Suspension of FSA restructuring order for insurance company denied as merits-based arguments improper for summary procedure

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19 august 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea măsurii dispuse la art. 2 din Decizia ASF nr. 880 din 11 iulie 2022, respectiv măsura de a obliga societatea la întocmirea şi transmiterea către ASF, spre aprobare, a unui plan de redresare pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă SCR sau pentru modificarea profilului de risc - până la momentul soluţionării definitive a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, privind anularea deciziei şi a măsurii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1376 din data de 5 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 1376/2022 din 5.09.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii cu consecinţa suspendării măsurii dispuse la art. 2 din Decizia ASF nr. 880/11.07.2022, respectiv măsura de a obliga societatea la întocmirea şi transmiterea către ASF, spre aprobare, a unui plan de redresare conţinând măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă SCR sau pentru modificarea profilului de risc, astfel încât în termen de 6 luni SCR să fie din nou respectată, până la momentul pronunţării instanţei de fond în dosarul înregistrat sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanţa de fond respingând cererea de suspendare pe motiv că împrejurările de fapt şi de drept reclamate ar fi, în realitate, motive de nelegalitate, refuzând astfel analiza acestora pe motiv că ar conduce la o prejudecare a fondului.

De asemenea, prima instanţă a refuzat verificarea condiţiei pagubei iminente, reţinând că, atât timp, cât nu s-a demonstrat existenţa cazului bine justificat, nu se mai impune analiza altor condiţii.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond nu a argumentat cum împrejurările invocate de către aceasta în susţinerea cererii ar exceda analizei sumare a cauzei. În concret, instanţa de fond nu a motivat în niciun fel de ce împrejurarea că societatea a fost sancţionată pentru fapte ce excedează obiectului controlului sau că Decizia ASF a încălcat dreptul societăţii reclamante la apărare nu poate fi analizată într-o cerere de suspendare.

Recurenta-reclamantă consideră că, la o analiză succintă şi urmărind succesiunea actelor din cadrul controlului, instanţa ar fi constatat următoarele:

- ASF a ales o dată aleatorie, respectiv 28.02.2022 la care a considerat că societatea nu ar deţine fonduri proprii la nivelul SCR şi că s-ar impune întocmirea unui plan de redresare,

- după ce societatea a întocmit şi furnizat ASF, în faza concilierii, raportul ANEVAR (ceea ce, în condiţii normale, înlătura concluziile anterioare ale echipei chiar şi pe raţionamentul greşit pe care se întemeiau), echipa de control îşi schimbă argumentaţia, afirmând că nu doar pretinsul deficit al fondurilor proprii ar impune planul, ci şi modificarea profilului de risc,

- această pretinsă modificare a profilului de risc adusă la cunoştinţă într-o fază avansată a controlului a înlăturat dreptul societăţii de a formula obiecţiuni, încălcându-i dreptul la apărare,

- chiar dacă însăşi echipa de control a confirmat că dreptul de creanţă din regres/ipoteca care-l garantează poate şi trebuie avut în vedere în calculul SCR cât timp există şanse reale de recuperare pe bază de evaluări juste anterior emiterii Deciziei ASF intrase în posesia raportului ANEVAR de evaluare a valorii ipotecii imobiliare, ASF a refuzat să dea eficienţă garanţiei imobiliare în calculul SCR.

Or, faptul - incontestabil de altfel - că legislaţia aplicabilă societăţilor de asigurare are un grad ridicat de tehnicitate nu absolvă instanţa de obligaţia de a aplica această legislaţie într-o procedură sumară cum este cea a suspendării.

În absenţa motivării, sentinţa atacată încalcă şi dreptul părţii la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Acesta include, printre altele, şi dreptul părţilor de a prezenta susţinerile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, iar acest drept poate fi considerat efectiv doar dacă aceste susţineri sunt examinate în mod real de către instanţa sesizată. În acest sens, instanţei îi revine obligaţia de a răspunde, în considerente, argumentelor prezentate de părţi.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 15 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 considerând că nu ar fi fost îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat pentru a dispune suspendarea Deciziei ASF.

