Tax authority's extraordinary appeal rejected; prior decision voiding its appeal upheld, allowing annulment of precautionary seizure and costs award.

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, iniţial la data de 15.12.2017 sub nr. de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii vizând suma de 1.266.842 RON, emisă de DGRFP Braşov - Direcţia Regională Vamală Braşov, a Procesului-verbal nr. x/07.12.2017 de sechestru asigurător pentru bunurile imobile, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Soluţia instanţei de fond în primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 63/R/2018 din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de obiect şi, în consecinţă, a respins, ca lipsită de obiect, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DGRFP Braşov în nume propriu, pentru Direcţia Vamală Braşov şi pentru Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov.

Totodată, a dispus obligarea autorităţii pârâte să plătească reclamantei suma de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată împotriva hotătârii pronunţate în primul ciclu procesual

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de recurs ce vizează hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual

Prin Decizia nr. 15/12.01.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost casată sentinţa nr. 63/R/2018 din 12 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal şi trimisă cauza spre rejudecare, precizându-se de instanţa de control judiciar că prima instanţă va analiza dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile impuse de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, iar cu ocazia rejudecării, instanţa va avea în vedre petitul cererii de chamare în judecată astfel cum a fost formulat.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată la prima instanţă la data de 12.04.2021 sub nr. x/2017*.

Soluţia instanţei de fond în rejudecare după casare

Prin sentinţa nr. 102/2021 din 07 octombrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare după casare, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională de Administrare Fiscală, a respins cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Direcţia Regională Vamală Braşov, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

A anulat Decizia nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de pârâta Direcţia Regională Vamală Braşov şi Procesul-verbal nr. x/07.12.2017 de sechestru asigurător pentru bunuri imobile emis de pârâta Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov şi a obligat pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Direcţia Regională Vamală Braşov, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov să plătească reclamantei în solidar suma de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată împotriva hotărârii pronunţate în rejudecare după casare

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare după casare, a promovat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Direcţia Regională Vamală Braşov şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 3334 din 08 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia nulităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, s-a constatat nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Regională Vamală Braşov şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov împotriva sentinţei nr. 102 din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Deopotrivă, au fost obligaţi recurenţii-pârâţi la plata către intimatul-reclamant S.C. A. S.R.L. a sumei de 2380 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent căii de atac a recursului.

Contestaţia în anulare ce face obiectul judecăţii

Împotriva Deciziei nr. 3334 din 08 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Regională Vamală Braşov şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov) şi, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., a solicitat admiterea acesteia şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi modificarea sentinţei nr. 102/07.0.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, prin respingerea acţiunii, astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată.

În motivarea contestaţiei în anulare, a susţinut contestatoarea că, în ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) C. proc. civ., respectiv necitarea Autorităţii Vamale Române în calitate de emitentă a actului contestat, constând în Decizia nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii, faţă de notele scrise depuse la dosarul cauzei prin care a solicitat introducerea în cauză a Autorităţii Vamale Romane, Înalta Curte s-a pronunţat prin raportare la dispoziţiile art. 39 alin. (1) C. proc. civ., dispunând ca judecata să se continue între părţile iniţiale ale procesului.

Apreciază ca fiind eronate dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie cu privire la continuarea judecaţii între părţile iniţiale ale procesului prin raportare la prevederii* art. 39 alin, (1) C. proc. civ.

Asa cum am arătat prin Nota de şedinţa formulată sub nr. BVR JR 1557/03.05.2022 şi depusa la dosarul cauzei în data de 09.05.2022, începând cu data de 01.04.2022 contestatoarea - recurenta Direcţia Regionala Vamala Braşov nu mai fac parte din structura organizatorică a D.G.R.F.P. Braşov, potrivit dispoziţiilor art. alin. (1), art. 4, art. 6 alin. (3), (4) şi (5) şi ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 268/2022 pentru înfiinţarea Autorităţii Vamale Romane si pentru modificarea unor acte normative, ale art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 237/2022 privind organizarea funcţionarea Autorităţii Vamale Romane şi pentru modificarea pct. 1 de la lit. C) din cadrul anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condiţiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaţionale sau deschise traficului aerian internaţional si având in vedere Hotărârea Guvernului nr. 238/2022 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si funcţionar Ministerului Finanţelor, precum si pentru modificarea si completarea Hotar; Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea si funcţionarea Agenţiei Naţionale Administrare Fiscala.

