Salary equalization for archival vs. hearing clerks under phased implementation of Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25.01.2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B., C. şi D. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Curtea de Apel Constanţa anularea Hotărârii nr. 13/20.12.2017, anularea Deciziei nr. 227/13.11.2017, emiterea unei noi decizii prin care, pentru reclamanţi, care au funcţia de grefieri arhivari, să se stabilească un nivel de salarizare identic/similar cu cel de care beneficiază grefierii de şedinţă, ca urmare a aplicării Legii nr. 153/2017, începând cu luna iulie 2017, acordarea diferenţelor salariale rezultate din diferenţa dintre salariul stabilit potrivit pct. 2 şi salariul stabilit ca urmare a deciziei contestate, începând cu luna iulie 2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 357 din 05.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Curtea de Apel Constanţa, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii anterior menţionată au formulat recurs recurentele-reclamante D., A., C. şi B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Motivele de recurs

Recurentele au susţinut că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de fond în mod greşit a reţinut prevederile art. 36 din Legea nr. 153/2017 cu referire la reîncadrarea personalului salarizat potrivit legii pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă si în specialitate fără să le coroboreze cu încadrarea reclamanţilor în grila de salarizare a grefierilor de şedinţă, aşa cum este dispus prin Cap II al Anexei V din Legea 153/2017.

Mai precis, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, un grefier arhivar cu anumite caracteristici ale funcţiei va avea acelaşi salariu de bază cu cel al unui grefier de şedinţă cu aceleaşi caracteristici ale funcţiei, fără a avea vreo importanţă atribuţiile celor două categorii de grefieri. Importante în egalizarea salariilor de bază sunt doar caracteristicile funcţiei, referitoare la grade profesionale, gradaţie, vechime în specialitate.

Au mai susţinut recurentele că, grefierii arhivari, deşi sunt încadraţi în aceeaşi categorie profesională cu grefierii de şedinţă, beneficiind în baza Legii nr. 153/2017 de aceleaşi salarii, în funcţie de vechimea în muncă, treaptă şi gradaţie, sunt salarizaţi începând cu luna iulie 2017, păstrându-se cuantumul salarial de la nivelul lunii iunie 2017.

Mai exact, potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 153/2017 se menţin pentru perioada iulie - decembrie 2017, în cuantum brut, salariile şi sporurile aflate în plată la nivelul lunii iunie 2017, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De altfel, instanţa de fond nu a argumentat în cuprinsul hotărârii motivele pentru care consideră decizia nr. 237/2017 a Curţii de Apel Constanţa ca fiind corectă, ci doar a afirmat că, prin această decizie s-a dispus în mod corect efectuarea reîncadrării reclamanţilor pe noile funcţii "cu toate că în Cap II al Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017 nu sunt prevăzute salarii de bază diferite pentru grefierii arhivari faţă de grefierii de şedinţă".

Cu alte cuvinte, susţin recurentele, instanţa de fond nu a tratat norma legală de la art. 38 alin. (2) lit. a) din legea cadru şi din perspectiva tezei finale, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, dar nu a analizat nici motivele pentru care pct. 7-12 Cap. II din Anexa V nu este aplicabilă reclamantelor.

Pe cale de consecinţă, pornind de la aceste premise, recurentele au apreciat că se impune, începând cu luna iulie 2017, egalizarea salariilor grefierilor-arhivari cu cele ale grefierilor de şedinţă, în funcţie de vechimea în muncă, treaptă, gradaţie, bineînţeles, de la nivelul lunii iunie 2017, această solicitare a noastră nefiind una ce excede legii sau care încalcă legea, ci, dimpotrivă, este în acord cu Legea nr. 153/2017 şi cu principiile statuate prin aceasta.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Curtea de Apel Constanţa, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, nu au formulat întâmpinare.

La data de 22 noiembrie 2023, recurentele-reclamante D., A., C. şi B., prin intermediul motivelor de recurs şi printr-o cerere separată depusă la data de 22.11.2022 au solicitat, în temeiul art. 519 C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la interpretarea prevederilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017 coroborate cu Anexa nr. V Capitolul II, pct. 7-2 potrivit cărora grefierii arhivari se află în aceeaşi grilă de salarizare cu grefierii de şedinţă, grefierii arhivari vor beneficia începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, iulie2017, de aceleaşi salarii de bază ca ale grefierilor de şedinţă de la nivelul lunii iunie 2017.

Intimaţii-pârâţi nu au formulat un punct de vedere.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Argumente de fapt şi de drept relevante

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Analizând cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aspectele de drept astfel cum au fost formulate de recurentele-reclamante, Înalta Curte, urmând a o respinge, pentru argumentele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează să judece cauza în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă.

Obiectul procedurii constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie.

