Taxability of wind turbine support towers as buildings under pre-2018 Fiscal Code and effect of annulling the interpretative administrative norm

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac, Primarul Comunei Cogealac, a solicitat anularea înştiinţării de plată nr. x/06.02.2017 şi a actelor/operaţiunilor premergătoare, raportul solduri din data de 06.02.2017, emise de Comuna Cogealac - prin Primar comunicate prin Adresa nr. x/30.02.2017; anularea Deciziei nr. 2857/23.03.2017 emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac privind soluţionarea contestaţiei nr. 2554/15.03.2017 formulate de A. împotriva înştiinţării de plată; obligarea pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei de faţă,

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 28 din 9 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii şi a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., astfel cum a fost precizată.

Curtea de apel a dispus anularea înştiinţării de plată nr. x/6.02.2017 emisă de comuna Cogealac - Primăria comunei Cogealac, Serviciul Taxe şi Impozite şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 2857/23.03.2017 emise de pârâtă, în ce priveşte următoarele sume: 144.484 RON, reprezentând impozit pe clădiri, aferent celor 5 turnuri de susţinere a turbinelor eoliene cuprinse în declaraţia de impunere depusă de reclamantă, 14.540 RON, impozit pe clădiri, rămăşiţă şi 907.383 RON, accesorii aferente impozitului pe clădiri; a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 28 din 9 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Primarul Comunei Cogealac, Comuna Cogealac prin Primar, Primăria Comunei Cogealac prin Primar, susţinând că este nelegală soluţia instanţei de fond, fiind dată cu interpretarea nefondată a normelor de drept material incidente în cauza dedusă judecăţii, din perspectiva interpretării total nefondate a dispoziţiilor Codul fiscal cât şi din perspectiva aplicării unor hotărâri judecătoreşti ce nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii, sens în care solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei pronunţate la fondul cauzei, iar în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A..

În esenţă, în motivarea expusă în cuprinsul hotărârii judecătoreşti s-a reţinut de către instanţa de fond faptul că raportat la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia ÎCCJ nr. 2958/17.06.2020-în perioada supusă debitării "turbina eoliană nu are componentele unei clădiri", iar în perioada supusă inspecţiei fiscale în mod nelegal şi netemeinic societatea contestatoare a fost supusă impozitului pe clădiri, actele emise de recurenţi fiind nelegale.

Însă, raţionamentul instanţei de fond este total eronat, fiind dat cu interpretarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză din perspectiva aplicabilităţii prevederilor fiscale în vigoare la data debitării contestatoarei.

În urma controlului efectuat de către auditori din cadrul Curţii de Conturi a României-Camera de Conturi Constanţa în anul 2016, a fost emisă Decizia nr. 33/14.09.2016, fiind constate abateri în sarcina conducătorului UAT Cogealac, motivat de neimpozitarea turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene.

S-a reţinut faptul că entitatea avea obligaţia de impozita turnurile de susţinere a turbinelor eoliene, nu doar prin raportare la Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, ci şi prin raportare la dispoziţiile Codul fiscal.

Potrivit art. 249 alin. (5) din Legea nr. S71/2003 privind Codul fiscal: în înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de baza ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri.

Potrivit acestui text de lege, turbinele eoliene reprezintă clădiri pentru care se percepe impozit, deoarece: 1. sunt construcţii situate deasupra solului; 2. legea nu impune o anumită denumire sau folosinţă a acestor clădiri; 3. servesc la adăpostirea de instalaţii, echipamente şi alte asemenea; 4. elementele structurale de bază sunt pereţii si acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite.

Recurenţii mai arată faptul că nu pot fi reţinute aprecierile potrivit cărora turnul turbinei nu poate fi considerat clădire deoarece nu întruneşte elementele de bază ale unei clădirii, fiind o construcţie metalică.

Art. 249 alin. (5) Codul fiscal nu face diferenţă între materialele din care trebuie să fie ridicată o clădire, iar faptul că este o construcţie metalică, nu împiedică încadrarea acesteia în categoria clădirilor.

