RCA Guaranty Fund liability: limits of internal valuation procedures and judicial discretion in quantifying non-pecuniary damages for traffic accident victims

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.04.2019 sub numărul x/2019 reclamantul A. prin reprezentant legal B. (mama) în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat următoarele:

- anularea deciziei FGA nr. 19627/08.04.2019 şi obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor din România la emiterea unei noi decizii, sub sancţiunea penalităţilor pentru fiecare zi de întârziere;

- pronunţarea cu privire la legalitatea operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii deciziei nr. 19627/08.04.2019;

- anularea actului normativ adoptat în cadrul F.G.A., care reglementează Procedura de soluţionare a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, act normativ la care se face referire în Decizia contestată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 999 din 16 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. prin reprezentant legal B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A anulat în parte decizia FGA nr. 19627/08.04.2019, în ceea ce priveşte art. 2 de respingere parţială a cererii de plată.

A obligat pârâtul la plata către reclamant, cu titlu de daune morale, a sumei de 5000 RON, suplimentar faţă de suma iniţial acordată de 437,50 RON.

A menţinut în rest Decizia FGA nr. 19627/08.04.2019.

A respins în rest acţiunea.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 999 din 16 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare, invocând, în drept, dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurentul a susţinut că sentinţa recurată este netemeinică si nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a Legii 213/2015 precum si a Ordinului 23/2014 al ASF.

In ce priveşte legea aplicabila, recurentul menţionează că potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) teza finala din Legea nr. 213/2015: Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare si, raportat la data încheierii contractului de asigurare, evenimentul fiind produs in data de 20.04.2016, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a instrumentat dosarul de daune conform dispoziţiilor Ordinului CSA nr. 23/2014(tempus regit actum).

De asemenea, în susţinerea motivelor de recurs, pârâtul face trimitere la prevederile art. 50 din Ordinul CSA nr. 23/2014, care stabilesc despăgubirile in caz de vătămare corporala.

Arată că, ţinând cont de obligaţia instituită în sarcina Comisiei Speciale a FGA, care trebuie să instrumenteze cererile de plata în raport de legislaţia aplicabila contractului de asigurare ale cărui clauze pentru transparenta au fost transpuse in Ordinul CSA nr. 23/2014, la nivelul FGA s-a adoptat, prin Decizia Directorului General nr. 549/23.09.2019, Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces.

Potrivit Procedurii adoptate de FGA (art. 7 lit. e), ce tine cont de Studiul realizat de FPVS, de jurisprudenţa şi de practica societăţii de asigurare, despăgubirea datorata petenţilor se stabileşte astfel:Suma cu titlu de despăgubire pentru daune morale, in cazul vătămării corporale sau decesului este calculata conform Anexei 2 din cadrul prezentei proceduri.

FGA a adoptat procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu atât de sensibil in care nu exista criterii legale de individualizare a sumelor datorate cu titlu de daune morale, cu atât mai mult cu cat FGA a fost însărcinat să gestioneze fonduri publice, care trebuie repartizate cu toată responsabilitatea pe care situaţia o impune.

Recurentul arată că având în vedere faptul că vătămarea corporală a petentului a provocat drept consecinţe:contuzie bazin, contuzie umăr drept, excoriaţie coapsă, partea vătămata necesitând pentru vindecare un număr de circa 7 zile de îngrijiri medicale, conform înscrisurilor medicale depuse, s-a stabilit acordarea unei sume de 125 RON/zi de îngrijire medicala, rezultând suma de 875 RON.

Nu exista criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, deci nu exista o lege ale cărei prevederi sa le fi încălcat.

În opinia recurentului, instanţa de fond greşeşte flagrant în argumentarea majorării cuantumului daunelor morale, prin prisma faptului ca, dincolo de ignorarea procedurii FGA a cărei legalitate şi temeinicie sunt evidente, face referire la faptul ca nu se justifica culpa comună în producerea accidentului aspect care a determinat reducerea cu 50% a despăgubirii calculate conform procedurii.

Pe de altă parte, recurentul consideră că problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferinţa psihică încercată de cel care le pretinde. Daunele morale nu reprezintă preţul plătit pentru suferinţele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparaţie simbolica, stabilita din perspectiva consecinţelor in planul vieţii personale si sociale. Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate pecuniar, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa stabilească daca si in ce cuantum, o suma de bani este potrivita pentru a repara prejudiciul moral produs.

