Scope of statutory exemption for traffic police officers' professional attestation: initial issuance versus renewal requirements

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2021, la data 22 martie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Rutieră Română din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, solicitând obligarea pârâtei la eliberarea atestatului ca profesor de legislaţie rutieră, în condiţiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză, acordarea daunelor moratorii de către pârât, în temeiul dispoziţiilor art. 1536 C. civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 19 mai 2021, pârâta a invocat excepţia necompetenţei Tribunalului Timiş raportat la prevederile H.G. nr. 625/1998 şi art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 cu modificările ulterioare, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise de instituţiile publice centrale se soluţionează în fond de Curţile de Apel.

Prin sentinţa civilă nr. 643/15.06.2021 pronunţată în dosar nr. x/2021, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 la data de 01.09.2021.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 551 pronunţată în data de 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Autoritatea Rutieră Română, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., reclamantul A. şi, fără a încadra criticile sale în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.., invocând generic dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei civile recurate şi pe cale de consecinţă constatarea faptului că este în drept a fi atestat ca profesor de legislaţie rutieră în condiţiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 şi acordarea daunelor moratorii de către pârâtă, în condiţiile art. 1536 C. civ.

În dezvoltarea criticilor sale susţine recurentul că şi-a desfăşurat activitatea în MAI - poliţie, în calitate de subofiţer pe perioada 01.09.1990-25.10.1996 şi ofiţer în perioada 01.11.1996-31.11.2006, moment în care raporturile sale de serviciu au încetat, intrând la pensie cu gradul de comisar şef de poliţie.

În momentul în care a intrat la pensie, a înţeles să solicite şi să beneficieze de prevederile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, conform cărora, pentru emiterea atestării ca profesor de legislaţie rutieră, este necesar a fi îndeplinite 3 condiţii în mod cumulativ, respectiv: a fi poliţist rutier cu grad de ofiţer, cu acest grad să se fi intrat la pensie, iar în ultimii 10 ani să se fi desfăşurat activitatea neîntreruptă în structurile poliţiei rutiere.

Astfel, îndeplinind condiţiile mai sus menţionate, i s-a emis de către Autoritatea Rutieră Română atestatul de pregătire profesională a profesorilor de legislaţie rutieră. Cum valabilitatea acestuia este limitată de lege pe o perioadă de 5 ani, a procedat la "prelungirea" acestuia pentru mai multe perioade succesive, astfel cum prevăd dispoziţiile legale în materie.

Astfel, ultimul atestat de pregătire profesională a fost emis în data de 22.01.2016, cu o valabilitate de până la 21.01.2021. În data de 18.01.2021, a adresat o cerere ARR -Agenţia Teritorială Timiş, căreia i-a solicitat a fi atestat ca profesor de legislaţie rutieră, în condiţiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002.

Răspunsul celor de Ia ARR, înregistrat cu nr. x/12.02.2021, a fost unul de respingere, pe considerentul că nu este îndeplinită ultima condiţie din cele 3 mai sus menţionate, anume s-a apreciat că în ultimii 10 ani recurentul nu şi-a desfăşurat activitatea neîntreruptă în structurile poliţiei rutiere, deşi, pentru emiterea atestatelor anterioare s-a apreciat că sunt îndeplinite toate 3 condiţiile pentru eliberarea acestuia, fiind avute în vedere aceleaşi circumstanţe faptice.

Faţă de acest aspect, susţine recurentul că acest termen trebuie raportat la ultimii 10 ani lucraţi în structurile poliţiei rutiere, iar nu ultimii 10 ani anterior formulării cererii. Dacă s-ar raporta la cea din urmă ipoteză, s-ar ajunge la situaţia ilogică şi în contradicţie cu cea de-a doua condiţie, respectiv intrarea la pensie, care să fie cu grad de ofiţer în cadrul poliţiei rutiere. De asemenea, nu înţelege cum s-ar putea activa 10 ani neîntrerupţi în structurile poliţiei rutiere, dacă în această perioadă este necesar a fi în pensie.

În aceeaşi ordine de idei, chiar dacă textul legal nu este suficient de clar şi concis formulat, din interpretarea logică a acestuia reiese fără îndoială că acest termen de 10 ani trebuie raportat strict la ultimii ani lucraţi în sistem, nu la cei anterior formulării cererii de acordare a atestatului.

