Appeal for increased accident damages rejected as Fund’s assessment upheld

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 24 decembrie 2019, sub nr. x/2019, pe rolul de Curţii Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, majorarea daunelor materiale acordate prin decizia nr. 21983/28.11.2019 emisa de pârât, la suma de 14.105 RON; majorarea daunelor nepatrimoniale, solicitând a fi stabilite într-un cuantum proporţional cu prejudiciul efectiv suferit ca urmare implicării în accidentul rutier din 20.07.2015; obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata cheltuielilor de judecata.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 960 pronunţată la 06 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 960 pronunţate la 06 octombrie 2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii, în sensul acordării de daune morale în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial suferit de recurenta A. ca urmare a evenimentului rutier din 08.06.2016, până la plafonul maxim de 450.000 RON şi cheltuielile de judecată de la fond şi recurs.

După expunerea istoricului speţei, recurenta a susţinut următoarele:

- Curtea de Apel Bucureşti nu a realizat o corectă aplicare a normelor legale aplicabile în speţă, respectiv art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 26 şi art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, art. 1355 şi art. 1385 din C. civ.

- judecătorul fondului nu a luat în considerare actele depuse la dosar din care rezulta clar întregul prejudiciu suferit de către reclamantă şi din cuprinsul cărora se contura "pretium dolores" suferit. Astfel, aceste aspecte nu rezultă doar din numărul de 110-120 de zile de îngrijiri medicale, ci şi din modul în care evenimentul rutier i-a schimbat cursul normal al vieţii sub aspect psihic şi fizic.

- prin motivarea modestă a Curţii de Apel Bucureşti, ce denotă confuzia instanţei asupra legislaţiei speciale din domeniul asigurărilor s-a înlăturat în mod nelegal răspunderea civilă integrală a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, care stabileşte în mod unilateral si după bunul plac indemnizaţia bănească.

- instanţa de judecată poate îndrepta abuzurile făcute de către pârât prin soluţionarea corectă a contestaţiei făcută de victimă.

- evaluarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor în privinţa prejudiciului nepatrimonial suferit de victima A., prin Decizia nr. 21983 emisă la data 21.11.2019, NU are în vedere criteriile stabilite prin Norma ASF nr. 23/2014, respectiv legislaţia si jurisprudenţa din România.

De asemenea, Curtea de Apel nu a avut în vedere şi evaluarea realizata de Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 1276/2016/CIV în Dosarul nr. x/2016, în faţa căruia au fost administrate direct şi nemijlocit probe, este în mod clar mai imparţială şi pertinenta decât cea făcuta de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Comisia Specială a Fondului de Garantare a Asiguraţilor nu a realizat o judicioasă evaluare a întinderii prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamantă întrucât a ignorat faptul că prin certificatul medico-legal nr. x/14.01.2016 s-a stabilit că victima a suferit o fractura complexa la nivelul membrului superior drept, pentru care a necesitat mai multe intervenţii chirurgicale. Despăgubirile acordate de Comisia Specială a Fondului de Garantare a Asiguraţilor nu pot fi apreciate drept o reparaţie echitabilă în conditiile în care vorbim de lezarea valorilor intrinseci fiinţei umane - dreptul la sănătate, integritate fizică si psihică ocrotite atât în dreptul penal cât şi în dreptul civil prin disp. art. 58, 61, 252, 1387, 1391.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îşi însuşeşte considerentele sentinţei atacate.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de majorare a daunelor materiale acordate prin decizia nr. 21983/28.11.2019 emisa de pârât, la suma de 14.105 RON şi a daunelor nepatrimoniale, solicitând a fi stabilite într-un cuantum proporţional cu prejudiciul efectiv suferit ca urmare implicării în accidentul rutier din 20.07.2015.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr. 21983/28.11.2019 emisă de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost admisă cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 2322,73 RON cu titlu de daune materiale şi 78.000 RON cu titlu de daune morale, fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferenţa rezultată dintre suma solicitată şi suma acordată.

Având în vedere că vătămarea corporală a reclamantei a avut drept consecinţe o fractură complexă 1/3 distală humerus drept cu deplasare, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de 110-120 de zile de îngrijiri medicale, s-a stabilit acordarea unei sume de 650 RON/zi de îngrijire medicală.

Totodată, Intimatul-pârât a stabilit cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii şi limite legale, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale.

Reţinând că, în cazul recurentei-reclamante, evenimentul rutier a cauzat leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii persoanei, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, intimatul-pârât a acordat un punctaj orientat spre minim, de 650 RON/zi de îngrijiri medicale.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că, în cauză, nu poate fi reţinut refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a daunelor solicitate având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune autoritatea publică, ce nu a fost exercitat discreţionar sau cu abuz de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, precum şi lipsa criteriilor/limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale şi aprecierile generale ale recurentei-reclamante privind prejudiciul moral suferit.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenta-reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării durerii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentei-reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se constată că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată şi de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamantă în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamanţilor şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reţine că, potrivit Anexei Procedurii, valoarea medie a despăgubirilor morale, urmare vătămării corporale ce a necesitat îngrijiri medicale de cel putin 90 de zile, este între 510 - 900 RON/zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ţinând cont şi de particularităţile speţei, a acordat suma de 650 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală.

Aşadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentei-reclamante potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor făcându-se abstracţie de jurisprudenţa şi practica în materie, iar considerentele sentinţei recurate, sub acest aspect, ar fi nesusţinute de dovezile administrate în cauză şi de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu decelează o eventuală încălcare de către prima instanţă a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1355 şi urm. din C. civ. în condiţiile în care, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acţiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului invocat de reclamantă, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a susţinut şi dovedit că desfăşura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesională cu caracter de continuitate şi regularitate care îi este inaccesibilă în momentul de faţă sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Or, aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamantă constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunţate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În orice caz, Înalta Curte aminteşte că în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, instanţa de control judiciar reţinând că instanţa de fond a soluţionat cauza inclusiv în acord cu jurisprudenţa naţională şi practica CEDO în materie.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente [art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 26 şi art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, art. 1355 şi art. 1385 din C. civ..] circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 960 pronunţate la 06 octombrie 2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 aprilie 2023.