Misidentification of administrative act scope in administrative appeal challenging discrimination council decision

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H., S.C. Avioane Craiova S.A., Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - Colegiul Director, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 534/24.06.2020 a Colegiului Director al CNCD cu trimitere la Hotărârea CNCD nr. 764/30.10.2019, prin care solicită anularea acesteia în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată MMPS.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 361 din 12 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat Hotărârea nr. 534/24.06.2020 a Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 361 din 12 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.

În motivarea recursului, pârâtul a prezentat situaţia de fapt, a invocat dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ. şi a arătat cu privire la primul motiv de recurs, că instanţa de fond, analizând legalitatea şi temeinicia Hotărârii nr. 534/24.06.2020, a dispus admiterea cererii de chemare în judecată promovată de reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi a dispus anularea Hotărârii C.N.C.D. menţionate, fără a analiza sub nicio formă soluţia pronunţată prin hotărârea nr. 534/24.06.2020- de clasare a petiţiei.

În opinia recurentului, analiza judecătorului fondului este complet viciată întrucât a reţinut în punctul 5 asupra fondului cererii, din considerentele sentinţei civile recurate, faptul că: "prin Hotărârea nr. 534/24.06.2020, pârâtul Consiliul Naţional pentnt Combaterea Discriminării a hotărât:Respinge excepţia tardivităţii petiţiei conform ort. 21 - 27 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor;Nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat;Ordinul nr. 2120/662/1999 creează discriminare, conform art. 2 alin. fi) coroborat cu art. 7 Ut. a), h). c) sigj din O.G.. nr. 137/2000;Aplică sancţiunea de avertisment faţă de Ministerul Sănătăţii, respectiv Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, conform art. 5 alin. (2) Uf. A), art. 6 şi art. 7 din O. G. nr. 2/2001;Recomandă celor două ministere să înlăture situaţia de discriminare dintre angajaţii SC. Avioane Craiova S.A. şi angajata I. S.A.;Admite excepţia de necompetenţă privind înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii conform art. 28 - 32 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor", deşi prin Hotărârea nr. 534/24.06.2020, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus clasarea petiţiei nr. 4744/19.08.2019 conform art. 12 alin. (4) din procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor.

De asemenea, recurentul a arătat că în considerentele sentinţei civile nr. 361/12.03.2021, judecătorul fondului a reţinut că "Prin hotărârea C.N.C.D. nr. 868/2019, contestată în prezenta cauză, a fost reţinută o stare de discriminare ce are la bază Ordinul nr. 2120/662/1999 emis de M.M.P.S. şi MS, ordin ce reprezintă un act administrativ cu caracter special, emis strict pentru SC. I. S.A.." deşi obiectul cauzei deduse judecăţii îl constituie plângere împotriva Hotărârii C.N.C.D. nr. 534/24.06.2020.

Cu privire la acest aspect, recurentul a învederat că sentinţa civilă nr. 361/12.03.2021, prin care s-a realizat controlul de legalitate şi temeinicie a Hotărârii C.N.C.D. nr. 534/24.06.2020, a analizat exclusiv starea de discriminare la care au fost supuşi petiţionarii A., B., C., D., E., F., G. şi H. prin emiterea şi aplicarea Ordinului comun nr. 2120/662/1999 al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Sănătăţii prin care s-a dispus încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru locurile de muncă şi activităţile din cadrul S.C. I. S.A. Bacău pentru perioada lucrată după 18 martie 1969, cu excepţia locurilor de muncă ce erau încadrate în grupa I de muncă, fără a se raporta la soluţia pronunţată de CNCD în hotărârea nr. 534/24.06.2020 (contestată în prezenta cauză dedusă judecăţii) şi anume clasarea petiţiei.

In contextul în care în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, controlul judecătoresc vizează exclusiv legalitatea actului administrativ supus controlului prin raportare la soluţia pronunţată în respectivul act administrativ, în prezenta dedusă judecăţii, este mai mult decât evident faptul că sentinţa civilă nr. 361/12.03.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, cuprinde motive contradictorii si motive străine de natura cauzei, impunându-se a fi casată în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a prezentat contextul emiterii Hotărârii nr. 534/24.06.2020 şi a arătat că în prezenta cauză dedusă judecăţii, este mai mult decât evident faptul că este vorba de un tratament diferenţiat între angajaţii S.C. I. S.A. şi angajaţii S.C. Avioane Craiova S.A., prin emiterea Ordinului nr. 2120/662/1999, prin care, doar angajaţii primei unităţi au fost încadraţi în grupa a II-a de muncă, chiar dacă, prin natura activităţii desfăşurate, sunt expuşi aceloraşi factori de risc ca angajaţii S.C. Avioane Craiova S.A.