În ceea ce priveşte considerentele primei instanţe, în sensul că "reclamantul a beneficiat deja de prevederile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 la eliberarea atestatului de profesor de legislaţie rutieră din anul 2007, iar după atestarea profesională iniţiala sunt aplicabile disp. OMT nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto", arată recurentul că acestea nu pot fi reţinute, având în vedere că partea a mai solicitat anterior prelungirea atestatului pentru mai multe perioade succesive iar aceste solicitări i-au fost aprobate, reţinându-se că îi sunt aplicabile disp. art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002. Neconcordanţa a intervenit în momentul în care a formulat ultima solicitare de prelungire a atestatului, urmând aceeaşi procedură ca cele anterioare, raportându-se la aceleaşi condiţii îndeplinite, solicitare care i-a fost respinsă, apreciindu-se că îi sunt aplicabile disp. OMT nr. 733/2013.

Cât priveşte reţinerea primei instanţe, în sensul că "se impune a preciza că legiuitorul a reglementat doar situaţia obţinerii atestatului iniţial de profesor de legislaţie rutieră (prin disp. art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002) situaţia reînnoirii acestuia fiind reglementată de disp. OMT nr. 733/2013"., susţine recurentul că, dacă ar fi să abordeze această logică, părţii ar fi trebuit să i se respingă de prima dată solicitarea de prelungire a atestatului şi să se aprecieze că îi sunt aplicabile disp. OMT nr. 733/2013. Consideră că este îndreptăţit să aprecieze că refuzul autorităţii este unul abuziv, care nu urmăreşte atingerea unor rigori legale, ci simpla apreciere benevolă a autorităţii publice.

Mai mult decât atât, consideră că dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Anexa 2 a Ordinului M.T. nr. 733/2013 se aplică persoanelor care îsi doresc să obtină/reînoiască atestatul de instructor auto şi nu fac parte din structura poliţiei rutiere cu grad de ofiţer şi cărora nu le-au încetat raporturile de serviciu desfăşurându-şi activitatea neîntrerupt timp de 10 ani în structurile poliţiei rutiere. Aşadar, acest text legal se aplică persoanelor care nu îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: să fie în structura poliţiei rutiere cu grad de ofiţer; raportul de serviciu să fie încetat; să-şi fi desfăşurat activitatea neîntrerupt timp de 10 ani în această structură. De asemenea, textul de lege antemenţionat se aplică persoanelor care fie doresc să obţină iniţial atestatul de instructor auto, sau l-au obţinut potrivit acestui act normativ şi doresc să-1 reînoiască.

În ceea ce priveşte persoanele care au făcut parte din cadrul poliţiei rutiere cu grad de ofiţer, cărora le-au încetat raporturile de serviciu şi care şi-au desfăşurat activitatea neîntrerupt timp de 10 ani în structurile poliţiei rutiere, textul de lege aplicabil este cel reglementat de art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002. Din modalitatea logică de formulare a acestui text de lege, se observă cu certitudine faptul că legiuitorul a creat o excepţie de la regula în materia legislaţiei rutiere şi instructorilor auto, anume de la Anexa 2 a Ordinului M.T. nr. 733/2013.

Prima instanţă a precizat că, într-adevăr disp. art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 reprezintă excepţia de la regula în ceea ce priveşte obţinerea atestatului de profesor de legislaţie rutieră, dar "pentru reînnoirea atestatului, legiuitorul nu a mai reglementat nicio excepţie pentru respectivele persoane, apreciindu-se aşadar necesară urmarea şi de către acestea a unui curs de perfecţionare profesională şi verificarea cunoştinţelor lor printr-un examen". Susţine recurentul că aceste considerente nu pot fi primite, având în vedere şi atitudinea pârâtului, care a aprobat solicitările anterioare, apreciind ca fiind aplicabile disp. art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 şi în ceea ce priveşte reînnoirea atestatului.

