Appeal against refusal to suspend FSA prospectus approval for capital increase dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a în data de 30.01.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Supraveghere Financiară, B. S.A.., C.. şi D., suspendarea executării deciziei nr. 46/17.01.2023, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond, având ca obiect anularea acestui act administrativ (dosarul nr. x/2023), precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 212 din 8 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul D., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată;

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată;

A respins cererea de suspendare a executării, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Supraveghere Financiară, B. S.A. şi C., ca neîntemeiată;

A obligat reclamantul la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.

3. Căile de atac exercitate în cauză

3.1. Împotriva sentinţei nr. 212 din 8 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate - sub aspectul soluţiei date asupra cererii introductive, rejudecarea pe fond a cererii de suspendare a executării deciziei nr. 46/17.01.2023, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond, având ca obiect anularea actului a cărei suspendare a executării se solicită (dosarul nr. x/2023), precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că prima instanţă a apreciat în mod nelegal că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Prezintă starea de fapt, susţinând în esenţă că Hotărârea A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020, prin care s-a aprobat continuarea procedurii de majorare a capitalului social al C. S.A., nu a fost înregistrată în Registrul Comerţului şi nu s-a publicat în Monitorul Oficial al României, având în vedere că pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă se afla înregistrat dosarul nr. x/2020.

Invocă dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) şi s) din acelaşi act normativ, acestea din urmă referitoare la noţiunea de caz bine justificat şi pagubă iminentă, apreciind că în cauză sunt îndeplinite ambele condiţii.

Critică hotărârea recurată, apreciind că instanţa de fond a constatat în mod nelegal că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

În susţinerea acestei condiţii pentru suspendarea executării actelor administrative, arată că prin actul a cărui suspendare se solicită, au fost încălcate, la nivel aparent, dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. c) pct. 1 din Regulamentul nr. 5/2018, conform căruia printre documentele care se înaintează A.S.F. se număra şi hotărârea AGEA a emitentului de valori mobiliare, în speţă, hotărârea AGEA adoptata de C..

Consideră că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, potrivit cărora, în vederea demarării unei proceduri publice, orice persoană este obligată să se adreseze A.S.F. cu o cerere de aprobare a prospectului în conformitate cu reglementările acestei entităţi.

Cu privire la noţiunea de "hotărâre AGEA" adoptată de emitentul actului, nici Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 şi nici Legea nr. 24/2017 nu conţin precizări, astfel că se apelează la normele de drept comun.

Arată că din interpretarea art. 86 alin. (1) şi art. 88 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 24/2017 şi art. 215 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 reiese că operaţiunea de majorare a capitalului social în cadrul unei societăţi pe acţiuni începe cu o hotărâre AGEA prin care se decide: (i) majorarea capitalului social şi (ii) sesizarea ORC în vederea desemnării unui expert evaluator. Aceasta operaţiune s-a întâmplat şi în cazul C. S.A. prin adoptarea Hotărârii A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020.

Ulterior, conform art. 215 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia după depunerea raportului de expertiză, adunarea generală extraordinară convocată din nou, având în vedere concluziile experţilor, poate hotărî majorarea capitalului social, operaţiune care s-a produs în cazul C. S.A. prin Hotărârea A.G.E.A. nr. 4/21.03.2022.

Susţine că prin noţiunea de "hotărâre AGEA" a emitentului se înţeleg cele două hotărâri AGEA impuse de art. 215 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990, respectiv hotărârile A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020 şi nr. 4/21.03.2022 adoptate de C.

Cu toate acestea, din aceste două hotărâri, la A.S.F. a fost depusă numai hotărârea A.G.EA. nr. 4/21.03.2022 şi numai aceasta a fost luată în calcul la adoptarea deciziei A.S.F. atacată în cauză.

Consideră că teza primei instanţe, în sensul că potrivit art. 215 din Legea nr. 31/1990, este necesară doar a doua hotărâre AGEA, este nelegală, fiind rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte aparenta încălcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) lit. c) pct. 4 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 şi a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, mai arată că o altă formalitate impusă de reglementările A.S.F. pentru majorarea capitalului social al unei societăţi pe acţiuni listate la bursă, se referă la furnizarea de către emitentul acţiunilor (C.) a unei declaraţii privind atacarea în justiţie a hotărârii AGEA privind majorarea, în acest sens fiind dispoziţiile art. 21 alin. 1it. c) pct. 4 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018.