Prin emiterea Ordinului nr. 2120/662/1999, prin care, doar angajaţii S.C. I. S.A. au fost încadraţi în grupa a Ii-a de muncă chiar dacă, prin natura activităţii desfăşurate, sunt expuşi aceloraşi factori de risc ca angajaţii S.C. Avioane Craiova S.A., reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale s-a poziţionat în sfera de aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, astfel: "Orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care Ie generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale".

Chiar dacă Ordinul nr. 2120/662/1999 a fost emis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Sănătăţii ca urmare a demersurilor iniţiate de S.C. I. S.A., în virtutea atât a atribuţiilor sale specifice, a prevederilor art. 16 din Constituţia României, ale art. 5 - Egalitatea de tratament respectiv art. 6 - Proiecţia salariaţilor din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, cât şi ale dispoziţiilor europene în materia egalităţii de tratament în domeniul muncii, reclamantul Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale era ţinut a efectua analize pentru stabilirea impactului mediului de lucru asupra tuturor angajaţilor din toate societăţile comerciale pe acţiuni din domeniul industriei de aviaţie cu luarea tuturor măsurilor ce se impuneau în acest sens.

În fine, recurentul a susţinut că recunoaşterea în mod expres doar pentru salariaţii S.C. I. S.A. a încadrării activităţii derulate în grupa a II-a de muncă întrucât s-a apreciat că aceştia sunt supuşi factorilor de risc, creează în mod evident în privinţa angajaţilor S.C. Avioane Craiova S.A. o situaţie discriminatorie, întrucât, deşi aceştia activează în aceleaşi condiţii, nu beneficiază de aceleaşi drepturi conferite prin Ordinul nr. 2120/662/1999, faptă care intră în sfera dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (4) respectiv art. 7 lit. a), li), e) şi g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimatul-reclamant Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând în esenţă că instanţa de fond a făcut o analiză întemeiată, atât în fond cât şi în drept a soluţiei date de către CNCD în cadrul Hotărârii nr. 764/30.10.2019 la care s-a făcut trimitere prin Hotărâre nr. 534/24.06.2020 şi cu soluţionarea căreia a fost investit.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu poate fi pusă în discuţie o eventuală stare de discriminare, atât timp cât condiţiile de desfăşurare a activităţii nu sunt identice.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a formulat "contestaţie împotriva Hotărârii nr. 534/24.06.2020 a Colegiului Director al CNCD cu trimitere la Hotărârea CNCD nr. 764/30.10.2019", solicitând "anularea acesteia în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată MMPS în cadrul Hotărârii CNCD nr. 764/30.10.2009".

Înalta Curte constată că, prin sentinţa ce formează obiectul recursului, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că nu se poate reţine, din probele administrate, o participaţie a reclamantului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale la producerea urmărilor negative, astfel că nu este îndeplinită o condiţie cumulativă esenţială în materia răspunderii contravenţionale (astfel cum prevede art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor, raportat la art. 2 din O.G. nr. 137/2000), respectiv fapta incriminată nu a fost săvârşită de către persoana în sarcina căreia s-a stabilit răspunderea contravenţională.

Analizând recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte îl constată fondat din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Susţinerile recurentului-pârât, conform cărora hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi nu analizează soluţia stabilită prin Hotărârea nr. 534/24.06.2020, sunt întemeiate.