Susţine astfel că, în cauza dedusă judecăţii nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 39 alin. (1) procedura civilă, nefiind vorba despre o transmisiune cu titlu particular a calităţii procesuale de la Direcţia Regionala Vamala Braşov către Autoritatea Vamala Romană, ci de o subrogare de drept a Autorităţii în toate procedurile aferente activităţii Direcţiei Generale a Vămilor, Direcţiilor Regionale Vamale si Birourilor Vamale de Interior s Frontiera, aflate în derulare, aceasta fiind instituţie publică cu personalitate juridică proprie şi distinctă.

In măsura în care Înalta Curte nu era pe deplin convinsă cu privire la introducerea in cauza a Autorităţii Vamale Romane şi dorea lămurirea cadrului procesual, respectiv stabilirea partior cu care urmează a se continua judecarea cauzei, consideră contestatoarea că se impunea citarea sa cu menţiunea de a justifica, eventual şi prin noi înscrisuri, calitatea procesuală a acestei instituţii, ca subiect de drepturi si obligaţii privind raporturile juridice vamale si fiscale.

Pentru a susţine aspectele învederate mai sus, depune, în copie, Protocolul de predare - preluare incheiat intre D.G.R.F.P. Braşov si Autoritatea Vamala Romana, înregistrat sub nr. x/11.04.2022, respectiv sub nr. x/15.04.2022, în care, la Capitolul V. Situaţia litigiilor se precizează la art. 6 {1) faptul că "In litigiile referitoare la activitatea si personalul preluat de Autoritate de la D.G.R.F.P. Braşov, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecata, D.G.R.F.P. Braşov - aparat propiru si administraţiile judeţene ale finanţelor publice, dupa caz, vor solicita instanţelor de judecata introducerea in cauza a Autorităţii si a structurilor teritoriale ale acesteia sau vor solicita instanţei sa ia act de subrogarea Autorităţii in toate drepturile si obligaţiile D.G.R.F.P. Braşov sau ale administraţiilor judeţene ale finanţelor publice."

La alin. (4) al aceluiaşi articol se menţionează faptul că "Situaţia litigiilor aflate in instrumentarea D.G.R.F.P. Braşov - aparat propriu si administraţiile judeţene ale finanţelor publice, la data încheierii prezentului Protocol, în care se va solicita introducerea in cauza a Autorităţii, este evidenţiata în Anexa nr. 14, sub rezerva actualizării acesteia din iniţiativa structurii care gestipneaza dosarul si/sau la solicitarea Autorităţii."

In aceasta Anexa, la poziţia nr. 54 din tabelul privind Situaţia litigiilor aflate in instrumentarea D.G.R.F.P. Braşov în care se va solicita introducerea in cauza a Autorităţii, respectiv - SJ D.G.R.F.P. Braşov - este evidenţiat Dosarul cu nr. x/2017 aflat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, parte fiind S.C. A. S.R.L., cauza în care D.G.R.F.P. Braşov nu mai are calitate pentru Direcţia Regionala Vamala Braşov, justificandu-si calitatea sa procesuala doar pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Braşov) ca emitentă a Procesului-verbal nr. x/07.12.2017 de sechestru asigurător pentru bunurile imobile, anulat prin sentinţa nr. 102/07.10.2021 pronunţata in Dosarul nr. x/2017, în rejudecare, Curtea de Apel Braşov.

