Unlawful salary reduction during state of emergency: Appeal allowed, first-instance judgment quashed, and payment of unpaid benefits ordered

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.08.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, admiterea plângerii formulate în temeiul art. 7 din Anexa la Legea nr. 153/2017, cu modificările ulterioare, şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului CSM la plata către reclamantă a drepturilor salariale de care a fost lipsită (sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase), respectiv suma de 1556 RON aferentă lunii mai 2020, acordarea dobânzii legale aferente sumelor pretinse, precum şi actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, până la data plăţii efective a acestora.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1041 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei civile nr. 1041 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici

1. Cu privire la legalitatea măsurii dispuse de intimatul-pârât, a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Astfel, a opinat că textul de lege evocat nu conferă preşedintelui CSM atribuţia de stabilire a indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi ale judecătorilor şi personalului din cadrul CSM în calitate de ordonator de credite, ci în calitate de conducător al instituţiei.

Prin urmare, a susţinut că toate considerentele primei instanţe fundamentate pe calitatea Secretarului General al CSM de ordonator de credite şi pe îndreptăţirea acestuia de a proceda la luarea în privinţa recurentei a măsurii contestate sunt eronate şi vădesc o greşită aplicare a normelor legale evocate.

De altfel, a mai arătat că prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 invocate de prima instanţă nu constituie norme cu caracter special faţă de cele ale art. 8 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât reglementează exclusiv posibilitatea delegării calităţii de ordonator de credite de către Preşedintele CSM. Or, art. 8 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017 nu se raportează la Preşedintele CSM, în calitate de ordonator de credite, ci în calitate de conducător al instituţiei.

Aşadar, întreaga construcţie juridică a primei instanţe în sensul unei recunoaşteri tacite de delegare de competenţă ca ordonator de credite de la titular - Preşedintele CSM către Secretarul General ori de ratificare a unui act juridic încheiat în numele altuia nu rezistă în faţa unei corecte interpretări a normei legale înscrise în art. 8 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, calitatea de ordonator de credite a Secretarului General al CSM neavând niciun fel de relevanţă faţă de raţiunea textului legal.

Pe de altă parte, cu referire la Dispoziţia nr. 61 şi Dispoziţia nr. 65 ale Secretarului General al Consiliului ce se presupune că au stat la baza diminuării drepturilor sale salariale şi, implicit, la Decizia nr. 84/15 aprilie 2020, a precizat că aceste înscrisuri nu-i sunt aplicabile, prin raportare la obiectul acestora de reglementare şi la întinderea câmpului de aplicare.

Or, a învederat în acest sens că aparatul propriu al CSM îşi găseşte reglementarea în Capitolul VI din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, acest aparat fiind condus de secretarul general şi fiind organizat în direcţii, servicii şi birouri, în vreme ce statutul membrilor CSM este reglementat în Capitolul V din acelaşi act normativ, neputându-se susţine că membrii CSM fac parte din aparatul propriu al Consiliului. Aparatul propriu al Consiliului reprezintă suportul tehnic administrativ de care beneficiază membrii CSM în îndeplinirea atribuţiilor specifice.

De asemenea, a mai arătat că toate celelalte prevederi ale celor două Dispoziţii sunt circumscrise angajaţilor Consiliului Superior al Magistraturii care fac obiectul art. 1, adică se aplică în mod exclusiv personalului, cu funcţii de execuţie sau cu funcţii de conducere din cadrul aparatului propriu şi nicidecum membrilor CSM, iar o oarecare referire la membrii Consiliului Superior al Magistraturii este cuprinsă în art. 8 din Dispoziţia nr. 61/16.03.2020, însă raportarea se face în mod exclusiv la personalul încadrat la cabinetele membrilor, iar nu la membrii înşişi.

Se observă sub acest aspect că, Dispoziţia nr. 61/16.03.2020 se referă la "angajaţii" de la art. 1, adică "personalul din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii", iar Dispoziţia nr. 65/27.03.2020 se referă de asemenea la "personalul din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii";

Mai precizează că, prin Decizia nr. 84/15 aprilie 2020 dată de Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit că îşi menţin valabilitatea Deciziile nr. 60/12.03.2020, nr. 62/16.03.2020 şi nr. 65/27.03.2020 ale Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii. Prin urmare, a apreciat că, în lipsa unei alte decizii ulterioare care să modifice cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, orice alterare a acestui spor faţă de Decizia nr. 340/06.09.2019 este nelegală.

2. Cu referire la fondul dreptului afectat, a arătat că primul aspect ce trebuie relevat este împrejurarea excepţională care a generat luarea unor măsuri extrem de restrictive cu privire la circulaţia persoanelor şi a regulilor de disciplină sanitară ce trebuie respectate, circumstanţe ce au determinat inclusiv instituirea de către Preşedintele României a stării de urgenţă pe teritoriul ţării şi apoi prelungirea acestei situaţii, măsuri încuviinţate de Parlamentul României şi numai în acest sens trebuie interpretate şi aplicate toate dispoziţiile legale edictate pe durata stării de urgenţă, iar nu în sensul facultăţii de a aplica aceste norme.

Utilizarea mijloacelor audio-video de comunicare la distanţă este reglementată de chiar Decretul prezidenţial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă şi apoi reluată şi în Decretul nr. 240/2020 chiar şi cu privire la activitatea judiciară a instanţelor de judecată pentru perioada stării de urgenţă, astfel încât, cu atât mai mult, se impune implementarea şi utilizarea acesteia şi pentru desfăşurarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, activitate cu caracter administrativ. De altfel, experienţa lucrărilor desfăşurate de către membrii CSM, de la momentul instituirii stării de urgenţă, în regim de videoconferinţă a demonstrat utilitatea folosirii acestui mecanism, în condiţiile în care activitatea a fost desfăşurată în regim normal.

