Public service suspension does not extinguish statutory incompatibility obligations

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.01.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/05.01.2021 întocmit de pârâtă, prin care s-a constatat încălcarea de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităţilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 927 din 11 iunie 2021, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se arată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, dispoziţii care obligau intimata să motiveze Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021, lit. c) referindu-se la "evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate".

A apreciat astfel prima instanţă că exigenţa motivării ar fi fost îndeplinită în cauză întrucât ANI ar fi luat în considerare chestiunea suspendării raportului de serviciu, însă ar fi considerat că "această împrejurare nu constituie un impediment în reţinerea stării de incompatibilitate, fiind vorba despre o suspendare, la cerere, pentru un interes personal, în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 95 alin. (1) şi la art. 94 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, respectiv la art. 514 alin. (1) din Codul administrativ".

O asemenea argumentaţie nu se regăseşte însă niciunde în cuprinsul Raportului de evaluare nr. x/05.01.2021 şi tocmai pentru că ea nu există, instanţa nici nu face o trimitere concreta la o asemenea apreciere, în realitate, instanţa de fond a prezentat propria sa argumentaţie ca fiind cea care, în opinia sa, ar fi reprezentat motivarea raportului în discuţie.

De altfel, ANI, prin apărările formulate în faţa instanţei de fond, a susţinut că nu ar fi existat în sarcina sa o obligaţie de a motiva raportul de evaluare, confirmând în acest mod că Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021 nu a fost motivat.

Lipsa motivării este indubitabilă.

Evaluarea la care fac referire dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 reprezintă o analiză, ce presupune luarea în considerare şi aprecierea asupra tuturor elementelor incidente, inclusiv asupra punctului de vedere exprimat de persoana supusă evaluării. În caz contrar, ar însemna că punctul de vedere reglementat de lege ar fi cerut pur formal, fără a avea vreo relevanţă în economia emiterii raportului de evaluare. Or o asemenea interpretare ar echivala cu încălcarea dreptului la apărare, drept ce trebuie să fie concret şi efectiv în sensul reglementat de dispoziţiile art. 6 din CEDO.

Împrejurarea că raportul în discuţie poate fi atacat în instanţă reprezintă tocmai un argument în favoarea necesităţii motivării sale, persoana supusă evaluării trebuind să cunoască considerentele pentru care apărările sale au fost înlăturate în procedura prealabilă judecăţii şi a avea astfel în mod concret şi efectiv deschis accesul la justiţie.

Reglementând posibilitatea atacării pe calea contenciosului administrativ a acestor acte, legiuitorul le-a recunoscut calitatea de acte administrative, ceea ce implică inclusiv obligaţia emitentului de motivare, obligaţie, care, de altfel, a fost reglementată expres în cazul raportului de evaluare întocmit de ANI.

Motivarea actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivel comunitar, ea constituindu-se într-o garanţie împotriva arbitrariului.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond. Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021 nu îndeplinea exigenţa motivării întrucât: i) reproduce doar formal, o susţinere din cuprinsul punctului de vedete pe care recurentul l-a transmis anterior întocmirii sale, doar pentru a nu i se reproşa emitentului faptul că nu a parcurs procedura prealabilă; ii) nu se analizează în mod concret apărările pe care recurentul le-a transmis prin intermediul punctului de vedere exprimat, nearătându-se de ce acestea ar fi-neîntemeiate; iii) nu există nici măcar o singură propoziţie, care să exprime poziţia ANI cu privire la efectele suspendării raportului de serviciu, care să explice de ce anume această suspendare nu poate fi luată în considerare la stabilirea stării de incompatibilitate; iv) s-a preluat în cuprinsul raportului doar ceea ce se menţionase anterior în adresa ANI - Inspecţia de Integritate nr. x, respectiv nr. x, adresă faţă de care îmi exprimasem punctul de vedere, punct de vedere ignorat de autoritate în totalitate.