Aşadar, consideră că se impunea introducerea în cauză şi citarea Autorităţii Vamale Române, având în vedere ca este instituţia emitentă a Deciziei nr. 49/05.12.2017 de instituire a masurilor asigurătorii a cărei anularea s-a solicitat pe fondul cauzei.

Mai mult decât atât, arată contestatoarea că, prin introducerea în cauză a Autorităţii, aceasta dobândea calitatea de contestatoare, sens în care se impunea citarea acesteia în vederea formulării apărărilor ce s-ar fi impus.

Astfel, susţine că admisibilitatea prezentei contestaţii în anulare este motivată, în primul rând, pe necitarea legală a părţilor, cu punerea în discuţie a excepţiilor invocate din oficiu de către instanţa de recurs.

Chiar daca excepţia inadmisibilitatii invocată prin întâmpinare de către intimata S.C. A. S.R.L. a fost calificată ca fiind excepţia nulităţii, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., susţine contestatoarea că Înalta Curte trebuia să facă aplicabilitatea dispoziţiilor Tezei a ll-a a aceluiaşi articol potrivit cărora:

"In acest caz judecătorul este obligat sa pună in discuţia părţilor calificarea juridică exactă."

Invocând, totodată, şi dispoziţiile art. 153 şi art. 224 C. proc. civ., a susţinut contestatoarea că excepţia nulităţii recursului nu a fost pusă în discuţia pârtilor, cum în mod obligatoriu trebuia, calificarea jurdică exactă dată de către judecător nefiind cunoscută de părţi, acestea nefiind citate în acest sens.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea apreciază ca eronată admiterea de către instanţă a excepţiei nulităţii recursului, raportat la următoarele motive:

In măsura în care instanţa ar fi lămurit cadrul procesual în sensul stabilirii corecte a părţilor ce au calitate procesuală pentru actele anulate şi ar fi dispus citarea corectă şi legală a acestora cu menţiunea discutării excepţiei nulităţii recursului, s-ar fi procedat şi la analizarea pe fond a recursului, având în vedere că s-ar fi dovedit motivele de nelegalitate a hotărârii atacate.

Aşadar, atât D.G.R.F.P. Braşov pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Braşov) ar fi avut posibilitate sa susţină nelegalitatea celor reţinute, în rejudecare, de către instanţa de fond în ceea ce priveşte anularea actului emis de aceasta, iar Autoritatea Vamală Română prin structurile sale proprii, în calitate de succesoare de drept a Direcţiei Regionale Vamale Braşov în ceea ce priveşte Decizia nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii.

Fata de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., solicită admiterea contestaţiei în anulare, având în vedere că soluţionarea pe excepţie a recursului este rezultatul unei erori materiale evidente, în contextul în care soluţionarea cauzei este raportată la un text de lege neaplicabil în speţă.

Astfel, la singurul termen de judecată din data de 08.06.2022 instanţa de recurs a calificat din oficiu excepţia inadmisibilităţii invocată prin întampinare de către intimata ca fiind excepţia nulităţii recursului, apreciind în mod eronat că recurenta nu a formulat critici care sa permită încadrare lor într-unul din cazurile expres si limitativ prevăzute de art. 488 Cod procedui civilă.

Consideră că instanţa de recurs este în eroare cu privire la aplicarea sancţiunii nulităţii recursului, în condiţiile în care motivarea cererii a fost temeinic justificată pe temeiul art. 488 C. proc. civ. sub aspectele de nelegalitate ale sentinţei nr. 102/07.10.20 pronunţata in Dosarul nr. x/2017, în rejudecare, de către Curtea de Apel Braşov

Pornind de la pag. 2 din cererea de recurs, începând cu cel de-al doilea paragraf, a învederat ca este nelegală hotărârea sub aspectul interpretării eronate a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, respeciv a prevederilor art. 213 Codul de procedură fiscală, dispoziţii în baza cărora s-au dispus în sarcina intimatei S.C. A. S.R.L. măsurile asigurătorii constând în sechestru asigurător asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea sa.

