Insurance indemnity calculation under first-risk principle and burden of proof for reparation costs

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 octombrie 2017 sub dosar nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 8941/31.08.2017 şi emiterea unei noi decizii, în concordanţă cu prejudiciul real, obligarea pârâtului la despăgubiri ca urmare a pagubei suferite în urma condiţiilor meteo nefavorabile din perioada 17-19.06.2016 şi plata dobânzii de la data formulării cererii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 596/CA/11.05.2018, Tribunalul Hunedoara a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Hunedoara, şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 159 pronunţată la 23 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a anulat ca netimbrate capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirii şi a dobânzii, a admis în rest cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte decizia nr. 8941/31.08.2017, în ceea ce priveşte respingerea cererii de plată pentru suma de 2.316 RON, a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantului diferenţa de 2.316 RON şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 159 pronunţată la 23 aprilie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

După prezentarea pe scurt a istoricului speţei, instituţia pârâtă a susţinut că sentinţa pronunţată este dată cu încălcarea prevederilor art. 1270 şi art. 2214 C. civ.

Comisia specială din cadrul pârâtei a hotărât ca pretenţiile intimatului sa fie parţial admise, în sensul ca s-a acordat si platit suma de 5.783 RON reprezentând c/valoare despăgubiri, respingând suma de 2.316 RON.

Motivele respingerii sumei de 2316 RON se circumscriu clauzelor contractului de asigurare facultativa a locuinţei si conţinutului avantaj seria x nr. x, cu valabilitate între 11.05.2016-10.05.2017 încheiat intre asiguratorul B. si intimat.

Astfel dispoziţiile art. 5.5 din Conditiile de Asigurare stabilesc faptul ca indemnizaţia se va acorda prin aplicarea principiului "asigurare de prim-risc" (deci fără a se aplica asupra acesteia proporţia intre suma asigurată şi valoarea Bunurilor), dar nu poate depăşi valoarea Bunurilor din momentul producerii evenimentului asigurat, cuantumul daunei asigurate şi nici suma asigurată, iar, art. 5.7. menţionează faptul ca, valoarea daunei asigurate reprezintă costul refacerii din care se scad valoarea părţilor neavariate sau a celor care pot fi refăcute.

Raportat la dispoziţiile art. 5.5 citate, FGA a procedat la analizarea documentaţiei aferente dosarului de dauna, concluzionând faptul că suma pentru aducerea imobilului la starea anterioara producerii evenimentului este în cuantum de 5.783 RON si aceasta suma a fost plătită reclamantului cu titlu de despăgubire.

Raportat la faptul ca se va ţine seama de starea Bunului anterioară producerii evenimentului trebuind a se lua in calcul costul refacerii/reparaţii/recondiţionării/înlocuirii părţilor avariate, specialiştii F.G.A. au procedat la întocmirea unui deviz estimativ de reparaţie prin raportare la preturile pentru manopera si materiale in conformitate cu sistemul de specialitate C., rezultând astfel suma in cuantum de 5.783 RON. Învederează că intimatul NU a depus in sustinere factura si chitanta anexate la actiune, iar FGA a analizat doar ceea ce intimatul a inţeles sa depună in sutinerea pretentiilor sale, respectiv un deviz estimativ de lucrări, care a fost corectata de pârâtă cu suma de 2316 RON.

FGA nu a avut cum sa aprecieze daca reparaţiile au fost efectuate sau nu de vreme ce nu s-au prezentat documente fiscale ale plaţii c/valorii materialelor si a manoperei implicare, fapt care in mod legal si temeinici a făcut ca din valoarea despăgubirilor sa se scadă valoarea cheltuielilor indirecte, a TVA-ului şi a profitului, respectiv acele sume de bani ce se incluse in c/valoarea produselor si serviciilor, DACA acestea se efectuează si se fiscalizează. Este evident ca nu au cum sa suportate cheltuieli indirecte, si nici TVA, si nici profit daca lucrările de reparaţii în discuţie sau materialele achiziţionate NU au fost acoperite cu documente fiscale, iar daca au fost emise documente fiscale si nu au fost prezentate în susţinerea cererii de plata NU este vina FGA.

Aşa fiind în temeiul contractului de asigurare se poate despăgubi numai costul reparaţiilor necesare pentru readucerea bunului în stare de dinaintea evenimentului, cu dovedirea cheltuielilor făcute, situaţie confirmată şi de prevederile art. 2214 C. civ. care impun ca despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare sa reprezinte contravaloarea pierderii suferite de persoana asigurată prin producerea riscului asigurat.

Acordarea despăgubirilor in temeiul calculului C. efectuat de inspectorii de daune ai pârâtei si raportarea la înscrisurile depuse in sustinerea cererii de plata isi are deplina justificare in clauzele corespunzătoare menţionate, FGA aplicând in mod corect dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015.

Prin urmare FGA nu poate plăti pur si simplu sumele pretinse prin cererile de plata depuse de petenţi, ci este obligat sa facă propria evaluare şi să acţioneze diligent cu sumele care îi stau la dispoziţie, respectând principiul echitaţii si rezonabilităţii, precum si contractele de asigurare încheiate intre părţi şi legislaţia aplicabilă în materie, astfel încât soluţionarea cererilor sa respecte atât scopul înfiinţării si funcţionarii F.G.A. cât si condiţiile contractuale si legislaţia aplicabila fiecărei cereri în parte.

Soluţia adoptata de către FGA fiind corecta în raport de prevederile contractuale invocate şi care nu au fost avute în vedere şi de către instanţa de fond, a cărei soluţie ignora în totalitate aceste dispoziţii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare invocat de pârât.

Nu este întemeiată critica prin care se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., text legal care consacră principiul forţei obligatorii a contractului. Aceasta în condiţiile în care, din analiza considerentelor sentinţei atacate rezultă că soluţia pronunţată este întemeiată pe Condiţiile generale privind asigurarea locuinţei şi pe conţinutul PAD Avantaj, depuse chiar de către recurent la dosarul cauzei.

Nu poate fi reţinută nici o încălcare a dispoziţiilor art. 2214 C. civ. şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, atâta timp cât despăgubirea acordată reclamantului a fost stabilită de instanţa fondului pe baza înscrisurilor depuse la dosar şi a expertizei tehnice construcţii efectuate în cauză.

De asemenea, nu pot fi primite nici criticile prin care se susţine că în dovedirea cererii de plată nu au fost prezentate "documente fiscale", în lipsa invocării de către recurent a unor dispoziţii legale greşit interpretate şi aplicate de judecătorul fondului cu privire la această critică

Critica vizând greşita interpretare a dispoziţiilor art. 5.5 şi 5.7 din Condiţiile de Asigurare, nu poate fi luată în considerare, întrucât nu priveşte legalitatea sentinţei atacate - modul de interpretare a unor prevederi contractuale este sustras controlului instanţei de recurs.

Celelalte alegaţii ale recurentului, că nu a preluat ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment, nefiind succesorul în drepturi şi obligaţii al vreunui asigurător insolvent, şi că este obligat să soluţioneze dosarele de daună în mod judicios, acordând doar suma reprezentând dauna efectiv suferită ce rezulta din interogarea sistemului de specialitate C., nu pot fi avute în vedere fiind străine de considerentele hotărârii atacate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 159 pronunţată la 23 aprilie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 18 mai 2023.