În Referatul nr. x/1903 din 01.10.2018 al Direcţiei resurse umane şi organizare - Serviciul resurse umane pentru instanţele judecătoreşti din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii întocmit pentru acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase s-a reţinut faptul că "Prin Dispoziţia nr. 182/2018 a secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii au fost stabilite condiţiile de acordare a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase pentru personalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri şi Inspecţia Judiciară, aflat sub incidenţa prevederilor H.G. nr. 118/2018".

În cuprinsul acestui referat a menţionat că sunt reluate dispoziţiile stipulate în cuprinsul actului normativ menţionat mai sus, urmare a întocmirii buletinului de expertizare nr. x/22.05.2018 de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, buletin în cadrul căruia a fost evidenţiată expunerea angajaţilor Consiliului Superior al Magistraturii unor condiţii de muncă caracterizate de un număr de 4 factori de risc, din cei prevăzuţi de art. 5 lit. a), b), c) şi d) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 118/2018.

Prin urmare, a apreciat recurenta că ceea ce este relevant de reţinut este că încadrarea locului muncii angajaţilor Consiliului Superior al Magistraturii în categoria factorilor de risc reglementaţi de dispoziţiile H.G. nr. 118/2018 are la bază specificul activităţii desfăşurate de aceştia şi implicit factorii dăunători sănătăţii pe care această activitate îi presupune intrinsec, respectiv: a) existenţa factorilor nocivi şi mecanismul de acţiune a acestora asupra organismului; b) intensitatea de acţiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori; c) durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi; d) existenţa unor condiţii de muncă care pot provoca o temere determinată de un risc de accidentare sau îmbolnăvire, iar nu locul fizic de desfăşurare a activităţii.

Astfel, deşi munca la domiciliu a angajaţilor CSM ar părea la o primă vedere să nu se circumscrie factorilor de risc anterior enumeraţi, dat fiind că buletinul de determinare ar fi fost emis în considerarea locului de desfăşurare a activităţii de la sediul instituţiei, nu trebuie omis din vedere faptul că activitatea prestată de angajat de la domiciliu presupune îndeplinirea întocmai a activităţilor prestate la sediul instituţiei, cu precizarea suplimentară că munca de la domiciliu presupune o mai mare utilizare a calculatoarelor, imprimantelor ori mijloacelor tehnice de comunicare la distanţă. Or, acest element tehnic suplimentar nu poate reprezenta decât o agravantă a factorilor de risc reţinuţi în buletinul de determinare.

Emiterea buletinelor de determinare pentru anumite locuri de muncă nu înseamnă că, în condiţiile prestării aceloraşi activităţi expertizate, dar în alt loc fizic decât cel expertizat în concret, acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase nu se mai justifică de vreme ce echipamentele, tehnologia folosite în desfăşurarea activităţii sunt aceleaşi.

De altfel, în condiţiile art. 108 alin. (1) din Codul muncii, a învederat că sunt consideraţi salariaţi cu munca la domiciliu acei salariaţi care îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuţiile specifice funcţiei pe care o deţin. Astfel, în condiţiile în care munca la domiciliu a recurentei a fost identică cu munca de la sediul instituţiei, existând riscul de îmbolnăvire şi de solicitare nervoasă, întocmai ca în cazul prestării activităţii de la sediul instituţiei, a apreciat că trebuie să primească remuneraţia obişnuită şi pentru perioada muncii la domiciliu.

Totodată, a mai arătat că în ipoteza în care s-ar invoca lipsa buletinului de expertizare a condiţiilor de muncă de la domiciliu, obligaţia nu îi aparţine, ci, dimpotrivă, Consiliului Superior al Magistraturii, care, obligat fiind să asigure membrilor şi angajaţilor condiţiile pentru respectarea tuturor regulilor de distanţare socială şi de disciplină sanitară stabilite de autorităţi, inclusiv de Comitetul Naţional pentru Situaţiile Speciale de Urgenţă, ar fi trebuit să ia măsurile necesare pentru realizarea acestei determinări înainte de a-mi afectate drepturile salariale.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 118/2018, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, acordarea acestui spor se raportează la două condiţii: timpul corespunzător lucrat şi activitatea desfăşurată la unul dintre locurile de muncă prevăzute în art. 2 din acelaşi act normativ.

Recurenta a susţinut că ambele condiţii au fost îndeplinite în cursul lunii mai şi anume: a desfăşurat activitate în tot timpul de lucru corespunzător lunii şi şi-a desfăşurat activitatea într-un loc dotat cu calculatoare, imprimantă, aparat de multiplicat, scanner întocmai cum este cel de la sediul instituţiei calificat de autorităţile competente drept grevat de factori nocivi, astfel încât domiciliul în care şi-a desfăşurat munca în luna mai se circumscrie specificului locului determinat ca fiind purtător, prin activitatea desfăşurată, de factori nocivi sănătăţii.

Aşadar, a apreciat că munca la domiciliu a angajaţilor CSM se circumscrie "altor locuri de muncă" în înţelesul art. 2 din H.G. nr. 118/2018, determinarea factorilor de risc pentru aceştia fiind deja consfinţită prin buletinul de expertizare nr. x/22.05.2018 de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

Un alt argument în acest sens a arătat că este şi faptul că acest spor se acordă şi pe perioada concediului de odihnă (atunci când angajatul este dispensat de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu), singura condiţionare fiind legată doar de menţinerea condiţiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Acordarea acestui spor trebuie realizată în acelaşi mod şi în condiţiile restrictive impuse de starea de urgenţă când angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în regim de muncă la domiciliu sunt obligaţi să îşi îndeplinească atribuţiile, să se supună controlului exercitat de superiorii ierarhici în aceleaşi condiţii cu angajaţii care îşi desfăşoară activitatea la sediul instituţiei, să respecte normele cuprinse în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, să revină eventual la birou în anumite împrejurări care fac absolut necesară prezenţa lor la sediul instituţiei.

