Hospital classification dispute; litigation costs exemption under Art. 454 C. proc. civ. when defendant executes claim before first hearing

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta Dr. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a solicitat obligarea pârâtului să acorde clasificarea în categoria IV, aşa cum a fost propusa de către DSP Prahova prin adresa înregistrata sub Nr. 38325/2.07.2019 şi pe cale de consecinţa obligaţi paratei ca în termen de 10 zile să emită actul administrativ solicitat, în caz contrar să achite pentru fiecare zi de întârziere amenda prevăzuta la art. 24, alin. (2) din Legea Nr. 554/2004.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 131 din 14 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes invocată în întâmpinare şi, admiţând excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată formulată de "reclamanta S.C. DR.A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, prin notele scrise", a respins cererea, ca rămasă fără obiect.

Deopotrivă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2050 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs ce face obiectul judecăţii

Împotriva sentinţei nr. 131 din data de 14 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Ministerul Sănătăţii şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca lipsită de interes şi, în subsidiar, respingerea capătului de cerere cu privire la plata cheltuielilor de judecată, respectiv diminarea cuantumului cheltuielilor de judecată.

Fără a structura criticile sale în mod distinct, pe fiecare motiv de nelegalitate în parte, într-o primă critică recurentul şi-a arătat nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de fond cu privire la excepţia lipsei de interes ce a fost invocată de acesta la judecata pe fond, respectiv, de respinger a acestei excepţii.

A susţinut astfel că, la data formulării întâmpinării interesul nu era legitim, însă ulterior formulării întâmpinării interesul nu mai era nici determinat. Interesul este determinat când apelarea la un mijloc procesual ce intră în conţinutul acţiunii civile poate fi justificată de un avantaj, de un folos practic concret. Acest caracter determinat se apreciază de către judecător de Ia speţă la speţă, nu de principiu.

Prin întâmpinare a arătat că reclamanta din prezenta cauză solicită acordarea clasificării spitalului în categoria IV, fără a îndeplini criteriile prevăzute de OMS nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei şi a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă, interesul nu este legitim, născut şi actual.

Astfel, consideră că instanţa avea obligaţia să manifeste un rol activ în aflarea adevărului. Prin notele scrise şi prin înscrisurile depuse în cauză Ministerul Sănătăţii a arătat că a fost întocmit proiectul de Ordin privind clasificarea B. în categoria V - nivel de competenţă limitat, iar în data de 19.07.2021 a fost emis Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1335 privind clasificarea B. în categoria V -nivel de competenţă limitat.

Instanţa nu a observat că reclamanta a cerut prin cererea de chemare în judecată clasificarea B. în categoria IV, dând şi de această dată dovadă de pasivitate în aflarea adevărului.

De asemenea, în considerentele sentinţei recurate (la pag. 6 paragraful 3), Curtea de Apel Ploieşti arată că, prin notele scrise, că reclamanta a invocat excepţia lipsei de obiect, având în vedere că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 21.04.2021, iar după promovarea acţiunii reclamanta a solicitat clasificarea în categoria V, iar la data de 19.07.2021, prin ordinul Ministrului Sănătăţii a clasificat B. în categoria V.

Mai arată că prin concluziile susţinute în faţa instanţei de judecată, reclamanta a apreciat, de asemenea, că prezenta cerere de chemare in judecată a rămas fără obiect, însă, recurentul consideră că cererea formulată de reclamantă este o veritabilă cerere de renunţare la judecată.

Mai susţine astfel că, la data de 26.06.2019, domnul A., în calitate de manager al B., punct de lucru al S.C. DR. A. S.R.L., a solicitat prin adresa înregistrată la Direcţia de Sănătate Publică Judeţul Prahova cu nr. 21096/26.06.2019, calificarea în funcţie de competenţă a spitalului pe care îi reprezintă, în conformitate cu dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1408/2010 privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă şi ale Ordinului ministrului sănătăţii nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei şi criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă, anexând totodată şi fişa de autoevaluare a spitalului.

