Ministry ordered to issue new salary order recalculating prosecutor's allowance per civil judgment; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la data de 06.09.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

- obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare şi drepturile salariale, inclusiv sporurilor care se raportează la această indemnizaţie, în sensul stabilirii drepturilor cuvenite, ca urmare a punerii în executare a deciziei civile nr. 1360/2020 a Curţii de Apel Cluj pronunţate în dosarul nr. x/2018, cu luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA şi DIICOT, în raport de funcţia deţinută, începând cu data de 09.04.2015 şi în continuare, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 prin raportare la nivelul maxim stabilit de anexa V la Legea nr. 153/2017 pentru coordonatele profesionale (grad, funcţie, vechime în funcţie, gradaţie) specifice procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT.

- actualizarea sumelor cuvenite în funcţie de indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 157 din 9 iunie 2022, a respins excepţia inadmisibilităţii, excepţia tardivităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamantul A. un nou ordin de încadrare, care să respecte decizia civilă nr. 1360/A/25.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Cluj, conform căreia indemnizaţia de încadrare se stabileşte cu luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA şi DIICOT, în raport de funcţia deţinută, începând cu data de 09.04.2015 şi în continuare, după intrarea în vigoare a legii cadru de salarizare nr. 153/2017 la nivelul maxim stabilit de Anexa V la Legea 153/2017 specific procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT, cu respectarea dispoziţiilor noii legi şi a obligat pârâtul să emită pentru reclamantul A. un nou ordin de încadrare în care să prevadă actualizarea sumelor cuvenite în funcţie de indicele de inflaţie şi dobânda legală calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, arată că solicitarea reclamantului nu poate fi considerată plângere prealabilă, în sensul dispoziţiilor art. 7, CAP. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 7 din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât nu se critică nicio prevedere a vreunui ordin, ci se solicită exclusiv emiterea ordinului de salarizare în vederea executării hotărârii judecătoreşti menţionate anterior.

Totodată, nu poate fi reţinut refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri în sensul Legii nr. 554/2004, aşa cum a considerat instanţa de fond, aspectele respective neputând fi soluţionate de instanţa de contencios administrativ, ci urmându-se procedura executării unor titluri executorii.

În concluzie, având în vedere că reclamantul a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect emiterea unui nou ordin de salarizare, însă fără a fi contestat în concret un anumit act administrativ de stabilire a indemnizaţiei de încadrare şi a da instanţei competente posibilitatea analizei legalităţii respectivului act administrativ, solicită admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Totodată, instanţa de fond a reţinut aceleaşi argumente şi în respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii, respectiv inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017. Or, reclamantul nu a formulat în termen legal contestaţie împotriva modului de stabilire a indemnizaţiilor potrivit Legii nr. 153/2017, astfel că se impune respingerea acţiunii ca tardiv formulată.

În mod netemeinic şi nelegal prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

În sprijinul acestei opinii invocă Decizia nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce face obiectul Dosarului nr. x/2019, din 24.06.2019, publicată în Monitorul Oficial nr. Partea I nr. 853 din 22 octombrie 2019.

Întrucât, intimatul-reclamant a formulat acţiunea în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicită instanţei de control judiciar să constate ca fiind nelegală dispoziţia privind obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea pentru reclamant a unui ordin de salarizare cu o indemnizaţie de încadrare recalculată cu includerea coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu 09.04.2015 şi în continuare.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a admis acţiunea motivat de faptul că intimatul-reclamant este în posesia deciziei civile nr. 1360/25.11.2020 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2018, prin care s-a recunoscut îndreptăţirea reclamantului la recalcularea şi plata diferenţelor salariale cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu 09.04.2015, sume actualizate şi dobânda legală penalizatoare.

În primul rând, raportat la data de la care s-a dispus prin hotărârea criticată emiterea ordinului de salarizare, se putea avea în vedere exclusiv data la care reclamantul s-a adresat Ministerului Justiţiei, solicitarea acestuia fiind formulată la 09.07.2021.