Totodată, recurenta a invocat dispoziţiile art. 110 din Codul muncii şi a arătat că desfăşurarea muncii la domiciliu nu poate sub nicio formă să conducă la pierderea unor componente ale întinderii dreptului salarial aşa cum s-a întâmplat în cauza de faţă cu sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Dimpotrivă, a apreciat că munca la domiciliu sau în regim de muncă la domiciliu este în măsură să conducă chiar şi la prevederi mai favorabile pentru angajatul care îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii (ex. plata orelor suplimentare), condiţia principală pentru a beneficia de ele fiind aceea de a stabili, în prealabil, consemnând în scris, asumat de ambele părţi, condiţiile specifice, astfel cum dispun prevederile art. 110 alin. (2) din Codul muncii.

Cu privire la Nota de restituire nr. x/08.04.2020 emisă de controlorul delegat, a arătat că în cuprinsul acesteia se menţionează, ca şi temei de drept al restituirii ordonanţărilor de plată aferente drepturilor salariale pentru luna martie 2020, prevederile pct. 5.4, 5.6 şi 10.3 din Normele metodologice referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014.

Astfel, conform prevederilor legale invocate, persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv primeşte documentele, le înregistrează în registru, după care procedează la verificarea formală prin parcurgerea listei de verificare specifică operaţiunii primite la viză, cu privire la: completarea documentelor în concordanţă cu conţinutul acestora, existenţa semnăturilor persoanelor autorizate din cadrul compartimentelor de specialitate, precum şi existenţa actelor justificative specifice operaţiunii. În efectuarea controlului de către persoana desemnată, parcurgerea listei de verificare specifică operaţiunii primite la viză este obligatorie, dar nu şi limitativă. Aceasta poate extinde verificările ori de câte ori este necesar (pct. 5.3).

Dacă prin parcurgerea listei de verificare cel puţin unul dintre elementele verificării formale nu este îndeplinit, documentele se restituie compartimentului de specialitate emitent, indicându-se în scris motivele restituirii, potrivit anexei nr. 1.4 la prezentele norme metodologice, şi se menţionează în coloana 8 din registru: "valoarea operaţiunii restituite..." (pct. 5.4). Iar, dacă necesităţile o impun, în vederea exercitării unui control financiar preventiv cât mai complet, se pot solicita şi alte acte justificative, precum şi avizul compartimentului de specialitate juridică. Actele justificative solicitate se prezintă în regim de urgenţă, pentru a nu întârzia sau împiedica realizarea operaţiunii. Întârzierea sau refuzul furnizării actelor justificative ori avizelor solicitate se aduce la cunoştinţă conducătorului entităţii publice, pentru a dispune măsurile legale (pct. 5.6).

În exercitarea atribuţiilor sale de control financiar preventiv asupra operaţiunilor la care s-a stabilit competenţa sa, controlorul delegat urmează procedura prevăzută la pct. 5 (pct. 10.3).

Se mai arată în cuprinsul Notei de restituire nr. x/08.04.2020 că stabilirea şi cuantumul drepturilor salariale cuvenite angajaţilor ce şi-au exercitat activitatea prin munca la domiciliu în perioada 17.03.2020-31.03.2020 s-au efectuat în mod eronat, în ceea ce priveşte aplicarea sporului de 15% pentru condiţii vătămătoare de muncă. Totodată, s-a reţinut de către controlorul delegat că stabilirea cuantumului drepturilor salariale şi calculul acestora au la bază art. 110 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cu care "salariatul cu munca la domiciliu se bucură de toate drepturile recunoscute prin lege şi prin contractele colective de muncă aplicabile salariaţilor al căror loc de muncă este la sediul angajatorului".

Ulterior, prin Avizul consultativ nr. 1/22.04.2020 emis de controlorul delegat la solicitarea CSM cu nr. 8122/16.04.2020, s-a menţionat faptul că sumele prevăzute în ordonanţările de plată nr. x, 1409, 1411, 1413, 1416/07.04.2020 întocmite în vederea plăţii drepturilor salariale cuvenite pentru luna martie şi a contribuţiilor aferente au fost eronat calculate, acestea rezultând din aplicarea unitară la salariul de bază a sporului de 15% pentru condiţii vătămătoare de muncă, tuturor salariaţilor, indiferent de timpul efectiv lucrat.

S-a mai reţinut în Avizul consultativ evocat că sporul pentru condiţii vătămătoare nu are un caracter permanent, fiind invocate prevederile Legii nr. 153/2017 şi ale H.G. nr. 118/2018, concluzia controlorului delegat fiind în sensul că aplicarea sporului de 15% pentru condiţii vătămătoare de muncă la salariul de bază este posibilă doar pentru angajaţii Consiliului Superior al Magistraturii a căror activitate s-a desfăşurat la locurile de muncă pentru care s-au stabilit factori de risc, în baza buletinelor de determinare.