De asemenea, prima instanţă a îmbrăţişat opinia pârâtului şi în ceea ce priveşte faptul că "pentru a beneficia de recpectivele prevederi legale (art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002), anterior obţinerii atestatului se impunea ca solicitantul să îşi fi desfăşurat activitatea neîntrerupt în ultimii 10 ani în structurile poliţiei rutiere". Faţă de acest aspect, recurentul arată că îşi menţine punctul de vedere, potrivit căruia acest termen trebuie raportat la ultimii 10 ani lucraţi în structurile poliţiei rutiere, nu la ultimii 10 ani anterior formulării cererii. Dacă s-ar raporta la cea din urmă ipoteză, s-ar ajunge la o situaţie ilogică şi în contradicţie cu cea de-a doua condiţie, respectiv intrarea la pensie, care să fie cu grad de ofiţer în cadrul poliţiei rutieree, astfel, nu înţelege cum s-ar putea activa 10 ani neîntrerupţi în structurile poliţiei rutiere, dacă în această perioadă este necesar a fi în pensie.

Faţă de aceste considerente recurentul apreciază că este în drept a fi atestat ca profesor de legislaţie rutieră.

Deopotrivă, solicită şi acordarea daunelor moratorii, astfel cum prevede art. 1536 C. civ. "în cazul altor obligaţii decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată de Ia data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligaţiei, cu excepţia cazului in care s-a stipulat o clauzăpenală ori creditorul poate dovedi unprejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligaţiei". Astfel, solicită acordarea daunelor-interese egale cu dobânda legală pentru fiecare zi de întârziere, dacă pârâtul nu va proceda la emiterea atestatului de pregătire profesională a profesorilor de legislaţie rutieră, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii care se va pronunţa în prezenta cauză.

În concluzie, solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei recurate, iar pe cale de consecinţă să se dispună constatarea faptului că este în drept a fi atestat ca profesor de legislaţie rutieră, în condiţiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002. De asemenea, solicită acordarea daunelor moratorii, în temeiul disp. art. 1536 C. civ.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare intimata- pârâtă Autoritatea Rutieră Română -ARR în cadrul căreia a invocat inadmisibilitatea recursului şi nulitatea acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile recurate, ca temeinică şi legală.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatei Autoritatea Rutieră Română -ARR i-a fost comunicată recurentului A. în termenul legal, acesta nu a combătut apărările intimatei printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 01.02.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, după soluţionarea cu prioritate a excepţiilor inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimata - pârâtă în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele expuse în practicaua acestei hotărâri, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentanţii ambelor părţi pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivul de casare invocat, cu apărările din cuprinsul întâmpinării şi cu normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul -reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele în continuare arătate:

Astfel, se reţine că reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română la " eliberarea atestatului ca profesor de legislaţie rutieră în condiţiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în cauză, precum şi acordarea daunelor moratorii de către pârât, în temeiul dispoziţiilor art. 1536 C. civ..".

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, reţinând în esenţă reclamantul a beneficiat deja de prevederile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 la eliberarea atestatului de profesor de legislaţie rutieră în anul 2007, iar după atestarea profesională iniţială sunt aplicabile dispoziţiile OMT nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi privind condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, dispoziţii potrivit cărora reînnoirea atestatului de profesor de legislaţie rutieră se poate efectua doar pe baza unui examen de către persoanele care au absolvit în prealabil un curs de perfecţionare profesională.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, respectiv a dispoziţiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 şi OMT nr. 733/2013, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, analizând recursul promovat de recurentul-reclamant se constată că, deşi acesta nu a invocat expres în cererea sa niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., făcând trimitere doar generic la dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ., în esenţă a criticat interpretarea greşită dată de instanţă dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, iar această critică poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, potrivit art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 " pot fi atestaţi ca profesori de legislaţie sau instructori auto pentru pregătirea practică, fără şcolarizare şi susţinerea examenului de atestare, poliţiştii rutieri cu grad de ofiţer cărora le-au încetat raporturile de serviciu şi care şi-au desfăşurat activitatea neîntrerupt în ultimii 10 ani în structurile poliţiei rutiere".

