, nefiind stabilită o astfel de perioadă, este evident că nu poate exista o sancţiune în cazul depăşirii unui anumit termen. Prin interpretarea pe care a dat-o acestor prevederi, prima instanţă a stabilit, practic, sancţiuni pe care legiuitorul nu le-a impus.

Or, deşi prima instanţă a arătat că aceste demersuri "sunt lăudabile", le-a considerat irelevante, a analizat exclusiv îndeplinirea unuia singur dintre obiectivele enunţate de art. 46 din Legea nr. 1/2011, făcând abstracţie de celelalte obiective enunţate de acest articol de lege şi fără să ţină seama de scopul ce se degajă din interpretarea sistematică şi teleologică a acestei prevederi, care, presupune activităţi complexe şi realizarea treptată a respectivelor obiective.

Dincolo de aceste aspecte, chiar dacă, prin reducere la absurd, s-ar considera că ar fi fost încălcate prevederile art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 1/2011, aceasta nu poate duce, per se, la concluzia că se află în fata unei discriminări în sensul art. 2 alin. (1) şi (4), art. 10 şi art. 11 din O.U.G. nr. 137/2000.

Din analiza acestor prevederi, rezultă cu evidenţă că nu este suficientă constatarea nerespectării unor prevederi legale pentru a ne afla într-o situaţie de discriminare, ci este necesar să se constate "orice deosebire, excludere, restrictie sau preferintă", pe criteriile enunţate în textul normativ, care să aibă, fie ca "scop", fie ca "efect", restrângerea sau înlăturarea unor drepturi.

În mod greşit prima instanţă a apreciat că, atât timp cât nu s-au respectat prevederile art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 1/2011 se putea constata - fără îndeplinirea unor alte condiţii - existenţa unei situaţii de discriminare.

Demersurile realizate de instituţia reclamantă au urmărit şi au avut şi ca rezultat concret, asigurarea drepturilor elevilor români aparţinând minorităţii maghiare, astfel că nu se poate demonstra restrângerea sau anularea unor drepturi ale acestor elevi, ci, dimpotrivă, tocrnai asigurarea realizării acestor drepturi.

Termeni utilizaţi de legiuitor, anume "refuzarea" şi "cauza" refuzului implică existenţa unei intenţii din partea autorităţii în privinţa nerespectării unor drepturi şi a neacordării unor facilităţi.

În speţă, nu se poate vorbi despre o astfel de intenţie, câtă vreme a demonstrat, cu prisosinţă, prin cererea de chemare în judecată, că măsurile instituţiei noastre au avut ca scop şi ca efect tocmai asigurarea drepturilor-în primul rând, a accesului la educaţie în privinţa elevilor români aparţinând minorităţii maghiare şi, în niciun caz, un scop contrar.

Nerealizând o analiză concretă nici în ceea ce priveşte aceste condiţii impuse de art. 10 lit. h) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 - anume existenţa discriminării şi a condiţiei subiective legate de refuzul autorităţii şi de cauza unui astfel de refuz - prima instanţă a a pronunţat o hotărâre dată cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de art. 10 lit. h) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Judeţean Harhita a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru combaterea discriminării a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Judecătorul fondului în mod legal a reţinut că, în fapt, petiţia nr. 4804/26.07.2018 ce a stat la baza emiterii deciziei contestate în cauză a vizat pasivitatea Ministerului pe mai multe planuri (atât în privinţa programului de învăţare, cât şi a manualelor şcolare, a modului de evaluare a lucrărilor de bacalaureat la disciplina Limba şi literatura română), şi că, pârâtul CNCD a sancţionat o singură faptă care atrăgea discriminarea, respectiv neadaptarea manualelor şcolare pentru elevii români aparţinând minorităţii maghiare (aspect necontestat de către reclamant care nu a susţinut că şi-ar fi îndeplinit sarcina de a elabora manuale şcolare la Disciplina Limba şi literatura română pentru elevii aparţinând minorităţii maghiare din învăţământul preuniversitar).

Înalta Curte precizează că încălcarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 de către Ministerul Educaţiei, în sensul că această instituţie nu a elaborat manuale speciale pentru minoritatea respectivă timp de 12 ani, întruneşte toate elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Trebuie precizat că, prin interpretarea pe care a dat-o dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 1/2011, prima instanţă nu a stabilit, practic, sancţiuni pe care legiuitorul nu le-a impus, ci doar a constatat că timp de 12 ani dispoziţia legală a fost aplicată în acelaşi mod unor persoane aflate în situaţii diferite, conducând la restrângerea unui drept recunoscut de lege (dreptul la educaţie) pe baza unui criteriu (etnia şi limba), ceea ce reprezintă, o faptă de discriminare.

Nu are relevanţă susţinerea recurentului-reclamant în sensul că, elaborarea de manuale pentru minorităţi presupune activităţi complexe şi o realizare treptată a respectivelor obiective, întrucât nu au fost invocate dispoziţiile legale care să stipuleze inexistenţa discriminării într-o asemenea situaţie.

Înalta Curte nu poate reţine criticile recurentului-reclamant în ceea ce priveşte inexistenţa unui termen în care să elaboreze manualele, având în vedere că, deşi art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011 nu instituie un termen de elaborare a acelor manuale şcolare, nu se justifică faptul că au trecut 12 ani de la introducerea normelor, iar manualele încă nu există, dar examenele (bacalaureat şi învăţământul superior) sunt acelaşi pentru toţi copiii, indiferent de apartenenţa minoritară. Dispoziţiile art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011 au intrat în vigoare din 09.02.2011, iar discriminarea, în concret, constă în acordarea unui tratament identic elevilor aflaţi în situaţie diferită, respectiv celor a căror limbă maternă este maghiara.

Faţă de cele expuse anterior, în mod corect prima instanţă a apreciat că, atât timp cât nu s-au respectat prevederile art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 1/2011 sunt îndeplinite condiţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind discriminarea.

Starea de pasivitate în care a stat instituţia reclamantă a condus la nerespectarea drepturilor elevilor români aparţinând minorităţii maghiare timp de 12 ani. Măsurile instituţiei nu au fost îndestulătoare pentru a acoperi lipsa manualelor, iar efectul a fost încălcarea dreptului şi accesului la educaţie a elevilor români aparţinând minorităţii maghiare.

Instanţa de recurs constată că judecătorul fondului a făcut o analiză concretă a condiţiilor impuse de art. 10 lit. h) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, hotărârea dată respectând normele de drept material reprezentate de art. 10 lit. h) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., abordarea primei instanţe reprezentând rezultatul interpretării şi aplicării corecte a prevederilor de drept material ale art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi ale art. 2 alin. (1) şi alin. (4), art. 10 lit. h) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei (fost Ministerul Educaţiei şi Cercetării) împotriva sentinţei civile nr. 277 pronunţate la 8 martie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 18 mai 2023.