Din aceste perspective, rezultă că Nota de restituire a avut la bază şi cele două Dispoziţii nr. 61 şi nr. 65 ale Secretarului General al Consiliului, documente întocmite cu nerespectarea prevederilor art. 110 alin. (1) din Codul muncii, pe de o parte, şi contradictorii pe aspectul plăţii sporului de condiţii vătămătoare de muncă şi diurnei, pe de altă parte. Foile colective de prezenţă verificate de controlorul delegat au fost întocmite în conformitate cu prevederile Dispoziţiei nr. 61 şi ale Dispoziţiei nr. 65 ale Secretarului general al CSM.

Aşadar, pe de o parte, faţă de prevederile explicite ale Codului muncii, munca la domiciliu asigură salariatului absolut toate drepturile recunoscute de lege pentru salariaţii al căror loc de muncă este la sediul instituţiei, orice altă interpretare fiind nelegală şi făcută cu exces de putere.

Pe de altă parte, a învederat că în art. 3 alin. (2) al Dispoziţiei nr. 61, s-a prevăzut că, "în perioada în care îşi desfăşoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajaţii nu beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă şi diurnă de detaşare", pentru ca, în art. 4 din Dispoziţia nr. 65 să se prevadă că "în perioada în care îşi desfăşoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, personalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu beneficiază de diurna de detaşare", după ce în art. 3 alin. (3) din Dispoziţia nr. 65 s-au menţionat dispoziţiile care rămân aplicabile din Dispoziţia nr. 61, art. 3 alin. (2) din Dispoziţia nr. 61 neregăsindu-se printre textele respective.

Prin urmare, din conţinutul celor două Dispoziţii emise de Secretarul general al Consiliului nu rezultă nicio justificare rezonabilă pentru ca în perioada 17.03.2020 - 30.03.2020, în care şi-au desfăşurat activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajaţii să nu beneficieze de sporul pentru condiţii de muncă şi diurna de detaşare, iar, pentru perioada 30.03.2020 - 16.04.2020, în care şi-au desfăşurat activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajaţii să nu beneficieze numai de diurna de detaşare, sporul de condiţii vătămătoare de muncă fiind înlăturat.

Caracterul contradictoriu al celor două Dispoziţii emise de Secretarul general al CSM a fost motivul pentru care controlorul delegat a solicitat inclusiv avizul juridic de la compartimentul de specialitate, fiind necesară interpretarea din punct de vedere juridic ori lămurirea celor două Dispoziţii.

Întrucât, prin cea de-a doua Dispoziţie a Secretarului general, nr. 65, s-a renunţat la eliminarea sporului pentru condiţii vătămătoare şi, în lipsa unei explicaţii rezonabile pentru care autoritatea publică şi-a reconsiderat abordarea, reconsiderare de altfel corectă, însă neasumată corespunzător în Dispoziţia nr. 65, s-a generat un dubiu cu privire la realitatea măsurilor adoptate de către autoritatea publică, Consiliul Superior al Magistraturii.

Referitor la susţinerea controlorului delegat în sensul că sporul pentru condiţii vătămătoare nu are un caracter permanent, a arătat că trebuie raportată la dispoziţiile legale invocate în chiar cuprinsul Avizului consultativ, dar şi la celelalte prevederi legale evocate în cuprinsul prezentei contestaţii, în sensul că acest spor are caracter permanent numai cu condiţia menţinerii condiţiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi numai corespunzător timpului lucrat.

În plus, este de evidenţiat şi faptul că, prin Decizia nr. 84/15 aprilie 2020 a Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, pe durata stării de urgenţă s-a menţinut valabilitatea numai a Dispoziţiei nr. 65/27.03.2020 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu şi a Dispoziţiei nr. 61/16.03.2020, validându-se, aşadar, raţionamentul înlăturării sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă din rândul celor vizate de reduceri.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la data de 10 noiembrie 2021 prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 8 alin. (2) din Anexa V din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, a arătat că în mod corect instanţa de fond a constatat că secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii poate stabili drepturile salariale pentru tot personalul Consiliului, inclusiv pentru membrii CSM, întrucât prevederile art. 8 alin. (2) din Anexa V din Legea nr. 153/2017, cu modificările ulterioare, trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, lege specială în domeniu.

Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor rezultă că ordonatorii de credite stabilesc drepturile salariale ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Or, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii din anul 2020, doamna judecător B., a delegat sarcina de ordonator de credite secretarului general, aşa cum am arătat şi în faţa instanţei de fond (Decizia Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 6/13.01.2020).

Or, recurenta nu a contestat nicio dispoziţie emisă de secretarul general prin care i-au fost stabilite/recunoscute anumite drepturi băneşti (inclusiv recunoaşterea pe cale administrativă a unor drepturi, spre exemplu VRS 605,225 RON), neînţelegând să invoce faptul că asemenea drepturi ar fi trebuit stabilite/recunoscute doar prin decizii emise de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Aşa cum s-a menţionat şi în faţa instanţei de fond, dispoziţiile Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii au vizat, sub aspectul stabilirii drepturilor salariale în perioada de referinţă, întregul personal al instituţiei, inclusiv membrii Consiliului Superior al Magistraturii, fiind emise atât în calitate de conducător al aparatului propriu de lucru din cadrul Consiliului, cât şi în calitate de ordonator de credite, aşa cum rezultă din prevederile actelor administrative sus-menţionate, în conformitate cu legea.