Instanţa de fond a refuzat să analizeze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat apreciind că împrejurările reclamate antamează fondul cauzei ceea ce ar exceda procedurii sumare a cererii de suspendare. Or, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa învestită cu o cerere de suspendare a actului administrativ poate şi trebuie să analizeze aspecte de fond pentru a aprecia în favoarea căreia dintre părţi este aparenţa dreptului, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004. Invocă în acest sens, cu titlu de practică judiciară, deciziile nr. 822/2021 şi nr. 2342/2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În dovedirea existenţei cazului bine justificat, a arătat că, faptele care au format obiectul verificărilor echipei de control menţionate la pct. 5,6 şi 7, respectiv modalitatea de evidenţiere în contabilitate a cererii de executare formulate de ANAF în luna februarie 2022, se situează atât în afara tematicii de control, cât şi în afara perioadei controlate stabilite prin Decizia ASF nr. 69/27.01.2022, în condiţiile în care ASF nu a emis o decizie de extindere a tematicii şi a perioadei controlate. Astfel, procedura de control care a vizat faptele 5, 6 şi 7 încalcă prevederile art. 7 din Regulamentul ASF nr. 4/2021, iar lipsa de predictibilitate asupra obiectului concret şi asupra perioadei controlului coroborată cu modul în care s-a desfăşurat controlul, cu datele selectate fracţionat şi din perioade diferite de timp, precum şi cu lipsa parţială de motivare a condus la încălcarea dreptului la apărare al societăţii reclamante.

Recurenta-reclamantă nu a fost nicio clipă informată cu privire la motivele pentru care SCR este verificată la data de 28.02.2022 şi care este relevanţa acestei date, iar decizia ASF nu prezintă motivele pentru care raportul ANEVAR nu a fost luat în considerare în verificarea si calculul fondurilor proprii.

Această motivare a actului administrativ era absolut necesară în condiţiile în care:

- societatea nu a fost informată despre obiectul controlului de la pct. 5,6,7;

- data de 28.02.2022 nu coincide nici cu data finală a perioadei controlate (31.12.2021) şi nici cu data finalizării controlului (11.07.2022 - data emiterii Deciziei ASF în acord cu art. 26 din Regulamentul nr. 4/2021);

- pe de o parte, măsura planului de redresare are la bază concluzia echipei de control potrivit căreia estimarea internă realizată de subscrisa asupra valorii ipotecii nu ar reprezenta document justificativ şi nici o evaluare credibilă, iar apoi aceeaşi echipă susţine că raportul ANEVAR întocmit chiar pentru stabilirea acestei valori, va fi avut în vedere, deşi insistă repetat că a fost întocmit şi comunicat abia în faza concilierii, pentru ca apoi în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), A.S.F. comunică entităţii decizia cu privire la data suspendării controlului şi notifică data reluării controlului cu cel puţin două zile lucrătoare anterior reluării controlului,

- în totală contradicţie cu cele de mai sus, măsura luată de ASF prin decizie şi argumentele pe care se întemeiază ignoră în totalitate valoarea ipotecii stabilite prin raportul ANEVAR.

În opinia recurentei-reclamante, toate aceste clarificări şi informaţii care lipsesc sau sunt contradictorii conduc la o lipsă de motivare şi implicit, la imposibilitatea realizării unui control complet şi temeinic de legalitate al procesului de control şi al Deciziei ASF, de către instanţa de judecată.

Prin procesul-verbal de control, echipa de control, făcând trimitere la art. 99 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, şi-a motivat soluţia planului de redresare exclusiv pe faptul că la data de 28.02.2022, societatea A. nu ar deţine fonduri proprii la nivelul SCR. Ulterior, după ce societatea reclamantă a informat în faza concilierii că a fost finalizat raportul ANEVAR (ceea ce, în condiţii normale, înlătura concluziile anterioare ale echipei chiar şi pe raţionamentul greşit pe care se întemeiau), echipa de control a afirmat că nu doar pretinsul deficit al fondurilor proprii ar impune planul, ci şi modificarea profilului de risc, această motivaţie fiind complet nouă. Cum acest argument nou a fost invocat pentru prima data în faza concilierii, deci după ce recurenta-reclamantă a depus obiecţiunile la procesul-verbal de control, aceasta nu a mai avut posibilitatea de a formula apărări cu privire la modificarea profilului de risc.

Or, invocarea art. 99 din Legea nr. 237/2015 a fost făcută doar în vederea încadrării motivelor care au ţinut de pretinsa deficienţă a fondurilor proprii, nicidecum pe modificarea profilului de risc. De fapt, nici ulterior, prin decizia atacată, nu este prezentată vreo argumentaţie de natură a evidenţia cum şi în ce măsură a fost modificat profilul de risc.

Motivarea actului administrativ este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă afectează validitatea actului. Ea urmăreşte o dublă finalitate: permite destinatarilor să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, iar autorităţilor judiciare, să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză motivarea trebuie să expună în mod clar şi neechivoc raţionamentele autorităţii care a emis actul.

