Recourse against moral damages denied; FGA internal guidelines are non-binding on courts

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a deciziei nr. 22526/21.01.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor; obligarea pârâtei la plata sumei de 324.903 RON reprezentând diferenţa de daune morale până la acoperirea sumei de 400.000 RON (sumă solicitată prin cererea adresată pârâtei); obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1041 din 20 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată;

- a anulat în parte decizia nr. 22526/21.01.2020 emisă de pârât în sensul că:

- a admis cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 100.000 RON;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 24.903 RON, reprezentând diferenţă până la suma de 100.000 RON;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitat în cauză

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În opinia recurentului, sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond, respectiv a Legii nr. 213/2015 şi a Ordinului CSA nr. 14/2011.

Prima instanţă a dispus în mod greşit anularea în parte a Deciziei FGA nr. 22526/21.01.2020 şi obligarea la plata daunelor morale majorate, deşi FGA a avut în vedere Procedura internă, standardizată de acordare a daunelor morale în caz de deces, procedură ce a fost emisă cu scopul de a recurge la nişte criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenţia fiecare situaţie particulară dintre multiplele situaţii care se pot ivi în realitate.

Aşadar, nu s-ar putea susţine că ar fi stabilit în mod arbitrar şi netransparent cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la valorile menţionate în Anexa 4 din procedură, care reprezintă procedura internă validată de lichidatorul judiciar al asigurătorului în faliment în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

Precizează recurentul că nu se poate retine un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamantă, având în vedere că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA (în lipsa criteriilor si limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice victimă a unui accident rutier.

Mai mult, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil din partea F.G.A., care nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. solicită respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

. . . . . . . . . .

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 22526/21.01.2020, în sensul majorării cuantumului daunelor morale stabilite în favoarea sa.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a anulat în parte Decizia FGA nr. 22526/21.01.2020, în privinţa cuantumului daunelor morale, pe care le-a majorat la suma de 100.000 RON, obligând pârâtul FGA la plata către reclamantă a diferenţei în sumă de 24.903 RON, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei contestate.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În prezent, la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanţele se ghidează după criterii subiective, variabile de la caz la caz, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, astfel încât să fie acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că decizia adoptată la nivelul autorităţii pârâte privind procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese invocată atât în decizia contestată, cât şi în cererea de recurs, nu este act normativ, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanţa de judecată.

De asemenea, este adevărat că recurentul-pârât poate recurge la o procedură internă standardizată, însă FGA nu se poate raporta, astfel cum acesta a motivat, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie.

Înalta Curte constată că, deşi prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea cerinţelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru acestea.

Nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată. Procedura internă a recurentului poate fi avută în vedere de instanţa de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv.

Totodată, Înalta Curte reţine că aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinţei recurate şi acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ., poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu şi pentru motive de temeinicie.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală sub toate aspectele analizate.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1041 din 20 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 aprilie 2023.