În acest context, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei, fiind evident că secretarul general al Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de ordonator de credite pentru Consiliul Superior al Magistraturii (calitate ce i-a fost delegată prin Decizia Preşedintelui CSM nr. 6/13.01.2020) are atribuţia de a stabili drepturile salariale ale personalului din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv pentru membrii Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit legii.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la faptul că sporul în discuţie trebuie acordat şi în cazul muncii la domiciliu, a învederat că interpretarea dată de către instanţa de fond prevederilor H.G. nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională, este corectă în sensul că nu se poate suplini lipsa unui astfel de buletin prevăzut de H.G. nr. 118/2018 pentru că s-ar depăşi limitele acordate puterii judecătoreşti, fiind exercitat dreptul de apreciere care aparţine exclusiv autorităţii Direcţia de Sănătate Publică.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în ceea ce priveşte ordonanţările la plată a drepturilor salariale cuvenite personalului (angajaţilor) Consiliului Superior al Magistraturii pentru luna aprilie 2020, prin Intenţia de refuz de viză nr. 237 din data de 06.05.2020 a controlorului delegat din cadrul Direcţiei Generale de Control Financiar Preventiv a Ministerului Finanţelor Publice (întocmită ulterior Avizului consultativ nr. 1/22.04.2020, invocat de recurenta-reclamantă) a fost reţinută nerespectarea prevederilor art. 4 din Cap. VIII, Secţiunea I anexa V - FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE "JUSTIŢIE ŞI CURTEA CONSTITUŢIONALĂ" din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cele ale art. 1 alin. (1) - (3) şi art. 2 alin. (1) - (2) din Regulamentul - cadru aprobat prin H. G. nr. 118/2018.

Controlorul delegat a reţinut ca urmare a analizării, verificării şi corelării Situaţiei recapitulative nr. 1282/06.05.2020, a Statului de lichidare întocmit pentru luna aprilie 2020 şi a Foilor colective de prezenţă, s-a constatat faptul că drepturile salariale pentru luna aprilie şi contribuţiile aferente acestora, cuvenite personalului din domeniul ocupaţional "Justiţie", nu au fost calculate cu respectarea dispoziţiilor legale sus-menţionate.

S-a mai reţinut că drepturile salariale aferente lunii aprilie 2020 au fost stabilite prin aplicarea unitară la salariul de bază a sporului de 15% pentru condiţii vătămătoare de muncă, tuturor salariaţilor, fără a se ţine cont de timpul efectiv lucrat, la unul din locurile pentru care au fost emise buletine de expertizare, în vederea certificării condiţiilor grele, vătămătoare sau periculoase.

Au fost totodată menţionate prevederile Dispoziţiei nr. 182/02.08.2018, precum şi ale Dispoziţiei nr. 134/25.05.2018 emise de Secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii care stabilesc condiţiile de acordare şi cuantumul sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă, în funcţie de numărul factorilor de risc, identificaţi după expertizarea locurilor de muncă la care angajaţii îşi desfăşoară activitatea.

Controlorul delegat a apreciat că sporul pentru condiţii vătămătoare nu are un caracter permanent, acordarea acestuia fiind condiţionată de factorii de risc existenţi la locul de muncă, determinaţi de autorităţile abilitate în acest sens.

Aceleaşi raţionamente au fost reţinute de către controlorul delegat şi în ceea ce priveşte ordonanţările de plată aferente drepturilor salariale pentru luna martie, fiind emisă în acest sens nota de restituire nr. x/08.04.2020.

Prin urmare, având în vedere cele mai sus expuse, era evident că şi drepturile de natură salarială aferente lunii mai 2020, cuvenite pentru tot personalul Consiliului, inclusiv pentru membrii Consiliului Superior al Magistraturii, urmau să fie stabilite prin raportare la dispoziţiile sus-menţionate şi emise de Secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii în dubla sa calitate de ordonator de credite şi de conducător al aparatului propriu de lucru al instituţiei şi prin raportare la actele emise de controlorul delegat din cadrul Direcţiei Generale de Control Financiar Preventiv a Ministerului Finanţelor Publice la care s-a făcut referire.

De altfel, a apreciat intimatul-pârât că acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile Legii cadrul nr. 153/2017 (art. 1, Cap. 1, lit. B), art. 1, Cap. 2, lit. I) din Anexa VIII şi art. 4, Cap. 8 din Anexa V) şi a Regulamentelor aprobate prin H.G nr. 118/2018 [art. 1 alin. (1-3) şi art. 2 alin. (1-2)], respectiv prin H.G. nr. 917/2017 (art. 2-4), deciziile secretarului general menţionate mai sus fiind emise doar pentru aplicarea acestor prevederi legale.

În conformitate cu legislaţia aplicabilă menţionată, intimatul-pârât a conchis că sporul pentru condiţii vătămătoare nu are un caracter permanent, acordarea acestuia fiind condiţionată de desfăşurarea activităţii la locurile de muncă pentru care s-au stabilit factori de risc, determinaţi de autorităţile abilitate în acest sens.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă A. a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât, în cadrul căruia a solicitat a se constata nelegalitatea reducerii salariale ce i-a afectat indemnizaţia aferentă lunii mai 2020 şi, în consecinţă, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, să se dispună admiterea cererii şi obligarea pârâtului la plata sumei de 1.556 RON, reprezentând drepturi salariale aferente lunii mai 2020, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi suma reprezentând contravaloarea dobânzii legale aferente debitului principal până la data plăţii efective a acestuia.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul se impune a fi admis pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat să se dispună constatarea nelegalităţii reducerii salariale prin care i-a fost afectată indemnizaţia aferentă lunii mai 2020 şi, în consecinţă, a solicitat anularea actelor administrative contestate şi plata sumei de 1.556 RON, în vederea întregirii drepturilor salariale ce i se cuvin pentru luna mai 2020. A mai solicitat, de asemenea, acordarea dobânzii legale aferente sumei pretinse, precum şi actualizarea sumei pretinse cu rata inflaţiei, ambele până la data plăţii efective a acestor drepturi salariale.