Decizia contestată a fost motivată, fiind evidenţiate criteriile avute în vedere pentru cuantificarea daunelor morale - respectiv numărul zilelor de îngrijiri medicale necesitate în vederea vindecării - 7 zile, diagnosticul reclamantului, precum si vindecarea fără constituirea de sechele morfo-funcţionale, neafectarea capacităţii de munca, neîncadrarea în grad de handicap, gravitatea leziunilor nu au fost de natura a-i pune viaţa reclamantului în pericol.

Fondul de Garantare a adoptat, prin Decizia Directorului General nr. 549/23.09.2019, procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări intr-un domeniu atât de sensibil, in care nu exista criterii legale de individualizare a sumelor, cu atât mai mult cu cat FGA a fost însărcinat sa gestioneze fonduri publice, care trebuie repartizate cu toata responsabilitatea pe care situaţia o impune.

Prin urmare, nu s-ar putea susţine că FGA ar fi stabilit în mod arbitrar şi netransparent cuantumul daunelor morale, fiind evident că s-a raportat la valorile menţionate in Anexa 2 a Deciziei nr. 549/23.09.2019, care reprezintă o procedura interna validata de lichidatorul judiciar al asigurătorului in faliment in analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

Aşadar, nu se poate retine un eventual refuz nejustificat de acordare integrala a daunelor morale solicitate de reclamant, având în vedere ca dreptul de apreciere conferit de legiuitor in sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA{in lipsa criteriilor si limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost _ exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci in baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generala, ce asigura respectarea unui tratament egal si nediscriminatoriu fata de orice victima a unui accident rutier.

În fine, recurentul susţine că recurgerea la o procedura internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenta in procesul adoptării soluţiei administrative, precum si a unui tratament echitabil pentru potenţialii creditori de asigurare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

În motivarea întâmpinării, intimatul-reclamant arată că prin hotărârea pronunţată, instanţa nu a negat dreptul Fondului de a instrumenta dosarele de daune şi de a stabili prin decizie un cuantum al despăgubirii pe care îl apreciază justificat şi nici nu au fost puse în discuţie criteriile la care se raportează FGA în instrumentarea dosarelor de daună.

Nu s-a pus în discuţie nici legalitatea procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces, ci instanţa de judecată a apreciat-o ca fiind un act administrativ cu rol de orientare, folosit în procedura internă, nefiind obligatoriu nici măcar pentru membrii comisiei speciale din cadrul fondului.

Astfel, instanţa de judecată nu a constatat faptul că FGA a încălcat dispoziţiile legale în emiterea deciziei sau că nu era îndreptăţită să emită o astfel de decizie.

Ceea ce a făcut instanţa prin pronunţarea unei hotărâri de anulare în parte a deciziei şi majorare a cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, reprezintă o verificare a deciziei FGA, decizie pe care a apreciat-o ca fiind legală, dar netemeinică.

În plus, învederează faptul că în prezent starea sa de sănătate continuă să fie precară în urma leziunilor suferite în accidentul rutier, leziuni care îşi fac simţită prezenţa în continuare. Astfel, în perioada 14.09.2021-16.09.2021, a fost internat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, în cadrul secţiei urologie, fiind supus unei intervenţii chirurgicale constând, datorate leziunile din accidentul rutier.

Pe cale de consecinţă, solicită să dispuneţi păstrarea hotărârii recurate şi respingerea recursului formulat de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca fiind neîntemeiat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat şi va fi respins.

Verificând sentinţa recurată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit acestui motiv de nelegalitate, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu si a legii procesuale.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile spetei, dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 20.04.2016 a avut loc un accident de circulaţie în care a fost implicat conducătorul autovehiculului cu nr. de inmatriculare x, care rula pe DN11C, pe raza localităţii Bixad, din direcţia Tuşnad spre Balvanyos. În aceste împrejurări, l-a acroşat pe minorul A., reclamantul din prezenta cauză. In urma impactului a rezultat vătămarea corporalĂ a reclamantului. Conform certificatului medico-legal, s-a stabilit faptul că intimatul-reclamant a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare circa 6 - 7 zile de îngrijiri medicale.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată poliţă de asigurare RCA nr. x emisă de C. S.A.