Raportul de expertiză depus la dosarul cauzei de către intimata - reclamantă nu are nicio relevanţă, întrucât nefiind efectuat în cadrul acestui dosar, recurenţii nu au putut formula obiective sau obiecţiuni în privinţa acestuia.

Deşi Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015, recurenta apreciază că acest aspect nu influenţează cu nimic soluţionarea prezentei cauze în sensul admiterii recursului.

Prin Decizia 5 a Comisiei se făcea doar o lămurire a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, sens în care nu se poate reţine faptul că această Decizie reprezenta o reglementare noua.

Nu este de neglijat nici faptul că în noua reglementare, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 este transpus în art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal.

Dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal sunt identice:

Menţiunea făcută în sensul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene reprezintă construcţii în sens fiscal nu adaugă la lege, nu modifică substanţial vechea reglementare. Aceasta are rolul de a explicita ceea ce era prevăzut în Codul fiscal, respectiv de a lămuri o practică neunitară privind impozitarea turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene.

Aceste turnuri de susţinere a turbinelor eoliene au acelaşi plan, aceeaşi structură, construcţie şi utilitate în prezent, aşa cum aveau şi la momentul la care au fost ridicate şi puse în funcţiune.

Aşadar, deşi se anulează decizii de impunere pe motiv că turnurile de susţinere nu erau construcţii supuse impozitării anterior anului 2018, totuşi după decembrie 2018 de când s-a prevăzut clar în Codul fiscal că în categoria de clădiri sunt incluse şi turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene. Aceasta cu atât mai mult cu cât structura şi modalitatea de proiectare a turnurilor a rămas neschimbată.

Dar cu toate astea, anterior anului 2018 se apreciază că aceste construcţii nu sunt clădiri în sensul Codul fiscal.

În privinţa modalităţii de întocmire a actelor fiscale, arată că acestea au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

În privinţa sumelor menţionate în actele atacate, arată că o parte din sumele trecute în decizia de impunere sunt calculate ca şi impozit pentru turbinele eoliene, iar alte sume sunt calculate ca şi impozit pentru alte bunuri imobile sau alte categorii de impozit.

În fine, recurenţii arată că, în măsura în care instanţa a admis cererea de chemare în judecată, aceasta trebuia admisă în parte, deoarece nu toate sumele din decizia de impunere sunt calculate pentru turbinele eoliene. Aceste aspecte rezultă din situaţia de plăţi depusă la dosarul de fond împreună cu o copie de pe dosarul administrativ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.A., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că niciuna dintre criticile recurenţilor nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de motivele de recurs promovate, invocă excepţia nulităţii recursului, dintr-o dublă perspectivă, respectiv: (i) în condiţiile în care recurenţii nu au menţionat in concret ce dispoziţii legale, de drept substanţial, ar fi fost încălcate sau aplicate în mod eronat de către instanţa de fond şi (ii) în condiţiile în care recurenţii aduc critici de netemeinicie împotriva sentinţei recurate.

În subsidiar, intimata-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefundat, susţinând în esenţă că este nefondată susţinerile recurenţilor potrivit cărora, în mod eronat, prima instanţă ar fi reţinut faptul că turnurile de susţinere a clădirilor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, se constată că prin cererea de recurs recurenţii-pârâţi au invocat critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prezentând argumente pe care le-au apreciat a fi întemeiate în sprijinul punctului de vedere exprimat prin cererea de recurs.

Contrar celor invocate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, recurenţii-pârâţi au arătat şi textele de lege apreciate a fi fost interpretate şi aplicate greşit de către prima instanţă, evoluţia legislativă a acestor norme şi interpretarea ce se impunea a fi dată art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, art. 453 din Legea nr. 227/2015 şi textelor incidente din Legea nr. 285/2018.