Soluţionând cauza, prima instanţă a respins cererea, ca nefondată, reţinând, în esenţă, sub aspectul necompetenţei materiale de a dispune asupra neacordării sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15% şi în sensul existenţei competenţei Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii de a acorda aceste drepturi, că, având obligaţia de a emite un act unilateral referitor la munca de la domiciliu, conform art. 33 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, în condiţiile emiterii acestor Dispoziţii de Secretarul General, în lipsa altor acte echivalente în executarea art. 33 din Decret, precum şi faţă de recunoaşterea unei delegări de competenţă ca ordonator de credite prin întâmpinare, dar şi prin executarea propriu-zisă de către Serviciul resurse umane pentru instanţele judecătoreşti. Totodată, a mai reţinut că în lipsa unei proceduri speciale de delegare în cadrul HCSM nr. 1073/2018, există dovezi consistente că Secretarul General avea o competenţă delegată ca ordonator principal de credite, răspunsul Preşedintelui CSM prin întâmpinare fiind similar cu ratificarea unui act încheiat în numele altuia, iar actele emise îi erau opozabile şi reclamantei.

De asemenea, cu privire la fondul dreptului instanţa de fond a reţinut că pentru munca la domiciliu, în lipsa unui buletin de determinare/expertizare, nu poate aplica aceleaşi raţiuni avute în vedere la emiterea buletinului nr. 187/22.05.2018 emis de Direcţia de Sănătate Publică, deoarece la acel moment nu s-au avut în vedere starea de urgenţă şi dispoziţiile Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, iar evaluarea condiţiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase s-au realizat în luna mai 2018, în alte circumstanţe de loc, trafic de personal, clădire, logistică internă, moduri de transport la şi de la locul de muncă, traficul oraşului, interacţiunile directe între colegi la locul de muncă şi întreruperile activităţii membrilor CSM realizate de personalul administrativ sau de alţi colegi, pauzele de lucru oficiale, procedurile de lucru, moduri de comunicare şi orarul, gestionarea directă a situaţiilor interpersonale etc. Deci, o serie de aspecte şi detalii pe care un buletin de expertizare le-a determinat pentru situaţia muncii în principal la biroul de membru al CSM, dar nu le poate extrapola automat, sub aspectele menţionate, la o activitate de la domiciliu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, arătând, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, adăugând că nu a fost emisă nicio dispoziţie a preşedintelui CSM prin care să-i fie stabilite alte drepturi salariale pentru luna mai 2020, faţă de cele stabilite prin decizia preşedintelui CSM nr. 340/06.09.2019.

De asemenea, recurenta-reclamantă a mai arătat că emiterea buletinelor de determinare pentru anumite locuri de muncă nu înseamnă că, în condiţiile prestării aceloraşi activităţi expertizate, dar în alt loc fizic decât cel expertizat în concret, acordarea sporului nu se mai justifică, de vreme ce echipamentele, tehnologia folosită în desfăşurarea activităţii sunt aceleaşi.

În acest sens, a apreciat că prevederile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 118/2018 pot fi interpretate în sensul că munca la domiciliu a angajaţilor CSM se circumscrie "altor locuri de muncă în care îşi desfăşoară activitatea personalul de la art. 1 alin. (1)", sporul având caracter permanent, potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ. Au fost invocate şi prevederile art. 110 din Codul muncii, recurenta apreciind că desfăşurarea muncii la domiciliu nu poate să conducă la pierderea unor componente ale drepturilor salariale, mai ales că au fost folosite bunurile şi serviciile personale, deşi angajatorul avea obligaţia să le asigure.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a precizat că avizul consultativ nr. 1/22.04.2020 emis de controlorul delegat vizează acordarea sporului condiţionat de menţinerea condiţiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi numai corespunzător timpului lucrat, ambele condiţii fiind îndeplinite în luna mai 2020 de către aceasta.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând criticile invocate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în raport cu sentinţa pronunţată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar reţine că prin Decretul nr. 195/2020 emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16 martie 2020, s-a dispus instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României pe o durată de 30 de zile.

Starea de urgenţă instituită prin decretul sus menţionat a fost prelungită pentru o perioadă de încă 30 de zile prin Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 311 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

În Capitolul IV - Domeniul muncii şi protecţiei sociale - art. 33 din Decretul nr. 195/2020 s-a prevăzut că "Instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, autorităţile administrative autonome, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, societăţile cu capital privat introduc, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgenţă, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului". Aceeaşi prevedere se regăseşte şi în Capitolul VI - Domeniul muncii şi protecţiei sociale - din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/14.04.2020 (art. 48).

În aplicarea decretelor privind instaurarea şi respectiv prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României pentru prevenirea răspândirii COVID-19 şi realizarea managementului consecinţelor, raportat la evoluţia situaţiei epidemiologice, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii au fost emise atât decizii ale Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi dispoziţii ale Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de conducător al aparatului propriu de lucru al instituţiei şi de ordonator de credite al acesteia. Ele vizau luarea unor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru protejarea persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi a persoanelor care intră în sediile acestei instituţii.

Astfel, la 16.03.2020, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a emis Decizia nr. 62/16.03.2020, iar Secretarul General al Consiliului Superior al Magistraturii a emis Dispoziţia nr. 61 din 16.03.2020, prin care au fost dispuse, printre altele, următoarele măsuri:

Art. 1 - "In scopul prevenirii răspândirii infecţiei cu Coronavirus (COVID-19), se stabileşte modalitatea de desfăşurare a activităţii personalului de lucru din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, în regim de muncă la domiciliu, în perioada 17.03.2020 - 16.04.2020".