Recurentul susţine, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, că tocmai în acest mod i-a fost încălcat dreptul fundamental la apărare, drept garantat de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţia României şi de prevederile art. 48 alin. (2) din CEDO.

Şi aceasta întrucât emitentul nu a verificat niciuna dintre susţinerile sale, lipsa oricărei analize confirmând faptul că ANI nu a fost interesată să verifice dacă a existat sau nu în realitate o stare de incompatibilitate, ci doar să-l învinovăţească de o pretinsă incidenţă a unei asemenea stări.

În opinia recurentului, "motivarea" a fost doar formală ceea ce echivalează cu lipsa sa. Nu s-a realizat în concret nicio analiză şi nicio evaluare, ci s-a reafirmat doar steril şi nejustificat faptul că s-ar fi aflat într-o situaţie de incompatibilitate.

Sensul întocmirii Raportului de evaluare, cum o spune chiar titlul său, era acela de a evalua, sens în care trebuiau puse în balanţă, pe de o parte, cele reţinute în Adresa ANI - Inspecţia de Integritate nr. x, iar pe de altă parte, ceea ce recurentul a expus în cuprinsul punctului de vedere comunicat şi să se decidă argumentat într-un sens sau altul. O asemenea evaluare nu a avut loc însă în realitate, iar raportul întocmit nu a fost în consecinţă motivat.

Cu referire la motivele de nelegalitate invocate pe fondul cauzei, recurentul arată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003, art. 94, art. 95 şi art. 96 din Legea nr. 188/1999.

Instanţa de fond a ignorat tocmai scopul legii, anume de ce a reglementat legiuitorul situaţiile de incompatibilitate. Scopul a fost de a nu permite aceleiaşi persoane să exercite în acelaşi timp atât calitatea de funcţionar public cât şi o altă funcţie dintre cele avute în vedere de dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 161/2003.

Contrar primei instanţe, recurentul arată că "exercitarea" funcţionează în ambele direcţii şi nu doar unisens, neexistând nicio precizare în cuprinsul art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 sau al unui alt articol în sensul reţinut în hotărârea recurată anume că "exercitarea altei funcţii - acest atribut, al exercitării, vizând doar cea de a doua funcţie, cea care atrage starea de incompatibilitate, iar nu funcţia publică aşa-zisă de bază".

De asemenea, instanţa de fond a nesocotit faptul că legea nu distinge în privinţa efectelor produse de suspendarea de drept şi cea care operează la cerere. Legea nu face o asemenea distincţie tocmai pentru că efectele nu pot fi decât aceleaşi.

Pe perioada suspendării, persoana în discuţie nu mai exercită atribuţii de funcţionar public, neavând astfel cum să intre în situaţii de incompatibilitate atâta vreme cât nu exercită niciun fel de atribuţie de funcţionar public, funcţie publică ce nu are cum să fie astfel expusă în niciun mod. Or, incompatibilităţile sunt reglementate tocmai pentru a nu expune funcţiile care ar putea intra în conflict în cazul în care ar fi exercitate concomitent.

Distingând între efectele suspendării de drept şi cele ale suspendării la cerere, prima instanţă a adăugat la lege şi a încălcat principiul de drept "ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus"

În realitate, suspendarea raportului de serviciu are aceleaşi efecte în cazul suspendării la iniţiativa funcţionarului public ca şi în cazul suspendării de drept, regimul juridic fiind acelaşi, pe perioada suspendării, persoana în discuţie nemaiexercitând atribuţii de funcţionar public.

Ceea ce s-a reţinut de către prima instanţa în privinţa efectelor suspendării de drept este perfect valid şi în cazul suspendării la cerere, singurul element care diferenţiază cele două tipuri de suspendare fiind modul în care operează: una de drept, iar cealaltă la cerere.