Mai arată că între C., B. S.R.L. şi A.S.F. s-a derulat o corespondenţă, iar discuţiile s-au finalizat prin transmiterea unor informaţii incomplete către A.S.F., care nu au reflectat realitatea, recurentul-reclamant opinând că teza primei instanţe, în sensul că inexistenţa litigiilor din documentele furnizate nu este relevantă, este nelegala, fiind rezultatul unei aplicări greşite a normelor de drept material.

Cu privire la încălcarea aceloraşi norme de drept, mai arată că o altă formalitate vizează publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii AGEA de majorare capitalului social, sens în care societatea C. s-a adresat Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea înregistrării hotărârii A.G.E.A. în registrul comerţului, însă tatăl recurentului-reclamant a formulat cerere de intervenţie împotriva înregistrării, astfel că cererea sa nu a mai fost admisă de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, dosarul fiind înaintat Tribunalului Constanta, secţia a II-a civilă spre soluţionare. Astfel, s-a format dosarul nr. x/2020.

Precizează că în anul 2022, societatea C. a adoptat o nouă hotărâre prin care a decis continuarea procedurii de majorare a capitalului social, începută prin hotărârea din 2020. Şi în acest caz, cererea de înregistrare a hotărârii A.G.EA. în Registrul Comerţului nu a fost admisă, dosarul fiind înaintat Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă spre soluţionare, sens în care s-a format dosarul nr. x/2022.

Or, în condiţiile în care cele două hotărâri A.G.EA nu pot fi înscrise în registrul comerţului şi nu pot fi publicate în Monitorul Oficial decât în baza unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Constanta, secţia a II-a civilă, iar astfel de hotărâri nu au fost încă pronunţate, aprobarea prospectului emitentului C. de către A.S.F. s-a realizat pe baza unor informaţii false şi care au indus în eroare.

O altă critică vizează aparenţa de nelegalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 şi a dispoziţiilor art. 9 şi 10 din Legea nr. 24/2017, recurentul-reclamant susţinând că din interpretarea prevederilor art. 9 şi 10 din Legea nr. 24/2017 reiese că perioada de derulare a ofertei trebuie să fie ulterioară publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de majorare a capitalului social.

Arată că cele două hotărâri A.G.E.A. din 2020 şi 2022 formează obiectul unor dosare de instanţă, în care instanţele nu au decis înregistrarea hotărârilor în registrul comerţului şi nici publicarea acestora în Monitorul Oficial, astfel că nu există o dată de început a perioadei de subscriere a noilor acţiuni.

Cu toate acestea, în prospectul de ofertă se menţionează că derularea ofertei începe la 23.01.2023, aspect ce conduce la o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ.

Consideră că argumentul instanţei de fond că, faţă de publicarea în Monitorul Oficial a celei de-a doua hotărâri, perioada de subscriere respectă cerinţele legii, este nelegală, fiind rezultatul unei interpretări greşite a normelor de drept material.

Referitor la aparenţa de nelegalitate în raport cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 137/2002, arată că această lege instituie în favoarea acţionarilor existenţi un drept de preferinţă la achiziţionarea noilor acţiuni, în schimbul aportului în natură al Statului Român, în urma negocierilor cu entitatea implicată în privatizarea societăţii, diferit de dreptul de preferinţă reglementat prin Legea nr. 24/2017, care stabileşte un drept de preferinţă prin care acţionarii existenţi pot subscrie noile acţiuni emise de societate direct de la aceasta, prin intermediul subscrierii şi vărsării acţiunilor în condiţiile impuse prin prospectul de ofertă.

Consideră că îi este refuzat dreptul de preferinţă dat de Legea nr. 137/2002, întrucât nu există nicio menţiune privind existenţa acestuia, condiţiile de exercitare, etc.

De asemenea, susţine că argumentul primei instanţe, în sensul că nu a indicat norma juridica încălcată, este nelegal, întrucât prin cererea introductivă s-a referit în mod exact la dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 137/2002.

Astfel, apreciază că a dovedit îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

Cu privire la condiţia pagubei iminente, arată că aceasta a fost în mod corect reţinută de către prima instanţa ca fiind îndeplinita.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi recurenta-pârâtă B. S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi: admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În subsidiar, solicită admiterea recursului împotriva considerentelor sentinţei, în sensul menţinerii soluţiei de respingere a cererii de suspendare şi înlăturării considerentelor privind condiţia "pagubei iminente", acestea urmând a fi înlocuite cu propriile considerente ale instanţei de recurs, în sensul neîndeplinirii condiţiei "pagubei iminente", precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că, respingând excepţiile invocate, instanţa a cercetat cauza pe fond, astfel încât prezentul recurs are ca scop principal casarea sentinţei sub aspectul soluţiilor date asupra celor două excepţii, iar în subsidiar, înlăturarea considerentelor care reţin îndeplinirea condiţiei pagubei iminente.