"Art. 3 - (2) în perioada în care îşi desfăşoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajaţii nu beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă şi de diurna de detaşare".

"Art. 8. - Prezenta dispoziţie se aplică şi personalului încadrat la cabinetele membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, regimul prestării activităţii la domiciliu urmând a fi stabilit de către membrii Consiliului în a căror subordine aceştia îşi desfăşoară activitatea."

Ulterior, la data de 27.03.2020, au fost emise Decizia nr. 65/27.03.2020 de Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi Dispoziţia nr. 65 a Secretarului General al Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Decizia nr. 65/27.03.2020 de Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii s-au dispus următoarele:

"Art. 1 - In scopul prevenirii răspândirii infecţiei cu Coronavirus (COVID-19) se stabileşte modalitatea de desfăşurare a activităţii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, a secretarului general, a secretarului general adjunct, ai Consiliului Superior al Magistraturii şi a personalului din cadrul compartimentelor aflate în coordonarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, în perioada 30.03.2020 - 16.04.2020."

"Art. 2 (1) Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt funcţii cu caracter esenţial pentru desfăşurarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii."

"Art. 3 - (1) Persoanele care ocupă funcţii de execuţie în cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii vor desfăşura activitate în regim de muncă la domiciliu, în baza dispoziţiei conducătorului compartimentului şi a planificărilor întocmite în acest sens, fiind urmărită asigurarea prezenţei la sediile Consiliului Superior al Magistraturii, pe cât posibil, în baza principiilor rotaţiei personalului şi a reducerii la minim a interacţiunii directe, a maximum 20% din numărul angajaţilor.

(4) Dispoziţiile art. 2 alin. (3) - (4), ale art. 3 -7 din Decizia Preşedintelui CSM nr. 62/16.03.2020 privind activitatea compartimentelor aflate în coordonarea preşedintelui rămân aplicabile."

Secretarul General al CSM a emis însă Dispoziţia nr. 65/27.03.2020, care reglementează numai activitatea personalului din cadrul aparatului propriu al CSM şi nu pentru membrii CSM, fiind evident că acesta nu avea competenţă să procedeze de altă manieră. Dispoziţiile acesteia sunt în sensul că:

"Art. 1 - In scopul prevenirii răspândirii infecţiei cu Coronavirus (COVID-19) se stabileşte modalitatea de desfăşurare a activităţii personalului din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, în perioada 30.03.2020 - 16.04.2020."

"Art. 3 alin. (3) Dispoziţiile art. 2 alin. (2) - (4), ale art. 3 alin. (1) şi ale art. 4-6 din Dispoziţia nr. 61/16.03.2020 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii rămân aplicabile."

"Art. 4 - In perioada în care îşi desfăşoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, personalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu beneficiază de diurna de detaşare."

La 15.04.2020, Preşedintele CSM a emis Decizia nr. 84 prin care a menţinut dispoziţiile deciziilor sale anterioare, respectiv decizia nr. 60/12.03.2020, nr. 62/16.03.2020 şi nr. 65/27.03.2020.

La data de 29.04.2020 a fost emisă Dispoziţia nr. 107 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, cu următorul conţinut:

"Art. 1 - Ca urmare a adoptării art. 4 din Dispoziţia nr. 65/27.03.2020 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, prevederile art. 3 alin. (2) din Dispoziţia nr. 61/16.03.2020 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, referitoare la neacordarea sporului pentru condiţii de muncă pe durata în care personalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii îşi desfăşoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, şi-au încetat efectele.

Art. 2 - Compartimentele din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii aduc la îndeplinire prevederile prezentei dispoziţii, începând cu data de 27.03.2020".

La data de 18.05.2020 a fost emisă Dispoziţia nr. 123 a Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, având următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Perioada în care angajaţii desfăşoară activitate în regim de muncă la domiciliu, se evidenţiază distinct în fişele colective de prezenţă (pontaje) cu simbolul "MD". Foile colective de prezenţă se transmit compartimentelor cu atribuţii în primirea acestora. (2) In perioada în care îşi desfăşoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajaţii nu beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, respectiv de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi de diurna de detaşare. (3) Prevederile alin. (1) şi alin. (2) se aplică începând cu data prezentei dispoziţii.

Art. 2. - Compartimentele din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei dispoziţii".

Urmare a acestei situaţii, fără a se emite vreun act administrativ individual reclamantei, în calitate de membru CSM, acesteia i s-au redus drepturile salariale aferente lunii mai 2020 cu suma de 1.556 RON, echivalentul sporului de 15% pentru condiţii vătămătoare de muncă, situaţie necontestată de pârât.

Ca urmare a contestaţiei formulate, pârâtul i-a comunicat reclamantei faptul că măsura reducerii drepturilor salariale aferente lunii mai 2020 a fost luată în temeiul dispoziţiilor emise de Secretarul General al CSM arătate anterior, prin care s-a stabilit ca, pentru perioada în care activitatea se desfăşoară în regim de muncă la domiciliu, angajaţii săi nu beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă .

Din cuprinsul acestui răspuns rezultă, de asemenea, faptul că ordonatorul de credite a apreciat că se impune acordarea sporului de 15% pentru condiţii de muncă şi personalului care desfăşoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, însă plata acestuia nu a fost posibilă prin raportare la actele emise de controlorul delegat din cadrul Direcţiei Generale de Control Financiar Preventiv a Ministerului Finanţelor Publice care a emis intenţia de refuz nr. 237/06.05.25020.