De asemenea, susţine că a combătut interpretarea eronată dată de către instanţa de fond privind motivele de nulitate a actului administrativ fiscal.

Fata de aceste aspecte, contestatoarea a subliniat faptul că instanţa de fond, în rejudecare, a reţinut, în mod eronat, că prin măsurile asigurătorii dispuse, oraganele vamale au depăşit limitele legale prevăzute de acest articol.

Aşadar, prin calea de atac formulată a criticat nelegalitatea hotărârii, având în vedere că instanţă de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale imperative respectate de către organul fiscal în aplicarea masurilor asigurătorii dispuse.

Redând dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală susţine contestatoarea că tocmai interpretarea eronată a acestor dispoziţii dată de către instanţa de fond a reprezentat aspectul de nelegalitate sesizat de aceasta prin calea de atac formulată şi anume faptul că, în accepţiunea judecătorului fondului, măsurile asigurătorii astfel reglementate nu sunt o etapa obligatorie care precede emiterea oricărui titlu de creanţa sau orice executare silita fiscala, ci se aplica doar în cazurile limitate în care exista indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Acestea au fost aspectele de nelegalitate pentru care a criticat sentinţa nr. 102/07.10.2021 pronunţata in Dosarul nr. x/2017, în rejudecare, de către Curtea de Apel Braşov, încercând să formeze convingerea instanţei de control judiciar cu privire la aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond.

Pentru aceste aspecte de fapt si de drept, contestatoarea solicită a se constata că în mod eronat a fost admisă excepţia nulităţii recursului invocată de instanţă din oficiu, cu consecinţa constatării nulităţii recursului. Aceasta soluţie este rezultatul unei greşeli materiale, în contextul în care instanţa de recurs nu se raportează şi la dispoziţiile legale menţionate în prezenta contestaţie privind stabilirea corecta a cadrului procesual, respectiv a părţilor ce pot sta în judecată, precum şi cu privire la citarea corectă şi legală a acestora.

In concluzie, solicită admiterea contestaţiei în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 3334/08.06.2022 pronunţata de Înalta Curtea de Casaţie si Justiţie în Dosarul nr. x/2017 şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi modificarea sentinţei nr. 102/07.10.2021, în rejudecare, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în acest dosar, prin respingerea acţiunii, astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Intimata Societatea A. S.R.L. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia solicită respingerea contestaţiei în anulare, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu demersurile cauzate de contestatoare pentru pregătirea apărării în dosarul de faţă, cheltuieli ce constau în onorariul avocaţial în cuantum de 2345,11 RON, conform facturii şi ordinului de plată ataşate întâmpinării.

Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluţia Preşedintelui completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu contestaţia în anulare ce face obiectul judecăţii, din data de 03.12.2022, s-a fixat primul termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 28 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, după soluţionarea cererii privind introducerea în cauză a Autorităţii Vamale Române, astfel cum a fost formulată de contestatoare, în sensul respingerii acesteia, raportat la cadrul procesual iniţial şi la obiectul dedus judecăţii, luând act de solicitarea acesteia, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra contestaţiei în anulare.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările din întâmpinare şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge, ca nefondată, pentru considerentele în continuare arătate.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare şi nesuspensivă de executare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ.:"Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.", iar alin. (2) pct. 2 al aceluiaşi articol prevede că: "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...] (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

În literatura de specialitate şi în practica judiciară, contestaţia în anulare prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. este cunoscută sub denumirea de contestaţie în anulare de drept comun, iar cea prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., ca şi contestaţie în anulare specială.

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerinţele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac şi anume ca hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare să aibă caracter definitiv (contestaţia în anulare de drept comun prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.), respectiv să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanţei de control judiciar, intervenită cu ocazia soluţionării recursului (contestaţia în anulare specială art. 503 alin. (2) C. proc. civ.)