În continuare, recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea şi netemeinicia măsurii dispuse la art. 2 din decizie si a concluziilor pe care se întemeiază în condiţiile în care societatea deţine capitaluri proprii la nivelul SCR atât la 28.02.2022, cât şi la data emiterii Deciziei ASF.

În ceea ce priveşte data verificării condiţiilor, potrivit art. 26 din Regulamentul nr. 4/2021, controlul se finalizează la data emiterii Deciziei. La rândul ei echipa de control a susţinut că Decizia va ţine cont de informaţiile survenite după întocmirea procesul-verbal de control, inclusiv de raportul ANEVAR. Astfel, nu există niciun temei pentru care ASF să verifice condiţiile de capital propriu la data de 28.02.2022.

Recurenta-reclamantă consideră că, faţă de imposibilitatea obiectivă de a obţine evaluarea ANEVAR imediat după data cererii de executare, controlul a profitat de o conjunctură care nu are relevanţă pe fondul cauzei. Dreptul de regres şi dreptul de ipotecă existau inclusiv la data de 28.02.2022, independent de finalizarea expertizei ANEVAR. De asemenea, contractele în baza cărora au fost constituite aceste drepturi, dovada publicităţii ipotecii, cererile societăţii din procedură şi tabelul de creanţe şi opiniile juridice externe sunt documente justificative şi credibile cu privire la existenţa şi evaluarea dreptului, iar nu doar raportul ANEVAR. Raportul ANEVAR este doar instrumentul oficial necesar pentru evaluare.

Reclamanta nu putea obţine pentru luna februarie 2022 evaluarea dreptului prin expertiză ANEVAR. Cât timp nu exista o cerere de executare a poliţei ANAF, nu exista o pierdere, deci nu putea să înregistreze dreptul de regres sau ipotecă.

În plus, toate prevederile legale pe care ASF susţine că societatea le-ar fi încălcat în ceea ce priveşte înregistrările în contabilitate dovedesc că dreptul de creanţă se ia în calcul la verificarea capitalurilor proprii dacă se poate evalua obiectiv şi credibil. Însăşi echipa de control, făcând trimitere expresă la prevederile art. 75 din Directiva Solvency II şi la Standardul Internaţional de Raportare Financiară 13: Evaluarea la valoarea justă, a confirmat că dreptul de creanţă din regres/ipoteca care-l garantează pot si trebuie avute în vedere în calculul SCR cât timp există şanse reale de recuperare pe bază de evaluări juste.

Or, este incontestabil că dreptul de regres se valorifică integral la valoarea ipotecii chiar şi împotriva debitorului în insolvenţa. Aşadar, nu rezultă care sunt motivele pentru care ASF a lipsit total de eficientă garanţia imobiliară şi pentru care prin decizie s-a ajuns la o cu totul altă concluzie.

Cu atât mai mult cu cât, în ceea ce priveşte importanţa garanţiilor în recuperarea creanţelor în procesul de regres, la punctele anterioare vizate de control, echipa de control a acordat o importanţă majoră garanţiilor, printr-o serie de constatări - incorecte legate de procesul de constituire, publicitate şi recepţie fizică a originalelor actelor de constituire în cazul Biletelor la ordin, ipotecilor pe creanţe, etc.

În schimb, când vine vorba de a recunoaşte şi de a face aplicarea practică a raţiunilor avute în vedere la punctele anterioare asupra unei ipoteci imobiliare de gradul I constituită asupra unui imobil evaluat ANEVAR a cărui valoare majoritară este dată de un teren (care prezintă cele mai mici riscuri de fluctuaţie), echipa de control consideră că garanţia este complet irelevantă, refuzând să-i acorde cel puţin importanţa cuvenită unor garanţii cu efecte semnificativ inferioare.

Echipa de control aplică astfel un dublu standard în cadrul aceluiaşi control.

Societatea a transmis către ASF prin Adresa A. nr. x/11.04.2022 calculul indicatorilor de solvabilitate după plata despăgubirii realizate în temeiul poliţei ASF, care a inclus actualizarea rezultatului final auditat pentru 31.12.2021 şi calculul indicatorilor la data de 28.02.2022. În urma acestui calcul se putea observa că societatea îndeplinea indicatorul de solvabilitate la data de 28.02.2022, respectiv rata de acoperire SCR de 136%. După plata daunei din martie 2022 si înregistrarea regresului în cele 2 teste efectuate (100% recuperare regres si 60,15% recuperare regres) societatea îndeplinea indicatorul de solvabilitate la data de 28.02.2022, respectiv rata de acoperire SCR de 154% si 139%.