Consideră că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere că Decizia nr. 46/17.01.2023 emisă de A.S.F. nu este act administrativ, iar intimatul A. este terţ faţă de Decizie, nefiind prejudiciate drepturile existente în patrimoniul său.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, arată că Decizia nr. 46/17.01.2023, emisă de către A.S.F., nu este un act administrativ.

Cu privire la acest aspect, interpretând prevederile art. 213 din O.U.G. nr. 93/2012, instanţa de fond a reţinut că "testul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru ca un act să constituie act administrativ, este necesar a fi realizat numai în privinţa celorlalte acte pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le poate emite, nu şi în privinţa deciziilor", recurenta-pârâtă apreciind că instanţa de fond a făcut o interpretare gramaticală eronată, excluzând Deciziile emise de A.S.F. de la aplicarea cerinţelor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, deşi prin inserarea conjuncţiei "şi" se impunea avute în vedere ambele tipuri de acte.

Susţine că Decizia A.S.F. nu este un act administrativ.

Astfel, arată că dispoziţiile art. 155 alin. (8) din Legea nr. 24/2017 instituie regula conform căreia "în sensul art. 20 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, dreptul la o cale de atac se aplică potrivit alin. (7) şi în cazul în care A.S.F. nu a luat nicio decizie de aprobare sau, după caz, nicio decizie de refuzare a unei cereri de aprobare şi nici nu a solicitat modificări sau informaţii suplimentare în termenul prevăzut la art. 20 alin. (2), (3) şi (6) din regulamentul european menţionat, în ceea ce priveşte cererea respectivă."

Aşadar, art. 155 alin. (8) din Legea nr. 24/2017, asimilează în mod expres actului administrativ pasivitatea A.S.F.

Precizează că o asemenea dispoziţie legală este fără valoare dacă dispoziţiile art. 155 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 instituie regula conform căreia deciziile şi actele administrative emise de către A.S.F., pot fi contestate conform Legii nr. 554/2004, inclusiv pasivitatea A.S.F., în condiţiile în care, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Faţă de textele de lege de mai sus, susţine că interpretarea logică a acestora este în sensul că, pe de o parte, prevederile art. 155 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 nu recunosc posibilitatea contestării deciziei A.S.F. de aprobare a unui prospect, căci dacă ar fi recunoscut-o, atunci ar fi fost permisă şi contestarea pasivităţii A.S.F., iar dispoziţiile art. 155 alin. (8) din Legea nr. 24/2017 au caracter special, în sensul că asimilează actului administrativ exclusiv pasivitatea A.S.F. în emiterea unei decizii.

Astfel, recurenta-pârâtă susţine că legea recunoaşte numai pasivitatea A.S.F., nu şi decizia A.S.F. de aprobare a prospectului, drept act administrativ care poate fi contestat.

Tot în susţinerea faptului că decizia atacată nu este un act administrativ, arată că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, Decizia A.S.F. are rolul de a certifica numai regularitatea prospectului/documentului de ofertă/anunţului în privinţa exigenţelor legii şi ale normelor adoptate în aplicarea acesteia, fiind emisă, conform art. 8 alin. (3) din acelaşi act normativ, coroborat cu art. 2 lit. r) din Regulamentul (UE) 2017/1.129, ulterior verificării "caracterului exhaustiv, coerent şi inteligibil al informaţiilor furnizate în prospect."

Prin urmare, Decizia A.S.F. din speţă nu este emisă în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia, cu scopul de a da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice.

Pe de altă parte, această decizie nu se bucură de caracterul executoriu al actului administrativ.

În acest sens, arată că art. 14 din Legea nr. 24/2017 înlătură răspunderea autorităţii pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la realitatea, exactitatea şi acurateţea informaţiilor incluse într-un prospect.

O altă critică vizează faptul că recurentul-reclamant A. nu are calitate procesuală activă şi nu a suferit nicio vătămare ca urmare a emiterii Deciziei A.S.F.