În schimb, data de 09.04.2015 are relevanţă doar din perspectiva executării deciziei civile nr. 1360/25.11.2020, însă această hotărâre nu a obligat la emiterea unui nou ordin de salarizare, ci doar la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare.

Prin admiterea acţiunii, instanţa instituie un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis, deoarece în mod evident, solicitarea reclamantului de a i se acorda, prin hotărâre judecătorească, indemnizaţiile de încadrare brute lunare corespunzătoare indemnizaţiilor procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare ulterioare O.U.G. nr. 27/2006.

Pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor lor, nu se mai utilizează coeficientul de multiplicare înmulţit cu valoarea sectorială de referinţă, ci se aplică pur si simplu grila din Legea nr. 153/2017.

Astfel, coeficientul de multiplicare 19,000 se utilizează ca parte a unui calcul de determinare a salariului, alături de valoarea sectorială de referinţă, însă utilitatea lui se opreşte în momentul în care, prin calculul realizat, se ajunge la maximul prevăzut de Legea nr. 153/2017.

Stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial, iar instanţa de contencios constituţional, a constatat neconstituţionalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depăşirea competenţelor instanţelor judecătoreşti în detrimentul autorităţii legiuitoare.

Prin Legea nr. 153/2017 s-a dispus la Cap. 1 Secţiunea 1, art. 1 alin. (3) că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege."

Principalul criteriu de departajare avut în vedere de legiuitor la stabilirea salarizării magistraţilor, care rezultă din enumerarea legii este acela al nivelului instanţei/parchetului, or, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori care activează în cadrul acestor structuri fiind salarizaţi, în mod unitar, potrivit dispoziţiilor aplicabile procurorilor Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională reţine nivelul maxim "pentru fiecare funcţie, grad/treapta, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare."

De asemenea, prin mai multe decizii nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008), Curtea Constituţională a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi să Ie înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Prin urmare, cererea reclamantului de stabilire a indemnizaţiilor în funcţie de coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de un act normativ abrogat nu poate fi primită, întrucât ar reprezenta o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare ulterioare acestui act normativ.

Consideră relevantă decizia C.J.U.E. pronunţată în cauza C-310/10, Agafiţei contra României, prin care Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene a respins ca inadmisibilă cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare solicitată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2007, privind un eventual tratament discriminatoriu în materie de remunerare între magistraţi, în considerarea statutului de care beneficiază procurorii din cadrul DNA şi DIICOT, stabilind că, criteriul categoriei socio profesionale nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000, respectiv de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică şi nici în cel al Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate şi în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul solicită emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare şi drepturile salariale, inclusiv sporurilor care se raportează la această indemnizaţie, în sensul stabilirii drepturilor cuvenite, ca urmare a punerii în executare a deciziei civile nr. 1360/2020 a Curţii de Apel Cluj pronunţate în dosarul nr. x/2018, cu luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA şi DIICOT, în raport de funcţia deţinută, începând cu data de 09.04.2015 şi în continuare, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 prin raportare la nivelul maxim stabilit de anexa V la Legea nr. 153/2017 pentru coordonatele profesionale (grad, funcţie, vechime în funcţie, gradaţie) specifice procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii Înalta Curte are în vedere că posibilitatea de a se ataca un refuz nejustificat este expres prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, neexistând vreun impediment legal care să determine inadmisibilitatea acţiunii raportat la faptul că există şi o procedură specială pentru atacarea actelor administrative de salarizare, în condiţiile în care obiectul prezentei acţiuni nu îl constituie atacarea unui act de salarizare.

Reclamantul a solicitat obligarea recurentului la emiterea unui act administrativ ca urmare a refuzului nejustificat de a face acest lucru, deşi s-a adresat cu o cerere în acest sens, nefiind necesară formularea unei plângeri prealabile.