Invocând prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Metodologia pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă susţine recurentul că, prin adresa nr. x/02.07.2021, Direcţia de Sănătate Publică Prahova transmite Ministerului Sănătăţii fişa de autoevaluare pentru B., cu sediul în comuna Pauleşti, jud. Prahova cu propunerea de clasificare în categoria IV.

Susţine deopotrivă că, raportat la prevederile art. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei şi a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă, cu modificările şi completările ulterioare, unitatea sanitară B. nu îndeplineşte cumulativ criteriile minime obligatorii de clasificare în categoria IV, astfel că Ministerul Sănătăţii a clasificat B. în categoria V ca urmare a îndeplinirii condiţiilor. Pentru categoria IV, care face obiectul prezentei cauze, reclamanta nu a făcut nici până la această dată dovada îndeplinirii criteriilor de clasificare categoria IV.

Clasificarea unităţilor sanitare este un proces deschis şi managerul se poate adresa Direcţiei de Sănătate Publică judeţeană printr-o cerere şi fişa de autoevaluare, numai în condiţiile îndeplinirii cumulative a tuturor criteriilor minime obligatorii prevăzute în legislaţia în vigoare.

Astfel, în mod greşit a considerat instanţa că pârâtul Ministerul Sănătăţii datorează cheltuielile de judecată, chiar dacă cererea reclamantului a fost respinsă, culpa procesuală în intentarea acţiunii aparţinând pârâtului, având în vedere că ordinul a fost emis, după formularea acţiunii, deoarece obiectul acţiunii formulată de reclamant era reprezentat de obligarea Ministerului Sănătăţii la acordarea clasificării B. în categoria IV.

Apreciază astfel recurentul că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Invocă Decizia nr. 689/2016, în cadrul căreia ICCJ a reţinut că reclamanţii se află în culpă procesuală şi atunci când cererea de chemare in judecată a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive sau când acţiunea a fost anulată ca netimbrată, recurenţii fiind atraşi în continuare în litigiu pană la soluţionarea irevocabilă a acestuia. Astfel, aceştia sunt nevoiţi să suporte până la final cheltuielile de judecată generate de serviciile avocatului angajat în cauză în vederea formulării apărărilor părţilor pe care le reprezintă.

Fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală care este dovedită prin pierderea procesului, însă pentru a stabili o culpă procesuală, trebuie a se lua în seamă, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât şi conduita părţilor manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia, întrucât art. 454 din C. proc. civ. prevede că în cazul în care o persoană poartă culpa pentru declanşarea sau purtarea unui proces este exonerată de plata cheltuielilor de judecată dacă recunoaşte pretenţiile până la primul termen la care părţile sunt legal citată.

Având în vedere că ulterior formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta a formulat o nouă cerere pentru clasificarea într-o categorie a căror criterii le îndeplinea, respectiv categoria V, la data introducerii acţiunii pentru clasificarea unei categorii ale cărei criterii nu le îndeplinea (categoria IV), nu poate fi reţinută culpa Ministerului Sănătăţii, astfel că instanţa putea cel mult să constate o culpă procesuală comună.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată şi, în subsidiar, respingerea capătului de cerere cu privire la plata cheltuielilor de judecată, respectiv diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată.