În raport cu dispoziţiile art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012, potrivit cărora deciziile A.S.F. sunt acte individuale, recurentul-reclamant are calitate de terţ faţă de Decizia A.S.F., care a fost emisă la solicitarea acestei recurente-pârâte, motiv pentru care accesul la justiţie al acestuia îi este recunoscut de prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora un terţ de actul administrativ are posibilitatea de a-l contesta dacă justifică un drept vătămat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, sens în care sunt relevante prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora dispoziţiile acestei legi se completează cu normele din C. civ. şi din C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Mai arată, referitor la susţinerea recurentului-reclamant, în sensul că Decizia A.S.F. are drept efect diminuarea cotei sale de participare, că acesta nu a indicat şi dovedit vreun prejudiciu material viitor şi previzibil, consecinţă directă a Deciziei A.S.F., ci doar consecinţe ale Hotărârii A.G.E.A. C. din data de 21.03.2022, adoptate în executarea unei obligaţii legale, motiv pentru care apreciază că recurentul-reclamant nu are calitate procesuală activă.

Critică argumentul instanţei de fond în sensul că Legea nr. 554/2004 nu precizează cât de strânsă trebuie să fie legătura cauzală dintre actul aparent nelegal şi prejudiciu, recurenta-pârâtă susţinând că, întrucât Legea nr. 554/2004 se completează cu prevederile C. civ., legătura cauzală trebuie să fie imediată (directă), şi nu mediată.

Consideră că decizia contestată nu este aptă să producă prejudicii imediate/directe în patrimoniul recurentului-reclamant, cu atât mai mult cu cât, chiar acesta a susţinut, iar prima instanţă a reţinut, că efectul principal invocat de reclamant, respectiv diminuarea cotei sale de participaţie, constituie consecinţa directă a hotărârii societăţii de majorare a capitalului social, respectiv a Hotărârii AGEA nr. 4/21.03.2022, şi nu a deciziei ASF prin care s-a aprobat prospectul simplificat.

Precizează că, pentru a justifica suspendarea executării, prejudiciul trebuie să nu se fi produs, să fie de natură patrimonială şi să fie cert, însă, în cauză, prejudiciul, aşa cum a fost afirmat de către recurentul-reclamant, are drept cauză efectele Hotărârii A.G.E.A. C. nr. 4/21.03.2022, care s-au produs şi care nu a fost dovedit din perspectivă patrimonială, întrucât simpla diminuare a cotei de participaţie nu impune sine qua non o diminuare a patrimoniului, atât timp cât numărul de acţiuni deţinute de către recurentul-reclamant nu a fost modificat, valoarea pe acţiune depinde de condiţiile pieţei, iar cuantumul dividendelor se acordă pentru fiecare acţiune.

3.3. În cauză, împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs incident recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând în principal, anularea recursului formulat de către recurentul-reclamant, pentru neîncadrarea argumentelor din recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea recursului, critică considerentele primei instanţe, prin care aceasta a reţinut că este îndeplinită condiţia pagubei iminente, recurenta-pârâtă apreciind că instanţa a aplicat şi a interpretat în mod eronat dispoziţiile Legii nr. 554/2004 referitoare la condiţia pagubei iminente, respectiv art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la acest aspect, susţine că diminuarea cotei de participaţie a unui acţionar la capitalul social al unei societăţi reprezintă o consecinţă firească a majorării de capital social, în măsura în care respectivul acţionar nu-şi exercită dreptul de preferinţă, motiv pentru care acest aspect nu poate constitui un prejudiciu în sensul Legii nr. 554/2004.

Pe de altă parte, arată că majorarea capitalului social în cazul de faţă era obligatorie, întrucât Hotărârea A.G.E.A. nr. 4 din data de 21.03.2022, respectiv Hotărârea prin care s-au aprobat termenii operaţiunii (numărul de acţiuni care se emit, valoarea de emisiune, acordarea dreptului de preferinţă, etc.) au avut la bază, printre altele, dispoziţiile Legii nr. 137/2002, coroborate cu cele ale legislaţiei privind emitenţii de valori mobiliare (Legea nr. 24/2017 şi Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018).

Astfel, prin art. 12 din Legea nr. 137/2002, se impune administratorilor societăţilor cărora le-au fost emise certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, să solicite înregistrarea majorării capitalului social la Oficiul Registrului Comerţului, iar în cazul în care aceştia nu o fac, Oficiul Registrului Comerţului va înregistra majorarea, la cererea instituţiei publice implicate.