Astfel, în analiza Hotărârii nr. 534/24.06.2020, instanţa de fond a reţinut că, prin această hotărâre, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât: respingerea excepţiei tardivităţii petiţiei conform art. 21-27 din Procedura internă de soluţionare petiţiilor şi sesizărilor; că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat; că Ordinul nr. 2120/662/1999 creează discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 7 lit. a),b),c) şi g) din O.G. nr. 137/2000; aplicarea sancţiunii de avertisment faţă de Ministerul Sănătăţii, respectiv Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale conform art. 5 alin. (2) lit. a), coroborată cu art. 6 şi art. 7 din O.G. nr. 2/2001; recomandarea celor două ministere de a înlătura situaţia de discriminare dintre angajaţii S.C. Avioane Craiova S.A. şi angajaţii S.C. I. S.A. Bacău şi admiterea excepţiei excepţia de necompetenţă privind înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii conform art. 28-32 din Procedura internă de soluţionare petiţiilor şi sesizărilor.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că, prin Hotărârea nr. 534/24.06.2020, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât clasarea petiţiei înregistrate sub nr. x/19.08.2019, potrivit art. 12 alin. (4) din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, motivat de faptul că obiectul sesizării a fost soluţionat prin Hotărârea nr. 764/30.10.2019. De asemenea, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus comunicarea către părţi atât a Hotărârii nr. 534/24.06.2020, cât şi a Hotărârii nr. 764/30.10.2019, care a stat la baza clasării petiţiei nr. 4744/19.08.2019.

Înalta Curte constată că sunt fondate susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa de fond a analizat starea de discriminare la care au fost supuşi petiţionarii A., B., C., D., E., F., G. şi H. prin emiterea şi aplicarea Ordinului comun nr. 2120/662/1999 al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Sănătăţii prin care s-a dispus încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru locurile de muncă şi activităţile din cadrul S.C. I. S.A. Bacău pentru perioada lucrată după 18 martie 1969, cu excepţia locurilor de muncă ce erau încadrate în grupa I de muncă, fără a se raporta, însă, la soluţia pronunţată de CNCD în Hotărârea nr. 534/24.06.2020 (contestată în prezenta cauză dedusă judecăţii), şi anume clasarea petiţiei.

În acest context, motivarea contradictorie este evidentă, argumentele care sunt în sensul dispozitivului hotărârii, prin care cererea de chemare în judecată a fost admisă, nu privesc Hotărârea nr. 534/24.06.2020, împotriva căreia s-a formulat contestaţia, ci o hotărâre anterioară, Hotărârea nr. 764/30.10.2019, reţinută de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru a clasa petiţia. Din această perspectivă, se reţine încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra Hotărârii nr. 534/24.06.2020 de clasare a petiţiei, împotriva căreia reclamantul a formulat contestaţia, nu a solicitat şi nu pus în discuţia părţilor, faţă de obiectul şi conţinutul cererii de chemare în judecată, care a învestit instanţa şi în limitele căreia era obligată a se pronunţa, eventuale lămuri cu privire la obiectul şi motivarea acesteia. S-a raportat la cele hotărâte prin Hotărârea nr. 764/30.10.2019, reţinând-o, însă, ca fiind Hotărârea nr. 534/24.06.2020 contestată.

Or, instanţa de control judiciar aminteşte că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile. (...) (6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Instanţa este obligată să examineze, în mod real şi efectiv, problemele supuse judecăţii, motivele decisive pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată, şi să arate considerentele pentru care constată temeinicia sau netemeinicia acestora, raportat la probele administrate şi dispoziţiile legale incidente, pentru a da posibilitatea exercitării controlului judiciar care se exercită asupra sentinţei recurate. Toate acestea, însă, în limitele cererii de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de fond nu a stabilit obiectul şi limitele cererii de chemare în judecată, a analizat şi a anulat Hotărârea nr. 534/24.06.2020 de clasare a petiţiei, împotriva căreia s-a formulat contestaţia, prin raportare la conţinutul unei alte hotărâri, respectiv a Hotărârii nr. 764/30.10.2019, în baza căreia a fost clasată petiţia, şi a anulat sancţiunea aplicată prin aceasta din urmă.

Pentru aceste motive, având în vedere şi faptul că motivarea în fapt şi în drept sunt elemente esenţiale ale hotărârii judecătoreşti, condiţii ale unui proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi reprezintă o premisă absolut necesară a exercitării de către instanţa de recurs a atribuţiilor de control judiciar, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a judecat fondul cererii de chemare în judecată, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu aplicarea art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ.

Faţă de motivele care impun casarea cu trimitere spre rejudecare şi care nu permit efectuarea controlului judiciar din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., nu vor fi analizate motivele de recurs privind aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.

2. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare, potrivit prezentelor considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - Colegiul Director împotriva sentinţei civile nr. 361 din 12 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.