Ca urmare a respingerii cererii de suspendare a Deciziei ASF, reclamanta a depus la data de 12.09.2022 Planul de redresare dispus prin Art. 2 din Decizie, în cadrul căruia a arătat că inclusiv la data de 28.02.2022 societatea îndeplinea indicatorul de solvabilitate, rata de acoperire a SCR fiind de 139% la acea dată.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, recurenta-reclamantă a arătat că suspendarea măsurii se justifică prin faptul că aceasta produce o serie de efecte negative, în lanţ, asupra pieţei şi a clienţilor, afectând un serviciu public.

Chiar dacă, prin Decizie, se sugerează că atragerea unor fonduri proprii suplimentare nu poate să dăuneze, dimpotrivă, este în interesul pieţei şi al clienţilor, situaţia diferă substanţial de modul în care este prezentată de ASF.

Există o diferenţă fundamentală între atragerea benevolă de fonduri şi capitaluri proprii, pe de o parte, şi întocmirea planului de redresare pe motivul neacoperirii indicatorilor de solvabilitate, pe de alta parte - această ultimă măsură este similară cu reorganizarea din procedura insolvenţei reglementate de Legea nr. 85/2014.

Recurenta-reclamantă apreciază că diseminarea în spaţiul public a informaţiei privitoare la obligarea societăţii de a întocmi un plan de redresare va da naştere unor refuzuri ale autorităţilor contractante (potenţiali beneficiari ai instrumentelor de garantare emise de noi) în ceea ce priveşte acceptarea instrumentelor de garantare emise de aceasta pentru participarea în procedurile de achiziţie publică ori pentru contractele de achiziţie publică/sectorială pe care clienţii A. doresc să le încheie cu respectivele autorităţi.

De asemenea, atât brokerii din domeniul asigurărilor, cât şi potenţialii asiguraţi vor avea în ceea ce priveşte contractarea unor asigurări cu societatea reclamantă, fapt ce va determina în mod cert o scădere semnificativă a veniturilor generate din primele de asigurare. Tot astfel, nesuspendarea efectelor Deciziei ASF contestate va putea determina, din cauza stresului indus de respectiva decizie, atât denunţarea mai multor poliţe de asigurare (în temeiul art. 2209 C. civ.) cu restituirea pro rata a primelor de asigurare deja încasate, cât şi posibile solicitări de înlocuire a poliţelor de garanţii de bună execuţie emise de subscrisa în ipoteza unei interpretări subiective a prevederilor clauzei 15.7. din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 1/2018.

Beneficiile de capitalizare prezentate de ASF în eventualitatea unui plan de redresare impus de ASF nu vor acoperi efectele negative pe care măsura le va cauza.

În plus, efectele negative vor continua să se producă în lipsa suspendării măsurii impuse prin Decizie. Mai mult, chiar şi dacă ulterior acestei date ASF va constata că SCR este restabilit, semnalul transmis pe piaţă va continua să fie că societatea a traversat o perioadă de instabilitate, iar restabilirea indicatorilor va fi avut loc ca urmare a intervenţiei ASF.

4. Apărările formulate în cauză

La dosarul cauzei, a înregistrat întâmpinare intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, rezultă că reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a efectelor măsurii dispuse prin art. 2 al deciziei ASF nr. 880 din data de 11 iulie 2022, prin care s-a dispus obligarea societăţii la întocmirea şi transmiterea către ASF, spre aprobare, a unui plan de redresare conţinând măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă SCR sau pentru modificarea profilului de risc, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a respins cererea de suspendare, iar împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs invocate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Subsumat acestui text de lege, reclamanta a susţinut că sentinţa recurată nu este motivată, întrucât, pe de-o parte, instanţa de fond nu a argumentat de ce împrejurările de fapt şi de drept invocate în cuprinsul cererii de suspendare de către reclamantă ar fi în realitate motive de nelegalitate a actului administrativ ce nu pot fi analizate în procedura sumară a unei cereri de suspendare a executării şi pe de altă parte, a refuzat să analizeze condiţia pagubei iminente, reţinând că atât timp cât nu s-a demonstrat existenţa cazului bine justificat, nu se mai impune analiza acestei condiţii.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că susţinerile reclamantei nu se confirmă şi că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi, precum şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a pronunţat soluţia de respingere a cererii de suspendare formulată de reclamantă. Astfel, prima instanţă a reţinut că apărările formulate de către reclamantă în dovedirea cazului bine justificat nu reprezintă împrejurări de fapt şi de drept din care să rezulte o aparenţă de nelegalitate care să creeze o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, ci antamează fondul cauzei, depăşind limitele permise de natura specifică a procedurii instituite de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, care exclude analizarea pe fond a legalităţii actului administrativ. Totodată, prima instanţă a reţinut că, în condiţiile în care nu a fost dovedită existenţa cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea cerinţei pagubei iminente, întrucât cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune măsura suspendării executării actului administrativ.