Totodată, majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor se realizează fără adăugarea unei prime de emisiune, preţul de subscriere al acţiunilor aferente dreptului de preferinţă exercitat de acţionarii existenţi urmând a se stabili, de asemenea, fără adăugarea unei prime de emisiune.

Prin urmare, potrivit Hotărârii AGEA nr. 4/21.03.2022, preţul de subscriere a acţiunilor a fost stabilit la valoarea nominală, fără adăugarea unei prime de emisiune, tuturor acţionarilor societăţii fiindu-le acordat dreptul de a subscrie pentru a-şi păstra ponderea în capitalul social al societăţii, chiar la un preţ inferior celui de tranzacţionare.

Consideră că în speţă, recurentul-reclamant putea să îşi exercite dreptul de preferinţă instituit prin art. 1 lit. b) din Hotărârea AGEA nr. 4 din 21.03.2022, astfel că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că şi dacă reclamantul şi-ar exercita dreptul de preferinţă, tot ar suferi un prejudiciu, întrucât achiziţia de acţiuni în baza exercitării acestui drept "nu s-ar putea realiza decât contra cost, ceea ce ar presupune tot o diminuare a patrimoniului".

Susţine că în realitate, costul acţiunilor ar fi înlocuit în patrimoniul acţionarului cu valoarea acţiunilor, iar valoarea acelor acţiuni ar putea să crească şi drept urmare patrimoniul acţionarului să crească, nu să se diminueze.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, având în vedere caracterul nefondat al motivelor de recurs în raport cu cronologia faptelor.

În esenţă, consideră că prima instanţă a dat o dezlegare corectă aspectelor criticate prin recursul recurentului-reclamant, precizând că privatizarea C. nu s-a realizat înainte de majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor, deoarece Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri deţine calitatea de acţionar majoritar în cadrul societăţii, cu o pondere de 59,6222 % din capitalul social.

4.2. Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare faţă de recursul formulat de recurenta-pârâtă B. S.A., solicitând admiterea în parte a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., în ceea ce priveşte constatarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente şi respingerea în parte a aceluiaşi recurs cu privire la nelegalitatea sentinţei recurate din perspectiva respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării.

Cu privire la acest aspect, susţine că Decizia ASF nr. 46/2023, prin care a fost aprobat prospectul simplificat în vederea majorării capitalului social al C. prezintă toate caracteristicile unui act administrativ, fiind eronat raţionamentul recurentei-pârâte în sensul că, potrivit art. 155 alin. (8) din Legea nr. 24/2017, se asimilează actului administrativ care poate fi contestat exclusiv pasivitatea ASF, nu şi decizia ASF de aprobare a prospectului.

4.3. Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare şi recurs incident faţă de recursul declarat de recurentul-reclamant.

Prin întâmpinare, invocă excepţia nulităţii recursului recurentului-reclamant, având în vedere că acesta reprezintă doar o reiterare a aspectelor de fapt şi a motivelor privind "aparenta nelegalitate" a Deciziei A.S.F. a cărei suspendare a executării o solicită.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, susţinând că, astfel cum a reţinut în mod corect şi instanţa de fond, la o analiză la nivel de aparenţă a legalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat, aprobarea Prospectului simplificat în vederea majorării capitalului social al C. S.A. s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, nefiind identificate de către A.S.F. elemente care să impună respingerea cererii de aprobare a prospectului, motiv pentru care susţinerile recurentului-reclamant privind aparenţa de nelegalitate a Deciziei A.S.F. nr. 46/2023 sunt neîntemeiate.

4.4. Recurenta-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare faţă de recursul formulat de recurenta-pârâtă B. S.A., prin care solicită admiterea în parte a recursului şi casarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte constatarea în mod nelegal de către instanţa de fond a îndeplinirii condiţiei pagubei iminente şi respingerea în parte a aceluiaşi recurs, ca nefondat, cu privire la nelegalitatea sentinţei recurate din perspectiva respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării.

Consideră că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod eronat dispoziţiile referitoare la paguba iminentă, deoarece nu poate fi considerat prejudiciu o consecinţă firească a respectării de către societatea C. a unei obligaţii legale imperative, care garantau tuturor acţionarilor, deci inclusiv recurentului-reclamant posibilitatea de a-şi menţine cota de participare la capitalul social.