În cauza de faţă, aceste cerinţe sunt îndeplinite, iar caracterizarea "erorii" invocate de contestatoare ca reprezentând o greşeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.

Înalta Curte constată că obiectul dosarului nr. x/2017 în cadrul căruia a fost pronunţată decizia atacată cu contestaţie în anulare în prezenta cauză, l-a constituit recursul promovat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, " în nume propriu, pentru Direcţia Regională Valamă Braşov şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov)."

Din verificarea sentinţei de fond pronunţate în rejudecare după casare, se constată că, în faţa primei instanţe, judecata s-a desfăşurat între reclamanta Societatea A. S.R.L. şi pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Direcţia Regională Vamală Braşov, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

Aşadar, la judecata pe fond Direcţia Regională Vamală Braşov şi Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov au stat în proces "prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov", astfel că şi recursul a fost exercitat de această parte - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - "în nume propriu, pentru Direcţia Regională Vamală Braşov şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov)."

Si contestaţia în anulare ce face obiectul judecăţii de faţă a fost exercitată de aceeaşi parte, respectiv de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - "în nume propriu, pentru Direcţia Regională Vamală Braşov şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii (fosta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov)."

Analizând primul motiv al contestaţiei în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., constată Înalta Curte că, în susţinerea acestuia, contestatoarea a invocat " necitarea Autorităţii Vamale Române în calitate de emitentă a actului contestat constând în Decizia nr. 49/05.12.2017 de instituire a măsurilor asiguratorii".

Acest motiv este nefondat prin raportare la conţinutul dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata."

Din examinarea textului de lege ce constituie temeiul de drept al contestaţiei în anulare reiese că această cale de atac de retractare poate fi formulată atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Or, analizând actele şi lucrările dosarului de recurs se constată că, atât în procedura de regularizare, cât şi la momentul judecării recursului, toate actele de procedură i-au fost comunicate în mod legal contestatoarei din prezenta cauză, ce a avut calitatea de recurentă în dosarul nr. x/2017, la adresa menţionată chiar de aceasta în cererea de recurs, respectiv în Braşov, judeţ Braşov, conform dovezilor de înmânare ataşate la filele x, respectiv 88-89 şi 93 din dosarul de recurs, actele de procedură fiind primite de funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, din cadrul autorităţii, care a aplicat şi ştampila autorităţii pe dovezile de înmânare.

Prin urmare, nu se poate reţine nelegala citare a contestatoarei, aceasta fiind legal citată pe tot parcursul judecării recursului, inclusiv la termenul " când a avut loc judecata", respectiv la termenul din 08 iuni2 2022, conform dovezilor ataşate la dosarul de recurs.

Scopul cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. îl constituie în principal respectarea dreptului la apărare al părţii, pentru ca aceasta să aibă cunoştinţă de aspectele puse în discuţie în litigiile în care este parte, respectiv pentru ca aceasta să aibă posibilitatea să-şi apere în instanţă drepturile.

Cu toate acestea, o asemenea ipoteză nu se verifică în speţă, unde partea, respectiv contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, ce a avut calitatea de recurentă, a fost legal citată la adresa indicată chiar aceasta în cadrul cererii de recurs.

Aşadar, Înalta Curte constată că lipsa citării la care se referă art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi reţinută în speţă, câtă vreme contestatoarea a fost legal citată, întrucât prin reglementarea acestui caz de contestaţie în anulare, legiuitorul a avut în vedere ipoteza în care partea nu a avut termen în cunoştinţă şi nici nu a fost citată, deşi citarea era necesară în vederea îndeplinirii procedurii cu părţile din proces.

Contestatoarea nu poate invoca lipsa citării unei alte părţi în cadrul contestaţiei în anulare, respectiv a Autorităţii Vamale Române, în condiţiile în care din interpretarea art. 503 alin. (1) C. proc. civ. reiese că lipsa de procedură poate fi invocată doar în ipoteza în care însăşi contestatoarea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata, şi nu privire la alte părţi.