Aşadar, şi în cazul suspendării la cerere ar trebui să se considere că suspendarea raportului de serviciu înlătură incompatibilitatea, interpretarea contrară lipsind de conţinut dispoziţiile ce permit implicit desfăşurarea respectivelor activităţi, căci, potrivit acesteia, chiar dacă s-ar suspenda raportul de serviciu, s-ar naşte incompatibilitatea, funcţionarul fiind de fapt sub interdicţia de a desfăşura acea a doua activitate pe care legea pare totuşi să i-o permită, tocmai pentru că prevede suspendarea, ca o soluţie pentru coexistenţa calităţii de funcţionar cu desfăşurarea altei activităţi.

Astfel, s-a reglementat la art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 incompatibilitatea exercitării calităţii de funcţionar public cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

De asemenea, la art. 94 lit. a)1), lit. a)2) şi lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost prevăzută intervenirea suspendării de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public în ipoteza în care acesta ar exercita o altă funcţie sau demnitate publică decât cea în care a fost numit.

În egală măsură, dispoziţiile art. 95 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 permit suspendarea raportului de serviciu la cerere.

Cazurile de suspendare a raportului de serviciu au fost reglementate nu doar pentru ipotezele în care funcţionarul public ar fi în imposibilitate fizică de a-şi desfăşura activitatea (concediu medical, concediu de maternitate etc), dar şi pentru a permite funcţionarului public să desfăşoare alte activităţi decât cea de funcţionar public, sensul dispoziţiilor legale sus-amintite fiind clar în acest sens.

Recurentul arată că pe perioada suspendării raportului de serviciu nu a exercitat atribuţii de funcţionar public, situaţie în care nu putea interveni o incompatibilitate. Această împrejurare este esenţială şi cu efecte directe în cauză întrucât nefiind exercitată respectiva funcţie, ea nu avea cum să fie expusă prin exercitarea unei alte funcţii dintre cele cu privire la care au fost reglementate incompatibilităţi legale. În concret: i) raportul său de serviciu cu Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Utilităţi Publice fiind suspendat şi nemaiexercitând în consecinţă atribuţii de funcţionar public, a putut fi detaşat începând cu această dată de la S.C. B. S.R.L., societate cu care se afla în raporturi contractuale de muncă, la Administraţia Străzilor Bucureşti în funcţia de director general (S), gradul II "(Dispoziţie de detaşare nr. 609/01.04.2019); ii) detaşarea intervenită pentru intervalul 11.01.2020 -12.04.2020 a fost dispusă din funcţia de consilier personal, gradaţia 5 în cadrul Cabinetului Primarului General, funcţie pe care o desfăşura de asemenea în baza unui contract individual de muncă (Dispoziţie de detaşare nr. 88/10.01.2020).

Nu a existat în consecinţă niciun caz de incompatibilitate în ceea ce-l priveşte, raportul de serviciu, cel de funcţionar public în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti - Direcţia Utilităţi Publice era suspendat, iar detaşările la Administraţia Străzilor Bucureşti au operat prima oară de la S.C. B. S.R.L., iar a doua oară de la Cabinetul Primarului General.

Mai mult, detaşarea a avut loc ca urmare a cererii adresate în acest scop de Primăria Municipiului Bucureşti, care a transmis către B. S.R.L. nr. 2020/28.03.2019 cu solicitarea de a fi de acord cu detaşarea sa la Administraţia Străzilor Bucureşti, solicitare căreia i s-a dat acceptul de către B. S.R.L. prin adresa nr. x/28.03.2019. Solicitarea de suspendare din calitatea de funcţionar public se impunea aşadar în contextul deciziei autorităţii de a-l detaşa, neurmărind în niciun mod să intre în vreun conflict de interese.

De asemenea, detaşat fiind, nu a mai desfăşurat activitate pe perioadele reţinute în cuprinsul raportului atacat nici măcar în locurile din care a fost detaşat.

Nu în ultimul rând, solicită înlăturarea considerentelor instanţei de fond în sensul că "Legea nr. 161/2003 prevede expres anumite situaţii în care nu este incidenţă starea de incompatibilitate, iar cea din speţă nu se numără printre acestea".