4.5. Recurenta-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare faţă de recursul formulat de recurentul-reclamant A., prin care solicită în principal, respingerea recursului ca fiind formulat de o persoană lipsită de interes, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Susţine că decizia ASF atacată, care are, conform prevederilor legale, exclusiv rolul de a certifica regularitatea prospectului în privinţa exigenţelor legii şi a normelor adoptate în aplicarea acesteia, ulterior verificării caracterului exhaustiv, coerent şi inteligibil al informaţiilor furnizate în prospect, este temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 26 mai 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 20 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind ulterior amânată la data de 17 ianuarie 2024.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată şi reţine cele ce succed.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Supraveghere Financiară, B. S.A.., C.. şi D., suspendarea executării Deciziei nr. 46/17.01.2023, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond, având ca obiect anularea acestui act administrativ (dosarul nr. x/2023), precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul D., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a executării, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Supraveghere Financiară, B. S.A. şi C., ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat recursuri principale recurentul-reclamant A. şi recurenta-pârâtă B. S.A., iar recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat recurs incident.

Cu titlu preliminar, se constată că la termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2024, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiate, excepţia nulităţii recursului formulat de către recurentul-reclamant, pentru nemotivare, şi excepţia lipsei de interes.

6.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că acesta a criticat faptul că prima instanţă a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Analizând cererea de suspendare a executării, se constată că aceasta a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei (...)".

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Înalta Curte constată că în dreptul administrativ român operează, cu titlu de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care sunt identificate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe cel puţin un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia, iar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Prin urmare, instanţa poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

În speţă, recurentul-reclamant a invocat că prin noţiunea de "hotărâre AGEA" a emitentului se înţeleg cele două hotărâri AGEA impuse de art. 215 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990, respectiv hotărârile A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020 şi nr. 4/21.03.2022 adoptate de C., care nu pot fi înscrise în registrul comerţului şi nu pot fi publicate în Monitorul Oficial decât în baza unor hotărâri judecătoreşti ce nu au fost încă pronunţate.

Critica este nefondată, în condiţiile în care în cauză se solicită suspendarea executării Deciziei nr. 46/17.01.2023, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care s-a aprobat Prospectul simplificat în vederea majorării capitalului social al C. S.A., "având în vedere hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor C. Constanţa din data de 21.03.2022, de majorare a capitalului social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 5157/12.12.2022", prevăzându-se că perioada de derulare a subscrierii este 23.01.2023-08.03.2023 şi că majorarea capitalului social se face pentru un număr de 1.546.108.148 acţiuni, cu un preţ de subscriere de 0,1 RON/acţiune.

În preambulul Deciziei nr. 46/17.01.2022 s-a menţionat că aceasta a fost emisă şi în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, potrivit căruia "Orice persoană care intenţionează să facă o ofertă publică înaintează A.S.F. o cerere de aprobare a prospectului, în cazul ofertei publice de vânzare, sau a documentului de ofertă, însoţit de un anunţ, în cazul ofertei publice de cumpărare, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F."

Prin urmare, din chiar conţinutul deciziei a cărei suspendare a executării se solicită reiese în mod expres că, cel puţin Hotărârea nr. 4/21.03.2022, fusese publicată în Monitorul Oficial la data de 12.12.2022.

Astfel fiind, criticile formulate de către recurentul-reclamant referitoare la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii nr. 4/21.03.2022 nu sunt de natură să conducă la concluzia existenţei unui element de aparentă nelegalitate a actului administrativ atacat, pe de o parte, din perspectiva faptului că această hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial, iar pe de altă parte, în condiţiile în care nelegalitatea actului a cărui suspendare a executării se solicită se analizează în raport cu menţiunile inserate în cuprinsul acestuia şi nu în raport cu alte elemente extrinseci actului atacat.

Pentru aceleaşi considerente, nici invocarea faptului că Hotărârea A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020, prin care s-a aprobat continuarea procedurii de majorare a capitalului social al C. S.A., nu a fost înregistrată în Registrul Comerţului şi nu s-a publicat în Monitorul Oficial al României, nu poate conduce la reţinerea unei aparenţe de nelegalitate a deciziei a cărei suspendare se solicită.