Apărările intimatei-reclamante

Deşi cererea de recurs i-a fost comunicată în termenul legal, intimata - reclamantă S.C. "Dr. A." S.R.L. nu a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (3) C. proc. civ. incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ, ci, înainte de termenul de judecată, aceasta a formulat apărări împotriva recursului promovat de recurentul - pârât Ministerul Sănătăţii în cadrul unor Note scrise şi, fără a invoca expres nici o excepţie procesuală, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 01.02.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea ambelor părţi de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din cuprinsul întâmpinării şi cu normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul -pârât Ministerul Sănătăţii este fondat, în limitele şi pentru motivele în continuare arătate:

Mai întâi, reţine Înalta Curte că, deşi recurentul a invocat două motive de casare, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., dat fiind faptul că, în esenţă se critică modul de interpretarea a unor norme de procedură de către prima instanţă, respectiv art. 33 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ. (eronat fiind invocate dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, ce reglementau cheltuielie de judecată, în condiţiile în care, raportat la data începerii litigiului - 21.04.2021 - sunt incidente dispoziţiile art. 451-455 din actualul C. proc. civ. intrat în vigoare încă din 15.02.2013), hotărârea recurată va fi analizată doar din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind în discuţie încălcarea unor norme de drept procedural şi nu de drept material.

Astfel, analizând hotărârea recurată din această perspectivă, prin raportare la criticile formulate şi la normele legale incidente, constată Înalta Curte că

Reclamanta SC "Dr. A." S.R.L.,. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, obligarea pârâtului să acorde clasificarea în categoria IV, aşa cum a fost propusa de către DSP Prahova prin adresa înregistrata sub Nr. 38325/2.07.2019 şi pe cale de consecinţă a fi obligată pârâta ca, în termen de 10 zile, să emită actul administrativ solicitat, în caz contrar să achite pentru fiecare zi de întârziere amenda prevăzuta la art. 24, alin. (2) din Legea Nr. 554/2004.

Prima instanţă a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârât în cadrul întâmpinări, însă a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată tot de pârât în cadrul unor Note Scrise şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. DR.A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, ca rămasă fără obiect.

În ceea ce priveşte excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată a reţinut prima instanţă că, prin Ordinul nr. 1335/19.07.2021 s-a aprobat clasificarea B. în categoria V- nivel competenţă limitat, astfel că, având în vedere că obiectul dedus judecăţii a fost executat de către pârât anterior de finalizarea procesului, având în vedere şi poziţia procesuală a ambelor părţi (care au apreciat că prezenta cauză a rămas fără obiect), în baza art. 194 lit. c) C. proc. civ., prima instanţă a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, respingând cererea de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect, obligând însă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2050 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, (onorariu avocat si taxa de timbru), în considerarea faptului că, deşi cererea reclamantului a fost respinsă, culpa procesuală în intentarea acţiunii aparţine pârâtului, având în vedere că ordinul a fost emis după formularea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte împărtăşeşte soluţiile primei instanţe privind respingerea excepţiei lipsei de interes şi admiterea excepţiei rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocate de pârât, însă constată că soluţia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată a fost pronunţată fără a ţine cont de dispoziţiile art. 454 C. proc. civ., motiv pentru care aceasta se impune a fi reformată, având în vedere considerentele ce succed:

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, apreciază instanţa de control judiciar că aceasta a fost în mod corect respinsă de prima instanţă, în considerarea faptului că, raportat la art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a contestat o anumită conduită a pârâtului, apreciind ca fiind nejustificat refuzul acestuia de a-i acorda clasificarea în categoria IV. Întrucât reclamanta s-a considerat vătămată într-un interes legitim privat prin refuzul pârâtului de a-i acorda clasificarea propusă de DSP Prahova prin Adresa nr. x/02.07.2019, a promovat acţiunea ce face obiectul prezentului dosar tocmai pentru a obţine remedierea acestei situaţii prin emiterea actului administrativ solicitat.

Pentru motivele deja expuse, contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că reclamanta, prin promovarea acţiunii ce face obiectul prezentului dosar, a justificat un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual, în sensul prevederilor art. 33 din C. proc. civ., soluţia pronunţată de prima instanţă, de respingere a excepţiei lipsei de interes, invocată de recurentul - pârât, fiind în mod corect respinsă de prima instanţă.