În consecinţă, constatând că aspectele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

2. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Prin înştiinţarea de plată nr. x/6.02.2017 emisă de comuna Cogealac - Primăria comunei Cogealac s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 144.484 RON cu titlu de obligaţii de plată pentru anul 2017, reprezentând impozit pe clădiri, aferent celor 5 turnuri de susţinere a turbinelor eoliene cuprinse în declaraţia de impunere depusă de reclamantă, 14.540 RON, impozit pe clădiri, rămăşiţă şi 907.383 RON, accesorii aferente impozitului pe clădiri.

Intimata-reclamantă a formulat contestaţie fiscală împotriva celor două adrese anterior menţionate, fiind soluţionată în sensul respingerii ca neîntemeiată, prin decizia nr. 2857/23.03.2017 emisă de Comuna Cogealac.

În cuprinsul acestei decizii s-a reţinut că sunt nefondate susţinerile potrivit cărora turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor avându-se în vedere Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1210/2014, prin care s-a interpretat că "turnul de susţinere a turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantă cu controlul de legalitate al deciziei nr. 2857/23.03.2017 emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac privind soluţionarea contestaţiei nr. 2554/15.03.2017 şi a actelor/operaţiunilor premergătoare comunicate cu adresa nr. x/30.02.2017.

Curtea de apel a anulat actele atacate, iar pârâţii au formulat recurs împotriva acestei soluţii, susţinând în esenţă faptul că instanţa de fond nu a făcut o analiză atât a prevederilor în vigoare la momentul debitării, cât şi a prevederilor în vigoare ulterioare debitării, că a respectat prevederile legale în materie fiscală, iar faptul că Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 a fost anulată prin deciziile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, care nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii, nu influenţează soluţionarea acesteia, în condiţiile în care a debitat construcţii (la momentul debitării), iar la ora actuală aceleaşi construcţii sunt debitate conform Codul fiscal.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentelor nu se confirmă.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, în cauză, decizia prin care au fost stabilite impozite pe clădiri aferente turnurilor de susţinere ale turbinelor eoliene a fost emisă potrivit prevederilor art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal (Legea 571/2003), care a definit noţiunea de clădire în înţelesul titlului respectiv, ca fiind "orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri", coroborate cu Decizia Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014 aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014, care a interpretat art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, reţinând că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene s-ar încadra în definiţia legală a clădirii în sens fiscal, reţinând că:

"Turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Delimitarea acestuia de elementele reprezentând utilaje şi echipamente se realizează pe baza proiectului general în funcţie de încadrarea în grupa 1 - Construcţii, respectiv în grupa 2 - Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare."

Or, prin sentinţa civilă nr. 3284/25.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus anularea deciziei nr. 5/2014 şi a Ordinului nr. 1210/2014, fiind astfel invalidată interpretarea dispoziţiilor legale dată de Comisia Fiscală Centrală, instanţa dispunând în sensul că turnul de susţinere a turbinelor eoliene nu constituie o clădire în sensul art. 249 alin. (5) Codul fiscal - Legea nr. 571/2003 republicată. Această soluţie a fost menţinută prin decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile, în considerentele deciziei arătându-se că: "Fără a relua întru-totul considerentele exprimate anterior, cu ocazia analizării recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reţine Înalta Curte, în esenţă, că nu pot fi disparate elementele funcţionale ale unei turbine eoliene, în scopul impozitării separate a turnului de susţinere şi a nacelei drept clădire, întrucât acestea nu compun, de sine-stătător, elementele structurale ale unei clădiri, conform definiţiei date acestei noţiuni prin dispoziţiile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi cele ale pct. 31 alin. (6) lit. a) şi g) din H.G. nr. 44/2004, ci ele fac parte dintr-un echipament tehnologic complex, destinat transformării energiei vântului în energie electrică, un scop diferit de funcţiunea pe care o atribuie norma fiscală unei clădiri, în vederea impozitării acesteia."

Consecinţele juridice ale acestei decizii definitive de anulare a unui act normativ au fost în mod corect apreciate de către instanţa de fond din perspectiva art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, text potrivit căruia:

"Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor...".

