Pension challenge over central act assigned to Ploiești Court of Appeal in jurisdictional conflict.

Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 647 din 5 octombrie 2023, Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău şi a declinat soluţionarea cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii A Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 44 din 30 ianuarie 2024, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat judecarea cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I civilă, a constatat invit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, printr-un act al Guvernului, respectiv prin art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 prin care s-au modificat prevederile art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei şi obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea 153/2017.

Reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate extrinsecă a disp. art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie, care afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 în ansamblul său. A susţinut reclamantul că dispoziţiile actelor normative criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 79 alin. (1) privind Consiliul Legislativ, şi art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale.

Raportat la scopul urmărit prin introducerea acţiunii pe rolul instanţei de judecată, respectiv la obiectul acţiunii constând în obligarea autorităţilor pârâte (autorităţi publice centrale) la plata de despăgubiri şi la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea vătămării, fără a privi aspecte în legătură cu impozite, taxe, contribuţii, Înalta Curte constată că, în speţă, este determinant criteriul rangului central al autorităţii pârâte, iar competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, conform art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

Un argument în plus, îl reprezintă faptul că problema de drept a făcut obiectul unei soluţii de principiu adoptate în cadrul Şedinţei judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 16 octombrie 2023, în exercitarea rolului Înaltei Curţi de unificare a jurisprudenţei, consacrat de art. 126 (3) din Constituţia României şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, în care s-a stabilit că:

"Raportat la scopul urmărit de către reclamanţi prin introducerea acestor acţiuni pe rolul instanţelor de judecată, respectiv la obiectul acţiunii, constând în obligarea autorităţii pârâte (autoritate centrală) la plata de despăgubiri şi la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauei aparţine, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul reclamanţii".

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.