De asemenea, instanţa de control judiciar nu poate reţine nici încălcarea sau aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Regulamentul nr. 5/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 478 din 11 iunie 2018, câtă vreme aceste texte de lege nu prevăd în mod expres obligativitatea înregistrării la Registrul Comerţului a unor hotărâri emise anterior în cadrul procedurii de majorare a capitalului social al unei societăţi pe acţiuni, ci se prevede doar că în vederea aprobării prospectului de ofertă publică de vânzare ce urmează să fie publicat, ofertantul trebuie să depună o cerere însoţită, printre altele, de certificatul constatator de la ORC sau alte documente legale din care să rezulte componenţa actuală a consiliului de administraţie/organului statutar, şi nicidecum înregistrarea în Registrul Comerţului a hotărârilor invocate de către recurentul-reclamant.

Tot nefondate sunt şi susţinerile recurentului-reclamant referitoare la încălcarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, potrivit căruia:

"Orice persoană care intenţionează să facă o ofertă publică înaintează A.S.F. o cerere de aprobare a prospectului, în cazul ofertei publice de vânzare, sau a documentului de ofertă, însoţit de un anunţ, în cazul ofertei publice de cumpărare, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.", cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant nu a arătat în concret modul în care instanţa de fond a încălcat acest text de lege.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici aparenţa de nelegalitate a actului a cărui suspendare a executării se solicită în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 şi dispoziţiile art. 9 şi 10 din Legea nr. 24/2017, faţă de aspectul că perioada de derulare a ofertei trebuie să fie ulterioară publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de majorare a capitalului social, condiţie care, în opinia recuentului-reclamant nu este îndeplinită.

Contrar celor susţinute de către acesta, Înalta Curte constată că în cauză, prin Hotărârea AGEA nr. 4/21.03.2022 s-a dispus continuarea procedurii de majorare prin includerea valorii terenurilor în capitalul social şi acordarea dreptului de preferinţă celorlalţi acţionari ai societăţii, aceasta fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 5157/12.12.2022, în condiţiile în care perioada de derulare a subscrierii a fost stabilită astfel: 23.01.2023-08.03.2023.

În consecinţă, perioada de derulare a subscrierii, respectiv 23.01.2023-08.03.2023, a fost stabilită ulterior publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de majorare a capitalului social din 21.03.2022, la data de 12.12.2022, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 5157 şi a emiterii deciziei atacate, prin care s-a aprobat prospectul simplificat în vederea majorării capitalului social al C. S.A.

Prin urmare, nici din această perspectivă nu se conturează, la nivel de aparenţă, vreun element de nelegalitate a actului supus procedurii de suspendare a executării, prima instanţă apreciind în mod corect faptul că norma infralegală constând în art. 21 alin. (1) şi (2) din Regulamentul nr. 5/2018 impune condiţia ataşării, la proiectul prospectului de ofertă, a hotărârii AGEA prin care s-a decis majorarea capitalului social, precum şi a dovezii publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, fără a se solicita şi dovada înregistrării în Registrul Comerţului, or, în speţă, pârâta C. a depus, prin intermediul pârâtei B. S.A., atât Hotărârea AGEA nr. 4/21.03.2022 cât şi dovada publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 5157/12.12.2022, îndeplinind cerinţa impusă de regulament şi existând, astfel, aparenţa că decizia ASF nr. 46/17.01.2023, prin care a fost aprobat prospectul, este legală.

Tot în mod corect a reţinut instanţa de fond că hotărârea prin care se decide efectiv majorarea capitalului social este ulterioară întocmirii raportului de evaluare, în speţă aceasta fiind Hotărârea AGEA nr. 4/21.03.2022, înregistrată în Registrul Comerţului şi publicată în Monitorul Oficial, şi nu Hotărârea A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020, cum în mod nefondat a susţinut recurentul-reclamant.

În ceea ce priveşte art. 215 din Legea nr. 31/1990, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, fără a arăta însă, în concret, argumentul pentru care apreciază în acest sens.

O altă critică vizează nerespectarea dispoziţiilor art. 12 alin. (6) din Legea nr. 137/2002, referitoare la dreptul său de preferinţă în achiziţionarea acţiunilor, cu privire la care Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că dezlegarea acestui aspect, care implică cercetarea istoricului modificărilor la care a fost supusă societatea comercială, constituie o problemă de fond, ce nu poate fi analizată într-o suspendare de executare.

Pe de altă parte, decizia a cărei suspendare se solicită vizează un moment anterior perioadei de derulare a subscrierii de acţiuni, şi anume aprobarea prospectului simplificat în vederea majorării capitalului social şi stabilirea coordonatelor în care această majorare urma a se face.

Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut în mod corect că în cauză nu se conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

6.2. Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., Înalta Curte constată că şi acest recurs este nefondat.

Astfel, o primă critică invocată de către recurenta-pârâtă vizează respingerea de către prima instanţă a excepţiei inadmisibilităţii cererii introductive, în raport cu împrejurarea că decizia a cărei suspendare a executării se solicită nu este act administrativ.

Critica este nefondată, având în vedere că norma de la art. 213 din Ordonanţa de urgenţă nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, prevede în mod expres că "Deciziile şi orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".

Pe de altă parte, se constată că în speţă, caracterul de act administrativ al deciziei nr. 46/17.01.2022 reiese şi din conţinutul acestuia, în care se menţionează că respectiva decizie a fost emisă în temeiul art. 6 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 17 şi art. 19 din Legea nr. 24/2017, privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, precum şi în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. a), art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2) şi art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

În speţă, se constată că decizia a cărei suspendare a executării se solicită este un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, fiind, prin urmare, act administrativ, în accepţiunea textului de lege anterior redat.

A doua critică formulată de această recurentă se referă la respingerea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a recurentului-reclamant A., motivat de faptul că acesta nu a suferit vreo vătămare prin emiterea deciziei contestate şi nu a făcut dovada unei asemenea vătămări.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată şi că recurentul-reclamant are calitatea de persoană vătămată în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, prin emiterea Deciziei nr. 46/17.01.2023, ca urmare a emiterii Hotărârii AGEA nr. 4/21.03.2022, cota de participare a recurentului-reclamant la capitalul social al societăţii se diminuează procentual, element care este de natură să îi cauzele acestuia o vătămare în raport cu drepturile pe care le are în cadrul societăţii şi care, într-o formă sau alte, se raportează la acest element.

Ultima critică formulată de recurenta-pârâtă vizează faptul că prima instanţă a apreciat în mod eronat că în cauză este îndeplinită condiţia pagubei iminente.

Nici această critică nu poate fi reţinută, în condiţiile în care, după cum s-a arătat şi anterior, cel puţin la nivel aparent, prin diminuarea cotei de participare a recurentului-reclamant la capitalul social al societăţii, i se restrâng şi celelalte drepturi şi beneficii ce se calculează prin raportare la această cotă de participare.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut în mod corect că în cauză este îndeplinită condiţia pagubei iminente.

De asemenea, sub acest aspect, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-pârâte în sensul că recurentul-reclamant putea beneficia de dreptul de preferinţă la achiziţionarea acţiunilor nou emise, în vederea înlăturării vătămării produse prin majorarea capitalului social, având în vedere că acesta nu poate fi obligat la cumpărarea unor noi acţiuni pentru menţinerea aceleiaşi cote de participare, ci ceea ce interesează în speţă este faptul că prin emiterea actului a cărui suspendare se solicită este îndeplinită condiţia pagubei iminente în patrimoniul recurentului-reclamant.

Instanţa de fond a mai reţinut în mod corect că achiziţia de noi acţiuni nu s-ar putea realiza decât contra cost, ceea ce ar presupune tot o diminuare a patrimoniului reclamantului.

6.3. În ceea ce priveşte recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, Înalta Curte constată că acesta a rămas fără obiect.

Aceasta, faţă de precizarea formulată de recurenta-pârâtă în faţa instanţei de recurs, prin care a arătat că a formulat calea de atac doar de o manieră subsidiară, în măsura în care s-ar fi reţinut ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Or, după cum a rezultat din analita recursului recurentului-reclamant, s-a constatat că această cerinţă nu se regăseşte în cauză.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile principale declarat de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei nr. 212 din 8 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate, şi va respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva aceleiaşi sentinţe, ca rămas fără obiect.

Având în vedere că în recurs recurenta-pârâtă B. S.A. a făcut dovada unor cheltuieli de judecată în cuantum de 5.900 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ. şi în raport cu soluţia de respingere a recursului recurentului-reclamant A., îl va obliga pe acesta să plătească recurentei-pârâte B. S.A. suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va respinge cererea recurentei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară de obligare a recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, constând în plata taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată, în condiţiile în care recursul acestei părţi a fost respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile principale declarat de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei nr. 212 din 8 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva aceleiaşi sentinţe, ca rămas fără obiect.

Obligă recurentul-reclamant A. să plătească recurentei-pârâte B. S.A. suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Respinge cererea recurentei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară de obligare a recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.