Si în ceea ce priveşte excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de intimatul - pârât în cadrul unor Note Scrise depuse la dosarul de fond anterior primului termen de judecată stabilit în cauză, reţine instanţa de control judiciar că a fost în mod corect admisă de judecătorul fondului, raportat la înscrisul depus la dosar de către autoritate împreună cu notele scrise, respectiv Ordinul nr. 1335/19.07.2021 şi la poziţia procesuală exprimată de reclamantă chiar la termenul de judecată din data de 14.09.2021.

Deşi în conţinutul considerentelor hotărârii s-a strecurat o eroare materială, menţionându-se în mod greşit că "prin notele scrise reclamanta a invocat excepţia lipsei de obiect", în condiţiile în care, în realitate, această excepţie a fost invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii în cadrul Notelor Scrise înregistrate la instanţă la data de 03.08.2021, anterior termenului de judecată din data de 14 septembrie 2021, fiind ataşate la dosarul de fond, judicios prima instanţă a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată şi a respins cererea, ca rămasă fără obiect, luând act de poziţia procesuală a reclamantei exprimată prin apărătorul său în şedinţa publică de la primul termen de judecată, în sensul că, faţă de conţinutul Ordinului nr. 1335 emis de pârât după introducerea acestei acţiuni, prin care i s-a aprobat reclamantei clasificarea în categoria V, a fost de acord cu această clasificare, deşi, prin acţiune solicitase acordarea clasificării în categoria IV, reclamanta admiţând faptul că prezenta cauză a rămas astfel fără obiect.

Înalta Curte nu -şi poate însuşi criticile recurentului, în sensul că "instanţa nu a observat că reclamanta a cerut prin cererea de chemare în judecată clasificarea B. în categoria IV, dând dovadă de pasivitate în aflarea adevărului" şi nici că " cererea reclamantei este o veritabilă cerere de renunţare la judecată".

Dimpotrivă, prima instanţă a pronunţat această soluţie respectând dreptul de dispoziţie al părţilor şi având în vedere deopotrivă rolul judecătorului în aflarea adevărului, prevăzute de art. 9 şi art. 22 din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile recurentului referitoare la soluţiile date de prima instanţă cu privire la excepţia lipsei de interes şi excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, ambele excepţii fiind invocate de recurentul - pârât.

În ceea ce priveşte însă criticile referitoare la soluţia de obligare a pârâtului la plata către reclamant a sumei de 2050 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt întemeiate, raportat la dispoziţiile art. 454 C. proc. civ., ce prevăd că " pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată".

Astfel, dat fiind faptul că Ordinul nr. 1335/19.07.2021 a fost depus la dosar de pârât anterior primului termen de judecată, în mod greşit prima instanţă l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor de judecată, reţinând culpa procesuală a pârâtului, ignorând dispoziţiile art. 454 C. proc. civ. privind exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.

Atâta vreme cât prin prevederile art. 454 din C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult faptul că obiectul dedus judecăţii a fost executat de pârât chiar înainte de termenul de judecată, nu poate determina obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, pârâtul neavând o atitudine procesuală de opoziţie sau de nerecunoaştere a dreptului pretins de reclamantă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sub acest aspect sunt întemeiate, iar instanţa de fond în mod greşit a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, nu este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 453 C. proc. civ., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 454 C. proc. civ., motiv pentru care hotărârea recurată se impune a fi reformată, sub acest aspect, dat fiind faptul că pârâtul a recunoscut pretenţii reclamantei înainte de primul termen de judecată, executând întocmai obiectul dedus judecăţii, aspect recunoscut chiar de intimata - reclamantă, ce a admis faptul că cererea sa de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Reţinând, aşadar, ca fiind întemeiate criticile recurentului privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând, va respinge cererea reclamantei S.C. DR.A. S.R.L. privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, urmând ca celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate să fie menţinute.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte, reţinând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea reclamantei S.C. DR.A. S.R.L. privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, menţinând în rest sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 131 din 14 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge cererea reclamantei S.C. DR.A. S.R.L. privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.