În concluzie, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost suficient motivată, argumentele judecătorului fondului fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În continuare, analizând motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl constată nefondat.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 15 alin. (1) coroborate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de către instanţa de fond, apreciind că aceasta a refuzat să analizeze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat pe motiv că împrejurările reclamate în cuprinsul cererii antamează fondul cauzei şi nu pot fi analizate în procedura sumară a cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În dovedirea cazului bine justificat, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că faptele şi contravenţiile 5, 6 şi 7 reţinute în sarcina sa excedează obiectului şi tematicii controlului, precum şi faptul că lipsa de predictibilitate asupra obiectului concret şi asupra perioadei controlului, precum şi lipsa parţială de motivare a deciziei ASF au condus la încălcarea dreptului la apărare al societăţii reclamante. Totodată, a invocat greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material de către echipa de control, precum şi faptul că aceasta s-a bazat pe conjuncturi izolate nejustificat, iar constatările şi calificările sale au fost eronate, în condiţiile în care societatea deţinea capitaluri proprii la nivelul SCR (cerinţa de capital de solvabilitate) atât la data de 28 februarie 2022, cât şi la data emiterii deciziei ASF.

Înalta Curte, raportat la conţinutul acestor motive de nelegalitate, confirmă soluţia pronunţată de prima instanţă potrivit căreia împrejurările invocate de reclamantă nu se încadrează în ipoteza cazului bine justificat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, adică nu sunt apte să creeze, la nivel de aparenţă, convingerea asupra nelegalităţii deciziei ASF.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului. Pe cale de consecinţă, împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunţită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanţă a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Motivele prezentate în cererea introductivă şi în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate şi temeinicie pe fond, specifică acţiunii în anularea actului administrativ.

Contrar susţinerii recurentei-reclamante, prima instanţă nu putea aprecia, pe baza probatoriului sumar administrat în faţa sa, dacă echipa de control a aplicat greşit legea, caracterul eronat al concluziilor acesteia sau dacă faptele şi contravenţiile reţinute în sarcina societăţii excedau obiectului controlului, acestea fiind aspecte de nelegalitate ce pot fi tranşate exclusiv în cadrul acţiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex.

Nici criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu pot contura existenţei cazului bine justificat, întrucât, în aparenţă, decizia ASF a fost motivată, iar celelalte aspecte ce ţin de înlăturarea obiecţiunilor societăţii, precum şi de calificarea juridică pe care s-a întemeiat decizia şi de argumentele prezentate societăţii în faza concilierii ţin tot de temeinicia actului administrativ, putând fi valorificate doar în cadrul acţiunii în anulare.

În egală măsură, depăşirea perioadei de control şi a tematicii de control reprezintă aspecte ce presupun o analiză aprofundată a cauzei, proprie unei acţiuni în anulare, fiind incompatibilă cu specificul cererii de suspendare.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a concluzionat, cu interpretarea şi aplicarea corectă a Legii nr. 554/2004, că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, nefiind identificată nicio împrejurare de fapt sau de drept din care să rezulte aparenţa de nelegalitate care să creeze o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, definită conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu se mai impune analiza acestei cerinţe. În raport de concluzia anterior exprimată, referitoare la neîndeplinirea cerinţei cazului bine justificat, Înalta Curte constată că, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, examinarea celei de-a doua cerinţe nu-şi găseşte utilitatea, neavând aptitudinea de a modifica soluţia pronunţată în fond.

În consecinţă, nu este utilă nici examinarea, în recurs, a argumentelor cu privire la existenţa unei pagube iminente, din perspectiva producerii unei serii negative, în lanţ, asupra pieţei şi a clienţilor, cu afectarea unui serviciu public şi a afectării patrimoniale grave a societăţii, câtă vreme instanţa de control judiciar a achiesat la considerentele instanţei de fond în sensul nedecelării în speţă a cazului bine justificat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1376 din data de 5 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.