În cauză, există suficiente elemente pentru ca instanţa să fie pe deplin lămurită cu privire la înţelesul dispoziţiilor legale aplicabile speţei şi să fie în măsură să dea o dezlegare problemei de drept dedusă judecăţii în prezentul litigiu, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni noi de drept, care să suscite o dificultate serioasă.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute în dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care va respinge cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pe fondul recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este de necontestat că reclamanţii din prezenta cauză, grefieri arhivari în cadrul instanţelor aflate în circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, au formulat contestaţie cu privire la Decizia nr. 237/13.11.2017 a Curţii de Apel Constanţa, contestaţie care au fost respinsă prin Hotărârea nr. 13/20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa.

Astfel, prin Decizia nr. 237/13.11.2017 a Curţii de Apel Constanţa, s-a stabilit ca, începând cu 1 iulie 2017 personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din Cadrul Curţii de Apel Constanţa şi din instanţele aflate în circumscripţia acestei instanţe să fie reîncadrat pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţii corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate avute precum şi procentul corespunzător din Anexa V, cap. II şi III la Legea nr. 153/2017 care se va utiliza începând cu anul 2023, cu păstrarea drepturilor salariale la nivelul acordat pentru luna iunie 2017.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat anularea Deciziei nr. 237/13.11.2017 a Curţii de Apel Constanţa şi a Hotărârii nr. 13/20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, fiind nemulţumiţi de menţinerea diferenţelor de salarizare între grefierii arhivari şi grefierii de şedinţă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenţie, a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se fac distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocat de recurente, este un drept subiectiv substanţial, care nu are o existenţă independentă în sistemul de protecţie europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care acesta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situaţie dată, este posibil ca el să fie încălcat, fără a se constata şi o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziţii se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenţie.

Făcând o interpretare nuanţată a prevederilor Convenţiei, organele acesteia au concluzionat însă că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existenţa unor situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat.

Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, numai atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Or, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, la domeniul şi instituţiile reglementate prin normele legale în discuţie, având în vedere şi argumentele anterior arătate, o discriminare a recurenţilor, în sensul art. 14 din Convenţie, nu poate fi reţinută.

În plan naţional, în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, de asemenea, numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoanele aflate în situaţii distincte, cum este cazul de faţă.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, încălcând astfel principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, ca şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Or, în speţă, nu ne aflăm în prezenţa unui tratament discriminatoriu între reclamanţi şi celelalte categorii din cadrul personalului auxiliar de specialitate, deoarece nu există o situaţie analoagă şi nici măcar comparabilă între acestea.

Aşadar, în mod corect a reţinut judecătorul fondului, că stabilirea prin lege a regulii menţinerii în plată cuantumului salariului pe o perioadă limitată nu are semnificaţia încălcării regulilor fundamentale şi convenţionale invocate.

Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa celorlalte critici formulate de recurente, instanţa pronunţându-se asupra obiectului cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost stabilit de reclamante prin acţiunea introductivă, conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., astfel că aceasta priveşte drepturi salariale începând cu luna iulie 2017, iar Legea nr. 153/2017 a abrogat, începând cu data intrării sale în vigoare, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.

Dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 la data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38.

Art. 38 din Legea nr. 153/2017 a prevăzut o aplicare etapizată a legii de salarizare, stabilindu-se că, începând cu data de 1 iulie 2017 până la 31 decembrie 2017, se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Art. 38 alin. (3) a stabilit aplicarea treptată a creşterilor salariale începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Având în vedere dispoziţiile legale sus amintite, prin Decizia nr. 237/13.11.2017, Curtea de Apel Constanţa a dispus efectuarea reîncadrării reclamanţilor pe noile funcţii cu păstrarea drepturilor salariale cuvenite la nivelul lunii iunie 2017, cu toate că în Cap II al Anexei V din Legea 153/2017 nu sunt prevăzute salarii de bază diferite pentru grefierii arhivari faţă de grefierii de şedinţă. Astfel, aplicarea etapizată a Legii 153/2017 nu permite ca, începând cu luna iulie 2017, reclamanţii să beneficieze de creşterea salarială generată de grilele de salarizare.

În ceea ce priveşte creşterile salariale ulterioare lunii decembrie 2017, este de precizat că actul administrativ contestat a avut în vedere doar prevederea art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea 153/2017, nu şi prevederile art. 38 alin. (3) referitoare la aplicarea legii de salarizare după decembrie 2017.

Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 81/18 februarie 2020, a stabilit că prevederile legale menţionate sunt constituţionale. Pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamante, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată de recurentele-reclamante D., A., C. şi B..

Respinge recursul formulat de reclamantele D., A., C. şi B. împotriva sentinţei nr. 357 din 5 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.