Reclamanta a înţeles să conteste reducerea salarială în lipsa emiterii vreunui act de către pârât, adresându-se mai întâi acestuia pe cale administrativă, apoi s-a adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând constatarea nelegalităţii reducerii salariale şi, accesoriu, obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului cauzat prin aceasta constând în drepturile salariale reduse, aferente lunii mai 2020, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi suma reprezentând contravaloarea dobânzii legale calculată la debitul principal până la data plăţii efective a acestuia.

Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, analizând sentinţa atacată prin raportare la motivul de casare invocat, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este incident în cauză, criticile formulate fiind fondate.

În primul rând, din cuprinsul deciziilor şi dispoziţiilor emise de Preşedintele şi Secretarul General al CSM arătate, Înalta Curte reţine că acestea au fost emise cu respectarea limitelor competenţelor prevăzute de lege, Preşedintele CSM luând decizii cu privire la modalitatea de desfăşurare a activităţii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, a secretarului general, a secretarului general adjunct, ai Consiliului Superior al Magistraturii şi a personalului din cadrul compartimentelor aflate în coordonarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, iar Secretarul General al CSM dând dispoziţii numai cu privire la aparatul tehnic administrativ pe care îl conduce, potrivit art. 59-64 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al magistraturii.

Astfel, susţinerea recurentei-reclamante, în calitate de membru al CSM, în sensul că dispoziţiile prin care s-au stabilit drepturile salariale nu îi sunt aplicabile, acestea sunt prevăzute pentru o categorie anume de personal, este întemeiată.

Această concluzie rezultă din faptul că decizia nr. 62/16.03.2020 face referire doar la modalitatea de desfăşurare a activităţii personalului din cadrul compartimentelor aflate în coordonarea Preşedintelui CSM, la fel şi dispoziţia nr. x/16.03.2020, iar prin decizia nr. 65/27.03.2020 se stabileşte clar faptul că membrii CSM reprezintă funcţii cu caracter esenţial pentru desfăşurarea activităţii CSM, munca la domiciliu putând fi prestată în anumite condiţii doar de către personalul compartimentelor aflate în coordonarea preşedintelui CSM şi a celor care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele membrilor CSM.

Cu respectarea limitelor competenţei sale şi în acord cu decizia nr. 65/27.03.2020, s-a emis de Secretarul General al CSM dispoziţia nr. x/27.03.2020 care reglementează exclusiv activitatea personalului din aparatul propriu al CSM.

Înalta Curtea constată astfel că nu există niciun act emis de Preşedintele CSM ori de Secretarul General al CSM prin care să se stabilească reducerea salariului cu sporul pentru condiţii de muncă pentru membrii CSM pentru perioada mai, astfel că reducerea salarială este nelegală.

Este, de asemenea, întemeiată susţinerea recurentei-reclamante în sensul că Secretarul General nu ar fi avut nici competenţa de a dispune o astfel de măsură, drepturile salariale ale membrilor CSM fiind stabilite exclusiv de Preşedintele CSM, conform art. 8 alin. (2) din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017.

Susţinerea intimatului-pârâtul în sensul că Secretarul General al CSM ar fi putut stabili drepturile salariale şi pentru membrii CSM în temeiul prevederilor deciziilor Preşedintelui CSM, respectiv art. 3 alin. (2) din decizia nr. 62/16.03.2020, instanţa de control judiciar constată că este nefondată, aceste dispoziţii neputându-se interpreta decât prin raportare la art. 1 care prevedea expres domeniul de aplicare - personalul din cadrul compartimentelor aflate în coordonarea Preşedintelui CSM, respectiv aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, care îşi desfăşoară activitatea în regim de muncă la domiciliu.

Or, membrii CSM nu fac parte din cadrul acestor compartimente, respectiv a aparatului de lucru, fapt ce rezultă clar prin interpretarea sistematică a dispoziţiilor Capitolului II şi VI ale Legii nr. 317/2004 modif. ce reglementează distinct Organizarea CSM şi Aparatul Propriu de care dispune acesta.

Mai mult, instanţa de control judiciar constată că Decizia nr. 65/27.03.2020 menţine soluţia din 16.03.2020, stabilind clar faptul că membrii CSM reprezintă o categorie distinctă, funcţia având caracter esenţial, iar posibilitatea de desfăşurare a muncii la domiciliu având-o doar personalul din cadrul compartimentelor aflate în coordonarea Preşedintelui CSM, respectiv aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii.

Raportat la cele ce preced, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Anexa V din Legea nr. 153/2017, cu modificările ulterioare, dat fiind faptul că nu există niciun act juridic care să dispună reducerea drepturilor salariale ale recurentei-reclamante în calitate de membru CSM. În consecinţă, se va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, se va admite acţiunea reclamantei, constatând nelegalitatea reducerii salariale.

Dată fiind soluţia ce urmează a se pronunţa, instanţa de control judiciar apreciază că celelalte critici ale recurentei ce vizează fondul dreptului dedus judecăţii din perspectiva acordării sporului de 15% pentru condiţii vătămătoare de muncă nu se mai impun a fi analizate.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de acestea, Înalta Curte conchide că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul urmând a fi admis, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., cu consecinţa casării sentinţei recurate.

Rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamanta A. pentru considerentele mai sus expuse, şi va obliga pârâtul la plata sumei de 1556 RON reprezentând drepturi salariale aferente lunii mai 2020, sumă ce va fi actualizată cu indicele de creştere a preţurilor de consum, precum şi cu dobânda legală până la data plăţii efective a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1041 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare, admite acţiunea reclamantei şi obligă pârâtul la plata sumei de 1556 RON reprezentând drepturi salariale aferente lunii mai 2020, sumă ce va fi actualizată cu indicele de creştere a preţurilor de consum precum şi cu dobânda legală până la data plăţii efective a acesteia.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.