Nici criticile contestatoarei privind inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi circumscrise cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., care se referă doar la ipoteza în care contestatoarea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata, neputându-se invoca pe această cale " necitarea legală a părţilor", ci doar a contestatoarei.

Modalitatea în care instanţa de recurs s-a pronunţat cu privire la cererea recurentei de introducere în cauză a Autorităţii Vamale Române, stabilind că, în raport de dispoziţiile art. 39 alin. (1) C. proc. civ. " judecata urmează a continua între părţile iniţiale ale procesului", nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare, întrucât pe calea contestaţia în anularea nu se poate proceda la o nouă judecată.

Contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate a hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Se constată cu uşurinţă că, în realitate, contestatoarea este nemulţumită de modul cum a fost soluţionat recursul, însă, fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind posibilă repunerea în discuţie a unor probleme ce au fost soluţionate în mod concret de instanţă.

Astfel, contestatoarea prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare urmăreşte în realitate să repună în discuţie aspectele analizate de instanţa de recurs şi reevaluarea acestora, ceea ce constituie critici privind raţionamentul instanţei de control judiciar fiind incompatibile cu această cale de atac.

Nici critica contestatoarei conform căreia instanţa de recurs a recalificat excepţia inadmisibilităţii recursului, ca fiind excepţia nulităţii fără a o pune în discuţia părţilor, nu se încadrează în motivul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., ce se referă strict şi limitativ la nelegala citare a contestatoarei.

De altfel, excepţia nulităţii recursului nici nu putea fi pusă în discuţia " părţilor", acestea lipsind de la şedinţa publică când a avut loc judecata recursului, chiar recurenta - contestatoare fiind cea care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, invocând în cadrul cererii de recurs dispoziţiile art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare întemeiată pe motivul prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând criticile formulate din perspectiva motivului prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. reţine Înalta Curte că motivul de contestaţie stipulat prin acest articol pentru exercitarea căii extraordinare de atac, are în vedere greşeli materiale de ordin procedural, săvârşite de instanţă prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite.

Astfel, eroarea materială la care face referire art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu trebuie confundată cu o eroare de judecată, pentru că s-ar ajunge astfel la rejudecarea fondului pricinii într-o cale extraordinară de atac .

Prin eroare materială ca temei al unei contestaţii în anulare trebuie înţeles orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului, ca tardiv, sau anularea lui, ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara şi, pentru verificarea acestor situaţii, nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului sau a unor aspecte asupra cărora instanţa de recurs a statuat expres.

Eroarea materială priveşte îndeosebi aspecte care ţin de investirea instanţei, de procedură, nicidecum erori de fond, care ar duce la cercetarea argumentelor de drept avute în vedere de instanţa care a solutionat calea de atac.

În afara acestor motive stricte, părţile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătoreşti definitive pentru motive de fond, care ar presupune reluarea judecăţii şi stabilirea unei alte situaţii de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti definitive.

Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulţumită ar susţine că s-au săvârşit erori de judecată şi ar pune în discuţie legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde şi din practica instanţei europene de contencios a drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul siguranţei raporturilor juridice, potrivit căruia soluţia definitivă pronunţată de instanţe nu trebuie să mai fie rejudecată, iar anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanţa care a statuat în ultimă instanţă (Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României).

În cauza P. contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea a reţinut că respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desfiinţarea unei decizii definitive şi executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obţine reexaminarea cauzei şi o nouă hotărâre cu privire la acelaşi litigiu.