Referitor la modalitatea de interpretare şi aplicare a art. 23 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 10/2015, a statuat că:

"Dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti."

Prin urmare, în acord cu această interpretare, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., măsura anulării unui act administrativ normativ produce efecte şi faţă de actele administrativ individuale care sunt contestate în cauze care se află în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării hotărârii definitive în Monitorul Oficial, fiind vorba despre o aplicare particulară a principiilor generale ale efectelor nulităţii - quod nullum est nullum producit effectum.

În raport de interpretarea obligatorie dată de instanţa supremă prin decizia nr. 10/2015 cu privire la efectele hotărârii judecătoreşti irevocabile/definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti, nu poate fi susţinută critica recurentelor potrivit căreia decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, de anulare a Deciziei nr. 5/2014 şi a Ordinului nr. 1210/2014 nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentei cauze.

Contrar celor susţinute de recurente, Decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal are ca efect anularea actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care fac obiectul prezentei cauze, care era în curs de soluţionare la momentul pronunţării Deciziei 10/2015 a ÎCCJ. În consecinţă, în aplicarea acestei dezlegări obligatorii, în prezenta cauză, faptul că decizia nr. 5/2014 şi Ordinul nr. 1210/2014, acte administrative cu caracter normativ, prin care turnurile de susţinere a turbinelor eoliene au fost calificate drept clădiri în sensul fiscal şi în considerarea cărora au fost calculate impozite, au fost anulate în mod definitiv atrage nelegalitatea stabilirii impozitelor pe clădiri aferente turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene proprietatea reclamantei, cu consecinţa directă a nelegalităţii deciziei de impunere, dar şi a înştiinţării de plată în ceea ce priveşte sumele identificate drept accesorii aferente debitului principal.

Instanţa de fond nu a reţinut, aşa cum susţin recurentele, că Decizia 5/2014 a Comisiei ar fi o reglementare nouă sau o adăugare la lege, ci a apreciat corect că aceasta reprezintă o lămurire a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, însă una cu caracter normativ.

În ceea ce priveşte natura juridică a Deciziei Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014, Înalta Curte reţine că aceasta este un act administrativ cu caracter normativ emis în temeiul Regulamentului din 23 mai 2013 de organizare şi funcţionare a Comisiei fiscale centrale emis de Ministerul Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 323 din 4 iunie 2013, care prevede că "aplicarea unitară a legislaţiei prevăzute la art. 1 din ordin, precum şi soluţionarea conflictelor de competenţă apărute între organe fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se realizează prin intermediul Comisiei fiscale centrale, denumită în continuare Comisia, structură interdepartamentală care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi care este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice care răspunde de politicile şi legislaţia fiscală, în calitate de preşedinte al acesteia".(art. 1). Deciziile prevăzute la alin. (4) se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (art. 5 alin. (9)

Potrivit art. 7 alin. (2) din acelaşi Regulament: "Soluţiile adoptate prin decizii ale Comisiei şi aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ avut în vedere la soluţionarea fiecărei speţe."

Prin urmare, nu se poate susţine interpretarea dată de recurente acestei decizii, ca fiind o simplă lămurire.

În ceea ce priveşte intenţia legiuitorului, care, în opinia recurentelor, ar rezulta din faptul că în anul 2018, prin Legea nr. 285/2018, legiuitorul a intervenit pentru modificarea art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, legiferând în sensul modificării literei b a art. 453, această abordare este lipsită de eficienţă în prezenta cauză date fiind efectele obligatorii ale deciziei nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal care stabilesc fără echivoc interpretarea textelor de lege aplicabile inclusiv prezentei cauze. Faptul că legiuitorul a intervenit ulterior printr-o modificare legislativă în sensul celor susţinute de recurente nu face ca acea reglementare să retroactiveze, aplicabile cauzei de faţă rămânând dispoziţiile în vigoare la data emiterii administrative atacate, respectiv art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, în interpretarea dată prin decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care a invalidat interpretarea dată prin Decizia Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014.