Recurentul - reclamant şi-a desfăşurat activitatea ca ofiţer în cadrul MAI în perioada 01.11.1996 - 31.11.2006, moment în care raporturile sale de serviciu au încetat, iar la acel moment acesta a înţeles să solicite şi să beneficieze de prevederile 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, Autoritatea Rutieră Română emiţându-i un prim atestat de pregătire profesională în anul 2007 care, având valabilitate limitată de lege pe o perioadă de 5 ani, după expirarea acestei perioade, a solicitat emiterea altui atestat, ultimul atestat de pregătire profesională fiind emis în data de 22.01.2016, cu valabilitate până la data de 22.01.2021.

Deşi reclamantul, atât prin cererea adresată intimatei - pârâte cât şi prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul litigiului de faţă, solicită "eliberarea atestatului ca profesor de legislaţie rutieră", în realitate este vorba de o reînnoire a atestatului, dat fiind faptul că atestatul (iniţial) i-a fost acordat (eliberat) de intimata - pârâtă încă din anul 2007.

Astfel, în condiţiile în care reclamantul a beneficiat deja de prevederile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, la eliberarea atestatului de profesor de legislaţie rutieră din anul 2007, după atestarea profesională iniţială sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului Ministerului Transporturilor Nr. 733/2013 din 25 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi privind condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, respectiv dispoziţiile art. 13 alinea (1), conform cărora "Reînnoirea atestatului de instructor auto sau profesor de legislaţie rutieră se face numai în condiţiile absolvirii cursului de perfecţionare profesională."

Relevante sunt deopotrivă şi dispoziţiile art. 9, 12, 13 şi 14 şi 20 din acelaşi act normativ conform cărora:

"(1) Pregătirea şi perfecţionarea profesională necesare pentru obţinerea/reînnoirea atestatului de instructor auto sau de profesor de legislaţie rutieră se face în cadrul unor centre de pregătire de pregătire şi perfecţionare autorizate în condiţiile legii.

(2) Programele de pregătire şi perfecţionare profesională aferente cursurilor prevăzute la art. 2, sunt elaborate de centrele de pregătire şi perfecţionare profesională şi vor fi avizate de către Ministerul Transporturilor prin Direcţia Generală Transport Terestru.

ART. 12

(1) Cursul de pregătire profesională în vederea obţinerii atestatului de profesor de legislaţie rutieră va avea o durată de 90 de ore de pregătire teoretică.

ART. 13

(1) Reînnoirea atestatului de instructor auto sau profesor de legislaţie rutieră se face numai în condiţiile absolvirii cursului de perfecţionare profesională.

(3) Cursul de perfecţionare profesională în vederea reînnoirii atestatului de profesor de legislaţie rutieră va avea o durată de 30 de ore.

(4) Pentru urmarea cursurilor de perfecţionare profesională în vederea reînnoirii atestatului, titularul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 5 sau, după caz art. 7, cu excepţia condiţiei de studii. Condiţia de studii menţionată trebuie să fie îndeplinită la data obţinerii primului atestat de către titularii acestora.

ART. 14

1. Pot participa la examenele în vederea obţinerii/reînnoirii atestatului de instructor auto şi profesor de legislaţie rutieră numai persoanele care au urmat integral şi continuu orele aferente fiecărui tip de atestat menţionat, prezenţa la cursuri făcându-se pe cataloage.

ART. 20

(1) Examenul în vederea reînnoirii atestatului de instructor auto sau profesor legislaţie rutieră se poate susţine numai de către persoanele care au absolvit în prealabil cursul de perfecţionare profesională şi constă în susţinerea probelor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a) sau, după caz, art. 18 alin. (2) lit. a).

(2) Condiţiile pentru promovarea examenului de reînnoire a atestatului sunt cele prevăzute la art. 19 alin. (1) în cazul instructorilor auto, respectiv art. 19 alin. (2) în cazul profesorilor de legislaţie rutieră."

Astfel, se constată că, deşi prevederile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 invocate de recurentul - reclamant reprezintă o excepţie de la regula instituită prin OMT nr. 733/2013, totuşi, prin aceste norme legiuitorul a reglementat doar această situaţie, respectiv obţinerea atestatului (iniţial), situaţia reînnoirii acestuia fiind reglementată doar de dispoziţiile OMT nr. 733/2013, astfel că, aplicarea prevederilor art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, nu exclude aplicarea prevederilor din OMT nr. 733/2013, pentru reînnoirea atestatului de profesor de legislaţie rutieră, fiind două situaţii diferite, scopul reglementării condiţiilor necesare pentru reînnoirea atestatului, fiind acela al verificării periodice a cunoştinţelor în domeniu a persoanelor ce îşi doresc să îşi continue activitatea de profesor de legislaţie rutieră.