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată cu consecinţa anulării Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021 întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că motivul de nelegalitate referitor la presupusa nemotivare a raportului de evaluare contestat şi pronunţarea hotărârii de fond cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, este nefondat.

În mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că din cuprinsul raportului de evaluare rezultă temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere, astfel încât persoana evaluată să înţeleagă resorturile de care s-a ţinut seama în emiterea raportului de evaluare şi să poată să se conformeze celor dispuse ori, după caz, să le conteste.

Referitor la motivul de recurs referitor la încălcarea si aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003, art. 94, art. 95 şi art. 96 din Legea nr. 188/1999, intimata-pârâtă a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că incompatibilitatea prevăzută de art. 94 alin. (1) şi (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 se defineşte prin referire la "calitatea" de funcţionar public, care nu poate fi deţinută concomitent cu exercitarea altei funcţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor expuse, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu controlul de legalitate a Raportului de evaluare nr. x/05.01.2021, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

În motivarea actului administrativ atacat, s-a reţinut că recurentul - reclamant A., funcţionar public în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, a încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, în calitate de funcţionar public, având raportul de serviciu cu Primăria Municipiului Bucureşti suspendat la cererea sa, pentru un interes personal, a exercitat, în intervalele 01.04.2019 - 08.01.2020 şi 11.01.2020 - 12.04.2020, funcţia de director general în cadrul Administraţiei Străzilor Bucureşti - serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, finanţat integral din bugetul local al municipiului Bucureşti, încălcând astfel dispoziţiile art. 94 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.

Analizând cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că motivele de recurs sunt nefondate, soluţia instanţei de fond fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt identificată în cauză.

Un prim aspect invocat de recurentul-reclamant îl reprezintă respingerea criticilor referitoare la nemotivarea actului atacat.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, satisface exigenţa motivării unui act administrativ.

Astfel, potrivit art. 21 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoane/invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.

(2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situaţiei de fapt;

b) punctul de vedere al persoane/supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

d) concluzii."

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte constată că raportul trebuie să conţină punctul de vedere al persoanei evaluate, dacă acesta a fost exprimat, nefiind prevăzută obligativitatea inspectorului de integritate de a prezenta argumentele de fapt şi de drept împotriva susţinerilor persoanei evaluate, aşa cum în mod eronat susţine recurentul-reclamant. Inspectorul de integritate nu trebuie să facă o analiză a punctului de vedere al persoanei evaluate, ci doar să-l expună, exigenţe îndeplinite în speţă, punctul de vedere al reclamantului fiind prezentat pe larg în partea a II - a raportului de evaluare.

Inspectorul de integritate a primit punctul de vedere al persoanei supuse verificării, însă nu a validat acest raţionament, şi, pentru acest motiv, nemulţumirea recurentului rezidă în faptul că opinia pe care a exprimat-o nu a condus la concluzia contrară celei a autorităţii, care a constatat că se relevă elementele existenţei stării de incompatibilitate.

Or, din această perspectivă, nu se poate reţine faptul că raportul de evaluare este nemotivat, câtă vreme autoritatea intimată a identificat în mod corect situaţia de fapt, a raportat-o la datele şi informaţiile obţinute în cadrul procedurii de evaluare şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, concluzionând în sensul că recurentul, în calitate de funcţionar public, având raportul de serviciu cu Primăria Municipiului Bucureşti, suspendat la cererea sa, a exercitat funcţia de director general în cadrul Administraţiei Străzilor Bucureşti, cu încălcarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Faptul că parte din argumentaţia instanţei de fond referitoare la motivarea raportului de evaluare nu s-ar regăsi în cuprinsul acestui raport nu înseamnă că instanţa de fond a prezentat propria sa argumentaţie ca fiind cea care, în opinia sa, ar fi reprezentat motivarea raportului în discuţie, şi nu este de natură a atrage anularea raportului. Instanţa de fond a expus considerentele în analiza motivului de nelegalitate invocat de reclamant.