Faptul că prin modificarea art. 453 lit. b) din actualul Codul fiscal adusă de Legea nr. 285/2018 în vigoare din data de 06.12.2018, legiuitorul a reglementat în mod expres, din punct de vedere fiscal, situaţia turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene susţine interpretarea per a contrario, potrivit căreia anterior datei de 6 decembrie 2018, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu au fost calificate de legiuitor ca fiind clădiri.

Raţionamentul recurentelor, care susţin că instanţa de fond a reţinut Decizia nr. 5/2014 ca fiind actul de bază al debitării reclamantei, deşi debitarea s-a făcut din perspectiva prevederilor fiscale în vigoare la momentul respectiv, este lipsit de consistenţă juridică, de vreme ce un text de lege nu poate fi citit decât împreună cu norma care îl interpretează, cu atât mai mult cu cât această interpretare este una oficială, care provine de la autoritatea competentă şi este obligatorie.

Faptul că Legea nr. 285/2018, intrată în vigoare la data de 06.12.2018, modifică art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că încadrează începând cu data de 06.12.2018 în categoria clădirilor din punct de vedere fiscal şi construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene, nu poate valida retroactiv interpretarea recurentelor, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii.

De altfel, acest aspect a fost avut în vedere şi prin Decizia nr. 2598/17.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţinând că:

"în mod cert, nu ar fi fost nicio problemă de interpretare dacă legiuitorul ar fi înţeles să modifice norma fiscală în sensul explicit al includerii acestor turnuri de susţinere în noţiunea clădirilor supuse impozitării, astfel cum a făcut-o, de altfel abia în anul 2018 (Legea nr. x), prin modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. însă includerea acestor construcţii în definiţia clădirilor, prin interpretarea normei fiscale preexistente, realizată prin emiterea Deciziei nr. 512014, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1210/2014, nu poate fi confirmată în controlul judiciar al legalităţii acestor acte, nefiind întrunite condiţiile cerute de lege pentru a asimila turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene cu noţiunea de clădire, astfel cum aceasta este explicitată prin prevederile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi prin dispoziţiile de (a pct. 31 alin. (6) lit. a) si g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 ."

Având în vedere cele de mai sus, pentru perioada pentru care au fost stabilite obligaţiile fiscale cu titlu de impozit pe clădiri în actele atacate în prezenta cauză, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor în sensul art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, aspect reţinut în mod corect prin sentinţa recurată.

În ce priveşte critica recurentelor potrivit cărora cererea reclamantei trebuia admisă în parte, deoarece nu toate sumele din decizia de impunere sunt calculate pentru turbinele eoliene, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată.

Recurentele, deşi formulează aceste susţineri, nu indică în concret care ar fi sumele care ar reprezenta alte obligaţii stabilite în sarcina reclamantei, iar din considerentele şi dispozitivul sentinţei atacate rezultă că prima instanţă a reţinut că prin înştiinţarea de plată nr. x/6.02.2017 emisă de comuna Cogealac - Primăria comunei Cogealac s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 144.484 RON, reprezentând impozit pe clădiri aferent celor 5 turnuri de susţinere a turbinelor eoliene cuprinse în declaraţia de impunere depusă de reclamantă, 14.540 RON impozit pe clădiri, rămăşiţă, şi 907.383 RON accesorii aferente impozitului pe clădiri, a admis acţiunea şi a dispus anularea înştiinţării de plată nr. x/6.02.2017 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 2857/23.03.2017, emise de pârâtă, în ce priveşte obligaţia fiscală de plată a impozitului pe clădiri pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene şi accesoriile fiscale aferente.

Prin urmare, recursul formulat de recurentele pârâte este nefondat, sentinţa recurată fiind legală, corespunzător motivată şi dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A..

Respinge recursul formulat de pârâţii Primarul Comunei Cogealac, Comuna Cogealac prin Primar, Primăria Comunei Cogealac prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 28 din 9 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.