Din interpretarea dispoziţiilor anterior menţionate rezultă în mod neechivoc voinţa legiuitorului care, prin dispoziţiile OMT nr. 733/2013 a reglementat atât situaţia obţinerii atestatului (iniţial) de profesor de legislaţie rutieră, cât şi situaţia reînnoirii acestuia, în sensul că, pentru obţinerea atestatului (iniţial) se impune absolvirea unui curs de pregătire profesională, iar pentru reînnoirea atestatului se impune absolvirea în prealabil a unui curs de perfecţionare profesională, iar prin dispoziţiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 legiuitorul a reglementat o excepţie de la dispoziţiile OMT nr. 833/2013, însă doar în situaţia obţinerii atestatului (iniţial) de profesor în legislaţia rutieră, situaţia reînnoirii acestuia fiind reglementată de dispoziţiile OMT nr. 733/2013.

În acord cu prima instanţă şi Înalta Curte reţine că aplicarea prevederilor art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, nu exclude aplicarea prevederilor din OMT nr. 733/2013, pentru reînnoirea atestatului de profesor de legislaţie rutieră, fiind două situaţii diferite, scopul reglementării condiţiilor necesare pentru reînnoirea atestatului, respectiv absolvirea unui curs de perfecţionare, fiind acela al verificării periodice a cunoştinţelor în domeniu a persoanelor ce îşi doresc să îşi continue activitatea de profesor de legislaţie rutieră.

Astfel, dacă legiuitorul a apreciat că un ofiţer de poliţie rutieră care şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt în ultimii 10 ani în structurile Poliţiei Rutiere are cunoştinţele profesionale necesare obţinerii atestatului (iniţial) de profesor de legislaţie rutieră, astfel încât nu se mai impune absolvirea de către acesta a unui curs de pregătire profesională şi promovarea unui examen de atestare, pentru reînnoirea atestatului, legiuitorul nu a mai reglementat nici o excepţie pentru respectivele persoane, apreciindu-se aşadar necesar ca şi aceste persoane să urmeze un curs de perfecţionare profesională şi verificare a cunoştinţelor lor printr-un examen.

Prin urmare, Înalta Curte constată că dispoziţiile invocate de recurentul - reclamant, respectiv dispoziţiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 reglementează o excepţie de la regula obţinerii atestatului (iniţial) de profesor în legislaţie rutieră, nefiind aplicabile însă în situaţia reînnoirii atestatului.

Cum acesta a dobândit încă din anul 2007 atestatul (iniţial) de pregătire profesională a profesorilor de legislaţie rutieră, în temeiul art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în mod corect instanţa de fond a reţinut că refuzul intimatei - pârâte de a proceda la reînnoirea atestatului, în condiţiile art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 este un refuz justificat, deoarece, după atestarea profesională iniţială sunt aplicabile dispoziţiile OMT nr. 733/2013, respectiv art. 13 din acest act normativ, excepţia prevăzută de art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2006 reglementând doar situaţia obţinerii atestatului iniţial, nu şi situaţia reînnoirii acestuia, cum este cazul recurentului - reclamant.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentul-reclamant în cadrul acestui motiv de nelegalitate nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reţinut, a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Cât priveşte solicitarea recurentului-reclamant, de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine, ca o primă observaţie, că acestea reprezintă suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câştigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluţionat prin hotărârea judecătorească.

Potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului".

Astfel, se observă că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată pornesc de la principiul independenţei procesuale a fiecărei părţi în procesul civil şi, totodată, au caracter de sancţiune procedurală, iar ca fundament răspunderea civilă delictuală şi culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

În speţă, recurentul-reclamant a promovat calea extraordinară de atac a recursului, solicitând şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, astfel cum a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar. Însă, prin raportare la modalitatea de soluţionare a recursului reclamantului, care va fi respins, ca nefondat, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentul-reclamant, având în vedere că este partea care a pierdut procesul.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 551 din 21 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.