Este cu consecvenţă statuat şi în doctrină că noţiunea de " eroare materială" trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte, revenind la datele speţei, constată că eroarea materială invocată de contestatoare şi fundamentată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în cauza de faţă, unde instanţa de recurs, dând eficienţă excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare, a efectuat, potrivit considerentelor deciziei pendinte atacate, o vădită judecată de valoare, un raţionament juridic de aplicare a legii, atunci când, în soluţionarea excepţiei de nulitate a recursului pentru nemotivare, aceasta a verificat dacă reproşurile invocate de recurentă în cererea de recurs se circumscriu juridic motivelor de casare enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu a procedat la o analiză privind un aspect formal al judecăţii căii de atac, ci a realizat, fără doar şi poate, o judecată clară în rezolvarea incidentului procedural reprezentat de excepţia nulităţii recursului, în raport de conţinutul concret al cererii de recurs pe care l-a examinat efectiv şi de dispoziţiile legale incidente, aplicând sancţiunea nulităţii recursului reglementată de art. 489 alin. (2) noul C. proc. civ., efect al aprecierii arătate explicit în considerentele deciziei că, recurenta nu circumstanţiază în nici un mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, că nu aduce critici concrete cu privire la considerentele primei instanţe, ci se limitează a -şi arăta doar nemulţumirea cu privire la soluţia adoptată de prima instanţă, fără a arăta motivele de nelegalitate ale soluţiei recurate.

Or, practic, aceasta reprezintă deja o judecată evidentă efectuată de instanţa de recurs în soluţionarea incidentului procedural, ce nu presupunea analiza unor simple date materiale, ci, în raport de prevederi legale clare, se impunea dezvoltarea criticilor aduse sentinţei în recurs tocmai pentru a concluziona dacă ele pot fi încadrate sau nu motivelor exprese de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ.

Altfel spus, este vorba despre modul în care instanţa de recurs a dezlegat o problemă de drept ce a presupus efectuarea unui raţionament juridic pornind de la analiza concretă a aspectelor prevalate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, spre a decela în ce măsură şi dacă ele se grefează sau nu pe motivele de nelegalitate indicate limitativ la art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ.

În speţă, contestatoarea a susţinut că în cauză au fost săvârşite erori materiale de către instanţă, în contextul în care instanţa de recurs nu s-a raportat " şi la dispoziţiile legale …privind stabilirea corectă a cadrului procesual, respectiv a părţilor ce pot sta în judecată, precum şi cu privire la citarea corectă şi legală a acestora".

Aşadar, contestatoarea susţine de fapt că instanţa a săvârşit o eroare de judecată, prin anularea recursului şi neanalizarea pe fond a acestuia, partea tinzând astfel la demonstrarea unei erori de judecată şi nu a unei simple erori materiale .

Or, această chestiune nu se circumscrie sub nicio formă noţiunii de "eroare materială" în sensul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ.

Pentru a se ajunge la concluzia că în mod greşit s-a constatat că recursul este nul pentru nemotivare, ar fi necesar a se face o reapreciere a dispoziţiilor legale reţinute de instanţa de recurs, adică a se rejudeca recursul, contestatoarea solicitând în fapt "un recurs la recurs", ceea ce, evident, nu poate fi primit.

Nemulţumirile contestatoarei legate de soluţia efectivă a instanţei de recurs nu pot fi exploatate pe calea contestaţiei în anulare, legiuitorul nerecunoscând o atare formă de cenzurare a judecăţii în recurs.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin contestaţia formulată contestatoarea încearcă obţinerea unei noi judecăţi de recurs, prin criticile formulate aceasta tinzând de fapt la o rejudecare a recursului, cu depăşirea însă a cadrului stabilit restrictiv de art. 503 noul C. proc. civ.

Se constată, aşadar, că susţinerile şi criticile contestatoarei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, ce se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele ce preced, contestatia în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

Pe cale de consecinţă, cum contestatoarea se află în culpă procesuală, în temeiul art. 451-453 noul C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.345,11 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei S.C. A. S.R.L., conform Ordinului de plată şi facturii fiscale ataşate la fila x (faţă verso) din dosarul de recurs.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Regională Vamală Braşov şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, ca nefondată, urmând a abliga contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.345,11 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Regională Vamală Braşov şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii împotriva Deciziei nr. 3334 din 8 iunie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Obligă contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.345,11 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.