Nu poate fi reţinută afirmaţia recurentului în sensul că se încercă o eludare a dispoziţiilor legale care vizează modul de stabilire a indemnizaţiei de încadrare printr-un ordin al Ministrului Justiţiei. Drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite conform deciziei civile nr. 1360/2020 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Cu privire la excepţia tardivităţii, Înalta Curte constată că reclamantul nu a atacat actele de salarizare care i-au fost emise, ci obiectul prezentei acţiuni în contencios administrativ îl constituie solicitarea de obligare a recurentului la emiterea unor acte administrative ca urmare a refuzului nejustificat al acestuia la cererea formulată de reclamant, fiind aplicabile normele referitoare la atacarea refuzului nejustificat prevăzute de Legea nr. 554/2004 şi nu procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În acest context factual, aşa cum rezultă în mod cert din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, acţiunea reclamantului, introdusă la data de 06.09.2021, a fost formulată în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) pct. b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin raportare la data la care s-a comunicat răspunsul la cererea formulată - adresa Ministerului Justiţiei nr. 4/67324/2021 din 17 august 2021 prin care a fost respinsă solicitarea reclamantului de a i se emite un nou ordin de salarizare.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, raportat la data de la care solicită emiterea ordinului, respectiv 09.04.2015 faţă de data introducerii cererii, 06.09.2021, s-a apreciat în mod corect de către instanţa de fond că şi această excepţie este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 2524 C. civ. "prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

Reclamantul şi-a fundamentat cererea de chemare în judecată prin care solicită emiterea unui nou ordin de salarizare, pe dispoziţiile cuprinse în decizia civilă nr. 1360/2020 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2018. Prin urmare, dreptul la acţiune a reclamantului s-a născut doar la data pronunţării acestei decizii, doar din acest moment fiind îndreptăţit a solicita emiterea actului administrativ în conformitate cu drepturile stabilite prin decizia civilă nr. 1360/2020 a Curţii de Apel Cluj.

Aşadar, raportat la data pronunţării deciziei civile nr. 1360/2020 a Curţii de Apel Cluj, respectiv 25.11.2020, în mod evident cererea formulată de reclamant la data de 06.09.2021, este formulată în termenul de prescripţie de 3 ani, neputând fi reţinute criticile recurentului nici sub acest aspect.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, se reţine că prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1360/25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2018, Ministerul Justiţiei a fost obligat la recalcularea indemnizaţiei de bază lunare, cuvenite reclamantului, cu luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA şi DIICOT, în raport de funcţia deţinută, începând cu data de 09.04.2015 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor legale de acordare.

În baza acestei hotărâri reclamantul a formulat o cerere către recurent prin care a solicitat emiterea ordinului de salarizare conform drepturilor ce i-au fost recunoscute de instanţa de judecată.

În acest sens, relevante sunt dispoziţiile art. 13 din H.G. nr. 652/2009, art. 131 din Legea nr. 304/2004 şi art. 8 alin. (2) din Cap. VIII, Anexa 5 - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" din Legea nr. 153/2017, din care rezultă că Ministrului Justiţiei îi revine competenţa exclusivă în ceea ce priveşte emitere ordinelor de salarizare ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor.

Atât timp cât prin decizia civilă nr. 1360/25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2018, Ministerul Justiţiei a fost obligat la recalcularea cuantumului indemnizaţiei de bază lunare, cuvenite reclamantului prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA şi DIICOT, în raport de funcţia deţinută, începând cu data de 09.04,2015 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor legale de acordare, se apreciază că acesta are obligaţia de a pune în executare hotărârea instanţei, în speţă fiind vorba de un titlu executoriu definitiv.

Referitor la susţinerea recurentului în sensul că pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor nu se mai utilizează coeficientul de multiplicare (ex. 19,000) înmulţit cu valoarea sectorială de referinţă (ultima fiind de 484), ci se aplică pur si simplu grila din Legea nr. 153/2017, utilitatea acestui coeficient nemaiexistând în momentul în care, prin calculul realizat, se ajunge la maximul prevăzut de Legea nr. 153/2017, Înalta Curte o apreciază ca fiind nejustificată în condiţiile în care în prezenta cauză nu s-a făcut dovada faptului că reclamantul ar beneficia în prezent de drepturile salariale maxime conferite de Legea 153/2017.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 157 din 9 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.