Pe fondul raportului de evaluare, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute criticile recurentului referitoare la interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003, art. 94, art. 95 şi art. 96 din Legea nr. 188/1999.

Potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care reglementează, în Cap. III, Secţiunea a 5-a, incompatibilităţile privind funcţionarii publici, "Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică", iar art. 94 alin. (2) lit. c) prevede că "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: (...) c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public."

Astfel cum s-a arătat, prin actul contestat s-a reţinut că reclamantul, în calitate de funcţionar public, având raportul de serviciu cu Primăria Municipiului Bucureşti suspendat la cererea sa, pentru un interes personal, a exercitat, în intervalele 01.04.2019 - 08.01.2020 şi 11.01.2020 - 12.04.2020, funcţia de director general în cadrul Administraţiei Străzilor Bucureşti - serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, finanţat integral din bugetul local al municipiului Bucureşti, încălcând astfel dispoziţiile art. 94 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte subliniază că, deşi raportul de serviciu al reclamantului în funcţia publică a fost suspendat, acesta nu a încetat. Pe cale de consecinţă, în lipsa unor dispoziţii exprese, suspendarea raportului de serviciu nu înlătură incidenţa dispoziţiilor legale care reglementează incompatibilităţile funcţiei publice.

Dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 nu condiţionează starea de incompatibilitate de exercitarea efectivă a funcţiei publice. Regimul incompatibilităţilor este aplicabil funcţionarului public inclusiv pe perioada suspendării din funcţia publică, suspendarea raportului de serviciu nu echivalează cu pierderea/încetarea calităţii de funcţionar public şi de titular al funcţiei publice, pe care acesta o deţine în continuare, inclusiv pe perioada suspendării.

În acest sens, Curtea reţine că suspendarea raportului de serviciu presupune doar încetarea temporară a activităţii, a exercitării atribuţiilor de funcţionar public, nu a calităţii de funcţionar public, care subzistă pe toată durata suspendării, subzistând prin urmare şi obligaţiile aferente, inclusiv obligaţia de a respecta regimul juridic al incompatibilităţilor.

Incompatibilitatea prevăzută de art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 se defineşte prin referire la "calitatea" de funcţionar public, care nu poate fi deţinută concomitent cu exercitarea altei funcţii. Prin urmare, pentru a se reţine starea de incompatibilitate, prezintă relevanţă, pe de o parte, simpla deţinere a calităţii de funcţionar public, independent dacă se exercită efectiv sau nu atribuţiile inerente acesteia, iar pe de altă parte, exercitarea altei funcţii, acest atribut, al exercitării, vizând doar cea de a doua funcţie, cea care atrage starea de incompatibilitate, iar nu funcţia publică aşa-zisă de bază, căreia îi incumbă obligaţia respectării regimului incompatibilităţilor.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute alegaţiile recurentului-reclamant referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 94 lit. a)1) lit. a)2), lit. c) din Legea nr. 188/1999, întrucât acesta nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute de aceste dispoziţii legale, respectiv nu este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, nu este încadrat la cabinetul unui demnitar sau la cancelaria prefectului sau desemnat în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale, starea sa de incompatibilitate fiind reţinută raportat la deţinerea calităţii de funcţionar public simultan cu exercitarea funcţiei de director general în cadrul Administraţiei Străzilor Bucureşti.

Argumentele, susţinute în faţa instanţei de fond şi reluate prin cererea de recurs, potrivit cărora efectele suspendării de drept şi ale celei la cerere, din perspectiva stării de incompatibilitate, nu ar putea fi tratate diferit, sunt nefondate, câtă vreme situaţiile premisă nu sunt identice.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la detaşări, precum şi lipsa intenţiei sale de a fi în vreun conflict de interese, nu sunt relevante în ceea ce priveşte legalitatea raportului de evaluare, în raport de dispoziţiile legale în baza cărora a fost reţinută starea de incompatibilitate.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a aplicat în mod corect normele de drept material.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 927 din 11 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.