Prin cererea de plată nr. x/07.06.2017 inregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamantul a solicitat să fie despăgubit din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 5.000 euro daune morale, pentru traumele fizice şi psihice suferite in urma evenimentului rutier din data de 20.04.2016, iar prin decizia FGA nr. 19627/08.04.2019, pârâtul FGA a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 437,50 RON daune morale (art. 1 din decizie) şi a respins cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată (art. 2 din decizie).

În esenţă, chestiunea supusă analizei priveşte cuantumul despăgubirii stabilite prin decizia emisă de pârât, în raport de criteriile şi sistemul de evaluare utilizate pentru determinarea acestei valori.

Înalta Curte reţine că, în cazul producerii unui risc asigurat având ca urmare cauzarea unui prejudiciu moral sau material, răspunderea aparţine asigurătorului, fiind o răspundere contractuală întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile Legii nr. 136/1995 şi ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

De asemenea, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Totodată, este de netăgăduit că dispoziţiile Legii nr. 213/2015 reglementează dreptul recurentului de a verifica dosarele de daună, precum şi creanţele de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă. În ce priveşte acordarea daunelor morale, în prezenta cauză, în urma propriei analize efectuate, recurentul s-a raportat la Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, ale căror prevederi au fost aplicate în mod eronat de către acesta.

În acest context, Înalta Curte are în vedere că, în ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare, fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege, astfel că nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, prin care a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5000 RON, cu titlu de daune morale, suplimentar faţă de suma iniţial acordată, de 437,50 RON.

Recurentul-pârât s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil, numărul de zile de îngrijiri medicale, şi a stabilit cuantumul daunelor morale prin punerea în aplicare a "Procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", însă cuantumul stabilit nu a fost suficient pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat.

Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu se putea raporta la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie.

De asemenea, Înalta Curte reţine că dispoziţiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiţii şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuie, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Chiar dacă durata îngrijirilor medicale stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamant poate fi pertinentă în stabilirea daunelor morale şi materiale acordate pentru compensarea suferinţelor fizice îndurate în această etapă a recuperării, totuşi numărul de zile de îngrijiri medicale nu reprezintă criteriul determinant în stabilirea prejudiciului moral încercat de reclamant, urmând a fi avute în vedere şi consecinţele suferite în plan fizic, psihic, social şi familial.

Înalta Curte constată faptul că din probaţiunea administrată, respectiv actele medicale ataşate cererii de plată, rezultă că reclamantul, în vârstă de 13 ani, a fost internat cu contuzii multiple la nivelul membrului superior drept şi coapsă şi cu hemibazin drept (hematom). Deşi leziunile suferite nu i-au pus viaţa în pericol, nu a suferit fracturi sau leziuni viscerale, nu a suferit leziuni osteoarticulare posttraumatice deosebite, este o certitudine faptul că leziunile suferite de persoana vătămată în urma accidentului rutier, investigaţiile efectuate, precum şi tratamentele prescrise în vederea recuperării sale au produs o suferinţă fizică şi psihică, împiedicându-l să-şi desfăşoare viaţa cotidiană în aceleaşi condiţii ca şi înainte de accident.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu sunt fondate argumentele recurentului referitoare la culpa comună în producerea accidentului, aspect care a determinat reducerea cu 50% a despăgubirii, întrucât, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, locul producerii accidentului a fost situat pe acostamentul din partea dreaptă a DN11C, pe direcţia de mers către Tg. Secuiesc, iar nu pe partea carosabilă (pe banda de circulaţie), astfel că, în lipsa altor probe, nu se poate trage concluzia a unei culpe a reclamantului în producerea accidentului.

De altfel, recurentul-pârât nu aduce niciun un alt argument în susţinerea ideii de culpă comună, precizând doar că este eronată concluzia instanţei de fond conform căreia accidentul nu este rezultatul unei culpe comune.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că despăgubirile recunoscute prin sentinţa recurată au un cuantum adecvat, având drept scop ca suferinţa provocată prin accidentul rutier, chiar dacă nu poate fi suprimată, respectiv ştearsă din memoria afectivă, să fie într-o anumită măsură atenuată, aplanată, astfel încât să i se poată oferi victimei o satisfacţie compensatorie, iar obligarea recurentului-pârât la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, suplimentar faţă de suma iniţial acordată de 437,50 RON, s-a realizat cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, motivele de recurs nefiind fondate.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 999 din 16 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.